Melcul Elysia…jumatate animal evolutia întoarsă pe dos de un melc…

01.01.2015

Melcul Elysia…jumatate animal.. EVOLUTIA întoarsă pe dos de un melc…

Faceți cunoștința cu Elysia. Animalul, un limax (melc fara cochilie), de culoare verde, care traieste in mlastini sarate de pe coasta estica a Americii de Nord.

Acest melc verde, isi produce propria clorofilă și astfel poate efectua fotosinteza, transforma lumina soarelui în energie. Tinuti intr-un acvariu, fara hrana, furnizandu-li-se doar lumina timp de 12 ore pe zi, melcii au supravietuit luni de zile, producandu-si substantele nutritive cu ajutorul clorofilei, prin fotosinteza.
Evoluția nu se așteapta la asa ceva ca plantele sa se transforme in animale sau animalele in plante, aceasta e o dovada clara a unui Creator inteligent!

01.12.2014

Designul inteligent şi alte teorii care exclud darwinismul

Omul în aventura cosmică a marilor întrebări

Teoria evoluţionistă ale cărei baze au fost puse de celebrul Charles Darwin este acceptată de majoritatea oamenilor de ştiinţă drept teoria care explică apariţia şi evoluţia vieţii pe Terra. Însă nu este nici pe departe singura teorie prin care oamenii au încercat să-şi explice apariţia vieţii. Înainte şi chiar după Charles Darwin, lumea oamenilor de ştiinţă a cunoscut o serie de alte teorii, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, dar care îşi propuneau să explice originea vieţii. Multe dintre ele ne par asăzi hilare şi de-a dreptul fanteziste. Între toate acestea, se remarcă însă mult discutata teorie a Designului Inteligent, cu siguranţă cea mai controversată dintre toate.

De la Muntele Paradisiac al lui Linnaeus la Echilibrul Punctuat al lui Niels Eldregde

 

Originea lumii, a vieţii pe Terra şi a tot ceea ce ne înconjoară au fost întrebări care i-au preocupat pe oameni încă de la începutul vremurilor. Mai precis, încă din momentul în care oamenii au dezvoltat ceea ce se numeşte conştiinţă cognitivă. O parte din oameni au acceptat şi acceptă în continuare explicaţiile creaţionismului de inspiraţie divină, cu care intră în contact în funcţie de religia în care se naşte sau este crescut fiecare.

 

Tabăra scepticilor, care cuprindea de regulă oamenii de ştiinţă. cu al lor spirit curios şi inovativ, nu a acceptat niciodată explicaţiile mistico-religioase şi, în consecinţă, a lansat de-a lungul timpului o serie de teorii voit, şi mai degrabă vădit, ştiinţifice care încercau aceleaşi lucru: să explice originea Universului, a Terrei şi a vieţii. Unele dintre aceste teorii au fost anterioare evoluţionismului darwinist, altele au fost incompatibile cu acesta, iar unele s-au vrut complementare evoluţionismului. Cu toate, însă, merită amintite, fie şi numai pentru partea lor bizară şi chiar fantezistă pe alocuri.

 

Înainte cu ceva timp de Darwin, zoologul, fiziologul şi botanistul suedez Carl Linnaeus sau Carolus Linnaeus (1707-1778), s-a dovedit a fi unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă din istoria lumii. El este cel care a creat ceea ce se cheamă nomenclatorul denumirilor ştiinţifice în limba latină pentru toate denumirile speciilor de plante şi animale. Spirit cutezător şi ştiinţific, Linnaeus sau Linné, cum mai este denumit, şi-a pus şi el întrebări cu privire la originea vieţii şi a Universului. Numai că mare parte din teoria sa se bazează pe întâmplările din Geneza biblică.

 

Pe baza descoperirilor proprii şi a ideilor sale personale, naturalistul suedez şi-a format propria teorie, căreia i-a spus Muntele Paradisiac. Linné era de părere că în timpuri imemoriale existase la Ecuator o uriaşă insulă muntoasă care conţinea în văile sale toate biotopurile şi vieţuitoarele din prezent. Acesta ar fi fost locul de unde a izvorât viaţa, cu nenumăratele sale forme. Cum apele au inundat insula, animalele au fugit de acolo şi au populat Pământul. Seamănă mult cu mitul biblic al Arcei lui Noe eşuată pe Muntele Ararat din Caucaz, numai că Muntele Paradisiac al lui Linné era în ape ecuatoriale şi lipseşte orice menţiune despre Creator. Evident, Linné era una dintre cele mai mari celebrităţi ale lumii ştiinţifice din perioada sa, însă teoria  i-a fost respinsă de alţi oameni de ştiinţă, care nu puteau înţelege cum de urşii polari au străbătut Africa pentru a ajunge în Arctica, sau de ce trăiesc cămile în unele deşerturi, iar în altele nu există deloc...

 

Cunoaşterea este una dintre trăsăturile caracteristice ale speciei umane.    

Celebrul conte naturalist Georges Louis Leclerc, Comte de Buffon, nu s-a lăsat nici el mai prejos. Autorul impozantei Histoire Naturelle (44 de volume), a încercat şi el să explice apariţia vieţii. Buffon a observat că regiunile similare, dar izolate, conţineau deseori specii diferite. Spre exemplu, deşi Arctica şi Antarctica au climate şi relief similar, nu există pinguini în Arctica sau urşi polari în Antarctica. Observaţia sa a devenit Legea lui Buffon şi este valabilă şi azi. Buffon a respins pe loc ideile lui Linné şi a presupus că Dumnezeu a creat toate animalele undeva la Polul Nord şi în vremuri mai calde. De acolo, animalele s-ar fi încolonat şi s-ar fi răspândit pe toată planeta.

 

Jean Baptiste Lamarck (1744-1819), a încercat şi el să găsească o explicaţiea acestui fenomen mai mult decât incitant. Ipoteza sa despre evoluţie avea la bază ideea de „util şi specific”. Lamarck a observat că mai multe organisme vii aveau organe sau structuri atrofiate sau, din contră, mărite. Pe baza acestor observaţii, Lamark credea că atributele şi specializările părinţilor se transmit direct urmaşilor. Conceptul de „util şi specific” a continuat să fie o ipoteză agreată înainte de apariţia geneticii. Evoluţia lamarckiană nu a dispărut fără urme. Ea l-a inspirat pe horticultorul sovietic Ivan Miciurin, care, la rândul său, i-a influenţat pe Trofim Lîsenko şi Iosif Stalin să aplice conceptele miciuriniste asupra agriculturii sovietice. Rezultatele au fost dezastruoase...

 

Însă tocmai din Antichitate ne parvine un personaj deosebit de interesant. Este vorba de Anaximandru din Milet, un filosof grec ale cărui căutări au depăşit graniţele filosofiei. Preocupat şi de ştiinţă şi cunoaştere, Anaximadru şi-a grupat scrierile din aceste domenii într-un volum intitulat „Despre Natură”. Ce este fascinant la acest gânditor grec este faptul că ideile sale despre originea vieţii seamănă surprinzător de mult cu un fel de proto-teorie a evoluţionismului, evident cu iz antic. Anaximadru sugerează că Terra a fost făurită dintr-o substanţă amorfă pe care el a denumit-oapeiron. Ulterior, organisme precum plantele şi animalele ar fi apărut din apă şi pământ, iar primele vieţuitoare vertebrate au fost peştii, din care ar fi evoluat şi oamenii. În afară de această lucrare, Anaximadru a încercat să deseneze o hartă a lumii şi a mai studiat astronomia. Din nefericire, cea mai mare partea a scrierilor sale a fost pierdută.

 

01.12.2014

Dovada creatiei – Marea dezbatere a originilor

Dovada creatiei este cautata de creationisti pentru a discredita evolutia si nu pentru a valida creatia speciala.

Toate partile sunt de acord ca exista doar doua solutii posibile la enigma originilor. Fie Cineva a creat lumea, fie lumea s-a facut singura. A treia optiune, ca lumea este eterna si fara origine, contrazice legile naturale – precum cea a termodinamicii, si a fost dovedita a fi falsa cu certitudine matematica in secolul XX. Deoarece universul este evident complex si aparent bine facut, stiintific ar trebuie sa existe implicit si un Creator. In toate lucrurile pe care le observam astazi, conceptul si design-ul sunt rezultatul unei Minti. Mai mult, legile naturale precum gravitatia, patratele inverse, cauza si efectul si termodinamica implica existenta unui Legiuitor.

In afara unui mecanism natural constrans de legea naturala, prin care intregul univers ar fi putut aparea si apoi sa se dezvolte printr-un proces aleatoriu, se considera ca un Creator trebuie sa fie implicit teoretic. Nu conteaza daca un om de stiinta are sau nu o problema in a accepta aceasta. Sir Arthur Conan Doyle a afirmat atat de elocvent in seriile Sherlock Holmes: “Odata ce ai eliminat imposibilul, orice ramane, nu conteaza cat de improbabil, trebuie sa fie adevarul”.

Dovada creatiei – Cateva exemple scurte:

Lipsa fosilelor intermediare. Charles Darwin a scris: “Uitandu-ne nu la un anumit timp, ci la toate timpurile, daca teoria mea este adevarata, varietatile intermediare nenumarate, care leaga laolalta toate speciile din acelasi grup, cu siguranta trebuiau sa existe si ele. Dar, daca dupa teoria aceasta, trebuiau sa existe nenumarate forme intermediare, de ce nu le gasim incrustate in numere fara numar in scoarta pamantului?” (Originea speciilor, 1859). De cand si-a lansat Darwin teoria, oamenii de stiinta au cautat evidenta fosiselor care sa indice tranzitii organice trecute. Aproape 150 de ani mai tarziu, in arhiva fosilifera nu a fost gasita nicio dovada de tranzitie.

Lipsa mecanismului natural. Charles Darwin a propus in Originea Speciilor selectia naturala ca fiind mecanismul prin care un simplu organism unicelular original ar fi putut evolua treptat in toate speciile prezente astazi, atat vegetale, cat si animale. Darwin defineste evolutia ca “descendenta cu modificari”. Totusi, selectia naturala este cunoscuta ca un proces conservativ si nu ca un mijloc de dezvoltare a complexului din simplu. Mai tarziu, odata cu cresterea intelegerii noastre a geneticii, s-a considerat ca s-ar putea ca selectia naturala impreuna cu mutatia genetica au permis dezvoltarea tuturor speciilor dintr-un stramos comun. Totusi, acest lucru este controversat si ramane doar in teorie, din moment ce inca nu au fost observate mutatiile “benefice”. De fapt, oamenii de stiinta au observat pana acum doar mutatii daunatoare si “descendente”.

Limitele de timp. Atat creationistii, cat si evolutionistii sunt de acord ca daca totusi evolutia este posibila, este nevoie de o cantitate excesiva (daca nu infinita) de timp. In timpul secolului XX se credea ca evolutionistii dispuneau de tot timpul de care aveau nevoie. Daca pamantul parea vreodata prea tanar pentru ca anumite dezvoltari evolutioniste sa aiba loc, varsta era impinsa inapoi in manuale. In 1905 pamantul era declarat vechi de doua miliarde de ani. Prin 1970 s-a stabilit ca pamantul avea 3,5 miliarde de ani, iar prin 1990 pamantul a devenit 4,6 miliarde de ani. Totusi, adeptii pamantului tanar au identificat in ultimii ani destui cronometri ai pamantului tanar. Actualmente exista aproximativ de cinci ori mai multi cronometri naturali care indica spre un “pamant tanar” decat spre “un pamant vechi”. Fiecare descoperire este un “factor limitator” suplimentar care plaseaza o limita posibilei varste a pamantului. De exemplu, miscarea lunii, viteza de rotatie a pamantului, scaderea intensitatii campului magnetic, gradul de eroziune, influxul de substante chimice spre ocean, salinitatea oceanului, etc, toate limiteaza varsta posibila a pamantului. Fiecare factor limitator este distinct. Daca unul a fost contestat cu succes, ramane problema cu toate celelalte. Mai mult, exista factori limitatori care restrang varsta posibila a universului, precum galaxiile spirale care isi mentin structura spiralata in ciuda faptului ca centrele lor se rotesc mai repede decat marginile lor.

Modele inacceptabile ale originilor. Teoria Big Bang este sursa originilor acceptata printre majoritatea evolutionistilor si este predata in scolile noastre publice. Totusi, Big Bang-ul nu explica multe lucruri, inclusiv distributia neuniforma a materiei care rezulta in “viduri” si “mormane” sau miscarea retrograda care trebuie sa incalce legea conservarii momentului cinetic (angular momentum). Mai mult, Big Bang-ul nu se adreseaza intrebarii majore in discutie: “de unde au aparut toate? Nu a explodat nimic? Cum a produs aceasta explozie ordinea cand fiecare explozie observata in istoria scrisa produce dezordine si dezastru?