Mario Puzo

— Poliţia foloseşte mai multe forţe în cazul unui meci trucat decât la prinderea unui criminal în serie, spuse Giorgio. De ce, nu ştiu. Ce dracu' contează cine pierde şi cine câştigă? E o infracţiune care nu dăunează nimănui, cu excepţia agenţilor de pariuri, pe care poliţia oricum îi detestă. Dacă Hoţomanul ar truca toate meciurile cu Notre Dame, ca aceştia să iasă întotdeauna câştigători, ar fi fericita toată ţara.

— De ce trebuie să mai discutam pe tema asta? întrebă nerăbdător Pippi. Puneţi pe cineva să-l avertizeze.

— Am şi făcut-o, răspunse Vincent. Tipul e o figură aparte. Nu ştie ce-i frica. A fost avertizat, dar îşi vede de treaba lui.

—l se spune Big Tini Hoţomanul, interveni Peţie, iar lui îi place la nebunie porecla. Niciodată nu-şi achită notele de plată, ba chiar le trage clapa celor de la controlul veniturilor, se luptă cu autorităţile statului California pentru că refuză să-şi plătească taxa pe vânzări la magazinele al căror proprietar este. Ce dracu', îşi înşală pana şi fosta nevastă, şi copiii la pensia alimentară. E un hoţ înnăscut. Nu-l poţi face să-i vină minţile la cap.

— Cross, tu îl cunoşti personal, de când vine să joace la Vegas, spuse Giorgio. Care e părerea ta?

Cross căzu pe gânduri.

— întârzie mult cu plata chitanţelor. Dar până la urrhâ le achita. E un jucător isteţ, nu degenerat. Face parte din categoria indivizilor pe care nu-i prea poţi 205 simpatiza, dar e foarte bogat, aşa că are o mulţime de prieteni, pe care îi aduce la Vegas. De fapt, chiar daca măsluieşte meciuri şi-şi însuşeşte o parte din banii noştri, oricum ne aduce beneficii. Lăsaţi-l în pace.

Sfârşind ce avea de spus, văzu ca Dante surâdea, ca şi cum ar fi ştiut ceva ce el nu aflase.

— Nu-l putem lăsa în pace, protesta Giorgio. Pentru ca acest Big Tim sau

Hoţomanul e ţicnit de-a binelea. A elaborat o schemă idioată, ca să măsluiască meciul pentru Supercupa.

Don Domenico vorbi pentru prima oara, adresându-se direct lui Cross:

— E posibil, nepoate?

Întrebarea era un compliment. Prin ea, Don îl recunoştea pe Cross ca expert în domeniu.

— Nu, îi răspunse tânărul. Nu pot fi mituiţi arbitrii de la Supercupa, pentru că nu se ştie cine vor fi aceştia. Nu pot fi mituiţi jucătorii, pentru că cei buni câştigă mult prea bine. De asemenea, un meci sportiv nu se poate niciodată aranja sută la sută. Dacă te îndeletniceşti cu aşa ceva, atunci trebuie să aranjezi cincizeci sau o sută de meciuri. Astfel, dacă pierzi trei sau patru, nu păţeşti nimic. Prin urmare, dacă nu poţi măslui la scară mare, atunci nu merita riscul.

— Bravo! îl felicită Don. Atunci de ce omul acesta, care e bogat, vrea să facă ceva atât de nesăbuit?

— Ca să ajungă celebru, răspunse Cross. Ca să măsluiască Supercupa, ar trebui să facă ceva atât de riscant, încât cu siguranţă ar fi descoperit. Ceva atât de trăsnit încât nici nu-mi pot imagina ce anume. Hoţomanul se va gândi la ceva inteligent. Şi apoi, e genul de om care îşi închipuie că poate scăpa din orice încurcătură.

— în viaţa mea n-am întâlnit un asemenea individ, spuse Don.

— Nu cresc decât în America, replică Giorgio.

— Atunci e foarte periculos pentru intenţiile noastre, continua Don. Din câte îmi spui, e un tip care nu pleacă urechea la nimic. Deci nu avem de ales.

— Aşteaptă, îl opri Cross. Hoţomanul aduce cazinoului un profit de cel puţin o jumătate de milion de dolari pe an.

