Mario Puzo

Rolls-ul hotelului Xanadu o aştepta, cu un şofer înarmat şi doi oameni de pază. Când coborî din limuzină în faţă vilei, rămase surprinsă dând cu ochii de Jim Losey, care ieşea din vila alăturată. Losey veni spre ea.

— Ai fost extraordinară în filmul de astă-seară, spuse el. în viaţa mea n-am văzut un corp mai reuşit. Mai ales fundul.

Athena s-ar fi arătat ceva mai circumspecta, dar şoferul şi cei doi oameni de pază deja coborâseră din maşină, gata să intervină. Din experienţa ei în teatru recunoştea tactica de blocare a scenei prin poziţiile ocupate de actori. Observă că însoţitorii ei se postaseră în aşa fel, încât niciunul să nu se afle în bătaia armei celorlalţi. Mai observă şi ca Losey îi urmărea cu o privire uşor dispreţuitoare.

— Nu era fundul meu, răspunse Athena. Oricum, îţi mulţumesc, zâmbi ea. Deodată Losey o apucă de mână.

— Eşti cea mai frumoasă femeie din câte am cunoscut vreodată, declară el.

De ce nu vrei un bărbat adevărat, în locul partenerilor tăi de film homosexuali şi ipocriţi?

Athena îşi retrase mâna.

— Şi eu sunt actriţă. Nu suntem ipocriţi. Noapte bună.

— Pot intra să bem ceva? întreba Losey.

— îmi pare rău, îl refuză Athena şi sună la soneria vilei.

Îi deschise un majordom pe care nu-l mai văzuse până atunci.

Losey făcu un pas, vrând să intre împreună cu ea. Spre surprinderea

Athenei, majordomul ieşi şi o împinse repede înăuntru. Cei trei oameni de pază blocară accesul lui Losey către uşă.

Losey îi privi dispreţuitor.

— Ce dracu' înseamnă asta? mârâi el. Majordomul rămăsese în dreptul uşii.

— Suntem paznicii domnişoarei Aquitane. Trebuie să plecaţi. Losey îşi scoase legitimaţia de poliţist.

— Vedeţi bine cine sunt, spuse el. Am să vă snopesc în bătaie şi apoi am să vă arunc după gratii.

Majordomul studie legitimaţia.

— Eşti din Los Angeles, spuse el. Aici nu-i jurisdicţia dumitale. îşi scoase şi el legitimaţia. Eu sunt din districtul Las Vegas.

Athena Aquitane se oprise în prag. O mira că noul majordom era detectiv, dar acum începea să înţeleagă.

— Nu exageraţi, spuse ea şi închise uşa.

Losey şi majordomul îşi puseră legitimaţiile în buzunar. Losey îi sfredeli pe rând cu o privire neagră.

— Am să vă ţin minte, băieţi, ameninţă el. Niciunul dntre ei nu reacţiona.

Losey le întoarse spatele. Avea lucruri mai importante de făcut. în următoarele două ore Dante Clericuzio urma să-l aducă la vilă pe Cross De Lena.

Dante Clericuzio, purtând pe cap bereta lui renascentistă, se distra de minune la petrecere. Distracţia îl ajuta să se pregătească pentru operaţiunea cea serioasă. Atenţia îi fusese atrasă de o fată de la aprovizionare, dar aceasta nu-l încuraja, fiindcă pusese ochii pe unul dintre cascadori. Cascadorul îi arunca lui Dante priviri ameninţătoare. „Norocul lui că astă-seară am alte treburi”, îşi spuse Dante. Se uită la ceas, poate că amicul Jim reuşise s-o atragă în cursă pe Athena. Tiffany nu-şi făcuse apariţia, deşi îi fusese promisă. Dante hotărî să înceapă operaţiunea cu jumătate de oră mai devreme. Ii telefona lui Cross la numărul secret, cerându-l prin centrală.

La celălalt capăt al firului auzi vocea lui Cross.

— Trebuie să te văd chiar acum, îi spuse Dante. Sunt în sala de bal. Grozavă petrecere!

— în acest caz, vino la mine, îl invită Cross.

— Nu, răspunse Dante. Aşa sună ordinele. Nu la telefon şi nu în apartamentul tău. Coboară tu.

Se aşternu o lungă tăcere. Apoi Cross răspunse:

— Bine, cobor.

Dante se postă în aşa fel, încât să-l poată vedea pe Cross cum îşi croieşte drum prin sala de bal. Nu părea să aibă garda de corp. Dante îşi turti uşor bereta şi se gândi la copilăria petrecută împreuna. Cross fusese singurul băiat care-i inspirase teamă, adesea se bătuse cu el tocmai fiindcă îi era frică. Dar îi plăcea înfăţişarea lui Cross, de multe ori îl invidiase. îi invidiase încrederea în sine. Păcat.

După ce-l ucisese pe Pippi, Dante îşi dăduse seama că nu-l putea lăsa în viaţă pe Cross. în viitor trebuia să-l înfrunte pe Don. Dar Dante nu se îndoise niciodată că bunicul lui îl iubea, bătrânul îi arătase întotdeauna afecţiune. Poate că Don nu va fi de acord cu fapta lui, dar niciodată nu s-ar folosi de temuta lui putere ca să-şi pedepsească nepotul iubit. 423

Cross se opri în faţa lui. Mai rămânea să-l convingă să vină la vila în care aştepta Losey. Restul era simplu. îl va împuşca pe Cross şi-i vor transporta cadavrul în deşert, unde îl vor îngropa. Fără prea multă fantezie, după cum îndemna adesea Pippi De Lena. Maşina era deja parcată în spatele vilei, gata de transport.

— Ce este? îl întreba Cross, fără alte introduceri. Nu părea bănuitor, nici măcar circumspect. Frumoasă bereta asta nouă, adăuga el şi zâmbi. Dante îi invidiase întotdeauna zâmbetul, ca şi cum vărul lui i-ar fi citit de fiecare dată gândurile.

Dante vorbi fără graba, cu glas coborât. îl luă de mâna pe Cross şi-l scoase afară, în faţa uriaşei marchize colorate pentru care hotelul Xanadu cheltuise zece milioane de dolari. Fulgerul de lumini albastre, roşii şi purpurii le scălda siluetele în neon, decolorat de razele lunii de deasupra deşertului.

— Giorgio a venit cu avionul, îi şopti Dante, e la vila mea. Strict secret. Vrea să te vadă imediat. De aceea n-am putut să-ţi spun nimic la telefon. Remarcă satisfăcut că Cross părea îngrijorat. Mi-a atras atenţia să nu-ţi spun, dar e supărat. Cred că a descoperit ceva în legătura cu tatăl tău. La aceste vorbe, Cross îl săgeta pe Dante cu o privire sumbră, aproape dezgustată. Apoi spuse:

— Bine, să mergem.

Îl conduse pe Dante prin parcul hotelului către grupul de vile.

Cei patru oameni de pază de la poarta complexului de vile îl recunoscură pe Cross şi le făcură semn să treacă.

Dante deschise uşa cu un gest larg şi-şi scoase bereta.

— După tine, spuse el cu un zâmbet viclean, care-i dădea o expresie ştrengărească.

Cross păşi înăuntru.

Furios la culme, Jim Losey plecă de lângă paznicii Athenei şi porni către vila în care locuia. Totuşi, într-un ungher al minţii cântărea situaţia, în care ghicea un semnal de alarmă. Ce era cu toţi acei oameni de pază? La dracu', Athena era o stea de cinema şi experienţa cu Boz Skannet probabil o înspăimântase de moarte.

Descuie uşa şi intră în vilă, care părea pustie, toată lumea era la petrecere. Avea la dispoziţie mai mult de o oră ca să se pregătească să-l întâmpine pe Cross. Se duse la valiză şi o deschise. înăuntru strălucea pistolul său Glock, şters de vaselina. Deschise cealaltă valiza, care avea un compartiment secret. Acolo se găsea un încărcător plin cu gloanţe. Puse încărcătorul în pistol, îşi prinse pe umăr tocul şi vârî arma în el. Era gata. Observă că nu era emoţionat, niciodată nu avea trac în astfel de situaţii. De aceea era un bun poliţist. Ieşi din dormitor şi se duse în bucătărie. Vila avea o mulţime de coridoare.

Luă din frigider o sticlă de bere străină şi un platou cu sandvişuri micuţe.

Ronţăi unul. Caviar. Scoase un suspin de plăcere, niciodată nu gustase ceva atât de delicios. Asta da viaţă! De acum încolo aşa avea să trăiască, icre negre, balerine, poate într-o bună zi chiar Athena. Nu trebuia decât să-şi îndeplinească misiunea din aceasta seară.

Luă platoul şi sticla, apoi trecu în salonul cel uriaş.

Primul lucru care-i atrase atenţia era că podeaua şi mobilierul fuseseră acoperite cu folii de plastic, dând întregii încăperi o culoare albă, spectrală.

Aşezat într-un fotoliu învelit în folie de plastic îl aştepta un bărbat, care fuma un trabuc subţire şi ţinea în mână un pahar cu rachiu de piersici. Era Lia Vazzi. „Ce mama dracului înseamnă asta?” se întreba Losey. Puse platoul şi sticla pe măsuţa de cafea şi i se adresă lui Lia:

— Te-am căutat.

Lia pufăi din trabuc şi sorbi o înghiţitură de rachiu.

— Şi iată, ai dat de mine, răspunse el. Se ridică în picioare. Acum mă poţi pălmui din nou.

Losey avea prea multă experienţă ca să nu adulmece primejdia. în mintea lui lucrurile începură să se lege. Se mirase că celelalte apartamente ale vilei rămăseseră neocupate, i se păruse bizar. îşi descheie haina ca din întâmplare şi-i zâmbi larg lui Lia. „De data asta n-ai sa te alegi numai cu o palmă”, se gândi el. Mai rămânea o oră până când Dante îl va aduce pe Cross, îi putea aştepta fără să stea cu mâinile încrucişate. Acum, că era înarmat, nu se temea să-l aibă în faţa lui pe Lia.

Deodată încăperea se umplu de bărbaţi. Ieşiseră din bucătărie, din holul de legătură, din salonul cu video şi televizor. Toţi erau mai solizi decât Jim Losey. Numai doi dintre ei îşi scoseseră armele.

— Ştiţi că sunt poliţist? îi întreba Losey.

— Toţi ştim asta, îl linişti Lia. Se apropie de Losey. în acelaşi timp, cei doi bărbaţi îi înfipseră în spate ţevile pistoalelor. Lia vârî mâna sub sacoul lui Losey şi-i luă revolverul. îl înmâna unuia dintre bărbaţi, apoi îl bâtu scurt cu palma pe umăr. Ei bine, îi spuse Lia. Mereu aveai de pus întrebări. Acum sunt aici. întreabă-mă.

Lui Losey încă nu-i era frica. Se simţea doar îngrijorat ca Dante va veni cu Cross. Nu putea să creadă că un om ca el, care avusese norocul să scape cu viaţă din atâtea situaţii riscante, fusese până la urmă învins. 425

— Ştiu că tu l-ai aranjat pe Skannet, spuse Losey. Mai curând sau mai târziu tot am să pun mâna pe tine.

— Atunci fă-o mai curând, replica Lia. Nu va exista un „mai târziu”. Da, ai dreptate, acum poţi muri fericit.

Lui Losey încă nu-i venea să creadă că cineva ar îndrăzni să ucidă cu sânge rece un poliţist. Desigur, mai făceai un schimb de focuri cu traficanţii de droguri, se mai găsea câte un negrotei ţicnit care să tragă în tine când îi arătai insigna, la fel şi spărgătorii de bănci care fugeau cu prada, dar nici un individ de soiul lor n-ar fi avut curajul să lichideze un poliţist. Ar fi ieşit prea mare tărăboi.

Întinse braţul să-l împingă deoparte pe Lia, cu gând să domine situaţia.

Deodată însă un bici de foc îi şfichiui stomacul şi Losey se clatină pe picioare, îşi îndoi încet genunchii. Ceva greu îl izbi în cap şi fierbinţeala din ureche îl împiedica să audă. Căzu în genunchi şi covorul îi păru o pernă uriaşă. Ridică privirea. Lia Vazzi stătea aplecat deasupra lui, ţinând în mâna o frânghie subţire de mătase.

Lia Vazzi pierduse doua zile întregi ca să coase cei doi saci în care avea să pună cadavrele. Erau confecţionate din pânză groasă de culoare cafeniu-închis şi se puteau strânge la gură cu un şiret. în fiecare încăpea un om solid. Pânza groasă împiedica sângele să curgă şi, o data trasa sfoara, îi puteai căra pe umăr ca pe nişte raniţe soldăţeşti. Losey nu observase cei doi saci de pe canapea. Bărbaţii aflaţi în încăpere varară cadavrul lui într-unui din saci şi Lia îl lega cu sfoara. Puse sacul în picioare, sprijinindu-l de canapea. Dădu ordin oamenilor săi să încercuiască vila, dar să nu-şi facă apariţia decât la chemarea lui. După aceea ştiau ce au de făcut.

De la poarta complexului, Cross şi Dante se îndreptară cu paşi mari spre vila acestuia din urma. Aerul nopţii era apăsător din pricina căldurii acumulate de deşert în timpul zilei. Amândoi erau transpiraţi. Dante observa că Cross era îmbrăcat cu pantaloni, o cămaşă descheiată la gât şi o haină prinsă în nasturi, deci putea fi înarmat…

Cele şapte vile, cu drapelele lor verzi fluturând alene la câte o adiere, ofereau o privelişte magnifică în lumina lunii din deşert. Balcoanele, tendele cu volane de culoare verde de la ferestre, uşile mari şi albe cu ornamente din aur le făceau să para construcţii din alt secol. Dante îl prinse de braţ pe Cross.

— Ia priveşte! exclamă el. Nu-i aşa că-i frumos? Am auzit că te culci cu tipa aia de milioane din film. Felicitări. Când te plictiseşti de ea, dă-mi de ştire.

— Sigur, răspunse binevoitor Cross. îi eşti simpatic, cu bereta ta.

Dante îşi scoase bereta şi spuse cu însufleţire:

— Tuturor le plac beretele mele. Chiar a spus ea că-i sunt simpatic?

— Ai încântat-o, răspunse sec Cross.

— Am încântat-o, repetă gânditor Dante. Ce chestie grozavă!

O clipă se întrebă daca Losey reuşise s-o aducă pe Athena în vila lor, ca să bea ceva. Ar fi fost frişca de pe tort. Era mulţumit că reuşise să-i distragă atenţia lui Cross, remarcase unda de iritare din vocea vărului său. Ajunseră la uşa vilei. Nu părea păzită. Dante apăsă pe butonul soneriei, aştepta, apoi apăsă din nou. Cum nici de data aceasta nu răspunse nimeni, scoase cheia şi descuie uşa. Intrară în apartamentul lui Losey. „Poate că Losey e ocupat cu Athena”, gândi Dante. Al dracului mod de a executa o operaţiune, dar, în locul lui, şi Dante ar fi procedat la fel. Dante îl conduse pe Cross în salon şi râmase uluit văzând pereţii şi mobilierul acoperite cu folii curate de plastic. Sprijinit de canapea era un sac mare şi cafeniu. Pe canapea se vedea un sac identic, gol. Totul acoperit cu plastic.

— Iisuse Hristoase, ce dracu înseamnă asta? exclamă Dante.

Se întoarse cu faţa către Cross. Cross ţinea în mână un pistol foarte mic.

— Ca să nu se mânjească mobila de sânge, explică el. Trebuie să-ţi spun că niciodată nu mi-au plăcut beretele tale şi că n-am crezut o clipă că tata a fost ucis de un borfaş. „Unde dracu' e Losey?” se întrebă Dante. îl strigă cu glas tare, spunându-şi că un pistol de calibru atât de mic nu prezenta un pericol. Toată viaţa ta ai fost un Santadio, spuse Cross.

Dante se râsuri într-o parte, ca să ofere o ţinta redusa, şi se aruncă asupra lui Cross. Şiretlicul îi reuşi, totuşi un glonţ îl nimeri în umăr. O fracţiune de secundă îl copleşi fericirea, fiind convins că va învinge, apoi glonţul explodă, pulverizându-i jumătate din braţ. Atunci înţelese că nu avea nici o şansă. Făcu un gest care-l surprinse pe Cross. Cu braţul rămas teafăr, sfâşie plasticul de pe podea, adunându-l la un loc. Cu trupul şiroind de sânge, cu braţele încărcate cu folii de plastic şi clătinându-se pe picioare, încercă să se tragă deoparte din faţa lui Cross, apoi ridică foliile ca pe un scut argintiu. Cross făcu un pas înainte. Ochi cu luare-aminte şi trase prin plastic, o data şi încă o dată. Gloanţele explodară şi obrazul lui Dante se acoperi aproape în întregime cu fragmente mici de plastic înroşite. Coapsa lui stingă păru să se desprindă de corp. Cross trase din nou. Dante se prăbuşi, pe covorul alb se vedeau cercuri concentrice de culoare purpurie. Cross îngenunche lângă Dante, îi înfăşură capul în plastic şi trase din nou. Bereta renascentistă de pe creştetul lui Dante sări în aer, apoi îi căzu din nou pe cap. Cross îşi dădu seama că era 427 prinsă cu o agrafă, numai că acum era agăţată de un craniu deschis. Părea că pluteşte.

Cross se ridică în picioare şi-şi puse pistolul în tocul de la spate. în acelaşi moment Lia intră în salon. Se priviră unul pe celălalt.

— Treaba e făcuta, spuse Lia. Du-te să te speli la baie şi înapoiază-te la hotel. Distruge hainele. Eu mă ocup de armă şi de curăţenie.

— Cum rămâne cu covoarele şi cu mobilierul? întrebă Cross.

— Ma ocup eu de tot, îl asigură Lia. Spală-te şi du-te la petrecere. După plecarea lui Cross, Lia îşi luă un trabuc de pe masa cu tăblie de marmura, pe care o cercetă să vadă dacă avea pete de sânge. Era perfect curata. în schimb, canapeaua şi covorul erau îmbibate. Asta era situaţia. înfăşură cadavrul lui Dante în folii de plastic şi, ajutat de doi dintre oamenii săi, îl vârî în sacul de pânză rămas liber. Apoi adună toate foliile de plastic din încăpere şi le îndesă în acelaşi sac. Când termină, lega strâns sfoara de la gura sacului. Mai întâi, cărară sacul cu Losey până în garajul vilei şi-l aruncară în furgonetă. Mai făcură un drum cu cadavrul lui Dante.

Furgoneta fusese adaptată de către Lia Vazzi. Avea două rânduri de podele, între care exista un spaţiu gol. Lia şi oamenii lui împinseră cele două cadavre în golul dintre podele, apoi o traseră pe cea de deasupra.

În calitatea lui de profesionist, Lia se gândise la toate. în furgoneta erau două bidoane cu benzină. Le duse chiar el în vila şi le turnă pe podea şi peste mobilă. Aprinse un fitil, care îi lăsa cinci minute ca să fugă. Se urcă în furgoneta şi porni în lunga călătorie spre Los Angeles.

Înaintea şi în urma lui veneau oamenii din echipa. în zori trase pe chei în faţa iahtului care-i aştepta. Descărca cei doi saci şi-i căra la bord. Iahtul se desprinse de ţărm.

Către amiază, urmări cum cuşca de fier în care se găseau cele doua cadavre era coborâta încet în apele oceanului. Cei doi îşi primiseră ultima împărtăşanie. Molly Flanders dispăru împreună cu cascadorul în camera lui de la hotel, nu la vilă, pentru că, în ciuda ataşamentului ei faţă de cei lipsiţi de influenţă în societate, Molly păstra un grăunte de snobism, nu voia să se afle că se culca cu un bărbat care-i era inferior.

Către ziuă, invitaţii la petrecere începură să se retragă; soarele se ridica roşu şi râu prevestitor, când o şuviţă subţire de fum albăstrui îi ieşi în întâmpinare.

Cross îşi schimbase hainele, făcuse un duş şi se dusese la petrecere. Acum şedea împreună cu Claudia, Bobby Bantz, Skippy Deere şi Dita Tommey, sărbătorind succesul filmului Messalina. Deodată, în exterior răsunară strigăte de spaimă. Grupul de la Hollywood alergă afară, urmat de Cross. O flacără subţire se înălţa triumfătoare peste luminile de neon de pe Strip, apoi se desfăcea într-un nor gros roşu-vineţiu, profilat pe munţii de culoarea nisipului.

— Oh, Doamne! murmură Claudia, apucându-l strâns de braţ pe Cross. E una dintre vilele tale.

