571. Acest om va spune lumii că el este mesia și va fi aplaudat de multe figuri de seamă ale lumii
Vineri, 28 septembrie 2012 la ora 22:15
Mult iubita Mea fiică, marile schimbări din lume, prezise înaintea celei de a Doua Mea Veniri, sunt pe cale să apară, rând pe rând.
Vremea impostorilor care vor pretinde că vin în Numele Meu și se vor face astfel cunoscuți lumii, este foarte aproape.
Mulți oameni vor fi amăgiți să creadă în acești profeți mincinoși, pentru că ei își vor face intrarea cu mare pompă.
Dar unul dintre ei îi va induce în eroare, în mod deosebit, pe mulți, deoarece se va prezenta pe sine ca fiind regele, într-un mod umil, pentru a-i convinge pe oameni că el este Eu, Isus Cristos.
Acest om va spune lumii că el este Mesia și va fi aplaudat de multe figuri de seamă ale lumii.
Ei îl vor prezenta, la început, ca pe un conducător politic extraordinar și plin de compătimire.
Va fi văzut ca un conciliator talentat, așa după cum v-am spus. Atitudinea și carisma sa vor afișa o imagine mistică, ce va părea să fie de origine dumnezeiască.
Aspectul lui atrăgător și personalitatea sa îmbietoare vor atrage mulțimile de oameni.
El urmează să fie dezvăluit lumii în curând, iar apariția sa va fi bruscă.
Acei lideri care îl vor prezenta ca pe un salvator, ca pe omul care va pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, sunt respectați în multe părți ale lumii. De aceea va fi acceptat cu atâta ușurință acest fals mesia.
După un timp, atractivitatea sa se va răspândi. Mass-media îi va lăuda abilitățile diplomatice și va fi urmat de multă lume.
Acesta este omul care va spune că el este Mesia. El va spune tuturor că este Isus Cristos, care s-a întors să își anunțe a doua venire.
El este anticristul.
Să nu vă lăsați amăgiți nici o clipă. Eu, Isus Cristos, am venit în trup întâia dată pentru a mântui omenirea. Să știți însă că de această dată nu voi mai veni în trup. Voi veni precum un hoț în puterea nopții. Voi pregăti lumea prin aceste mesaje, însă nu vă voi spune ziua sau ceasul, pentru că nu le știu. Doar Tatăl Meu cunoaște clipa.
Voi anunța a Doua Mea Venire înainte ca semnul sosirii Mele să se arate pe cerul întregii lumi.
Orice om care pretinde a fi Isus Cristos și care pășește pe pământ ca om, este un mincinos.
Fugiți, căci el va aduce nenorocire și suferințe nemaivăzute. Amăgirea sa va îmbia sufletele către o falsă iubire de Dumnezeu. El va răstălmăci Adevărul. Aceia care îl vor urma sunt în mare primejdie.
Al vostru Isus
572. Credincioșii nu trebuie să se simtă niciodată siguri în convingerea că ei știu Adevărul
Sâmbătă, 29 septembrie 2012 la ora 19:15
Mult iubita Mea fiică, trebuie să le spun tuturor celor care cred în Mine, Isus Cristos, să se trezească și să își trăiască de acum viața în Mine.
Aceste mesaje nu sunt date doar pentru a-i avertiza pe cei care nu cred în Cristos, Răscumpărătorul Omenirii, ci ele sunt adresate și celor care cred în Dumnezeu.
Credincioșii nu trebuie să se simtă niciodată siguri în convingerea că ei cunosc Adevărul.
Acelora dintre voi care spuneți că știți Adevărul Învățăturilor Mele, vă spun că nu trebuie să simțiți niciodată mulțumire de sine. Dacă o aveți, înseamnă că veți neglija munca necesară pentru sfințirea sufletelor voastre.
Credincioșii pot deveni confuzi în legătură cu Învățăturile Mele. Atât de mulți nici nu înțeleg semnificația Celei de-a Doua Mea Veniri.
Mulți dintre discipolii Mei cred că întreaga omenire va fi conștientă de aceasta și, prin Mila Mea, toți vor fi salvați. O, cât de mult aș vrea ca acest lucru să fie adevărat! Câtă alinare mi-ar aduce acest lucru! Din păcate mulți nu vor fi pregătiți. Mulți vor refuza să asculte avertizările și instrucțiunile Mele. Prin urmare, ei nu se vor putea pregăti cum trebuie.
A Doua Mea Venire va avea loc. Acelor credincioși care spun că ei cred doar în Adevărul conținut în Sfânta Scriptură, le spun aceasta. Vă este ușor să acceptați ceea ce a fost profețit acolo și deja s-a și petrecut. Dar nu vă este tot atât de ușor să acceptați profețiile viitoare, la care omenirea încă nu a fost martoră.
De asemenea, trebuie să acceptați și faptul că vor fi trimise Mesaje Divine pentru a vă pregăti. Acceptați că această pregătire are loc chiar acum.
Fiți vigilenți tot timpul. Nu Mă respingeți acum, pentru că acesta este timpul de pregătire.
Fiți recunoscători că vi se oferă acest mare dar.
Iubitul vostru Isus
573. Atât de mulți oameni sunt astăzi obsedați de urmărirea faimei și a gloriei proprii
Sâmbătă, 29 septembrie 2012 la ora 23:00
Mult iubita Mea fiică, de ce atât de mulți oameni din lume cred că sfârșitul vieții lor este nesigur?
Foarte mulți oameni sunt astăzi obsedați de urmărirea faimei și a gloriei proprii. Mulți dintre aceia care caută și obțin recunoaștere și succese sunt idolatrizați de cei care cred că aceasta este gloria pentru care ei trebuie să lupte și care le va aduce satisfacție.
Foarte puțin din timpul lor îl petrec cu lucruri care contează cu adevărat. Ei îi calcă în picioare pe ceilalți pentru a obține ceea ce doresc, din cauza dorinței lor insațiabile de a străluci în slavă, înaintea lumii.
Vanitatea lor este hrănită de lumea divertismentului, de media, iar urmărirea perfecțiunii proprii este aplaudată.
Acestea sunt lucrurile pentru care luptă azi oamenii obișnuiți. Ei admiră în mod deschis asemenea ambiții și ele devin ca o religie. Ei îi idolatrizează pe cei care ating asemenea înălțimi și tind apoi să imite viețile lor.
Niciodată nu se gândesc că astfel de lucruri nu au nici o consecință reală. Nu se opresc niciodată să se întrebe: „În aceasta constă viața mea?”
În cele mai multe cazuri, ei nu cred în Dumnezeu pentru că dacă ar crede, ar ști cât de neplăcut este, în Ochii Lui, să caute laudă în acest fel.
Când o persoană caută în mod constant atenție, laudă, și este obsedată de imaginea pe care și-o creează în fața lumii, ea nu înțelege cât de scurt este acest drum. Toate acestea după un timp vor dispărea și ei își vor da seama că sunt goi și că nu mai au iubire pentru a o împărți cu ceilalți.
Ei petrec atât de mult timp iubindu-se pe sine, încât nu vor mai avea loc pentru nici o altă iubire. Pun propriile nevoi înaintea nevoilor celorlalți. Ar face orice, incluzând chiar fapte care Îl ofensează pe Dumnezeu, pentru a obține propria glorie.
Acestei generații i-au fost spuse atât de multe minciuni despre modul în care trebuie să-și trăiască viața. Ei sunt încurajați de o lume care crede că avantajele materiale, celebritatea, cultura și ambiția le vor aduce o mare admirație și sunt lucrurile cele mai importante pentru care trebuie să lupte.
Cât de puțin știu ei. Cât de șocați vor fi când vor descoperi cât de mult s-au înșelat.
Oamenii care trăiesc asemenea vieți, vor fi dezamăgiți când poftele lor nu vor fi satisfăcute. Nici o acțiune, făcută cu scopul de a le aduce mai multă mulțumire prin obsesia egoistă a ambiției, nu le va aduce pacea.
Rugați-vă, ca oamenii să realizeze cât mai curând că exercitarea faimei și a gloriei proprii aduce satisfacție pentru puțină vreme. Voi ar trebui să luptați doar pentru un singur țel, și acesta este cel de a urma Învățăturile Domnului.
Când veți face aceasta, veți dobândi pacea.
Puteți încă să vă bucurați de multe plăceri ale lumii, dar veți înțelege ce contează cu adevărat.
Atât de mulți tineri pun un mare de accent pe modul în care apar în fața celorlalți. Presiunea care este asupra lor, pentru a duce o viață având aceleași țeluri ca ale celebrităților pe care le admiră, le păgubește sufletele.
Astfel este blocată realitatea a ceea ce place lui Dumnezeu.
Astfel este blocat Adevărul.
Doar Adevărul îi va face să se simtă mulțumiți și să dobândească pacea, iubirea, bucuria și fericirea.
Eu sunt Viața pe care ei o caută.
În Mine vor găsi o viață plină de Slavă.
Aceasta este Slava pe care ei trebuie să o caute.
Pentru că, dacă ei se întorc la Mine, vor trăi o viață de Mare Slavă în Noul Paradis.
Aceasta este singura glorie care le va aduce o bucurie de nedescris.
Al vostru Isus
Dostları ilə paylaş: |