Mesaje pe anul 2012


Nici măcar Marele Avertisment nu-i va converti pe toți necredincioșii



Yüklə 1,85 Mb.
səhifə35/141
tarix05.03.2018
ölçüsü1,85 Mb.
#44121
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   141

385. Nici măcar Marele Avertisment nu-i va converti pe toți necredincioșii


Duminică, 25 martie 2012 la ora 15:30

Prea iubita  Mea fiică, astăzi îi rog fierbinte pe toți discipolii Mei să-și dedice timpul rugăciunii pentru cei care nu cred în Mine, Isus Cristos, sau în mântuirea veșnică.

Aceste suflete sunt aproape de Inima Mea și sunt cele care trebuie convertite, astfel încât să poată fi salvate primele.

Cei care sunt orbi, nu văd că viața lor nu se termină pe pământ.

Mulți nu acceptă faptul că vor exista pentru eternitate.

Aceste suflete Mă rănesc profund, și simt groază când îi văd că distrug viața din sufletul lor, pe durata acestei vieți de pe pământ.

Nici chiar Marele Avertisment nu-i va converti pe mulți dintre ei, cei care se proclamă a fi atei.

Singura lor salvare este rugăciunea și suferința sufletelor-victimă.

Vă îndemn să vă rugați pentru aceste suflete cu rugăciunea (41) a Cruciadei – Rugăciune pentru sufletele necredincioșilor.

Rugăciunea (41) a Cruciadei de Rugăciune: Pentru sufletele necredincioșilor

"O, Isuse al meu, ajută sărmanilor Tăi copii care sunt orbi față de promisiunea Ta de salvare. Cu rugăciunile și suferințele mele Te implor să deschizi ochii necredincioșilor, ca ei să poată vedea iubirea Ta blândă și să fugă în brațele Tale Sfinte pentru a căuta ocrotire. Ajută-le sufletele să vadă Adevărul și să caute iertarea pentru toate păcatele lor, astfel încât să poată fi salvate și să fie primele care pășesc prin porțile Noului Paradis. Mă rog pentru aceste sărmane suflete, incluzând toți bărbații, femeile și copiii, și Te rog, iartă-le păcatele. Amin."

Mergeți acum, armata Mea prețioasă, și concentrați-vă asupra copiilor Mei pierduți. Ajutați-Mă pe Mine, Isus al vostru, să le salvez sufletele.



Iubitul vostru Mântuitor,
Isus Christos

386. Fecioara Maria: Roagă-i pe copiii Mei, să țină o zi de post în Vinerea Mare, ca să împiedice introducerea monedei unice mondiale


Marți, 27 martie 2012 la ora 18:00

Copila Mea, suferința ta, alături de cea a sufletelor alese, se va intensifica în timpul Săptămânii Mari.

Aceasta este săptămâna în care înșelătorul va răni cât de mult îi stă în putință, pe cât mai mulți dintre copiii lui Dumnezeu, prin războaie, persecuții și violențe.

Acesta este momentul în care el cauzează o mare suferință, pe care și Fiul Meu a suferit-o în timpul Patimilor de pe Cruce.



Copila Mea, trebuie să le spui tuturor celor care au îndemnat sufletele de pretutindeni, ca în fiecare vineri până la Paști să se roage Sfântul Meu Rozar, că Mi-au adus o mare bucurie.

Toate acele suflete pe care le-au salvat astfel – ca și suferința națiunilor lor – au primit ajutor prin această devoțiune.

Iubirea Fiului Meu este acum simțită de către mai multe persoane în întreaga lume, în timpul acestei mari suferințe.

El ușurează suferința lor prin harurile Lui speciale, și le alină sufletele prin puterea Duhului Sfânt.



Copiii Mei, rugăciunile voastre oferite cu atât de mare dragoste, găsesc ascultare în Ceruri.

Trebuie să căutați întotdeauna ajutorul Fiului Meu și al Tatălui Ceresc. Orice rugăciune, oricât de mică ar fi ea, este auzită și primește răspuns potrivit voinței Dumnezeului Cel Preaînalt.



Copila Mea, roagă-i pe copiii Mei să țină o zi de post în Vinerea Mare, ca să împiedice introducerea monedei unice mondiale.

Rugăciunile și postul vostru pot face asta.

De îndată ce această rugăciune este spusă în timpul postului vostru, Tatăl Veșnic va opri aceste persoane să pună în aplicare planurile de austeritate, create deja de ei, pentru a vă putea ține sub control.

Aceeași oameni vor să desființeze Creștinismul, de aceea este important să opriți asta, înainte de a se întâmpla, oferind sacrificii deosebite.

Rugăciunea (42) a Cruciadei de Rugăciune: Post pentru împiedicarea introducerii Monedei Unice Mondiale

"O, Dumnezeule Preaînalt, Îți ofer în dar postul meu pentru a opri strânsoarea celui rău în lume, prin care a fost planificat să se înfometeze țara mea de mâncare și chiar și de Hrana Vieții. Primește oferta mea și ascultă rugăciunea mea spusă și pentru alte națiuni, ca să împiedici suferința plănuită de anticrist. Mântuiește-ne, o Preaiubite Doamne, de această răutate și apără-ne credința, pentru a Te putea cinsti în libertatea de care avem nevoie, ca să Te iubim și să Te adorăm în vecii vecilor. Amin."

Copila Mea, ziua de post din Vinerea Mare va aduce națiunilor o mare eliberare de cel rău și de cei care-l urmează în dorința haină de a controla finanțele tuturor națiunilor.



Iubita voastră Mamă,
Mama Salvării,
Mama lui Dumnezeu

387. Isus dezvăluie detaliile răstignirii Sale


Joi, 29 martie 2012 la ora 01:15

Prea iubita Mea fiică, pentru Mine timpul celei mai mari suferințe va fi acela când se vor comemora pătimirile răstignirii Mele.

Nimeni nu poate înțelege cât de mare a fost suferința Mea din timpul răstignirii și nici modul în care am fost biciuit.

Cea mai grea a fost biciuirea. Zece oameni m-au bătut cu sălbăticie și a fost sfâșiat fiecare centimetru al Trupului Meu.

Pe spate carnea a fost sfâșiată iar oasele omoplaților erau vizibile.

Abia puteam să stau în picioare iar un ochi mi-a fost rănit și zdrobit din cauza loviturii.

Vedeam doar cu ochiul stâng.

Când m-au dus în fața lui Ponțiu Pilat și mi-au așezat coroana de spini pe cap, abia puteam să stau în picioare.

M-au dezbrăcat în pielea goală după care au pus pe mine o bucată scurtă din pânză roșie și în mâna dreaptă mi-au așezat o creangă de palmier.

Fiecare spin îl simțeam ca pe un ac, atât de ascuțiți erau. Unul dintre spini mi-a străpuns ochiul drept și abia mai puteam să văd.

Am pierdut atât de mult sânge că am vomat și am amețit atât de tare încât atunci când am început să urc pe drumul spre Calvar, nu mai puteam să țin crucea.

Am căzut de atâtea ori că a durat ore în șir până când am ajuns în vârful dealului.

Pe toată durata aceasta, am fost lovit și biciuit încontinuu.

Tot trupul îmi era însângerat și din cauza soarelui arzător, era acoperit de un strat gros de sudoare.

Am leșinat de câteva ori.

Oricât de dureroase și chinuitoare au fost toate acestea, totuși cea mai rea a fost ura pe care Mi-au arătat-o, nu numai adulții de pe marginea drumului dar și copilașii care, urmând exemplul părinților lor, Mă loveau cu picioarele.

Urletele care se revărsau din gurile lor și ura lor, erau nimic față de frica lor de Mine.

Deoarece în spatele acestor lucruri, ei încă nu erau siguri că într-adevăr Eu eram sau nu Mesia pe care-L așteptau de mult timp.



Le era deci mai ușor să Mă urască și să Mă denunțe decât să Mă accepte pentru că asta ar fi însemnat că ar fi trebuit să-și schimbe modul de viață.

Momentul cel mai chinuitor a fost acela când, fiind lovit în mod repetat cu picioarele în spate când eram căzut la pământ, culcat pe o parte, am văzut-o pe iubita Mea Mama cum Mă privește.

Era cu inima zdrobită și a fost nevoie ca doi dintre discipolii Mei să o sprijine.



Eu o puteam vedea doar cu singurul ochi rămas întreg și nu puteam suporta să văd chinul ei.

Râsul batjocoritor a sute de oameni, urletele și răcnetele lor se puteau auzi și de la pământ, unde eram culcat și a fost nevoie de șase sute de soldați ca să organizeze și să supervizeze Răstignirea Mea și a altor șase condamnați.

Eu eram în centrul atenției iar ceilalți nu au suferit atât de mult ca Mine.

Când Mi-au bătut în cuie încheieturile mâinilor, la baza degetului mare, nu mai simțeam nimic.

Trupul Meu era atât de rănit și zdrobit încât intrasem în stare de șoc.

Umerii Îmi fuseseră dislocați iar brațele ieșiseră din locașul lor.

Rănile cele mai grave au fost suferite de Trupul Meu înainte de Răstignire.

Niciun țipăt nu s-a auzit din gura Mea.

Niciun protest.

Doar șoapte.

Acest lucru i-a înfuriat pe călăii Mei, care așteptau vreo reacție din partea Mea ca să-și satisfacă poftele.

Nu i-am băgat în seamă deloc deoarece asta ar fi însemnat să intru în dialog cu satana și cu demonii care le infectaseră sufletele.

De aceea a fost atât de intensă răutatea lor față de Mine.



Cinci ore am atârnat pe cruce.

Soarele mă ardea și nu era niciun nor care să-Mi diminueze arsura pielii.

Când am respirat pentru ultima oară, Tatăl Meu a trimis în acel moment nori negri și tunete cu fulgere.

Furtuna pornită a fost de o mărime atât de înspăimântătoare și a venit atât de brusc încât pentru cei ce priveau nu a mai existat în acel moment niciun dubiu că Eu, într-adevăr, fusesem Mesia pe care L-a trimis Dumnezeu Tatăl.

Toate acestea ți le revelez în dar, fiica Mea, ca răsplată pentru suferințele tale pe care Mi le-ai oferit Mie.

Spune copiilor Mei că nu-Mi pare rău pentru suferințele îndurate în timpul Răstignirii Mele.

Ceea ce Mă doare este că jertfa Mea a fost dată uitării și că atât de mulți oameni neagă că răstignirea Mea s-a întâmplat cu adevărat.



Mulți nu au habar cât a trebuit să sufăr, și mulți dintre apostolii Mei nu au fost martori când am urcat pe Calvar.

Astăzi, ceea ce Mă îndurerează este faptul că încă și acum mă reneagă atâția.

Rugămintea Mea către voi, cei care Mă urmați, este să nu lăsați ca Răstignirea Mea să devină sacrificiu zadarnic.

Eu am murit pentru TOATE păcatele, inclusiv pentru acelea care se comit astăzi.

Eu doresc și trebuie să-i salvez chiar și pe aceia care și astăzi neagă existența Mea.

Iubitul Vostru Mântuitor,
Isus Cristos


Yüklə 1,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   141




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin