Mesaje pe anul 2012


Agonia Mea din Grădina Ghetsemani o retrăiesc din nou, iar durerea și suferința Mea s-au dublat



Yüklə 1,85 Mb.
səhifə60/141
tarix05.03.2018
ölçüsü1,85 Mb.
#44121
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   141

449. Agonia Mea din Grădina Ghetsemani o retrăiesc din nou, iar durerea și suferința Mea s-au dublat


Miercuri, 30 mai 2012 la ora 15:30

Fiica Mea prea iubită, suferința pe care ți-o provoacă ție cei cărora le lipsește adevărata umilință, însă pretind că vorbesc în Numele Meu, va crește acum.

Nu asculta nici o altă voce în afara de a Mea. Nu-i lua în seamă și nu le răspunde celor care Mă insultă.

Ei au permis ca prin mândria lor omenească să Mă blocheze și apoi, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, Mă și persecută.

A Doua Mea Venire va fi asemenea cu evenimentele petrecute în timpul Primei Mele Veniri pe pământ.

Cuvântul Meu Sfânt va fi pus la îndoială, criticat, renegat și apoi respins.

Primii care mă vor respinge vor fi acele suflete care sunt ale Mele și care Mă iubesc cel mai mult. Ele vor sta în prima linie, ca să arunce prima piatră.

Trăiesc din nou agonia Mea din Grădina Ghetsemani, iar durerea și suferința Mea s-au dublat.

Am suferit pentru păcatele omenirii, nu numai pentru cei care au trăit în acel timp ci și pentru cei care Mă resping astăzi. Cei care Mă reneagă astăzi Mă rănesc și mai mult pentru că Eu am murit pentru păcatele lor. Ei nu au învățat nimic.

Apoi, cei care M-au batjocorit și Mi-au străpuns ochiul cu spinul cel mai ascuțit al Coroanei de Spini, sunt reprezentanții Bisericii Mele pe Pământ.

Ei nu vor accepta a Doua Mea Venire sau avertismentele pe care Eu le dezvălui acum.

Sufletele umile sunt cele care, ca niște copii înfometați, sorb fiecare cuvânt rostit de buzele Mele.

Însă cei hrăniți cu cunoștințele Adevărului Învățăturilor Mele, întorc capul și privesc în altă parte.

Umilința nu mai există în sufletele multora dintre urmașii Mei și astfel, ei vor fi în imposibilitatea de a dobândi harurile Mele speciale.



Până când nu veți deveni mici în ochii lui Dumnezeu, nu veți putea să Mă auziți pe Mine.

Până când nu veți respinge mândria și aroganța, nu veți simți puterea Duhului Sfânt.

Dacă Mă respingeți astăzi, atunci voi bateți primul cui în încheietura mâinii Mele.

Când voi, slujitorii Mei sfințiți, respingeți Cuvântul Meu Sfânt, dat vouă acum, bateți al doilea cui în încheietura mâinii Mele.

Pe acele suflete sărmane care nu au nici un interes față de Învățăturile Mele sau față de Mântuirea dăruită lumii prin Moartea Mea pe Cruce, nu va fi cine să le conducă.

Ei sunt victimele aici. Ei nu au fost conduși la Mine. Lor le este refuzată șansa de a se pregăti pentru a Doua Mea Venire.

Acum îi chem pe toți discipolii Mei să se pregătească. Lupta între cei credincioși va începe curând. O parte dintre ei nu numai că vor renega aceste mesaje, dar vor încerca să le interzică.

Cealaltă jumătate le va folosi pentru convertirea celorlalți.

Sufletele simple, pierdute, care nu Mă cunosc deloc, Mă vor cunoaște în timpul Marelui Avertisment, când le voi revela Adevărul.

Lor le va fi mai ușor să vadă adevărul decât acelora care spun că Mă iubesc și totuși mă renegă.

De aceea trebuie să vă rugați pentru acele haruri care vă vor permite să Mă vedeți și să Mă auziți pe Mine, pentru a vă pregăti pentru a Doua Mea Venire.

Să nu credeți niciodată că vă va fi ușor să Mă urmați cu adevărat, mai ales în aceste Timpuri din Urmă.



În aceste timpuri, venerarea în tăcere a Cuvântului Meu Sfânt nu va mai fi suficientă.

Veți fi ca niște recruți din armată. Va trebui să vă antrenați, să vă reînnoiți sufletele și să veniți la Mine prin Sacramente, pentru a fi destul de puternici și curajoși ca să răspândiți Cuvântul Meu Sfânt.

Răspândirea rugăciunilor Mele, ale Cruciadei de Rugăciune, va fi prima voastră îndatorire.

Voi, armata Mea, veți conduce cea mai mare Cruciadă a Misiunii Mele Sfinte pe care a văzut-o vreodată Pământul. Veți fi puțini la început dar numărul vostru va crește până la 20 de milioane.

Rugăciunile și suferințele rămășiței Bisericii Mele pot fi suficiente ca să salveze toată omenirea.

Să nu uitați niciodată că rugăciunile voastre pot salva sufletele cu păcatele cele mai grave, așa mare putere are rugăciunea. Pregătiți-vă deci, ca să vă uniți. Pregătiți-vă bine pentru că se vor depune eforturi ca să fiți opriți. Acceptați insultele brutale pe care le vor arunca asupra voastră.



Să știți că vor folosi toate argumentele ca să vă oprească din misiunea voastră. Trebuie să știți că eu vă îndrum, vă conduc și vă întăresc.

Trebuie să mai știți că voi, Armata Mea, veți fi răspunzători de salvarea a milioane de suflete. Suflete care altfel nu ar mai fi avut nici o speranță.

Lăsați ca Iubirea Mea să vă atingă sufletele și să vă unească cu Mine, Iubitul Vostru Isus.

Lăsați-mă să vă acopăr cu Sângele Meu Sfânt și să vă dăruiesc Darurile Mele care să vă ajute să-Mi rămâneți credincioși, astfel ca, oricât de puternică este ispita, să nu renegați niciodată Chemarea Mea adresată vouă acum.

Vă binecuvântez pe voi toți, Armata Mea puternică.



Vă voi conduce pas cu pas în drumul vostru spre Noua Eră a Păcii.

Iubitul Vostru Mântuitor,
Salvatorul Omenirii,
Isus Cristos

450. Fecioara Maria: Iunie Luna Cruciadei pentru Convertire


Joi, 31 mai 2012 la ora 21:00

Copilul meu, satana, împreună cu acele suflete infectate de el, face toate eforturile pentru a submina Cuvântul Preasfânt al Fiului Meu.

Întotdeauna amintiți-vă că satana plantează primele semințe ale îndoielii în inimile sufletelor alese.

Condamnarea cea mai grea asupra acestor mesaje Sfinte va fi aruncată de către cei care sunt strâns uniți cu Prețiosul meu Fiu.

Când satana face aceasta, el câștigă suflete.

Nu-l lăsați să facă aceasta, copii. Stați retrași și nu vă angajați în dispute cu el.



Fiul meu niciodată n-a apărat Cuvântul Său cel Sfânt și nici voi nu ar trebui să cedați acestei ispite.

Nivelul influenței satanice este în creștere și se răspândește în întreaga lume.

Bieții mei Copii suferă așa de mult și Eu plâng cu lacrimi de durere când văd disperarea și tristețea lor.

Rugați-vă, copiii mei, pentru pace în aceste timpuri, astfel încât copiii lui Dumnezeu de pretutindeni să se întoarcă la Fiul meu ca să le dea putere.

Numai intervenția divină, prin darurile date în urma rugăciunilor voastre, poate ușura durerea și suferința.

Fiul meu tânjește pentru ca sufletele să se întoarcă la El, căci numai El le poate oferi alinarea de care au nevoie. Nimic altceva nu va ușura chinul pe care îl îndurați acum.



Vă îndemn, copii, să dedicați luna Iunie pentru convertirea omenirii și pentru a se asigura că aceștia vor căuta mântuirea.

Numiți această lună Cruciada lunii pentru convertire și rugați-vă fiecare, prin intermediul grupurilor de rugăciune din întreaga lume.

Aici este Rugăciunea Cruciadei pentru Cruciada de Convertire



Rugăciunea (58) a Cruciadei de Rugăciune: Rugăciune pentru Convertire

"O, Preaiubite Isuse, Te chem pe Tine să-i îmbrățișezi pe toți copiii lui Dumnezeu și să-i acoperi cu Prețiosul Tău Sânge. Permite ca fiecare picătură a Sângelui Tău să acopere toate sufletele și să le ferească de cel rău. Deschide inimile tuturor, în special pe cele ale sufletelor împietrite și pe ale celor care Te cunosc, dar sunt prea pătate de păcatul mândriei pentru a se prosterna și pentru a cere ca lumina iubirii Tale să le inunde sufletele. Deschide-le ochii ca să vadă Adevărul, pentru ca zorile Milostivirii Tale Divine să coboare peste ei, acoperindu-i cu Razele Milostivirii Tale. Convertește toate sufletele prin harurile pe care le cer acum de la Tine ( se spune aici intenția personală …). Implor Îndurare, și-ți ofer în dar o zi de post în fiecare săptămână pentru această lună iunie, ca ispășire pentru toate păcatele. Amin."

Copii, trebuie postiți timp de o zi în fiecare săptămână, în luna iunie.

Trebuie să vă rugați Rozariul meu și Rozariul Milostivirii Divine zilnic.

Făcând acest lucru, copii, voi veți salva milioane de sufletele prin Milostivirea Fiului meu Isus Cristos.

Mama voastră iubită
Mama Mântuirii


Yüklə 1,85 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   141




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin