Micro trei



Yüklə 82.47 Kb.
tarix05.03.2018
ölçüsü82.47 Kb.

MICRO TREI

REVISTA ŞCOLII CU CLS. I – VIII “AXENTE SEVER”, AIUD


MAI, 2011

MICRO 3

De ce “MICRO 3”? Pentru că , indiferent de denumirile pe care le-a avut de-a lungul timpului şi indiferent de bustul patronului său spiritual care veghează cuminte la intrare, şcoala noastră a intrat în conştiinţa aiudenilor ca fiind “şcoala din Micro 3”. Întrebaţi pe oricine unde învaţă sau unde a învăţat şi vă va răspunde “la şcoala din Micro” sau “la Generală 3”.

Judecată după aspect, pare o clădire nouă, modernă, dar ţinând cont că împlineşte 35 de ani impresia schimbă puţin.

Unii am văzut-o în timp ce se construia pe un vechi teren plin de gropi şi bălării din cartierul de blocuri Microraion 3. Am folosit-o pe atunci drept teren pentru jocul “De-a v-aţi ascunselea”. Mai apoi însă, i-am păşit cu emoţie pragul privind cu alţi ochi la treptele şi zidurile cândva complice la joaca noastră. Şi-am crescut aici an de an, până când aripile ne-au fost destul de puternice să ne poarte spre alte orizonturi. Pentru unii zborul a fost mai depărtat, pentru alţii mai aproape. Unii s-au pierdut în negura timpului, alţii s-au întors ca la un cuib.

Şcoala însă a rămas aceeaşi, chiar dacă şi-a mai schimbat haina sau s-a înălţat cu un acoperiş. Şi asta pentru că, în fiecare toamnă, la ea vin noi pui dornici să-nveţe să zboare.

A fost şi va rămâne mereu şcoala noastră dragă,“şcoala din MICRO 3”

Înv. Felicia Munteanu

Istoricul Scolii




În perioada 1967 – 1975 oraşul Aiud a cunoscut o rapidă dezvoltare economică, ceea ce a dus la creşterea numărului de locuitori şi implicit la o creştere a populaţiei şcolare. Astfel s-a decis construirea unei şcoli în cartierul Microraion III, lucrările fiind demarate în anul 1970 şî terminate în 1973 când a avut loc inaugurarea “Şcolii Generale nr. 3”, Aiud.

Iniţial cursurile s-au desfăşurat numai dimineaţa, cu opt clase la ciclul primar şi tot atâtea la ciclul gimnazial. An de an populaţia şcolară a crescut, în 10 ani dublându-se, astfel că elevii au fost puşi în situaţia de a desfăşura cursurile în două schimburi.

Ca urmare a reorganizării reţelei şcolare a oraşului, în anul şcolar 1999 – 2000, s-a revenit la un singur schimb, doar dimineaţa.

Şcoala a funcţionat sub acest nume timp de 20 de ani. În toamna anului 1993, în cadrul sărbătoririlor ocazionate de împlinirea a 700 de ani de atestare documentară a Aiudului, şcoala a primit numele de Şc. cu cls. I – VIII « Axente Sever », în amintirea celui care a fost colaborator apropiat al Craiului munţilor şi luptător entuziast pentru emanciparea românilor transilvăneni.

În prezent şcoala funcţionează cu 569 de elevi, cu 12 clase la ciclul primar şi 12 clase la ciclul gimnazial, îndrumaţi de 12 învăţători toţi cu gradul didactic I şi 24 de profesori : 15 cu gradul didactic I, 4 cu gradul didactic II, 4 cu gradul didactic definitiv şi un stagiar.


Înv. Jarda Mira

Sursă de inspiraţie :

Prof. Antoniu V. – « Şc. cu cls. I – VIII Axente Sever » Aiud – Între istorie şi devenire (Monografie 2002)



PROFIL DE DIRECTOR
COPILU GHEORGHE
primul director al Şc. cu cls. I-VIII. ,,Ax. Sever”-Aiud
Profesor de biologie-geografie, domnul Copilu Gheorghe a fost primul director al şcolii,în perioada 1973 - 1989.

Este cea mai lungă perioadă de directorat din istoria şcolii noastre.

