Microsoft Word sf nectarie eghina. 130x200. doc

(Carmen R., Botoşani)


Doamnă, mai vrei să pleci în pelerinaj?
Mă numesc Niculescu Elena-Florica, sunt din Timişoa- ra, am 55 de ani şi vreau să vă împărtăşesc minunile înfăptui- te cu mine şi cu familia mea de părintele nostru teofor, tămă- duitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Sfântul Nectarie.

În anul 2003 încă nu-l cunoşteam pe Sfântul Nectarie, dar eram într-un moment foarte dificil al vieţii mele: tatăl meu, în vârstă de 73 de ani, militar de carieră, era grav bol- nav la plămâni; avea metastaze generalizate, în ultima fază, cu dureri foarte mari. Îl plimbam prin spitale, cerând ajutor de la doctori, dar mai ales de la Dumnezeu, doctorul ceresc.

Fiul meu, elev în clasa a XI-a, dintr-o dată s-a îmbol- năvit grav, iar doctorii nu reuşeau să-i pună diagnosticul. În

decurs de câteva săptămâni ne-am preumblat printr-un număr foarte mare de cabinete medicale şi laboratoare de analize şi

toţi dădeau neputincioşi din umeri şi spuneau că nu cunosc care sunt cauzele bolii.

Dumnezeu, prin boala băiatului meu, dorea să mă atra-

gă mai mult în biserica Sa, şi în felul acesta să-l cunosc pe cel care mi-a devenit ulterior grabnic ajutător, călăuzitor, sfetnic şi tămăduitor: Sfântul Nectarie.

Dar, revin la tatăl meu, care era grav bolnav şi pe patul de suferinţă. Eu, ca un copil iubitor şi ca o fiică neputin-

cioasă, mergeam la biserică mereu, unde făceam acatiste de sănătate, plăteam slujbe de ajutor pentru tata. Într-o zi, o

domnişoară, impresionată de suferinţa mea, mă abordează,

iar eu îi povestesc toate necazurile mele. Dânsa (Dumnezeu să-i dea sănătate) mă întreabă:

- Dar pe Sfântul Nectarie l-aţi rugat, îl cunoaşteţi, ştiţi cine este?

_{- Nu, îi răspund cu deznădejde în glas. Cine este acest}

sfânt?
_{- Cereţi cartea roşie cu Viaţa, minunile şi acatistul}

Sfântului Nectarie şi o să-l aflaţi pe cel mai nou ocrotitor al bolnavilor de cancer, ale cărui sfinte moaşte se află în Gre- cia, în insula Eghina.

Din acel moment, nu am mai avut linişte până nu am găsit minunata carte roşie, pe care, într-o zi plină de speranţă

şi nădejde, am sorbit-o până la ultima filă.

Ţin să precizez că tatăl meu, fost militar, era ateu de- clarat, iar eu încercam prin toate mijloacele să-l conving să

se roage la Bunul Dumnezeu, la Maica Domnului şi la toţi

sfinţii pentru iertarea păcatelor, pentru îndurarea lui Dumne- zeu şi vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. În momentul când am început să citesc Acatistul Sfântului Nectarie (îl cumpăram mereu şi-l împărţeam în biserică la alţi bolnavi, ca şi cartea roşie – de altfel vreo 300 de cărţi roşii am dat în biserică pentru a-l face cunoscut pe marele tămăduitor Sfân- tul Nectarie, de care începusem să mă simt ocrotită şi mângâ- iată în necazurile şi suferinţa mea – tatăl meu a început înce- tul cu încetul să se roage, dar, pentru că era grav bolnav, eu îi citeam acatistele, iar el se închina şi se ruga alături de mine.

Apoi s-a întâmplat un lucru neobişnuit: într-o noapte l-am visat pe Sfântul Nectarie care mi-a spus: „Elena, să-mi faci nouă icoane pictate, pentru ca bolnavii să aibă în biserici şi în casă icoana mea!”

Foarte uşor, am găsit o pictoriţă de icoane, cu care ul- terior m-am împrietenit, şi am început să pictăm icoanele

sfântului. Prima icoană am dăruit-o bisericii cu hramul Sfinţii

Apostoli Petru şi Pavel din Timişoara, zona Fratelia. Foarte repede, având şi cărţile dăruite de mine, credincioşii bisericii

au ajuns să-l cunoască pe Sfântul Nectarie şi au început să-i

ceară ajutorul. Mulţi bolnavi de cancer şi alte boli foarte gre- le aleargă cu sufletul deschis spre sfântul ocrotitor şi acesta vindecă pe mulţi suferinzi, lucrează în sufletele lor necăjite.

Într-o zi, aflându-mă la parastasul de un an al soacrei mele, Mioara Virginia, fostă profesoară de geografie la liceul

pedagogic din Caransebeş, am aflat de la un inginer aflat la

parastas că în satul Feneş, comuna Armeniş, se află o sfântă mănăstire cu hramul Sfântului Nectarie. Eu, cu un mare dor în suflet şi o flacără care-mi ardea inima, m-am interesat despre mănăstire şi am aflat cu mare bucurie că acolo se gă- seşte o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie. După câteva zile de post şi rugăciune, am luat drumul mă- năstirii unde, împreună cu fiica mea Coralia, am hotărât să ne spovedim şi să ne împărtăşim. La final, părintele ieromonah Nicodim ne-a dat ulei din candela care arde la icoana Sfântu- lui Nectarie. Ca pe un preţios odor, l-am dus tatălui meu, l-am uns cu uleiul sfinţit şi l-am atins cu vată de la sfintele moaşte. Tatăl meu mi-a mărturisit că, după această ungere şi atingere cu vată, nu a mai avut dureri (precizez că durerile erau atât de mari, încât, ţinând un prosop în gură, îşi scotea de durere câte un dinte, rând pe rând).

La trei zile după sosirea noastră de la sfânta mănăstire, tatăl meu, ţinând în braţe icoana Maicii Domnului şi a Sfân- tului Nectarie, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în data de 17 august 2003.

Dacă m-aţi întreba care a fost ajutorul Sfântului Nec- tarie pentru tăicuţul meu, aş putea trage următoarele conclu-

_zii:

În primul rând, tatăl meu a devenit credincios şi în ultimele luni de viaţă a început să se roage la Dumnezeu, la Maica Domnului, la Sfântul Nectarie şi toţi sfinţii, ceea ce este un lucru extraordinar, dacă ţinem seama de poziţia pe care o avusese anterior.

Sfântul Nectarie l-a ajutat pe tata în ultima săptămână

să se spovedească şi să se împărtăşească, prosopul de la

sfânta împărtăşanie îl ţinea pe piept tot timpul şi mi-a mărturisit că îi uşura durerile.

Sfântul Nectarie i-a uşurat durerile cu ajutorul uleiului din candela sa şi l-a ajutat să treacă la Domnul, demn, liniştit

şi plin de credinţă, rugându-se la icoanele pe care le ţinea la piept.

Dorind să-i mulţumesc cu recunoştinţă Sfântului Nec- tarie, am să vă împărtăşesc o altă minune înfăptuită cu mine de marele ocrotitor, călăuzitor, sfătuitor şi vindecător, Sfân-

tul Nectarie.

După moartea tatălui meu, Dumitru, doream foarte mult să merg să mă închin la moaştele Sfântului Nectarie în

Grecia, la Mănăstirea Sfintei Treimi, în insula Eghina.

Doream să mă rog Sfântului Nectarie pentru mine şi familia mea, dar şi să-l rog pe sfânt pentru tatăl meu, trecut la

Domnul. Întrucât aveam adresa şi numărul de telefon al

agenţiei de pelerinaje din Bucureşti, am telefonat să mă inte- resez când se organizează următorul pelerinaj în Grecia, la Sfântul Nectarie, care sunt condiţiile şi costul pelerinajului. Întrucât cheltuielile cu înmormântarea au fost substanţiale, mărturisesc că nu deţineam fonduri pentru a putea pleca în pelerinaj, dar îmi făceam iluzia că voi strânge aceşti bani şi nu va fi o problemă pentru viitor. Menţionez că nu aveam paşaport, întrucât nu ieşisem din ţară până atunci. Când am telefonat la agenţia de pelerinaje Bucureşti, un glas blând mi-a spus:

- Ne pare rău, doamnă, dar pelerinajul la Sfântul Nec- tarie de anul acesta a avut deja loc (şi am aflat cu stupoare că începuse pe 17 august 2003).