— E o chestiune de principiu, vorbi şi Vincent. Agenţiile ne plătesc ca să le protejam.

— Lăsaţi-mă să discut cu el, spuse Cross. Poate că pe mine mă va asculta.

Facem din ţânţar armăsar. Nu poate cumpăra Supercupa. Nu merita să luam măsuri împotriva lui.

Dar din privirea aruncată de tatăl său, înţelese că, într-un fel, nu se cuvenea să aducă astfel de argumente.

Don vorbi pe un ton categoric:

— Individul e periculos. Nu discuta cu el, nepoate. Nu ştie cine eşti în realitate. De ce să-i oferi acest avantaj? E periculos, pentru că-i prost, la fel de prost ca un animal care vrea să se hrănească cu orice. Şi care, o dată prins, vrea să distrugă cât mai mult în jurul lui. Va trage după el pe toată lumea, cu sau fără motiv. Făcu o scurtă pauză, apoi se uită la Dante. Nepoate, spuse el, cred că trebuie să-ţi faci meseria. Dar lasă-l pe Pippi să elaboreze planul operaţiunii, e specialitatea lui.

Dante încuviinţa din cap.

Pippi ştia că se afla pe un teren minat. Dacă i se întâmpla ceva lui Dante, el urma să fie tras la răspundere. Şi îi mai era clar încă un lucru. Că Don şi Giorgio erau decişi ca într-o zi să-l numească pe Dante şeful clanului Clericuzio. Numai că deocamdată nu aveau încredere în discernământul lui. La Vegas, Dante îşi rezervă o cameră la hotelul Xanadu. Snedden Hoţomanul trebuia să sosească la Vegas abia peste o săptămână, timp în care Cross şi Pippi se ocupară de pregătirea lui Dante.

— Hoţomanul mizează pe sume mari, îi spuse Cross. Dar nu suficient de mari cât să poată locui într-o vilă. Nu face parte din categoria arabilor şi asiaticilor. Pretenţiile lui de gratuitate sunt enorme, vrea să primească gratis cât mai mult posibil. îşi invită prietenii la restaurant, comandă cele mai bune vinuri, ba mai încearcă să treacă în contul său şi magazinul de suveniruri. Aşa ceva nu permitem nici celor pe care îi cazăm în vile. E mare şmecher, aşa ca crupierii trebuie să stea cu ochii pe el. Pretinde că a mizat cu o clipă înainte să iasă numărul câştigător. La bacara va încerca să mizeze după ce a fost arătată prima carte. La „21” pretinde că voia să mizeze optsprezece, când cartea următoare este trei. întârzie mult cu plata datoriilor. Dar ne aduce jumătate de milion pe an, chiar făcând abstracţie de banii escrocaţi la pariurile sportive. E şmecher. Scoate jetoane pentru amicii lui şi le trece în contul său, ca noi să credem că joacă pe sume mai mari decât o face în realitate. Tot felul de trucuri, cum obişnuiau pe vremuri tipii de la Centrul de Confecţii. Dar când are ghinion, parcă înnebuneşte. Anul trecut a pierdut două milioane, iar noi i-am organizat o petrecere şi i-am făcut cadou un Cadillac. El ne-a reproşat că nu era un Mercedes.

Dante era revoltat la culme.

— Scoate jetoane şi bani pe care nu-i joacă?

— întocmai, răspunse Cross. O mulţime de clienţi procedează astfel. Pe noi nu ne deranjează. Ne convine să fim luaţi de fraieri. Asta îi face mai siguri pe ei la masa de joc. îşi închipuie că iar ne-au dus de nas.

— De ce i se spune Hoţomanul? întrebă Dante. 207

— Pentru că ia lucruri fără să le plătească, răspunse Cross. Când e cu femei, le muşcă de parcă ar vrea să plece cu carnea lor în dinţi. Şi nimeni nu-i face nimic. E un mare, mare escroc.

— Abia aştept să-l aud, spuse visător Dante.

— Niciodată n-a reuşit să-l convingă pe Gronevelt să-i dea o vila, spuse Cross. Aşa că nici eu nu-i dau.

Dante îl privi pătrunzător.

— Cum se face că mie nu mi s-a oferit o vilă?

— Pentru că ar costa hotelul între o sută de mii şi un milion pe noapte, răspunse Cross.

— Dar Giorgio e cazat la vilă, insistă Dante.

— Bine, spuse Cross. Am sa aranjez cu Giorgio.

Ştiau amândoi că Giorgio va fi revoltat la culme de pretenţia lui Dante.

— Slabă speranţa! exclamă Dante.

— Când ai să te însori, ai să-ţi poţi petrece luna de miere la o vilă, spuse Cross.

— Planul meu depinde de caracterul lui Big Tim, spuse Pippi. Cross, tu trebuie să cooperezi cu noi la Vegas, ca să-l putem atrage în cursă pe individ. Va trebui să-i acorzi lui Dante un credit nelimitat şi apoi să-i anulezi datoriile, între timp, vom face pregătirile necesare la Los Angeles. Trebuie să te asiguri că tipul va veni aici şi că nu va renunţa la rezervare. Aşadar, dă o petrecere în cinstea lui, ca să-i faci cadou un Rolls-Royce. Când va fi aici, fă-i cunoştinţă cu mine şi cu Dante. Din acel moment, rolul tău s-a încheiat. Lui Pippi îi luă mai mult de o oră ca să le comunice planul în amănunt.

— Giorgio a spus întotdeauna că eşti cel mai bun, spuse plin de admiraţie Dante. M-a cam deranjat că Don te-a trimis să rezolvi împreună cu mine treaba asta. Acum însă îmi dau seama că a avut dreptate.

Pippi accepta aprecierea cu o figură împietrită.

— Ţine minte că-i vorba de o împărtăşanie, nu de o Miruire. Trebuie să pară că a spălat putina. Cu cazierul lui şi cu toate procesele care i-au fost intentate, fuga va fi plauzibila. Dante, să nu porţi cumva vreo pălărie fistichie la această operaţiune. Oamenii îşi amintesc detaliile ieşite din comun. Nu uita, Don a spus că ar vrea ca tipul să-i dea informaţii despre escrocherie, dar nu-i obligatoriu. El e creierul, o data ce iese din joc, se va prăbuşi tot sistemul. Aşa ca să nu faci vreo trăsnaie.

— Fără pălărie mă tem de ghinion, declară cu răceală Dante. Pippi ridică din umeri.

— încă ceva, nu încerca să abuzezi de creditul tău nelimitat. Banii vin chiar de la Don, or el nu vrea ca hotelul să piardă o avere pentru o simplă operaţiune: Şi-aşa au fost nevoiţi să cheltuiască pentru Rolls.

— Nu te teme, îl linişti Dante. Munca e plăcerea mea. Tăcu o clipă, apoi adăugă cu un rânjet viclean: Sper ca de data asta să-mi dai referinţe favorabile. Vorbele lui îl surprinseră pe Cross. Era limpede că între cei doi exista o anumită ostilitate. Totodată, îl surprindea faptul că Dante încerca să-l intimideze pe tatăl lui. Aşa ceva se putea solda cu un dezastru, indiferent că Dante era sau nu nepotul lui Don.

Dar Pippi nu-i dădu nici o atenţie.

— Eşti un Clericuzio, spuse el. Cine sunt eu ca să dau referinţe despre tine? îl bătu pe Dante pe umăr. Noi doi avem o treabă de făcut. Hai s-o facem în condiţii cât mai agreabile.

Când sosi Snedden Hoţomanul, Dante îl studie cu atenţie. Era înalt şi gras, dar grăsimea lui era tare, se lipea de oase, nu sălta. Purta o cămaşă albastră de doc, cu buzunare mari pe piept, fiecare prins cu un nasture alb în mijloc. într-un buzunar îndesă jetoanele negre de o sută de dolari, în celălalt pe cele albe cu auriu în valoare de cinci sute. Cele roşii de cinci şi cele verzi de douăzeci şi cinci le puse în buzunarul pantalonilor albi de pânză. în picioare avea sandale cafenii şi ponosite.

Hoţomanul juca mai ales zaruri, jocul cu cele mai mari şanse de câştig.

Cross şi Dante ştiau că deja pariase zece mii la două meciuri de baschet între colegii şi mizase ilegal alte cinci mii în oraş, la o cursă de cai din Santa Anita. Hoţomanul nu avea de gtnd să-şi plătească datoriile. Şi, după toate aparenţele, nu-şi făcea griji pentru sumele mizate. Se distra de minune dând cu zarurile. Domina masa de zaruri, îndemnându-i pe ceilalţi jucători să meargă pe mâna lui, strigându-le vesel să nu le fie frică. Miza jetoanele negre, aşezându-le stive pe toate numerele şi câştiga de fiecare dată. Când îi venea rândul la zaruri, le arunca cu putere, făcându-le să se lovească de marginea opusă a mesei şi să se rostogolească înapoi spre el, la îndemână. Atunci încerca să pună mâna pe ele, dar crupierul era de fiecare dată atent să le prindă cu vergeaua şi să le ţină pe loc, astfel încât să poată miza şi ceilalţi jucători.

Dante îşi ocupă locul la masa de zaruri şi făcu prinsoare cu Big Tim că va câştiga. Apoi miză pe toate numerele de la margine care, afară de cazul că avea noroc cu carul, însemnau pierdere sigură. Miză pe patru şi pe zece. Miză pe şaseşase, apoi pe aşi şi pe unsprezece, cu şanse de treizeci şi cincisprezece la unu. Ceru să i se facă o chitanţă de douăzeci de mii de dolari şi, după ce semnă pentru jetoanele negre, le împrăştie pe toată masa. Ceru încă o chitanţă. între timp, reuşise să atragă atenţia lui Big Tim. 209

— Hei, tu cel cu pălăria! învaţă să joci ca lumea, îi spuse Big Tim. Dante îi făcu un semn vesel cu mâna şi continuă să mizeze la fel de nesăbuit. Când Big Tim marca un şapte, Dante luă zarurile şi ceru jetoane în valoare de alte cincizeci de mii de dolari. Puse jetoanele pe toate numerele de pe masă, rugându-se la Dumnezeu să nu aibă noroc. Şi nu avu. Acum Big Tim îl urmarea cu o atenţie ieşită din comun.

Big Tim Hoţomanul luă masa la cafeneaua-restaurant, unde se servea bucătărie simpla, americană. Big Tim mânca arareori la restaurantul francez de lux al hotelului Xanadu, la cel italian ori la English Royal Pub. La masă îi ţineau companie cinci prieteni, şi Big Tim Hoţomanul cumpăra bilete de loterie pentru fiecare, ca să poată urmări schema numerelor în timp ce mâncau. Cross şi Dante se aşezară într-un colţ.

Pârul blond, tuns scurt îl făcea pe Hoţoman să semene cu tabloul lui

Brueghel care înfăţişează un târgoveţ neamţ pus pe petreceri. Big Tim comanda o mare varietate de mâncăruri, cât pentru trei mese, dar, spre lauda sa, devoră aproape tot, apoi ciuguli şi din farfuriile prietenilor.

— Mare păcat! spuse Dante. Niciodată n-am văzut un tip cu aşa o poftă de viaţă.

— E un mod de a-ţi face duşmani, replică Cross. Mai ales atunci când te bucuri de viaţa pe cheltuiala altora. îl urmăriră pe Big Tim cum semna cecul pe care nu trebuia să-l plătească şi cum cerea unuia dintre însoţitorii lui să dea bacşiş bani gheaţă. După plecarea lor, Cross şi Dante râmaseră să-şi savureze liniştiţi cafeaua. Lui Cross îi plăcea mult uriaşa sală de mese cu pereţi de sticla prin care se vedea întunericul nopţii sfâşiat ici-colo de lămpi trandafirii, în timp ce verdele ierbii şi copacilor de afară se reflecta în interior, îmblânzind lumina candelabrelor. îmi aduc aminte de o noapte în urmă cu vreo trei ani, continuă Cross. Hoţomanul era într-o formă de zile mari la zaruri. Cred că a câştigat peste o suta de mii. Era cam trei noaptea. Când crupierul a vrut să-i ia jetoanele, ca să le strângă, Hoţomanul a sărit pe masa de joc şi a urinat pe ea.

— Şi tu ce-ai făcut? întrebă Dante.

— Am ordonat oamenilor de pază să-l duca în camera lui şi l-am taxat cu cinci mii de dolari pentru că a urinat pe masă. Sumă pe care n-a achitat-o nici Până în ziua de azi.

— Eu i-aş fi smuls inima din piept, murmură Dante.

— Când cineva îţi aduce jumătate de milion pe an, nu l-ai lăsa să-şi facă nevoile Pe masă? întreba Cross. Dar, sincer să fiu, i-am purtat întotdeauna pică pentru asta. De fapt, dacă ar fi făcut-o în cazinoul vilelor, cine ştie cum aş fi reacţionat?

A doua zi Cross lua masa cu Big Tim, ca să-i dea de ştire despre petrecerea în cinstea lui şi despre limuzina Rolls-Royce care urma să-i fie oferită. Pippi veni la masa lor şi Cross făcu prezentările.

Big Tim întotdeauna pretindea mai mult.

— Apreciez gestul cu limuzina, dar când îmi daţi şi mie o vilă?

— Ce-i drept, o meriţi, spuse Cross. Data viitoare când vii la Vegas, vei primi o vilă. Iţi promit solemn, chiar dacă ar fi să dau pe cineva afară. Big Tim Hoţomanul se întoarse către Pippi.

— Fiul dumitale e mult mai simpatic decât şmecherul cel bătrân, Gronevelt.

— In ultimii ani s-a purtat cam bizar, încuviinţă Pippi. Eu i-am fost cel mai bun prieten, şi, cu toate acestea, niciodată nu mi-a dat o vilă.

— Ei, dracu' să-l ia! exclamă Big Tim. Acum, că fiul dumitale administrează hotelul, poţi avea o vilă oricând doreşti.

— Nici vorbă, răspunse Cross. Tata nu e jucător. Râseră toţi trei.

Însă Big Tim aborda un alt subiect:

— Am remarcat un tip bizar, cu o pălărie caraghioasă. E cel mai prost jucător de zaruri pe care l-am văzut în viaţa mea, spuse el. Individul a cerut jetoane în valoare de aproape două sute de mii în mai puţin de o oră. Ce-mi puteţi spune despre el? Ştiţi bine că sunt în permanenta căutare de investitori.

— Nu-ţi pot destăinui nimic despre clienţii mei, răspunse Cross. Ce-ai zice dacă aş da altora informaţii despre tine? Tot ce pot să-ţi spun e că ar putea obţine oricând o vilă, numai că n-o cere. Nu-i place să iasă în evidenţă.

— Atunci fă-mi cunoştinţă cu el, îl ruga Big Tim. Dacă închei o afacere, ai şi tu o cotă din câştig.

— Nu, îl refuza Cross. însă tata îl cunoaşte.

— Mi-ar prinde bine nişte bani, spuse Pippi.

— E-n regulă! declară Big Tim. Ai grijă, fă-mi reclamă. Pippi recurse la farmecul personal.

— Voi doi aţi face o echipa minunata. Tipul are o groază de bani, dar îi lipseşte flerul tău pentru afaceri în stil mare. Ştiu că eşti corect, Tim, aşa că dă-mi cât crezi tu ca merit.

Auzindu-l, Big Tim zâmbi larg. Alt fraier bun de tras pe sfoară.

— Bravo, încuviinţă el. Diseară voi fi la masa zarurilor, adu-l şi pe el.

La masa zarurilor, după ce fură făcute prezentările, Big Tim Hoţomanul îi luă prin surprindere atât pe Dante cât şi pe Pippi: smulse bereta renascentistă a lui;i Dante şi-i puse în loc propria-i şapcă de base-ball cu inscripţia Dodgers. Rezultatul era nespus de comic. Bereta renascentistă îl făcea pe Big Tim să semene cu unul dintre piticii din basmul cu Albă-ca-Zăpada. 211

— Ca să ne schimbăm norocul, explică Big Tim.

Râseră cu toţii, totuşi lui Pippi nu-i plăcu sclipirea răutăcioasa din privirea lui Dante. Totodată, era furios că acesta nu ţinuse seamă de instrucţiunile lui şi continuase să poarte bereta. îl prezentase pe Dante sub numele de Steve Sharpe şi-i făcuse lui Big Tim capul calendar cu tot felul de poveşti, cum că Steve era marele şef al unui imperiu al drogurilor de pe Coasta de Est şi că trebuia să „spele” multe milioane. Adăugase că Steve era un jucător înrăit, care pariase un milion la Supercupă şi-l pierduse fără să clipească. In plus, datoriile lui la cazinou se ridicau la o avere. Iar tipul plătea pe loc. Aşadar, Big Tim înconjură cu braţul lui uriaş umerii lui Dante şi spuse:

— Stevie, trebuie să stăm de vorbă. Hai să îmbucăm ceva la cafenea. La cafenea, Big Tim ceru un separeu. Dante comandă cafea, însă Big Tim comandă o gamă întreagă de deserturi: îngheţata de căpşuni, prăjituri cu cremă, plăcinta cu cremă de banane şi fursecuri asortate. Apoi se lansă într-un discurs de o oră. Spuse că era proprietarul unui mic lanţ de magazine, o sursă de câştig pe termen lung, dar pe care intenţiona să-l vândă, fiind dispus să accepte în mare parte bani negri. Mai avea o fabrică de ambalaje pentru carne, precum şi cantităţi mari de produse proaspete, care puteau fi vândute pe bani negri şi apoi revândute pentru profit pe bani „albi”. Era implicat şi în industria filmului, aşa că putea contribui la finanţarea filmelor înregistrate direct pe videocasete sau destinate cinematografelor porno.

— O afacere grasă, sublinie Big Tim. Cunoşti celebrităţi, te culci cu actriţe de mâna a doua şi, pe deasupra, îţi mai speli şi banii.

Lui Dante îi plăcea scena. Big Tim vorbea cu atâta încredere şi entuziasm, încât victima nu putea decât să viseze la bogăţia viitoare. Dante îi puse unele întrebări care îi trădau nerăbdarea, totodată simulând timiditatea.

— Dă-mi cartea ta de vizită, spuse el. Am să-ţi telefonez sau am să-l rog pe Pippi să te sune. Aranjam o întâlnire şi discutăm pe îndelete, ca să pot lua o hotărâre.

Big Tim îi dădu cartea lui de vizită.

— Să ne grăbim, adăugă el. Am o afacere sigură, în care te voi lua părtaş şi

Pe tine. Dar va trebui să ne mişcăm rapid. Tăcu o clipa. E ceva legat de sport. Dante se arata mai entuziasmat decât oricând.

— Doamne, asta mi-am dorit întotdeauna! Ador sportul. Vrei să spui că Poate cumperi una dintre principalele echipe de base-ball din ligă?

— Nu una chiar atât de importanta, se grăbi să precizeze Big Tim. Dar suficient de renumita.

— Deci când ne întâlnim? întrebă Dante.

— Mâine hotelul îmi oferă o petrecere şi un Rolls Royce, declară cu mândrie Big Tim. Pentru că sunt unul dintre cei mai mari fraieri ai lor. A doua zi după petrecere mă înapoiez la Los Angeles. Ce-ai zice să ne vedem în aceeaşi seară? Dante se prefăcu a sta pe gânduri.

— Bine, se învoi el. Pippi vine la Los Angeles cu mine, aşa că am să-l rog să-ţi telefoneze, ca să fixaţi întâlnirea.

— Perfect, se bucură Big Tim.

Îl mira puţin prudenţa interlocutorului, dar nu era cazul să anuleze o afacere punând întrebări inutile.

— Diseară am să-ţi arăt cum să dai cu zarul, ca să poţi câştiga şi tu. Dante îşi luă un aer temător.

— Cunosc posibilităţile de câştig, dar mie îmi place să casc gura. Unde pui că mi se duce vestea şi poate îmi mai pică vreo dansatoare.

— Atunci eşti fără speranţă, spuse Big Tim. Oricum, tu şi cu mine vom face bani împreuna.

Petrecerea de a doua zi în cinstea lui Big Tim Hoţomanul se ţinea în marea sală de dans a hotelului Xanadu, deseori utilizată la ocazii speciale: revelioane, petreceri de Crăciun, nunţi ale clienţilor înstăriţi, înmânarea unor premii şi daruri speciale, petreceri în cinstea Supercupei şi a Campionatului Mondial, ba chiar şi convenţii politice.

Sala era o încăpere uriaşă, cu tavan înalt, cu baloane plutind peste tot, cu doua mese enorme de bufet, care împărţeau încăperea în două. Bufetele aveau forma unor gheţari uriaşi, în gheaţă fiind expuse fructe exotice de toate culorile. Pepeni galbeni, tăiaţi în două ca să li se vadă miezul galben-auriu, struguri mari, purpurii şi zemoşi, cu boabele gata să plesnească, ananas, kiwi şi kumquat1, nectarine şi lichee2, precum şi pepene roşu. Recipiente cu douăsprezece feluri de îngheţată erau „îngropate” ca nişte submarine. Exista un şir de mâncăruri calde: un hartan de friptură de vită mare cât un bivol, un curcan uriaş, şuncă alba, învelită în grăsime. Mai era şi o tavă cu diverse paste făinoase, stropite cu pesto verde sau cu sos de roşii. Apoi un vas mare şi roşu, mare cât o cutie de gunoi, cu minere de argint, în care aburea tocană de mistreţ – în realitate un amestec de porc, vită şi viţel. Pe mese se vedeau toate sortimentele de pâine şi cornuri pudrate cu făină. Pe un alt aisberg se găseau deserturile, gogoşi cu cremă, prăjituri cu frişca, torturi asortate cu ornamente reprezentând hotelul Xanadu. Cafeaua şi băuturile alcoolice erau servite de Varietate de citrice (n.tr.)

Varietate de fruct chinezesc (n.tr) 213 cele mai frumoase chelneriţe ale hotelului. Nici nu sosiră bine primii oaspeţi, ca Big Tim Hoţomanul începu să facă ravagii pe cele două mese. Chiar în centrul sălii, pe o rampă izolată de mulţime printr-un cordon, se afla limuzina Rolls-Royce. Alba, sclipitoare şi luxoasă, de o eleganţă autentică şi cu o linie care vădea o scânteie de geniu, limuzina contrasta flagrant cu superficialitatea lumii din Las Vegas. Un perete al sălii fusese înlocuit cu draperii mari, aurii, în vederea aducerii şi ducerii maşinii. într-un colţ mai îndepărtat era un Cadillac, care urma să fie acordat ca premiu la tombola oaspeţilor cu invitaţii numerotate: clienţi bogaţi, invitaţi la petrecere, şi directori de cazino din cele mai mari hoteluri. Fusese una dintre cele mai inspirate idei ale lui Gronevelt. Astfel de petreceri sporeau considerabil câştigurile hotelului.

Petrecerea se bucura de un mare succes, pentru că Big Tim avea o vervă extraordinara. Servit de doua chelneriţe, aproape devasta cele doua mese de bufet. îşi umplu cu vârf trei farfurii şi manca atât de mult, încât misiunea lui Dante devenea aproape inutilă.

Cross ţinu discursul prin care oferea premiul din partea hotelului. Apoi Big Tim luă cuvântul, ca să mulţumească.

— Vreau să mulţumesc hotelului Xanadu pentru minunatul lor dar, spuse el. Această maşina în valoare de două sute de mii de dolari îmi aparţine, fără să dau nimic în schimb. Este răsplata mea pentru faptul că în ultimii zece ani am fost clientul hotelului Xanadu, timp în care personalul m-a tratat ca pe un prinţ şi mi-a golit portofelul. îmi imaginez că, daca mi-ar oferi cincizeci de limuzine, poate că am fi chit, dar ce dracu', nu pot conduce decât o singura maşină o dată. Aici fu întrerupt de aplauze şi ovaţii. Cross schiţa o grimasa, întotdeauna îl indispuneau aceste ritualuri, care dezvăluiau serviabilitatea de circumstanţa a hotelului. Big Tim înconjura cu braţele umerii celor doua chelneriţe aşezate de o parte şi de alta. Le strânse sânii cu un gest familiar. Aşteptă să se potolească aplauzele, la fel ca un comic cu experienţa. Lăsând gluma la o parte, le sunt sincer recunoscător, continuă el. E una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. La fel de fericita ca cea în care am dat divorţ. încă ceva. Cine-mi dă bani de benzina, ca să mă întorc cu limuzina la Los Angeles? Xanadu m-a lăsat şi de data asta cu buzunarele goale.