De aceea l-am rugat să răspundă la câteva întrebări.
1.Cum a fost inceputul?
La înfiinţarea şcolii nu am avut decât clădirea şi personalul care o deservea. Eram aproape toţi tineri si entuziaşti. Am încercat ca director, să-i stimulez şi să le menţin aceeaşi stare, pentru a face şcoala cunoscută.

A trebuit să luptăm, pentru ca fiecare bucăţică din şcoală să arate bine. Şi am reuşit, pentru că nu după mult timp a fost considerată cea mai bună şcoală, nu numai din oraş. Au fost realizate prin efort propriu 16 cabinete si terenurile de sport aferente şcolii.

Acestea sunt folosite si acum , după 34 de ani.
2.Ce părere aveţi de şcoala de acum?
Am impresia că nu mai există aceeasi armonie între cadre, poate şi trecerea timpului să fie de vină.

Cât despre elevi, mi se par mai dezinteresaţi de şcoală, mai bulversaţi şi lipsiţi de interes faţă de toate. Cred că şi transformările prin care trecem işi spun cuvântul.


3.La final, vă rog să ne daţi câteva sfaturi.
Cadrelor le-aş recomanda să-şi perfecţioneze continuu pregătirea, să colaboreze mai mult cu familia.

Cei care nu iubesc această profesie, nu au ce căuta în învăţământ.

Convorbire realizată de

NATALIA BARDI

DASCAL LA TIMPUL TRECUT

Era un bărbat înalt, uscăţiv, cu umerii aduşi uşor înainte. Părul blond şi rar era pieptănat pe spate, dezvelind o frunte înaltă. De sub sprâncenele încruntate era destul de greu să-i vezi bine ochii, de obicei plecaţi, dar când reuşeai, găseai în ei o privire albastră cu o licărire de inteligenţă, de mister şi în acelaşi timp de bunătate. Purta haine simple (de sub sacou se zărea o vestă tricotată) şi avea o oarecare stângăcie în mişcări când trebuia să poarte un costum.

Un om obişnuit…

Şi totuşi, cei care l-au cunoscut pe Domnul profesor Kovats Gavril au altă părere. A fost unul dintre cei mai buni profesori de matematică pe care i-a avut Aiudul, dar mai mult decât asta, a fost un om cu o structură morală aleasă. Avea nişte principii sănătoase de la care nu abdica, nu accepta niciun fel de compromis, avea reguli precise şi un mod de organizare impecabil. De pildă nu accepta să găsească tabla ştearsă la întâmplare, trebuia să fie ca oglinda. Dar şi când scria pe ea, aşternea nişte litere şi cifre parcă pictate, nu scrise, încât simţeai că e un păcat să ştergi tabla după ora lui.




Toate acestea i-au atras respectul absolut, atât din partea elevilor cât şi al colegilor.

Vorbea puţin şi clar (cu timpul, buzele i se chiar strânseseră), dar nu se ferea să-şi spună punctul de vedere, cu orice risc. Şi, culmea, nimeni nu-i purta pică. Ţin minte că la o şedinţă de partid lărgită a criticat o acţiune a conducerii şcolii iar directorul de atunci a ripostat. Domnul Kovats i-a spus scurt: “Dumneavoastră să nu mă întrerupeţi pentru că aici sunteţi doar membru de partid, ca şi mine!”. S-a lăsat tăcere iar dl Kovats a continuat, cu vocea lui groasă, deloc stridentă, iar vorba îi era tărăgănată, parcă desprinsă din curgerea lină a Mureşului în care îşi arunca undiţa în clipele de răgaz.

Iată o altă întâmplare pe care nu am povestit-o până acum, dar consider că poate fi un model pentru mulţi. Îi era profesor sorei mele în vreme ce eu eram la liceu. Se apropia examenul de admitere şi mama l-a vizitat acasă să-l roage pentru nişte ore particulare. Desigur că nu s-a dus “cu mâna goală”. N-a durat mult şi s-a întors cu o figură plouată, spunând scurt: “M-a dat afară!”. “Cum, n-ai discutat cu el?” am întrebat eu . “Ba da, mi-a spus că nu merită să dau banii pe ore, că Dana trebuie să muncească mai mult acasă, a fost foarte amabil, dar când am încercat să-i dau plasa, s-a enervat şi m-a dat afară. Ăsta da, OM adevărat!” a încheiat mama, stârnindu-mi curiozitatea.

În scurtă vreme l-am întâlnit pentru că, absolvind liceul pedagogic, am fost repartizată la şcoala noastră. Nu mi-a trebuit mult să-l cunosc şi să-i dau dreptate mamei.

Aşa un OM mai rar! Un OM adevărat!

Din păcate, pentru noi rămâne un DASCĂL LA TIMPUL TRECUT…


22 aprilie 2007 Felicia Munteanu

Axente Sever” si world wide web-ul






Şcoala “Axente Sever” există din anul 1973, anul inaugurării ei. Din martie 2007 ea există şi în spaţiul virtual, pe internet, unde poate fi accesată la adresa: www.didactic.ro/axente_sever_aiud.

Pagina cuprinde o prezentare generală a aşezării geografice a oraşului Aiud, un scurt istoric al şcolii, actualii profesori, atuurile şcolii în materie de dotare (cabinetul de informatică, spaţiul CDI, cabinetul de consiliere psiho-pedagogică). Alături de acestea sunt prezentate activităţile şcolare desfăşurate de copii, coordonaţi de învăţătorii şi profesorii noştri. Un loc de cinste au şi realizările deosebite ale elevilor şi dascălilor. Astfel se pot regăsi aici elevii cu rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri şcolare şi profesorii care au lansat, pe parcursul vremii, cărţi.





Albumele foto adaugă o notă de culoare paginii, dând posibilitatea părinţilor, elevilor şi profesorilor să descopere ceea ce se organizează în şcoală.

Pagina conţine linkuri către alte site-uri cu informaţii specializate : legate de Aiud, de învăţamânt si de interes general. Autoarea nu are pretenţia că a inclus toate aspectele vieţii şcolii, toate proiectele desfăşurate. Însă proiectul “paginii şcolii” nu se opreşte aici. Sperăm ca ea va fi îmbunătăţită an de an şi va ajunge să găzduiască mai multe informaţii şi facilităţi pentru toate gusturile şi vârstele.


Prof. Casandra IOAN


POVESTEA NOASTRĂ… LA O CEAŞCĂ DE CAFEA



Suntem în cancelarie, aşteptăm să înceapă şedinţa şi, cei care am venit mai repede stăm de vorbă. Cu gândul la revista ce va să apară, le propun colegilor un joc: ziceam că eu sunt reporterul iar ei să se lase intervievaţi. Mai în glumă, mai în serios, întrebările încep să curgă şi cei chestionaţi acceptă provocarea.



Precizez pentru cititorii revistei că interlocutorii mei sunt: d-nele Rodica Bărbat, Marcela Popa, Rodica Avram, Ildiko Filimon, Marioara Bârgoz, Daciana Mihailă (director), Natalia Bardi (Nataşa), Maria Tat (dna Maia), Anamaria Maier (Nuţica) Simona Păcurar şi dl. Traian Tarţa. Iată ce-a ieşit!

Nuţica, la inaugurarea şcolii erai boboc în clasa întâi. Practic ai crescut odată cu şcoala. Cum e să-ţi măsori viaţa cu o astfel de unitate de măsură?

Cine nu ştie în ce se măsoară viaţa? În ani, decenii, de ce nu secole, ar răspunde oricine. Pentru mine însă, a măsura viaţa înseamnă a folosi cu totul altă unitate de măsură. O curte largă, imensă pentru ochii mari ai unei şcolăriţe dodoloaţe, ce purta două panglici albe deasupra urechilor în care s-au păstrat până acum, după trcerea vremii, chiote de bucurie, glasuri nostalgice că s-a încheiat vacanţa …Şi-apoi sala de clasă, banca a patra de la geam, coridoarele, chipul dascălilor şi misiunea lor nobilă de a forma nişte oameni de nădejde din acele mogâldeţe ce mişună în jurul lor.

Tresar şi acum uneori când văd chipul unei fetiţe cu cosiţe, al unui băieţel mai plinuţ şi blond aşa cum a fost colegul meu de bancă

E un sentiment al tinereţii veşnice pe care îl trăieşti alături de atâtea generaţii, un sentiment de mulţumire sufletească şi de împlinire când auzi că un elev este un student deosebit la San Francisco sau când altul îţi serveşte masa la localul preferat, când te întâlneşti cu eleve care ţi-au călcat pe urme şi, de ce nu, poate îţi împărtăşesc aceleaşi gânduri.

Deşi poate pe chipul şi înfăţişarea mea apar încet urme ale trecerii vremii, cel care are prioritate şi succes este tot copilul din mine. Deci în ce măsor viaţa? Pentru mine în atâtea şi atâtea copilării, bucurii, sentimente de împlinire şi satisfacţii.


A, uite-o şi pe dna. Maia! Aduce tava cu cafea. Parcă vă văd în poza de la inaugurarea şcolii, dar acolo era altă tavă şi alte vremuri…
Vai, îmi dai emoţii şi vărs cafeaua! Da, ţineam tava cu foarfecele cu care urma să fie tăiată panglica. Eram îmbrăcată în costum popular şi, în ciuda căldurii de afară, mâinile îmi erau reci şi tremuram de emoţie. Cât despre vremuri, da, au trecut ca gândul, deşi uneori văd totul aievea, ca la-nceput…
Doamna Rodica Bărbat, sunteţi cunoscută în şcoală ca fiind o persoană foarte serioasă, în tot ceea ce faceţi, dând dovadă de multă rigurozitate. Mi-aţi fost profesoară şi v-am admirat încă de pe atunci. Cum aţi reuşit să vă păstraţi în timp aceste calităţi?

Consider că meseria de dascăl reprezintă o vocaţie care se bazează pe aceste calităţi. Nu poţi cere elevilor seriozitate, rigoare, punctualitate, dacă nu dovedeşti, ca profesor, în activitatea de zi cu zi aceste trăsături morale. Le-am câştigat prin educaţia primită în familie şi le-am desăvârşit de-a lungul activităţii într-o şcoală unde seriozitatea a fost mereu la ea acasă.



Aţi avut întotdeauna un sistem propriu de notare, foarte eficient şi pe care nu l-aţi abandonat, deşi implică nişte efort, mă refer la consecvenţa pe care o impune. Nu credeţi că ar trebui promovat ?

Sistemul meu de notare este într-adevăr extrem de util şi stimulator pentru elevi. În acelaşi timp este foarte uşor de aplicat. Elevii se simt mereu încurajaţi în procesul de învăţare, iar profesorul relizează o evaluare permanentă a propriei activităţi.

Acest sistem de notare a fost prezentat la numeroase şedinţe de cerc pedagogic, un simpozion judeţean, revista « Universul şcolii ». Colegii îl consideră interesant, dar nu îl aplică având impresia că e greoi. Oricum, utilizarea lui cere rigoare, consecvenţă, obiectivitate din partea profesorului şi existenţa unui “caiet al profesorului” unde un set de patru notaţii se transformă în notă care se trece în catalog.
Domnule profesor, Traian Tarţa, cum se face că sunteţi un profesor “de temut” şi în acelaşi timp iubit de copii?

Matematica ocupă un loc extrem de important în ansamblul disciplinelor care se predau în gimnaziu, conferit atât de numărul de ore alocate cât şi de evaluarea periodică, sistematică a cunoştinţelor elevilor în acest domeniu. De aici marea responsabilitate a profesorului de matematică, responsabilitate pe care eu mi-am asumat-o. Dorinţa de a realiza cât mai mult şi cât mai bine pune o presiune asupra profesorului care uneori se transmite şi elevilor. Aceasta, combinată şi cu prestanţa şi seriozitatea profesorului, poate induce în rândul elevilor mai puţin harnici un sentiment de nesiguranţă, care ar putea fi definită ca teamă.



Şi totuşi copiii vă iubesc.

Da, pentru că elevul, fie harnic, fie leneş, apreciază strădania profesorului, îi sesizează intenţiile bune. Şi mai apreciază, în mod deosebit, corectitudinea în evaluare, bunătatea sufletească, determinarea, însuşiri care multor adulţi nu li se relevă. Copilul simte că este iubit, chiar dacă uneori, pentru a-şi ascunde propriile lipsuri (comoditatea, insuficienta pregătire) dă vina pe profesor.


Simona, permite-mi să te numesc aşa deoarece eşti cea mai tânără dintre noi şi, fiindu-mi elevă, te simt foarte aproape. Spune-ne cu ce impresii ai plecat din şcoala noastră şi care sunt impresiile cu care revii?

În 1996 plecam din şcoala generală, ca orice adolescent, plină de vise, dar şi de emoţii pentru viitor. Şcoala “Axente Sever” a însemnat mult pentru mine. A fost locul în care mi-am însuşit primele cunoştinţe “academice”, locul primelor prietenii şi, de ce nu, locul în care am descoperit primele modele în viaţă (de comportament, de gândire, de atitudine…)



Şi te-ai întors…

După mai bine de zece ani am revenit, însă de partea cealaltă a baricadei. Am fost surprinsă să îmi revăd învăţătoarea, dirigintele şi o parte dintre profesori.



O paranteză. Tu cum l-ai perceput pe dirigintele tău, prof. Tarţa?

Mai simţeam şi eu câte un nod în gât, dar, acum că îl ascult, îi dau perfectă dreptate. Ca şi atunci, de fapt…



Să revenim!

Dacă ar fi să compar emoţiile avute în prima zi de şcoală din 1988 cu cele din prima zi de şcoală din 2007, cred că ele au fost cel puţin similare şi, culmea, au fost urmate de impresii şi momente pozitive.



De ce “culmea”? Te aşteptai la ceva rău?

Fără să intru în amănunte, vreau să spun că după primul meu an la catedră într-o altă şcoală…



Doamnă profesoară Marioara Bîrgoz, sunteţi recunoscută pentru fermitatea cu care vă expuneţi părerile în colectivul nostru, indiferent de persoanele aflate la conducere. Ce vă determină să aveţi această atitudine?
Fiind originară din munţii Apuseni, mă caracterizează curajul, fermitatea şi personalitatea în lupta pentru dreptate în activitatea didactică, atât la catedră, cât mai ales în activităţile de organizare, îndrumare şi de conducere democratică. Marele revoluţionar Avram Iancu nu s-a născut pe malul Mureşului, ci în inima Apusenilor. Ca urmare, prin corpul meu circulă sângele lui.

Îmi place munca, ordinea şi dreptatea.


D-na Marcela Popa, sunteţi o profesoară iubită de toate generaţiile de elevi. Care este secretul dvs.?

Şi în moleculă există poezie, doar trebuie descoperită. Aceasta fac eu în relaţiile cu elevii mei: îi ajut cu dragoste şi înţelegere să pătrundă în tainele chimiei.


Adică să descopere poezia din mijlocul moleculei…


Exact! Ei simt acest lucru şi între noi se creează o punte de legătură care rezistă peste ani. Este o mare satisfacţie pentru mine când sunt căutată de foştii elevi. Atunci văd că nu am muncit în zadar.

Eu nu ştiu dacă am numit-o poezie sau altfel, dar ştiu că aţi reuşit să mă faceţi să iubesc chimia şi eram pe punctul de a mă îndrepta spre un astfel de liceu. Oricum, în clasa a IX-a eram mândră când eram întrebată cu cine am studiat această materie. Exemplul meu nu e însă cel mai bun; toată lumea ştie că nu rataţi olimpiada de chimie. Cum reuşiţi acest lucru?

Răspunsul e simplu şi se leagă de primul: pasiunea fiind stârnită, restul urmează de la sine. Cei care îndrăgesc chimia (şi în fiecare an sunt atentă să-i descopăr) participă la olimpiadă şi unii ajung chiar la faza naţională. Adevărul e că muncim mult axându-ne pe problemele cele mai importante şi nu slăbim ritmul. Dincolo de aceste rezultate, sunt elevi care şi-au ales profesii legate de această materie. Aceasta face ca satisfacţia să fie deplină (ceea ce nu este deloc puţin).


D-na Filimon! Nu sună bine… Ildi, răspunsul la întrebarea pe care m-am gândit să ţi-o pun ar putea rezolva o ecuaţie veche şi cu multe necunoscute a şcolii: DISCIPLINA. Dacă pentru unii aceasta este o problemă oricând, pentru tine nu a fost niciodată: nici în urmă cu mai bine de 20 de ani când, în calitate de absolventă, erai vulnerabilă şi sunt convinsă că nu va fi nici peste 20 când puterile slăbesc vrând nevrând. Vreau să precizez: mă refer la şcoală în sens larg nu neapărat la a noastră.

Fizica, materia pe care o predau, face parte din familia ştiinţelor exacte, ea tratând o categorie distinctă de fenomene care se desfăşoară conform unor reguli, unor legi fizice. În concluzie şi orele de fizică se desfăşoară tot după anumite reguli. Eu le prezint elevilor în prima oră de fizică din clasa a VI-a şi le spun care sunt consecinţele negative ale nerespectării lor.


Şi urmează totul orbeşte?


Bine, încearcă unii diferite “portiţe”, dar se conving repede că n-am spus vorbe în vânt. De asemenea între mine şi elevi se instalează un respect reciproc, exact ca în interacţiunile din fizică. Dacă vrei să fi respectat, trebuie să oferi şi tu respect. Ceri disciplină, oferi disciplină. Iar ceea ce faci la clasă trebuie să fie la cel mai înalt nivel, astfel încât elevul să meargă acasă cu lecţia învăţată pe jumătate.

Şi e greu asta?


Dacă eşti consecvent nu. De fapt totul ar putea funcţiona bine atât în şcoală cât şi în societate dacă ar exista nişte reguli clare, legi clare, pe care toată lumea le-ar respecta. Unde nu există reguli clare, domneşte haosul. Din păcate tot haos este şi acolo unde există reguli, dar toţi le ignoră. În concluzie: reguli, respect, consecvenţă.

Doamna bibliotecară, sau “doamna bibliotecă” aşa cum îţi mai spun copiii…Cred că prefer să-ţi spun Nataşa. Aşadar, Nataşa, cum e să stai printre atâtea cărţi şi să faci pe plac sutelor de copii care îţi calcă pragul?

Este foarte bine. Când îţi place meseria, ai răbdare să faci orice. Şi cum să nu te simţi mişcat, văzând sclipirea de plăcere din ochii copiilor atunci când se uită la o carte?

O cunosc. Am avut-o şi eu la vârsta lor şi nu am pierdut-o niciodată.

Crezi că are legătură şi cu faptul că eşti şi artist plastic?

Da, ca artist ai capacitatea de a vedea dincolo de aparenţe, vezi nu numai copacul ci şi rădăcina sau seva care îi circulă prin fibre. La fel, vezi copilul, dar poţi să pătrunzi până în sufletul lui, să-l deschizi ca pe o carte, să-l citeşti şi să pui acolo dragostea pentru frumos.



Trebuie să remarc faptul că de când ai preluat tu gestiunea bibliotecii, aceasta a devenit de nerecunoscut: cărţile sunt înregistrate clar, rafturile sunt bine organizate, zestrea bibliotecii a crescut substanţial, se desfăşoară activităţi culturale într-o atmosferă caldă şi primitoare şi, implicit, interesul copiilor a crescut. E clar că numai un om cu suflet sensibil care iubeşte deopotrivă cărţile şi copiii putea să facă toate astea. Felicitări!

Aş completa cu faptul că meseria pe care am avut-o înainte, aceea de desenator tehnic, cerea multă organizare, răbdare şi precizie şi asta şi-a lăsat amprenta pentru tot restul vieţii.



Ai şi un mesaj pentru cititori?

Citiţi, dar! Cartea este prietenul care nu vă va trăda niciodată!


Gata, cred că trebuie să încheiem pentru că vine dna director. Totuşi, îi furăm un răspuns, din mers.

D-nă Mihăilă Daciana cum e să fii director într-un colectiv în care mulţi v-au fost profesori?

În primul moment când am fost numită directoare la această şcoală am crezut că îmi va fi greu, tocmai din acest motiv.

De data aceasta, rolurile s-au inversat, eu fiind cea care trebuie să „le dea note”. Lucrurile s-au derulat de la sine, având în foştii mei profesori colegi pe care mă pot baza în orice moment; ei au rămas aceiaşi slujitori credincioşi ai catedrei, bine pregătiţi profesional şi dăruiţi meseriei, cu adevărat oameni de valoare. Acest lucru îmi face munca mai uşoară.

A jucat rolul reporterului Felicia Munteanu



UN PROFESOR ÎN ZECE ÎNTREBĂRI

interviu de Bardi Nataşa



1. Doamnă Naghiu Doina sunteţi profesoară de matematică. Ce v-a determinat sa alegeţi acesta meserie?

Am îndrăgit matematica de mic copil si nu mă dădeam bătută până nu rezolvam orice problemă.

Am ales meseria de profesor deoarece iubesc mult copiii pentru inocenta lor, pentru sinceritatea lor, pentru drăgălăşenia lor, etc.

2. Dacă nu v-aţi fi ales această profesie, ce v-ar fi plăcut să deveniţi?

Tot profesor de matematică.



3. Ce părere aveţi despre elevii din generaţia noastră?

Sunt multe "categorii" de elevi şi mai cuminţi şi mai zburdalnici; şi mai simţiţi şi mai obraznici, dar în fond sunt toţi nişte copii.



4. Aţi organizat alte evenimente cu elevii in afara orarului şcolar?

Da. am organizat sărbătorirea zilelor de naştere,programe artistice de 8 Martie, de 1 Iunie, excursii, drumeţii, la săniuş, pregătiri pentru olimpiadele şi pentru concursurile naţionale şiinternaţionale de matematică (« Pitagora », « Winners », « Cangurul »).

Cândva într-o şcoală, eram instructor de dansuri populare şi ne prezentam la serbări şi concursuri cu formaţia de dansuri cu elevii din şcoala respectivă.Pentru asta am făcut o şcoală populară de artă.

5. Ce sfaturi puteţi da elevilor?

Să se distreze, dar să şi înveţe deoarece acum se formează cultura lor generală, iar viitorul lor depinde de aceşti ani.

Cu o bună organizare a timpului se pot face toate.

6. Care sunt 3 din cele mai dragi dorinţe ale dumneavoastră?

Dorinţe sunt multe iar una dintre ele este ca toţi copiii sa reuşească în viaţă ştiind să aleagă bine calea care-i duce spre succes.



7. Ce aţi face dacă aţi fi cea mai bogată femeie din lume?

Aş premia olimpicii cu premii consistente, aş ajuta batrânii, aş ajuta bolnavii din spitale, aş ajuta copiii.



8. Ce aţi lua cu d-voastră, dacă aţi petrece 10 ani pe o insula pustie?

Aş lua o remorcă de banane, culegeri de matematică, G.M.,foi, creioane, pixuri să nu mă plictisesc.



9. Dacă aţi mai trăi înca o viaţă aţi face aceleaşi lucruri?

Aş încerca să nu repet greselile făcute.



10. 0 urare pentru revista voastră...

Să aibă o viaţă infinită şi să conţină informaţii interesante atât ştiintifice cat şi din viaţa şi activitatea elevilor şi profesorilor din şcoala voastră.



Naghiu Doina

Prof. de matematică în Şc.cu cls. I- VIII "Ax. S" Aiud

Din realizările dascălilor de azi

Cred că meseria de dascăl e una pentru care trebuie tot timpul muncit. Mereu există loc pentru auto-perfecţionare, pentru că generaţiile de elevi se schimbă, pentru că vremurile se schimbă.

Dascălul de azi şi de aiurea trebuie să fie creativ. Mulţi dintre profesorii şi învăţătorii şcolii noastre demonstrează acest lucru, în munca de zi de zi, de la catedră. O mână de oameni însă, au vrut să permanentizeze într-un fel ideile lor, şi le-au dat tiparului. Cu voia ta, cititorule, iată aici ce am publicat în ultimii ani.

« Zoo ABC » - carte de citit şi colorat – de Felicia Munteanu şi Cornelia Sima Milea, editura Unirea, Alba Iulia 2005



ABC Plus” – auxiliar didactic pentru consolidarea deprinderilor de citire şi scriere(cls.I) de Dana Andro şi Felicia Munteanu, editura Altip, Alba Iulia, 2005



"Ghiozdanul cu ghicitori" - carte de citit si colorat - inv. Felicia MUNTEANU, Alba Iulia, 2006




"Ucenicul vânător" - carte de versuri - prof. Casandra IOAN, editura Limes, Cluj – Napoca, 2006


"Din file de poveste" - carte de citit si colorat - autoare: Felicia Munteanu si Natalia Bardi –ed. Universul Şcolii,Alba Iulia 2006

"Lumea lui Ciresel" – fişe cu text suport (Ştiinţe, cls. I) – de Mira Jarda si Oana Badea, editura Altip, Alba Iulia, 2006



« O Europă pentru toţi copiii » - carte de citit şi colorat – de Otilia Han, Maria Sântoma, Aurora Vârtei, 2006



« Salutări din Europa » - carte de citit şi colorat - de Felicia Munteanu, editura Universul Şcolii, Alba Iulia, 2007





prof. Casandra IOAN

Colectiv de redacţie:

Sofia Trînc ( dir. educativ)

Casandra Ioan

Nataşa Bardi

Felicia Munteanu

Mira Jarda





Tehnoredactare computerizată şi editare:
© C a s a n d r a I O A N
Mai 2007

Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə