Metodologie 9 Contextul general 10



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə16/16
tarix21.03.2018
ölçüsü1,53 Mb.
#46105
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16
ă fiu transformat într-o simplă unealtă a intereselor politice şi de afaceri ale patronatului”, Carmen Maria Andronache, Paginademedia.ro, 8 iunie 2011.


590  „Presiunile politice și economice de la Intact și Adevărul Holding sunt inacceptabile”, ActiveWatch. Art.4.6 „Sub sancțiunea de daune interese în valoare egala cu 100.000 Euro, în cadrul Termenului Contractului și, ulterior, în perpetuu, Prestatorul, respectiv Persoana Cheie, în mod independent, se obligă să nu discrediteze prin declarații sau orice altă atitudine ori modalitate, individual sau colectiv, persoanele din conducerea actuală sau viitoare a Beneficiarului sau pe Beneficiar ori Afiliații Beneficiarului ori altă companie care face parte generic din <> sau persoanele din conducerea actuală sau viitoare a acestor companii, în fața angajatilor Beneficiarului, a partenerilor de afaceri ai Beneficiarului, a angajaților companiilor respective sau a partenerilor de afaceri ai companiilor respective, în mass-media sau față de orice alți terți şi/sau să nu facă niciun fel de declarații, în formă scrisă sau orală, presei scrise, televiziunilor sau oricăror organizaţii media, de natură să aducă atingere imaginii Beneficiarului sau companiilor menționate mai sus ori conducerii sau angajaţilor ori partenerilor de afaceri ai acestora ori produselor, serviciilor sau politicilor acestora”.


591  Judecătoria Sectorului 1 București. Sentința Civilă nr. 24680/2013 Ședința publică din 19 decembrie 2013. Dosar nr. 44537/299/2011.


592  „Cum am câștigat procesul cu Dan Voiculescu și nu mai trebuie să-i dau 100.000 de euro. Jurnaliști din toate redacțiile demascați-vă mogulii!”, de Stelian Negrea, voxpublica.realitatea.net, 19 mai 2014.


593  Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă. Hotarâre 1138/2014 din 02.12.2014.


594  Comunicat de presă al DNA din 1 octombrie 2013.


595  Dan Voiculescu, pus sub control judiciar într-un nou dosar în care este acuzat de şantaj pentru obţinerea de foloase patrimoniale/ Voiculescu: „Nu-i cunosc pe denunţători. E o nouă porcărie”, Otilia Ciocan, Catalin Lupasteanu, Mediafax, 03.07.2014


596  Tribunalul București, Secția a V-a Civilă. Dosar nr. 43052/3/2012. Hotarâre 139/2014  din 04.02.2014


597  Hotărârea 43/2015 din 03.02.2015.


598  „Sentință. Instanța a respins acțiunea lui Bogdan Chirieac împotriva jurnalistului Liviu Avram”, Petrișor Obae, PaginaDeMedia.ro, 4 februarie 2014.


599  „Chireac și Chiuariu au pierdut procesul în scandalul Ericsson”, de Tiberiu Lovin, www.ReporterVirtual.ro, 4 februarie 2014


600  „Decebal Traian Remeș a pierdut procesul cu TVR, Rodica Culcer, Președinția și DNA în cazul <>”, de C. Ionescu, HotNews.ro, 28 noiembrie 2014.


601  Ibidem.


602  Dosar nr. 48790/3/2010. Soluție din 28.11.2014. Tribunalul București, Secția a III-a Civilă.


603  Judecătoria Sectorului 3 București. Sentința Civilă nr. 11469/29.06.2013. Dosar 42487/301/2011


604  „CSM reformează cu procurori anchetați pentru corupție”, de Ondine Gherguț, România liberă, 16 noiembrie 2011.


605  Tribunalul București Secția a V-a Civilă. Hotărâre din 30 ianuarie 2015. Dosar 42487/301/2011


606  Dosar nr. 9201/117/2013. Hotarâre 1237/2014 din 17.12.2014.


607  Dosar nr. 9201/117/2013. Hotarâre 337/2014 din 04.07.2014.


608  „Justiția a stabilit prejudiciul de imagine al lui Nicu Gheară din Gazetă”, de Mihai Bacalu, Ora de Știri, 4 iulie 2014.


609  Tribunalul București. Secţia a-IV-a Civilă. Hotarâre  904/2013 din 19.04.2013Dosar nr. 40751/3/2012


610  Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Hotarâre 452/2014 din 23.10.2014. Dosar 40751/3/2012 (578/2014).


611  Dosar nr. 5891/109/2011. Tribunalul Argeș - Hotarâre  19/2013  24.01.2013.


612  „Justiţia nu mai tolerează limbajul injurios. Publicaţie taxată sever”, de Mihai Bacalu, Ora de știri, 16 iunie 2014.


613  Ibidem.


614  Jegurile societăţii de la publicaţia online Ora de ştiri Cluj, jurnalist gay Mihai Bacalu, rom ungur (boanghina ordinară), fetiţa primăriei Albota, judeţul Argeş, condusă de bastardul Ion Dumitru, care l-a plătit pe gay-ul Bacalu cu suma de 1000 de euro pentru dezinformarea opiniei publice, a organelor de cercetare penală DNA Piteşti etc. făcându-se că îi ia apărarea bastardului şi judecătoarelor corupte total, atât cele de la Tribunalul Argeş, cât şi cele de la Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El spune că am fi fost taxaţi sever de abuzivele în robe cu suma de 20.000 de euro pe care ne-o va înapoia cât de curând prin decizia de apel la contestaţia în anulare de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, Ediție Specială Press, 24 februarie 2015.


615  Tribunalul București Secția a V-a Civilă. Dosar nr. 75916/3/2011. Hotarâre 312/2014 din 13.03.2014


616  „Oprescu a câştigat un proces în care l-a dat în judecată pe Dan Diaconescu pentru defăimare”, de Roxana Alexe, Mediafax 17 martie 2014


617  Tribunalul Cluj. Dosar nr. 2086/117/2014. Hotărâre nr. 584/2014 din 19.12.2014


618  Secţia civilă a Judecătoriei Constanţa. Dosar nr. 7735/212/2014.


619  „<> Mazăre refuză, momentan, să-i plătească revoluţionarului Stere Beca daune morale” de Ionuț Zagoneanu, Ziua de Constanța, 9 martie 2015


620  Art. 253 al. 3 și 4 cod civil:„(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătamarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive.”


621  „Exclusiv: RMGC a pierdut procesul cu Ștefan Marincea, fostul director al IGR”, Ruana Ceaușescu, ZiuaNews.ro, 13 august 2014.


622  „Roșia Montană Gold Corporation îl dă în judecată pe fostul director general al Institutului Geologic al României, Ștefan Marincea, pentru acuzații false și defăimare”, Catiușa Ivanov, HotNews.ro, 12 noiembrie 2013.


623  „Interviu cu Ștefan Marincea: «Așa ceva nu s-a mai întâmplat de pe vremea lui Stalin»”, Ana Poenariu, CasaJurnalistului.ro, 19 octombrie 2013.


624  „Evenimentul Zilei a câștigat procesul cu Victor Ponta”, de RV, www.evz.ro, 28 mai 2014.


625  „ Ce caută numele lui Ponta în dosarul lui Șova”, România Curată, 17 martie 2015.


626  „Adrian Năstase a reclamat un jurnalist Gândul la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”, Gândul.info, 12 noiembrie 2014.


627  „Consiliul pentru Combaterea Discrimării a respins plângerea făcută de Adrian Năstase împotriva jurnalistului Gândul Attila Biro”, Raluca Pantazi, HotNews.ro, 3 februarie 2015.


628  „Deputatul Florin Pâslaru, cercetat penal”, www.ziare.com, 2 august 2011.


629  Deputatul Florin Pâslaru, trimis în judecată, Digi24.ro, 7 ianuarie 2014.


630  Rezumatul cazului aparține APADOR-CH și este preluat integral din comunicatul cu același titlul, publicat pe 25 iunie 2014; www.apador.org


631  Cererea nr. 27329/06.


632  Cazul a fost susținut de avocata Diana Hatneanu și sprijinit de APADOR-CH, ca unul strategic pentru România.


633  Rezumatul cazului aparține APADOR-CH.


634  „Libertatea de exprimare și noul Cod civil” (Autor: Dan Mihai), publicat de ActiveWatch în 2014.


635  „Ghid juridic pentru ziariști”, ediția III (Autori: Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai), publicat de ActiveWatch în 2009.