Cross tăcea. Privea cum drapelul verde de pe acoperişul vilei era mistuit de flăcări şi de fum, auzea maşinile de pompieri venind pe Strip cu şuier de sirene. Douăsprezece milioane de dolari făcuţi scrum, ca să ascundă sângele vărsat de el. Lia Vazzi era un OM Competent, nu se uita la bani, nu risca niciodată. Capitolul 23

Întrucât detectivul Jim Losey era oficial în concediu, dispariţia lui fu remarcată abia după cinci zile de la incendiul survenit la Xanadu. Desigur, dispariţia lui Dante Clericuzio nici măcar nu fu adusă la cunoştinţa autorităţilor. In urma investigaţiilor, poliţia găsi cadavrul lui Phil Sharkey. Bănuiala căzu asupra lui Losey şi se presupuse că acesta fugise, ca să se sustragă cercetărilor. Detectivii din Los Angeles veniră să-i pună întrebări lui Cross, dat fiind că Losey fusese văzut ultima oară la hotelul Xanadu. Dar nu exista nici un element care să stabilească o legătură între cei doi bărbaţi. Cross povesti că îl văzuse numai câteva minute în seara petrecerii.

Cu toate acestea, Cross nu-şi făcea griji din pricina oamenilor legii. El aştepta să primească un semn de la Don Clericuzio.

Fără îndoială, Don Clericuzio aflase de dispariţia lui Dante, cu siguranţă ştia că ultima oară fusese văzut la hotelul Xanadu. Atunci de ce nu-i cereau informaţii? Era oare cu putinţă ca totul să fie trecut cu vederea atât de uşor? Cross nu credea acest lucru nici în ruptul capului.

Continuă să administreze zi de zi hotelul, ocupându-se de planurile de reconstrucţie a vilei care arsese. într-adevăr, Lia Vazzi se ocupase de petele de sânge.

Claudia veni să-l viziteze. Radia de fericire. Cross dădu dispoziţii ca cina să le fie adusă în apartamentul lui, ca să poată sta de vorbă între patru ochi.

— Nici n-o să-ţi vină să crezi, îi spuse ea lui Cross. Sora ta va fi directorul Studiourilor LoddStone.

— Felicitări, se bucură Cross, strângând-o frăţeşte în braţe. întotdeauna am spus că eşti cea mai tare din tot neamul Clericuzio.

— Am venit la înmormântarea tatei de dragul tău. Am spus-o clar la toată lumea, se încruntă ea.

Cross râse.

— Aşa e, şi pe toţi i-ai scos din sărite, cu excepţia lui Don, care a spus: „Să-şi vadă de filmele ei şi Dumnezeu s-o aibă în pază.”

Claudia ridică din umeri.

— Puţin îmi pasă de ei. Dar să-ţi povestesc ce s-a întâmplat, pentru că e, într-adevăr, ciudat. După ce am plecat toţi din Las Vegas cu avionul lui Bobby, totul părea în regulă. Insă când am aterizat la Los Angeles, s-a dezlănţuit iadul.

Poliţia l-a arestat pe Bobby. Ghici de ce.

— Pentru că face filme proaste, o tachina Cross.

— Nu, ascultă, zău că-i bizar, insistă Claudia. îţi aminteşti de fata aceea, Johanna, pe care Bantz a adus-o cu el la petrecere? Ţii minte cum arăta? Ei bine, a reieşit că avea numai cincisprezece ani. L-au acuzat pe Bobby de viol şi de trafic de carne vie, pentru că a trecut-o dintr-un stat în altul. Claudia vorbea cu ochii măriţi şi cu sufletul la gură. Dar a fost o înscenare. Erau prezenţi şi părinţii Johannei, furioşi nevoie mare că sărmana lor fiică fusese violata de un bărbat cu patruzeci de ani mai vârstnic decât ea.

— Zău că nu arăta de cincisprezece ani, o întrerupse Cross. Dar se vedea limpede că umblă după agăţat.

— Era cât pe ce să izbucnească un mare scandal, continuă Claudia. Dar a intervenit bătrânul Skippy. L-a scos pe Bantz basma curată din necazul acesta. L-a scăpat de arestare şi a făcut în aşa fel, încât povestea să nu ajungă în presă. Prin urmare, se pare că lucrurile s-au aranjat. Cross zâmbea. Se vede treaba că bătrânul David Redfellow nu-şi pierduse îndemânarea. Nu-i deloc amuzant, îl dojeni Claudia. Bietul Bobby a fost victima unei înscenări. Fata s-ajurat că, la Vegas, Bobby a silit-o să întreţină raporturi sexuale cu el. Părinţii Johannei s-au jurat că nu aveau nevoie de bani, dar că, pe viitor, voiau să descurajeze alţi violatori de fete tinere şi inocente. La studio a fost un tămbălău pe cinste.

Dora şi Kevin Marrion au fost aât de supăraţi, încât au pus problema vânzării studioului. Pe urmă a intervenit tot Skippy. A încheiat contract cu fata pentru rolul principal într-un film cu buget modest, urmând ca scenariul să fie scris de tatăl ei. Pe bani frumoşi. După aceea, l-a pus pe Benny Sly să rescrie scenariul într-o singură zi şi l-a plătit regeşte. Nu-i râu. Apropo, într-un fel, Benny e un geniu. Treaba se aranjase. Şi iată că din senin, procurorul districtului Los Angeles s-a trezit că voia să-l dea pe Bobby în judecată. Acelaşi procuror pe care LoddStone l-a ajutat să fie reales, cel pe care Eli Marrion l-a tratat împărăteşte. Skippy chiar i-a oferit o slujbă în cadrul studioului, la departamentul afaceri, un contract pe cinci ani plătit cu un milion pe an, dar el a refuzat. A insistat ca Bobby Bantz să fie demis din postul de director al studioului. Abia atunci ar fi dispus să discute. Nimeni nu înţelege de ce e aşa pornit. 431

— Un funcţionar public incoruptibil, comentă Cross, ridicând din umeri. Se mai întâmpla.

Se gândi din nou la David Redfellow. Redfellow ar fi negat vehement existenţa unei asemenea specii. Cross îşi imagină cum procedase Redfellow. Probabil îi spusese procurorului: „Cum aşa, te mituiesc ca să-ţi faci datoria?” Cu siguranţă că Redfellow nu se zgârcise la bani. Douăzeci, presupuse Cross. Faţă de cifra de afaceri de zece miliarde a studioului, ce contau douăzeci de milioane? In plus, procurorul nu risca nimic. El urma să acţioneze strict în conformitate cu legea. într-adevăr, fusese o mână de maestru.

Claudia continuă să vorbească plină de însufleţire:

— Oricum, Bantz a fost nevoit să-şi dea demisia, povesti ea. Dora şi Kevin au fost bucuroşi să vândă studioul. La acesta se adaugă aprobarea pentru cinci filme de ale lor, un miliard de dolari bani gheaţă în buzunarul lor. După puţin timp şi-a făcut apariţia o mogâldeaţă de italian, care a convocat o şedinţă şi ne-a anunţat că el era noul proprietar. Apoi, pe nepusă masă, m-a numit pe mine director de studio. Aşa că acum eu sunt şefa. Ce zici de zăpăceala asta? Cross se mărgini s-o privească amuzat, apoi zâmbi. Deodată, Claudia se trase înapoi şi-şi privi fratele.

Privirea ei era mai întunecata, mai sfredelitoare, mai inteligentă decât oricând. Dar chipul continua să-i rămână zâmbitor. Exact ca un bărbat, Cross. Acum am reuşit exact ca un bărbat. Şi nici n-a fost nevoie sa mă culc cu cineva… Cross era uimit.

— Ce s-a întâmplat, Claudia? întrebă el. Credeam că eşti fericită. Claudia îi surise.

— Chiar sunt. Atâta doar că nu sunt o naivă. Şi pentru că-mi eşti frate, te iubesc. Vreau sa ştii însă că pe mine nu mă duci. Se apropie de el şi se aşeză alături pe canapea. Te-am minţit când ţi-am spus că am venit la înmormântarea tatei doar de dragul tău. Am venit pentru că voiam să mă simt parte din ceva din care el făcuse parte şi din care făceai parte tu. Am venit pentru că nu mai puteam rămâne izolata. însă urăsc tot ce reprezintă ei, Cross. Atât Don, cât şi ceilalţi.