Mihaela Doina Boboş Mariana Drăgotoiu Paula Filip [ ] referat

Supravegherea persoanelor condamnate menţinute în stare de libertate

• 
  Definiţii:
  

Supravegherea în comunitate poate fi definită din cel puţin din trei perspective, anume:

Modalitate de executare a pedepsei cu închisoarea prevăzută de C.P.

1. 
   Activitate specifică serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere care constă, în principal, în supravegherea modului în care persoana condamnată respectă măsurile / obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată.
   

2. 
   Metodă de lucru cu persoanele care au comis infracţiuni, menţinute în stare de libertate.
   

Deşi toate aceste aspecte sunt importante din perspectiva muncii de reintegrare, ceea ce interesează cu precădere este supravegherea privită ca activitate specifică serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere.

• 
  Scopuri:
  

Finalitatea supravegherii este aceeaşi, indiferent de faptul că aceasta este privită ca modalitate de executare a pedepsei, activitate specifică serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere sau metodă de lucru cu persoanele care au comis infracţiuni. Astfel, scopurile supravegherii sunt:

1. 
   Reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni
   

2. 
   Scăderea riscului de recidivă şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni
   

3. 
   Creşterea gradului de siguranţă socială
   

• 
  Obiective:
  

Pentru a atinge aceste scopuri trebuie acoperite însă o serie de obiective, obiective privite ca nişte „ţinte” intermediare cu caracter mai puţin general şi care se traduc prin ceea ce trebuie realizat în plan concret pentru a atinge scopurile stabilite. În acest sens, obiectivele supravegherii sunt următoarele:

1. 
   asigurarea unui control asupra persoanei condamnate prin supravegherea modului în care aceasta respectă măsurile / obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată;
   

2. 
   monitorizarea şi evaluarea permanentă a riscului de a comite noi infracţiuni pe care îl prezintă persoanele supravegheate;
   

3. 
   încurajarea şi sprijinirea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea satisfacerii nevoilor criminogene ale acestora.
   

• 
  Principii:
  

Regulamentul de aplicare a Legii 129 / 2002 prevede o serie de principii pentru activitatea de ansamblu a Serviciilor de Reintegrare Socială şi Supraveghere dar care au valoare şi în raport cu specificul activităţii de supraveghere. Acestea sunt:

1. 
   Respectarea legilor şi a hotărârilor judecătoreşti;
   
2. 
   Evitarea discriminării pe orice temei;
   
3. 
   Respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane;
   
4. 
   Sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor supravegheate în vederea reintegrării lor în societate şi în vederea asumării responsabilităţii pentru propriile acţiuni.
   

Aceste principii pot fi completate cu cele regăsite în lucrarea „Probaţiunea în România” având ca autori pe Ioan Durnescu, Kevin Heines, Cristian Lazăr, Aurelia Willie şi care a fost editată de Ministerul Justiţiei. În acest sens sunt amintite:

1. 
   imparţialitatea, deschiderea şi respectul faţă de toate persoanele supuse probaţiunii;
   
2. 
   modificarea atitudinilor şi a comportamentului infractorilor care cauzează prejudicii morale victimelor infracţiunilor;
   
3. 
   sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor supuse probaţiunii de a se reintegra în societate şi de a-şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni;
   
4. 
   reconcilierea între infractori şi comunităţile de care aparţin, recunoscând atât obligaţiile care le revin, cât şi necesitatea asigurării unui echilibru între nevoile siguranţei sociale şi nevoile speciale ale infractorului;
   
5. 
   nediscriminarea persoanelor supuse probaţiunii.
   

• 
  Categorii de beneficiari ai supravegherii:
  

Pe scurt, categoriile de beneficiari sunt cele prevăzute de L 129 / 2002, şi anume:

1. 
   persoanele faţă de care s-au dispus măsurile prevăzute în art.86³ alin.1 lit. a)-d) din Codul penal:
   

1. 
   să se prezinte, la datele fixate de către instanţă, la serviciul de reintegrare socială şi supraveghere socială şi supraveghere;
   
2. 
   să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
   
3. 
   să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
   
4. 
   să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
   

2. 
   persoanele faţă de care s-au dispus una ori mai multe dintre obligaţiile prevăzute în art.86³ alin.3 lit.a)-f):
   

1. 
   să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
   
2. 
   să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită decât în condiţiile fixate de instanţă;
   
3. 
   să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
   
4. 
   să nu intre în legătură cu anumite persoane;
   
5. 
   să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
   
6. 
   să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
   

3. 
   minorii faţă de care s-au dispus una ori mai multe dintre obligaţiile prevăzute în art.103 alin.3 lit.a)-c) din Codul penal:
   

1. 
   să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
   
2. 
   să nu intre în legătură cu anumite persoane;
   
3. 
   să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
   

• 
  Paşii supravegherii:
  

Aşa cum am amintit şi în introducere, ghidul de bune practici are ca intenţie abordarea activităţii de supraveghere dintr-o perspectivă cât mai apropiată de activitatea concretă pe care o presupune, iar structurarea conţinutului acestui ghid s-a realizat prin raportare la succesiunea sarcinilor şi etapelor de lucru prevăzute de lege şi de metodologia de lucru în ceea ce priveşte supravegherea.

Conţinutul concret al activităţii de supraveghere presupune o anume procesualitate ceea ce înseamnă că această activitate se derulează pas cu pas, într-o ordine logică care îi asigură coerenţă şi continuitate.

Plecând de la aceste premise, intenţionăm prezentarea a ceea ce noi, realizatorii ghidului, am considerat a fi principalii paşi ai activităţii de supraveghere, prin raportare la cerinţele legii, metodologiei proprii muncii de reintegrare socială, precum şi prin raportare la rigoarea logicii, care determină, împreună, succesiunea temporală a acestor paşi.

Abordarea lor se face detaliat, insistând asupra acelor aspecte tehnice corespunzătoare fiecărui pas care sunt mai semnificative şi care necesită o explicitare mai amănunţită.

Aceşti paşi, despre care am menţionat anterior, sunt:

1. Încredinţarea supravegherii
2. Înştiinţarea şi convocarea clientului

3. Pregătirea primei întrevederi

4. Prima întrevedere

5. Întocmirea planului de supraveghere şi realizarea demersurilor necesare supravegherii

6. Monitorizarea şi evaluarea permanentă a cazului
7. Încheierea supravegherii

1. 
   Încredinţarea supravegherii:
   

Este momentul primirii adresei de încredinţare a supravegherii şi a copiei de pe hotărârea judecătorească rămasă definitivă.

Are loc înregistrarea adresei în registrul de intrări – ieşiri al serviciului şi includerea persoanei supravegheate în bazele de date privind evidenţa clienţilor (registru general de evidenţă al clienţilor, formulare individualizate, baze de date informatizate etc.). Începând cu acest moment, persoana încredinţată în supraveghere devine formal client al serviciului de reintegrare socială şi supraveghere.

Şeful serviciului va desemna în scurt timp un consilier de reintegrare socială şi supraveghere care va trebui să întreprindă toate demersurile necesare pentru începerea supravegherii şi care va fi responsabil de supravegherea măsurilor / obligaţiilor ce au fost impuse de către instanţă în sarcina condamnatului (art. 21 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a L 129 / 2002, denumit în continuare Regulament).

Consilierul de reintegrare socială şi supraveghere responsabil de caz va deschide un dosar de supraveghere al noului client.

2. 
   Înştiinţarea şi convocarea clientului:
   

Se realizează în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti (art. 19 alin. 1 din Regulament), cu cel puţin 3 zile înainte de data primei întrevederi (art. 26 alin. 1 din Regulament).

Se face printr-o comunicare scrisă sau telefonică (art. 26 alin. 1 din Regulament). Este însă preferabil ca înştiinţarea să se realizeze în scris, în acest caz existând o dovadă că aceasta a avut loc, în termenul prevăzut de lege. Totodată este indicat ca înştiinţarea să fie cu confirmare de primire pentru a se constata dacă persoanei i-a fost înmânată respectiva înştiinţare şi aceasta a luat cunoştinţă de conţinutul său.

Cuprinde obligatoriu în conţinutul său locul, data şi ora primei întrevederi cu minorul sau, după caz, cu persoana condamnată (art. 19 alin. 1 din Regulament), precum şi numărul de telefon şi adresa serviciului (art. 26 alin. 1 din Regulament). Deşi legea nu prevede alte specificaţii, înştiinţarea poate cuprinde informaţii despre sentinţă, posibilitatea de a anunţa (în prealabil şi motivat) neprezentarea la data şi ora fixată, consecinţele neprezentării, consilierul responsabil de caz ş.a. Aceste date pot fi utile condamnatului, lucru care este însă valabil, dacă sunt prezentate pe scurt, coerent şi într-un limbaj accesibil.

3. 
   Pregătirea pentru prima întrevedere:
   

Pregătirea pentru prima întrevedere presupune în principal adunarea unor informaţii suplimentare despre persoana condamnatului şi mediul său familial şi social, informaţii care să contureze o imagine de ansamblu asupra cazului şi care să constituie un punct de plecare pentru investigaţiile ulterioare. Pe baza acestor informaţii consilierul ştie ce doreşte să mai afle de la client, ce date trebuie verificate, explicitate sau clarificate.

În acest sens, foarte important este studiul dosarului penal al persoanei condamnate. Acesta se găseşte la Biroul de Executări Penale al instanţei de fond, iar consultarea sa ne oferă date ce pot fi valorificate prin formarea unei perspective asupra cazului şi construirea instrumentelor utilizate pentru adunarea informaţiilor suplimentare, precum şi prin identificarea unor elemente semnificative care, verificate, contribuie la identificarea nevoilor criminogene ale clientului, estimarea riscului de a comite noi infracţiuni şi indicarea direcţiei de intervenţie în cazul său.

O sursă importantă de informaţii care se poate regăsi în dosarul penal al condamnatului o constituie referatul de evaluare întocmit anterior. Verificarea întocmirii anterioare pronunţării hotărârii judecătoreşti a unui asemenea referat şi utilizarea datelor cuprinse de către acesta este o obligaţie legală prevăzută de art. 24 alin. 1, 2 din Regulament. În cazul în care condamnatul a fost încredinţat în supravegherea serviciului de către o instanţă dintr-un alt judeţ sau se constată că acesta mai este inculpat sau a mai fost condamnat anterior de către o altă instanţă teritorială, consilierul responsabil de caz va solicita serviciului de reintegrare socială şi supraveghere corespunzător acelei instanţe să verifice dacă există un referat de evaluare şi, dacă există, să trimită o copie a acestuia (art. 24 alin. 3 din Regulament), precum şi alte date relevante.

Pregătirea înseamnă şi clarificarea unor aspecte cum ar fi: disponibilitatea noastră şi a spaţiului în care intenţionăm să desfăşurăm interviul, prevederea unor eventuale probleme şi evitarea lor, utilitatea sau necesitatea derulării întrevederii în prezenţa unui coleg, pregătirea unor instrumente de lucru, însuşirea sau reactualizarea unor cunoştinţe ş.a.

Tot în cadrul pregătirii primei întrevederi are loc şi compunerea ghidului pentru interviul iniţial. Este un moment important al acestei etape de care depinde în mare măsură relevanţa, calitatea şi cantitatea informaţiilor ce vor fi adunate.

Ghidul de interviu reprezintă un instrument de lucru utilizat în cadrul tehnicii interviului care constă într-o succesiune de întrebări structurate în jurul unor unităţi tematice de interes pentru consilierul de reintegrare socială şi supraveghere şi care are ca scop direcţionarea interviului pentru obţinerea informaţiilor necesare pentru întreaga activitate ulterioară de control şi asistare.

Trebuie subliniat însă că ghidul de interviu, aşa cum este el definit anterior, este util numai pentru interviurile de tip structurat sau semistructurat. Având însă în vedere faptul că specificul muncii de reintegrare impune cu precădere utilizarea interviurilor semistructurate construite în jurul unor teme de interes, considerăm că este normal să abordăm cu precădere acest tip de interviu ce va fi denumit în continuare interviu tematic, justificarea acestei sintagme, aşa cum se va remarca ulterior, impunându-se de la sine.

Luând în considerare specificul activităţii de supraveghere, ghidul de interviu se construieşte plecând de la informaţiile de care dispunem, raportate permanent la o serie de aspecte (unităţi tematice) relevante din perspectiva evaluării şi intervenţiei în cazul clientului. Aceste unităţi tematice se vor descompune la rândul lor în subteme, iar itemii de interes, corespunzători fiecărei subteme, se vor traduce în întrebări ce vor fi adresate clientului (la sfârşitul ghidului va fi anexat un model orientativ cu temele şi subtemele de interes pe care noi le-am considerat relevante şi utile din perspectiva interviului iniţial cu clientul desfăşurat în cadrul primei întrevederi de supraveghere). Trebuie menţionat însă că nu există un model unic, general valabil, de ghid de interviu. Dimpotrivă, acesta trebuie individualizat în raport cu fiecare caz, având în vedere că fiecare caz prezintă un anumit specific, luând în considerare informaţiile certe de care dispunem despre cazul respectiv şi, nu în ultimul rând, scopul interviului (ceea ce dorim să aflăm şi la ceea ce ne este necesară informaţia pe care vrem să o culegem).

Pregătirea unor fişe tip de consemnare a informaţiilor se referă la acele formulare, tabele ş.a. utilizate de consilier pentru a înregistra datele culese în urma întrevederilor şi pentru a ţine o evidenţă a întâlnirilor cu clientul. Nu este o obligaţie impusă de lege şi nici nu există standarde în acest sens, modalitatea de consemnare a informaţiilor fiind lăsată la latitudinea consilierului, în conformitate cu tipul de date culese sau înregistrate şi utilitatea lor. Este însă indicat să existe astfel de instrumente, întrucât ele ajută la o mai bună structurare şi sistematizare a informaţiilor şi, prin urmare, asigură o perspectivă de ansamblu, unitară şi coerentă, asupra aspectului urmărit, uşurând astfel munca consilierului.

Spre exemplu, pot exista tabele de evidenţă a întrevederilor cu clientul, fişe de consemnare a datelor culese în urma fiecărei şedinţe de supraveghere (în care se înregistrează în special modificările apărute în situaţia sa), grile de planificare a întrevederilor viitoare ş.a.

4. 
   Prima întrevedere:
   

Prima întrevedere cu persoana condamnată este foarte importantă pentru întreg procesul de supraveghere şi reintegrare socială a clientului. De felul în care aceasta va decurge depinde, în mare măsură, modul în care vor desfăşura următoarele întrevederi, motivaţia clientului, încrederea în consilier şi în eficienţa muncii de reintegrare.

Prima întrevedere trebuie să aibă loc în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării hotărârii judecătoreşti (art. 19 alin. 2 din Regulament).

O atenţie deosebită trebuie acordată conţinutului contactului iniţial şi modalităţii în care acesta se realizează.

În primul rând are loc prezentarea proprie, menţionându-se în acest sens numele şi prenumele, funcţia pe care o avem, faptul că suntem responsabili de caz, adică persoana de legătură cu serviciul, anume desemnată, care se va ocupa personal de supravegherea modului în care acesta respectă măsurile / obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţă şi care îl va sprijini activ în vederea reintegrării sale în viaţa socială.

Trebuie accentuate şi bine clarificate atât rolul şi responsabilităţile consilierului, de a asigura supravegherea şi de a ajuta clientul în procesul de schimbare a comportamentului, cât şi responsabilităţile clientului: acela că este răspunzător de propriul comportament, de măsura şi felul în care respectă cerinţele legii şi ale hotărârii judecătoreşti. Pentru a evidenţia cât mai clar rolul nostru şi pentru a induce clientului reprezentarea acestuia, este bine să ne definim ca un intermediar între el şi instanţa de judecată pe tot parcursul perioadei de supraveghere. Persoana condamnată trebuie ajutată să înţeleagă foarte clar că nu reprezentăm o instituţie punitivă, dar că avem obligaţia legală de a anunţa instanţa dacă vom constata încălcarea măsurilor / obligaţiilor impuse, aceasta din urmă fiind competentă să aplice sancţiuni. Mai mult, clientul trebuie să ajungă să înţeleagă că rolul consilierului este acela de a-l asista şi sprijini în demersul de revenire la o condiţie normală de viaţă, iar respectarea măsurilor / obligaţiilor ce i-au fost impuse de către instanţă şi angajarea sa activă în procesul de schimbare a propriului comportament este în beneficiul său.

Toate aceste aspecte trebuie prezentate foarte clar, într-un limbaj accesibil şi inteligibil, la momentul şi în modalitatea pe care o impune contextul comunicării. De asemenea, consilierul trebuie să manifeste prin conduita sa atenţie, interes, disponibilitate, înţelegere, acceptanţă şi empatie pentru client, aceste aspecte fiind esenţiale pentru eliminarea temerilor clientului şi pentru confortul psihologic al acestuia, pentru încrederea pe care o va acorda consilierului şi serviciului, pentru o bună desfăşurare a relaţiei profesionale, pentru motivarea şi angajarea acestuia în procesul de schimbare şi, deci, pentru reintegrarea sa socială.

Se remarcă, aşadar, că această etapă trebuie valorificată atât în sensul clarificării nelămuririlor şi aşteptărilor clientului, cât şi pentru motivarea acestuia şi angajarea sa în procesul de schimbare a comportamentului şi de reinserţie socială a acestuia.

Conform art. 19 din Regulament, tot în cadrul primei întrevederi este necesar ca persoanei condamnate să-i fie prezentate, verbal şi scris, o serie de aspecte ce vor fi consemnate într-un proces verbal semnat de către ambele părţi.

Conţinutul procesului verbal va face referiri la:

• 
  scopul / scopurile supravegherii;
  
• 
  obiectivele supravegherii;
  

• 
  modul de desfăşurare a supravegherii;
  
• 
  măsurile / obligaţiile impuse de către instanţa de judecată persoanei supravegheate şi consecinţele nerespectării lor;
  
• 
  obligaţia respectării normelor de conduită, care se referă, în principal, la ,,a nu avea un comportament violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul de reintegrare socială, precum şi alte persoane aflate sub supraveghere”;
  
• 
  posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului, în cazul în care clientul constată că tratamentul aplicat de serviciul de reintegrare socială şi supraveghere socială pe perioada supravegherii este necorespunzător.
  

Conţinutul procesului verbal poate fi completat cu prevederea art. 45 alin. 4 din Regulament privind posibilitatea persoanei supravegheate de a solicita asistenţă şi consiliere din partea serviciului, având în vedere că înştiinţarea clientului despre existenţa acestei oportunităţi este o obligaţie legală a consilierului, iar prin includerea sa în procesul verbal există dovada respectării ei.

Fără a mai reveni asupra scopului şi obiectivelor supravegherii care au fost prezentate anterior în respectivul ghid, precum şi asupra altor conţinuturi ale procesului verbal care sunt explicite, trebuie însă menţionat că modul de desfăşurare a supravegherii constă în întâlniri directe, de tip “faţă-în-faţă”, care vor avea loc periodic la sediul serviciului de reintegrare socială şi supraveghere, în vizite inopinate la domiciliu, precum şi în obţinerea şi verificarea informaţiilor cu privire la persoana sa prin menţinerea unei legături permanente cu diverse persoane, prin colaborarea cu organele de poliţie şi autorităţile locale.

De asemenea, trebuie amintit că în cazul nerespectării măsurilor / obligaţiilor de către client, consilierul responsabil de caz va anunţa acest fapt, în cel mai scurt timp, şefului serviciului de reintegrare care, la rândul său, va anunţa instanţa de fond, mai precis, Biroul de Executări Penale şi judecătorul delegat cu executările penale al acestei instanţe. Există şi o excepţie la această procedură: în cazul persoanelor condamnate şi minorilor cărora instanţa le-a impus obligaţia de a nu se întâlni cu anumite persoane desemnate. În aceste situaţii, în cazul în care consilierul responsabil de caz constată că persoana condamnată a încălcat respectiva obligaţie, acestuia i se va înmâna mai întâi un avertisment, explicându-i-se verbal conţinutul acestuia, şi se va încheia un proces verbal în acest sens (art. 34 alin. 3 şi art. 40 alin. 3 din Regulament). Obligaţia se consideră încălcată când, după înmânarea a două avertismente, consilierul responsabil constată că persoana condamnată / minorul a fost prezent în locul a cărei frecventare a fost interzisă (art. 34 alin. 4 şi art. 40 alin. 4 din Regulament). În acest caz consilierul va anunţa şeful serviciului care, la rându-i, va anunţa instanţa de judecată conform procedurii obişnuite. Atunci când este vorba de încălcarea acestei obligaţii de către un minor, şeful serviciului va înştiinţa pe lângă instanţa de judecată şi reprezentantul legal al acestuia, respectiv părintele, tutorele sau instituţia legal însărcinată cu ocrotirea minorului.

Prezentarea procesului verbal trebuie să se realizeze într-un limbaj inteligibil şi accesibil, evitându-se termenii de specialitate sau nefamiliari. Modul în care este prezentat procesul verbal este important deoarece de acesta depinde într-un anumit grad respectarea de către persoana condamnată a măsurilor/ obligaţiilor expuse în conţinutul său. În acest sens, este indicată şi utilizarea lămuririlor suplimentare în scris, atunci când este cazul, astfel încat clientul să ajungă la o mai bună înţelegere cu privire la responsabilităţile pe care le are.

După prezentarea procesului verbal are loc realizarea interviului cu clientul. Acest moment intervine după ce clientul dispune de câteva informaţii primare despre supraveghere, a luat cunoştinţă despre obligaţiile şi drepturile pe care le are, i s-au înlăturat o parte din temeri şi s-a acomodat mai bine la rolul de client. Toate acestea sunt favorabile realizării interviului, întrucât reprezintă o introducere a clientului în contextul relaţiei profesionale.