Era clar că nu puteam să iau parte în acel an la peleri- naj şi mi-am zis: „Sunt prea păcătoasă, sfântul nu mă vrea pe

mine la sfântul său cap”, şi mi-am luat geanta cu documente

şi am plecat spre biroul unde îmi desfăşuram activitatea.

Mergând spre birou, am intrat într-o biserică să aprind lumânări pentru tata, ca Domnul Dumnezeu să se milosti-

vească de dânsul şi să-l aşeze la loc de pace şi lumină, să-i ierte Dumnezeu păcatele.

După ce am sărutat icoanele, m-am rugat la Dumnezeu în biserică pentru noi toţi, şi în special pentru tata, am aprins

lumânările şi, când să plec din biserică, ce văd? Pe uşa bise- ricii, un afiş al unui pelerinaj în Grecia la Sfântul Nectarie.

Ţin să precizez că. deşi erau trecute pe afiş o mulţime de sfinte moaşte şi sfinte lavre, eu nu am văzut decât atât: pele- rinaj la Sfântul Nectarie Taumaturgul.

Răspunsul sfântului venea în aceeaşi zi, iar eu, nevred- nica, încercasem să mă consolez cu gândul că nu este voia

Sfântului Nectarie să pot pleca în pelerinaj.

Am sunat la numărul de telefon al organizatorilor a- cestui pelerinaj care, fiind plecaţi la Cuvioasa Paraschiva,

mi-au spus că ne vom întâlni când se vor întoarce la Timişoa- ra. Mai aveau un loc. Ţin să precizez că, în anul 2003, pentru

Grecia era nevoie de paşaport, iar pentru a beneficia de caza- re în mănăstiri, aveai nevoie de documente speciale care să ateste că doreşti să mergi la închinare la sfinţi şi nu intenţio-

nezi să rămâi la muncă în Grecia.

În ziua când m-am întâlnit cu organizatorii pelerina- jului, am fost întrebată de paşaport. Cu stupoare am aflat că

un paşaport la urgenţe se eliberează abia în trei săptămâni, iar

eu trebuia să încerc luni, ziua de întâlnire fiind într-o vineri.

Luni, m-am prezentat la direcţia paşapoarte Timiş, dis de dimineaţă, pentru a-mi lua un număr de înregistrare. Văd acolo o mulţime de oameni înghesuiţi şi o hărmălaie de ne- descris. O mulţime de romi se îmbrânceau la rând şi bineînţe- les că nu am reuşit să iau niciun număr. Stăteam neputincioa- să, priveam mulţimea şi mă rugam; îmi dădeam seama că nu am nicio şansă, pelerinajul fiind programat peste o săptămâ- nă.

Un fost coleg de la Facultatea de Drept, care lucra la

Direcţia paşapoarte, văzându-mă agresată atât verbal cât şi fizic de mulţimea de doritori de paşapoarte, a venit şi m-a

întrebat ce fac acolo şi de ce am nevoie. A fost intervenţia

Sfântului Nectarie să-l întâlnesc pe acel coleg, pe care nu-l văzusem de atâţia ani.

I-am mărturisit intenţia mea de a merge în pelerinaj, că

nu am paşaport şi că nu am putut obţine un număr. Mi-a spus să am răbdare că, după ce toţi solicitanţii de paşapoarte ter-

mină de înaintat dosarele, o să încerce să vorbească cu

doamnele de la acel birou. Pe la ora 13:00, am intrat în acel birou introdusă de colegul meu, am înaintat dosarul şi le-am spus doamnelor că trebuie să plec în pelerinaj şi am nevoie în

3-4 zile de paşaport. Dânsele au început să râdă şi, după ce au subliniat totuşi că durează trei săptămâni, mi-au făcut fo-

tografia şi au spus să încerc vineri la predări paşapoarte, dar şeful dânselor este foarte-foarte strict. Între timp, toţi ai mei, cunoscând termenele de eliberare a paşapoartelor, mi-au spus

să nu mai sper, că este imposibil să-mi elibereze mie atât de repede paşaportul. Nu aveam niciun euro, deci, soţul meu

spunea că nu am cum să plec în pelerinaj fără bani, fără pa- şaport. Din nou, Sfântul Nectarie mi-a arătat marea sa milos- tivire şi marea sa dragoste şi m-a ajutat în mod minunat.