636  Legea 286/2009.


637  PL-x nr. 12/2014. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=13700


638  http://www.cdep.ro/proiecte/2014/000/10/2/em12.pdf


639  „ APADOR-CH cere amânarea intrării în vigoare a codurilor în materie penală semnalând deficienţe”, de Laura Mitran, Mediafax, 30 ianuarie 2014. „ Motivele pentru care trebuie amânată intrarea în vigoare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală”, 31 ianuarie 2014, juridice.ro.


640  http://www.cdep.ro/proiecte/2014/000/10/2/cerererx12.pdf


641  Comunicat al Direcției Naționale Anticorupție din 15 septembrie 2014 Nr. 1286/VIII/3.


642  PL-x nr. 473/2014.


643  „ Guvernul schimbă comunicatul cu sancţionarea dezvăluirii datelor din dosare: Aviz negativ, nu pozitiv „ Mediafax, 29 octombrie 2014. „Explicaţia Guvernului pentru avizul anunţat la sancţionarea dezvăluirii informaţiilor: Eroare tehnică”, Mediafax, 30 octombrie 2014.


644  „Victor Ponta recunoaște că a aprobat proiectul lui Șerban Nicolae de modificare a Codului Penal”, comunicat al ActiveWatch din 5 noiembrie 2014. www.activewatch.ro


645  „Preşedinta Curţii Supreme critică amendamentul Nicolae care poate trimite presa la închisoare”, de Biro ATTILA, Gindul.info, 30 octombrie 2014.


646  „Modificarea articolului 277 din Codul penal restrânge dreptul la informare”, comunicat din 30 septembrie 2014 al ActiveWatch, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Centrul pentru Jurnalism Independent, www.activewatch.ro


647  http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=1&idp=16121; Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL589/2011)


648  Acestea se refereau la: redefinirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 din Codul penal de la 1968; introducerea unor dispoziţii referitoare la aplicarea legii de dezincriminare; modificări aduse prevederilor referitoare la prescripţia răspunderii penale, în sensul reducerii duratei acesteia; exceptarea unor categorii de persoane de la aplicarea dispoziţiilor referitoare la funcţionarul public din Codul penal în vigoare şi din noul Cod penal; amnistia şi graţierea.


649  Decizia 62/2007.


650  Decizia 206/2013.


651  Propunerile au fost parte ale unui pachet de comentarii și amendamente înaintate de CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publică, ANBCC – Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, ActiveWatch, cu sprijinul Fondului pentru Inovare Civică și al Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, prin Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile („Societatea civilă – o voce puternică în procesul de modificare a Constituției României”, 23 mai 2013, www.ce-re.org).


652  „Constituţia revizuită trebuie să păstreze garanțiile pentru libertatea presei”, comunicat semnat de 15 organizații ale societății civile, 3 februarie 2014, www.activewatch.ro.


653  „Două organizații avertizează CSM că revizuirea Ghidului justitie-media nu trebuie să fie un pas către cenzură” de I.C., HotNews.ro, 10 martie 2014 (organizațiile la care se face referire în titlu sunt Freedom House și Expert Forum). „Mai multe ONG-uri solicita CSM prelungirea perioadei de consultare publica pe marginea Ghidului pentru relatia justitie - mass media”, de V.M., HotNews.ro, 7 martie 2014 (organizațiile sunt APADOR-CH, ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație, Societatea Academică din România și Centrul de Resurse Juridice).


654  „CSM închide accesul presei la dosarele de corupţie. Consiliul a propus un ghid care promovează netransparenţa în comunicarea publică”, de Biro Attila, Gindul.info, 6 mai 2014


655  Ibidem.


656  Apostu contra României. Cererea nr. 22765/12. Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 3 februarie 2015. Paragraful 128.


657  „Parlamentul aprobă pe șest dorința Guvernului de a-i monitoriza pe utilizatorii de cartele preplătite și de Internet wireless”, comunicat semnat de APADOR-CH, ApTI, ActiveWatch și alte organizații, 6 iunie 2014, www.apador.org


658  „Securitatea cibernetică și înregistrarea cartelelor pre-pay în dezbaterea Camerei Deputaților - Comisia ITC”, de Bogdan Manolea, 11 iunie 2014, www.apti.ro


659  „Cerem parlamentarilor să nu voteze proiectul de lege privind înregistrarea cartelelor pre-pay”, comunicat semnat de APADOR-CH, ApTI, ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent, 11 aprilie 2014, www.apador.org


660  Poziția ApTI cu privire la proiectul pre-pay în „Securitatea cibernetică și înregistrarea cartelelor pre-pay în dezbaterea Camerei Deputaților - Comisia ITC”, de Bogdan Manolea, 11 iunie 2014, www.apti.ro. Poziției ApTI I s-au raliat mai multe organizații.


661  „Solicitare sesizare CCR înainte de promulgare”, comunicat semnat de APADOR-CH, ApTI, ActiveWatch și alte organizații, www.apti.ro


662  „Securitatea cibernetica și înregistrarea cartelelor pre-pay în dezbaterea Camerei Deputaților - Comisia ITC”, de Bogdan Manolea, 11 iunie 2014, www.apti.ro


663  Propuneri de amendamente - Proiect de lege privind securitatea informatică”, document semnat de APADOR-CH, ApTI, ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent,17 iunie 2014, www.apti.ro


664  Ibidem.


665  „Amicus curiae pentru respingerea Legii securității cibernetice”, document al APADOR-CH și ApTI, 19 ianuarie 2015, www.apador.org


666  „Interviul eveniment acordat de George Maior lui Dan Andronic, înainte de demisia din fruntea SRI - Emisiune completă (VIDEO)”, B1.ro, 27 ianuarie 2015


667  DECIZIE nr. 528 din 11.09.2014.


668  Pl-x nr. 330/2015 Propunere legislativă pentru modificarea art.20 din Legea audiovizualului nr.402/2002.


669  „Inițiativă transpartinică periculoasă pentru independența CNA”, comunicat al ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Convenția Organizațiilor de Media, 2 aprilie 2014.


670  Ibidem.


671  Ibidem.


672  Ordonanța de Urgență nr. 25/2013 pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 12 aprilie 2013.


673  Cerere de reexaminare din 17.07.2013.


674  PL-x nr. 114/2013 - Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002.


675  „Senatorii din Comisia de Cultura au adus noi modificari la ordonanta publicitatii TV: contracte tripartite clienti-agentii-televiziuni”, de C. Ionescu, HotNews.ro, 10 martie 2015.


676  Ibidem.


677  „Ordonanța ANTIREBATE. IAA cere Senatului să revină la forma adoptată de Camera Deputaților, în care agenția reintra în circuitul banilor, dar rebateul intra pe factură”, de Iulia Bunea, PaginadeMedia.ro, 15 aprilie 2015.


678  Ordinul nr. 5.115 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP). Publicat în Monitorul Oficial pe 13 ianuarie 2015.


679  „Noul Regulament pentru elevi: aveți dreptul să vă conformați!”, de Alexandru Bajdechi, www.romaniacurata.ro


680  „Cenzura și conformismul nediscriminatoriu, instituite în noul regulament pentru învățământul preuniversitar”, scrisoare deschisă în atenția Ministrului Educației și Cercetării Științifice Sorin Mihai Cîmpeanu. Regulamentul a fost adoptat de ministrul în funcție în decembrie 2014, Remus Pricopie. 21 ianuarie 2015, www.activewatch.ro


681  „De ce nu ar trebui interzis telefonul mobil în școli? UPDATE”, 10 iulie 2013, www.activewatch.ro; „Comentarii și recomandări ActiveWatch pe marginea proiectului pentru pentru Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar”, scrisoare deschisă către Ministrul Educației Naționale Remus Pricopie, 12 septembrie 2014, www.activewatch.ro


682  http://www.caa.ro/media/docs/OMT_8-2014_-_UAV.pdf


683  „Dronele <> au fost interzise…”, de Calin Stan, Clubul Foto, 23 ianuarie 2014.


684  „Dronele sub 1 kg si cu camera foto/video necesita permis de zbor de la Autoritatea Aeronautica - noi reguli ale Ministerului Transporturilor”, de Victor Cozmei, HotNews.ro, 23 ianuarie 2014.


685  „Libertatea de exprimare și noul Cod civil” (Autor: Dan Mihai), publicat de ActiveWatch în 2014


686  „Ghid juridic pentru ziariști”, ediția III (Autori: Monica Macovei, Adriana Dăgăliță, Dan Mihai), publicat de ActiveWatch în 2009


687  „Ghidul avertizorului de integritate” (Autor: Dan Mihai), publicat de ActiveWatch în 2012


Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin