Medic pentru o zi

Medic pentru o zi

Intre pămanânt şi Dumnezeu se află medicii,îngerii noştri păzitori.Imi amintesc cu drag perioda copilăriei atunci când ajutam oamenii cărora li se făcea rău in autobuz din cauza căldurii,o priveam uimită pe mătuşa mea atunci când îi făcea injectii bunicii mele.M-am simţit ca un adevarat doctor atunci când am făcut prima injectie,emoţile mă copleşiseră.

Totul s-a schimbat în momentul în care am păşit pentru prima dată într-un spital.Acum,eu sunt cea in halat alb care aleargă dintr-un salon in altul pentru că aparatele care erau conectate la pacienţi piuiau.Nu mă speria lipsa oxigenului indicat de acestea pentru că ştiam exact ce trebuia să fac.

Dimineaţa începe şi fără să-mi beau cafeaua,cu părul puţin ciufulit mă duc spre cabinetul din capătul culoarului.Dintr-un salon,iese o femeie plângând.Nu ştiam cum să reacţionez,cunoşteam starea soţului ei,suferise un grav accident de maşină.Stătea pe jos,iar în momentul în care m-am aplecat spre ea m-a îmbraţişat şi printre lacrimi mi-a spus ca soţul ei nu se simte bine .Deschizând usa salonului observ ca starea lui se înrautăţise,tremura,iar semnele vitale ii scăzuseră.Apăs butonul roşu si fug să pregătesc sala de operaţii.Fix în momentul acela asistenta îmi aduce rezultatul de la CT. Diagnosticul era clar.Avea hemoragie la nivelul mezencefalului.Eram pregătită pentru o asemenea operaţie chiar daca era prima din cariera mea.Pacientul era pe masa,toată lumea se uită la mine cu priviri de încurajare.Operaţia a început,iar emoţile mele dispăreau încet.După ce am înlăturat cutia craniană, am realizat că la nivelul acestuia nu doar că hemoragia era puternică,dar şi că se produsese o leziune gravă.Nu am apucat decăt să mă întorc pentru a cere unei asistente pensa si creierul domnului “explodase”.Era întins peste tot.In momentul acela am împietrit,atunci nu-mi mai rămăsese nimic de făcut decât sa adun creierul de pe jos si să-l îndes înapoi în capul pacientului.

Toată lumea părăsise sala,eu nu-mi puteam părasi pacientul în asemenea momente ,ştiam că familia mi-l lăsase în grijă,indiferent de starea în care se afla si trebuia să-mi asum statutul de chirurg şi să-mi duc operaţia la bun sfârşit chiar dacă de la operaţia pe creier ajunsesem să îmi pregătesc pacientul defunct pentru a-l preda familiei întreg aşa cum ajunsese la mine.Era atât de tânăr,avea toată viaţa in faţa,însă Dumnezeu nu a ţinut cu el,s-a dus acolo unde trebuia sa fie.

Soţia lui mă aştepta la uşă,ştia deja că soţul ei nu supravieţuise,dar venise să-mi mulţumescă pentru că nu i-am pus înapoi creierul.Chiar dacă nu îmi reuşise operaţia şi era deja ora prâzului eram mândră de mine pentru că ştiam că am făcut tot ce ştiam.

Deşi eram extenuată am ales să merg în vizită la domnul care tocmai se internase la noi.Prezenta o durere de cap.Nu avea alt simtom şi i-am recomandat un set de analize.Am urgentat rezultatul lor şi dintr-o dată aparatele încep să indice tulburări.Acesta ţipa de durere şi am hotărât ca fara să-i vad analizele să-i administrez morfină.Bărbatul s-a liniştit,dar asta nu înseamnă că am caştigat lupta ci doar am caştigat timp.

Soarele se scufundă între nori,iar ziua mea de lucru se termină.Ajung acasă unde mă aşteaptă familia mea şi deşi sunt obosită îmi strecor puţin timp şi pentru ei. Chiar dacă eşti medic asta nu înseamnă că nu ai timp pentru nimic,eşti doar un înger trimis de Dumnezeu pe pământ!

Colegiul Naţional “Ion Creangă”

Anton Flavia Gabriela

Clasa a Xa,Ştiinţe ale naturii