Vineri, am mers să văd dacă pot obţine paşaportul. M-am aşezat pe o bancă, la eliberări paşapoarte, şi cu mare

credinţă în suflet am făcut Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Sfântului Nectarie. La un moment dat, o doamnă ofiţer de la paşapoarte a bătut în geam şi m-a întrebat:

„Doamnă, mai vrei să pleci în pelerinaj? Mergi atunci şi plă- teşte taxa de urgenţă, ca să poţi ridica paşaportul.”

Am mers acasă cu ochii în lacrimi, mulţumind cu re- cunoştinţă lui Dumnezeu şi sfântului meu drag, Nectarie!

Mai era o problemă: cum să fac rost de suma de 300 de

euro, costul pelerinajului, şi de bani de drum. Din nou, Sfân- tul Nectarie mi-a arătat cât de grabnic ajutător poate să fie şi cât ne iubeşte pe noi păcătoşii. Ani, o colegă de serviciu, avea o cunoştinţă în vârstă care a căutat-o vineri pentru a o ajuta într-o anumită problemă. Pe stradă, i se lipise de talpă o hârtie galbenă şi, deşi a încercat să scape de ea, nu s-a dezli- pit, trebuind să o apuce cu mâna. (Această doamnă Jeni avea

75 de ani şi era pe jumătate oarbă, deci nu avea cum să vadă ce este acea hârtie care i se lipise de picior). Tanti Jeni scoate din geantă hârtia galbenă i-o întinde la Ani, ca să-i spună ce este acea hârtie: o asigurare, o reclamă?

- Tanti Jeni, spune Ani, această hârtie nu este nici asi- gurare, nici reclamă, este o bancnotă de 200 de euro.

- A, Dumnezeu mi-a trimis-o mie, spune tanti Jeni, că ştie că mi s-a stricat televizorul, să-mi cumpăr un televizor nou.

Atunci Ani, care ştia problema mea, a rugat-o pe tanti

Jeni să-mi împrumute mie cei 200 de euro pentru a merge în pelerinaj la Sfântul Nectarie. Fără să stea pe gânduri, a ac-

ceptat bucuroasă să-mi împrumute cei 200 de euro şi a subli-

niat chiar că nu trebuie să-mi fac probleme, să-i restitui aceşti bani când îi voi avea.

Şeful meu, auzind minunea cu paşaportul şi găsirea ce-

lor 200 de euro, mi-a dat salariul în avans (eu nu îndrăznisem să-i cer acest lucru), mi-a spus să plec liniştită, să nu-mi fac probleme, iar problemele de serviciu le voi rezolva la întoar- cerea din pelerinaj.

Soţul meu, Mihail, auzind cât de mare a fost ajutorul

Sfântului Nectarie, mi-a dat şi el 150 euro. Astfel am plecat în pelerinaj în Grecia şi am avut suficienţi bani şi am avut paşaport.

Întrucât am avut suficienţi bani pe timpul pelerinajului, am cumpărat o mulţime de icoane, iar primele icoane cumpă-

rate au fost pentru tanti Jeni şi pentru Ani (Dumnezeu să le

ţină în paza Sa pe ele şi toată familia lor).

Legat de acest pelerinaj minunat din octombrie 2003, pe care l-am efectuat numai prin mijlocirea şi ajutorul Sfân-

tului Nectarie precizez următoarele:

- a fost cel mai frumos pelerinaj, dintr-o serie de şapte pelerinaje pe care le-am făcut la Sfântul Nectarie în Grecia;

- în acest pelerinaj l-am cunoscut pe părintele Sofronie

din Sfântul Munte Athos, vieţuitor la Schitul Sfântul Dimitrie

Lacu, care, timp de 10 zile, pe tot parcursul pelerinajului,

ne-a fost călăuză şi îndrumător. Alături de dânsul, în 10 zile am vizitat 49 de sfinte mănăstiri, unde am primit alături de hrană şi odihnă trupească, şi hrană sufletească;

- odată ajunşi în insula Eghina, la Sfântul Nectarie, am avut o trăire şi sentimente foarte profunde, pe care nu le-am

simţit niciodată până atunci;

- am simţit o mare chemare a Sfântului Nectarie, pe ca- re am împărtăşit-o şi celor din familia mea, pe care rând pe rând i-am dus în Grecia, şi care au început să-l iubească şi să creadă în sfântul nostru ocrotitor;

- pe parcursul pelerinajului din 2003 am avut toate cele necesare, astfel că banii de cheltuială am putut să-i folosesc

pentru cumpărarea de icoane, cruciuliţe, tămâie pe care le-am

dăruit bisericilor şi celor în nevoie, mai ales icoane cu Sfân- tul Nectarie, pe care le-am dăruit bolnavilor;

- parcurgând drumul spre sfinţii din Grecia, m-am în-

tors acasă foarte uşoară la suflet (menţionez aici că, la pleca- re, aveam o mare greutate în suflet);

- după acest pelerinaj am împărţit ulei din candela

Sfântului Nectarie multor bolnavi, care, la rândul lor, au fost apoi în Grecia, la Eghina pentru a se închina Sfântului Necta- rie.

De atunci îl chemăm mereu pe Sfântul Nectarie în aju- tor şi ne rugăm la Bunul Dumnezeu, avându-l ca mijlocitor

pe marele ocrotitor care, alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, ne ajută, ne călăuzeşte paşii şi ne îndreaptă sufletele

spre adevărata credinţă.

Oameni buni, iubiţi şi credeţi în Dumnezeu, în Maica

Domnului şi în Sfântul Nectarie, în toţi sfinţii noştri. Bunul

Dumnezeu nu va întârzia să-Şi arate ajutorul şi marea Sa slavă şi va schimba în bine viaţa voastră şi a copiilor voştri.

Nu este lucru puţin să trăieşti mereu câte o minune a sfântului care veghează mereu asupra vieţii tale, a familiei tale şi a casei tale şi chiar să auzi de la cunoştinţe mărturii

despre intervenţia Sfântului Nectarie, care a vindecat câte un bolnav care i-a cerut ajutorul. La biserică eram cunoscută ca

„Elena cea cu Sfântul Nectarie”, pentru că mereu îi încura- jam pe oameni să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi a mijlocito- rului Său, Sfântul Nectarie.

Simţind în viaţa mea marea putere a lui Dumnezeu şi a mijlocitorului Său, Sfântul Nectarie, în toate necazurile mele

l-am chemat pe sfântul. Dar Sfântul Nectarie m-a ajutat să

trec cu bine printr-o încercare din care nu am crezut că o să scap vie. Am fost internată de urgenţă, în data de 28 februa- rie 2009, cu pancreatită. O piatră din fiere s-a deplasat spre canalul coledoc, pe care l-a obturat. În salonul unde am fost internată, trei bolnave de pancreatită au murit. Eu eram cu rugăciunea pe buze. Mă rugam la Maica Domnului, la Sfân- tul Nectarie, la părintele Arsenie Boca. Timp de trei săptă- mâni am stat cu perfuzii, la pat, cu complicaţii, făceam punc- ţii, într-un cuvânt, starea mea era foarte gravă.

Nu am pus în gură, timp de zece zile, nici apă; după

trei zile, prin ajutorul Sfântului Nectarie, am reuşit să elimin piatra din canalul coledoc. Mă rugam mereu la Bunul Dum- nezeu, la Maica Domnului, făceam Acatistul Sfântului Nec- tarie, eram un caz foarte grav. Soţul meu, cunoscând evlavia mea la Sfântul Nectarie, a adus uleiul din Grecia de la Mă- năstirea Sfintei Treimi de la Eghina. Mă ungeam cu uleiul, dar dădeam din ulei şi altor bolnavi. După 21 de zile, fiind cea mai veche din salon, mi s-a făcut externarea. Menţionez că, până în ultima zi, mi-a fost rău şi îmi puneam problema cum voi pleca din spital, că mi-era rău, şi acasă nu avea cine să-mi facă perfuzii, nu aveam doctor.

În realitate, îl aveam pe doctorul fără de arginţi, pe

Sfântul Nectarie care, minunea lui Dumnezeu, într-o săptă- mână m-a ajutat să fiu mai bine. Începeam să mă refac.

Menţionez că atât cât am stat în spital l-am făcut cu-

noscut pe Sfântul Nectarie, îi propovăduiam minunile, aşa încât mulţi bolnavi veneau la patul meu, se ungeau cu ulei, luau acatistul sfântului şi vorbeam mereu despre minunile scrise în cartea roşie. (Această carte roşie a fost cea mai mi-

nunată cale de a-l cunoaşte pe Sfântul Nectarie şi a-i face cunoscute minunile).

Nu ştiu care a fost planul lui Dumnezeu cu mine, dar, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie, Bunul Dumnezeu s-a

milostivit şi mi-a dat viaţă. Mai mult, în 9 iunie 2009 m-am operat, mi s-a scos vezica biliară împreună cu o piatră mare

(de mărimea unui ou), după care m-am simţit minunat. Deşi am o mulţime de afecţiuni, am rezistat cu bine operaţiei, nu am avut dureri, complicaţii, şi a treia zi după operaţie mi s-a

făcut externarea. M-am întors după şapte zile, când mi s-au scos firele; operaţia se prezenta foarte bine.

Am relatat mai sus doar câteva din minunile pe care sfântul drag inimii mele le-a înfăptuit cu mine şi cu familia mea. Vreau să vă mărturisesc că sunt conştientă de faptul că

sufletul meu este privilegiat şi Dumnezeu m-a călăuzit să

ascult chemarea unui ucenic al Său, care mi-a adus atâta li- nişte, călăuzire, bunătate şi vindecare.

Iată de ce am scris aceste minuni pe care odată, când

urcam scările spre sfânta mănăstire de la Eghina, am promis că le voi face cunoscute lumii. Şi le scriu nu pentru a mă

lăuda cu ce am simţit eu, sau ce mi-a dăruit Sfântul Nectarie

(o bună parte din timp am ţinut aceste minuni în sufletul meu ca pe o comoară nepreţuită), ci le-am scris spre slava lui Dumnezeu şi a sfântului Său ucenic, pentru întărirea şi nă- dejdea celor care au cu adevărat nevoie de un călăuzitor şi un tămăduitor.

Oameni buni, daţi slavă lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit comoara de mare preţ: credinţa în sfinţi. Nu căutăm minunile, nu căutăm cu orice preţ darurile, ele sunt în viaţa noastră şi le trăim fiecare după cum consideră Dumnezeu că avem nevoie de ele. Mult ai primit sufleteşte, multe trebuie să dăruieşti.

Lui Dumnezeu Îi mulţumesc că m-a apropiat de sfânta biserică, de Maica Domnului şi de toţi sfinţii şi în primul

rând de Sfântul Nectarie, care nu va înceta să mă ajute în

această viaţă, dar şi în viaţa de dincolo, pe mine şi familia mea.

Mare este Dumnezeu între sfinţii Săi!

(Elena-Florica Niculescu)


Un duhovnic potrivit sufletului meu
Am citit de multe ori în reviste sau în cărţi duhovni- ceşti despre vindecările şi ajutorul grabnic dat celor aflaţi în nevoie de către Sfântul Nectarie. Acum câteva zile am cum- părat cartea Sfântul Nectarie. Minuni în România, carte care m-a încurajat mult a-l ruga mai insistent pe Sfântul Nectarie să mă ajute şi pe mine, dându-mi vindecarea de care am mare nevoie acum. Până atunci însă, doresc să mărturisesc şi eu o minune pe care a făcut-o pentru mine Sfântul Nectarie. Poate că nu este ceva spectaculos sau care să şocheze, dar pentru mine a fost o minune, care mi-a bucurat mult sufletul. S-au scurs patru ani de la cele pe care le voi relata în continuare. Îmi pare rău că nu am mărturisit mai repede ajutorul sfântu- lui, de aceea îl rog să mă ierte pentru că nu i-am mulţumit, aşa cum s-ar fi cuvenit, atunci.

Pentru a nu-l supăra pe Sfântul Nectarie, vreau să nu las sub tăcere ajutorul grabnic pe care mi l-a dat într-o pro- blemă importantă pentru suflet, găsirea unui duhovnic potri- vit sufletului meu. Mărturisirea o fac pentru slava lui Dum- nezeu şi pentru că, poate va fi şi altcuiva de folos să afle des- pre marea sfinţenie şi grabnicul ajutor oferit la nevoie de către Sfântul Nectarie.

În toamna anului 2006, eram tare frământat de faptul că nu mai aveam la cine să mă spovedesc. Duhovnicul la care mă spovedeam era de câteva luni bolnav, în concediu medical. Avea şi unele probleme sufleteşti. Eu, de mai mult timp, îmi doream să am un părinte duhovnic cu viaţă sfântă, care să fie ieromonah la o mănăstire. Simţeam că problemele mele sufleteşti necesitau un alt părinte. Atunci a venit mo-

mentul să încerc să-l găsesc pe duhovnicul mult dorit. Aveam mai mulţi părinţi înduhovniciţi în vedere, unul tot la mine în oraş, altul într-un sat de lângă, un altul la o mănăstire din apropiere. Am apelat şi la un fost coleg de şcoală genera- lă, care era student la teologie, să-mi recomande un părinte bun. Acel coleg mi l-a recomandat pe părintele R., din oraşul în care studia el. Mi-a mai vorbit şi despre părintele S., din acelaşi oraş. Ambii, părinţi deosebiţi. Nu ştiam exact în ce parte să mă îndrept. Tot un părinte mi-a spus mai apoi şi acest lucru, că cel mai dificil cu putinţă pe lumea aceasta este aflarea duhovnicului potrivit sufletului tău, de care să te ţii toată viaţa. Mi-am dat seama că doar Bunul Dumnezeu poate să mă ajute într-o astfel de alegere.

Întâmplarea, sau mai bine-zis providenţa, a făcut să mă

aflu într-o zi în trecere prin oraşul A. Acolo studia colegul meu şi tot acolo slujeau, la catedrala din oraş, şi cei doi du- hovnici, R. şi S. De la pangarul catedralei mi-am cumpărat o cărticică cu Acatistul Sfântului Nectarie. Trecând pe lângă catedrală, cu acea mare frământare în suflet, am deschis căr- ticica la întâmplare, şi ochii mi-au căzut pe următorul verset:

„Bucură-te, duhovnic sfânt, care îi ajuţi pe creştini să îşi gă- sească păstorii de care au nevoie”. M-a mişcat ceea ce am

citit, era exact ceea ce mă preocupa şi pe mine, aşa încât am

recitit mai cu atenţie versetul în gând şi deconectându-mă de la tot ce se petrecea în jur pe stradă. Nu am reuşit să duc până

la capăt rugăciunea, pentru că din spatele meu a trecut pe

lângă mine, depăşindu-mă, un părinte. Ieşise din curtea cate- dralei. M-a emoţionat mult acest lucru. Era ceva ce nu mi se părea că ţine de hazard. Nu puteam atunci să-mi explic exact ce se întâmplase cu adevărat. Nu ştiam cum se numeşte acel părinte, dar îl cunoşteam de la slujbe.

La vreo săptămână de la acest episod, am mers din nou în oraşul A., pentru a mă spovedi. Eram cumva pregătit pen- tru a ajunge sub patrafir, la părintele R., pe care mi-l reco- mandase colegul teolog. Am aşteptat în biserică momentul ieşirii părintelui din altar când… surpriză! Părintele care era