Interviul este o tehnică care presupune o succesiune de întrebări şi răspunsuri, mai mult sau mai puţin ghidată de către consilier, şi care urmăreşte atingerea unui scop clar formulat iniţial.

În activitatea de reintegrare interviul poate avea ca scop obţinerea de informaţii, evaluarea sau intervenţia. În activitatea de supraveghere însă interviul capătă preponderent scop informaţional (de obţinere de date privind clientul şi contextul său de viaţă) şi de evaluare (pentru surprinderea unor aspecte importante pentru diagnostic şi intervenţie cum ar fi motivaţia clientului).

Aşa cum am menţionat anterior, cel mai potrivit tip de interviu pentru atingerea unor asemenea scopuri este cel semistructurat, de tip tematic (centrat asupra unor teme generale de interes, a căror explorare ne va furniza date importante despre factorii care influenţează comportamentul clientului, riscul de a comite noi infracţiuni, direcţiile de intervenţie în cazul său ş.a.). Justificarea este aceea că, pentru a ajunge la o concluzie privind riscul pentru public, intensitatea supravegherii sau tipul de intervenţie în cazul clientului, consilierul are nevoie de a cunoaşte şi evalua o serie de aspecte legate de pregătirea şcolară şi profesională, locul de muncă, timpul liber, trecutul infracţional al persoanei condamnate etc. Acestea sunt însă doar teme mai generale de interes care trebuie detaliate şi analizate rând pe rând, particularizat, în raport cu specificul fiecărui caz, cu informaţiile sigure de care consilierul deja dispune, dar şi în funcţie de direcţia şi contextul discuţiei (interviului) cu clientul (Temele orientative de interes în interviul utilizat în supraveghere se regăsesc în anexa nr. 2 de la sfârşitul ghidului).

Aşa cum se transpune la nivel practic, interviu tematic este unul integrat, care cuprinde atât elemente caracteristice interviului iniţial, cât şi interviului motivaţional. Specificul activităţii de supraveghere, precum şi o serie de constrângeri cum ar fi timpul şi termenele legale, face ca, de cele mai multe ori, interviul cu clientul să aibă loc o singură dată, în acest caz sărindu-se peste interviul iniţial şi încercându-se surprinderea celei mai mari părţi din informaţiile ce sunt necesare, inclusiv nivelul motivaţiei de schimbare a clientului.

Aceasta pentru că în activitatea de supraveghere rolul interviului iniţial se diminuează fiind acoperit într-o anumită măsură de momentele preliminare ale primei întrevederi (expuse anterior): stabilirea relaţiei profesionale, eliminarea unor temeri ale clientului şi asigurarea confortului psihic al acestuia, motivarea şi angajarea sa în procesul de schimbare; se cunoaşte faptul că persoana condamnată a comis o infracţiune, deci se ştie problema care l-a determinat să ajungă în supravegherea serviciului, se dispune deja de o mulţime de informaţii despre client şi situaţia sa, ceea ce face ca necesitatea explorării acestor aspecte să nu mai fie atât de stringentă. De asemenea, o bună parte din demersul de evaluare a motivaţiei pentru schimbare a clientului se poate realiza în cadrul acestui tip de interviu. Aspecte cum ar fi resorturile subiective care au determinat comiterea infracţiunii, sentimentele clientului după săvârşirea acesteia, rezistenţa sau dorinţa de schimbare, resursele interne de care dispune clientul, demersurile pozitive concrete în sensul schimbării, pot fi surprinse în interviul tematic, fără însă a se diminua utilitatea şi importanţa unui interviu motivaţional de sine stătător.

Fără a mai relua aspectele preliminare ale interviului, despre care am făcut referiri în etapa pregătirii primei întrevederi de supraveghere, trebuie menţionat că interviul iniţial începe prin oferirea unor lămuriri preliminare clientului.

Astfel, acestuia trebuie să i se specifice că următorul pas al întrevederii este derularea unui interviu care va consta într-o succesiune de întrebări ce-i vor fi adresate şi la care acesta va trebui să răspundă.

Este foarte important să i se explice clientului nu numai în ce constă ci, mai ales, de ce este necesar un asemenea interviu şi ce se urmăreşte prin derularea lui: obţinerea unor informaţii despre persoana sa, familie, mediu social ş.a., informaţii ce sunt utile pentru cunoaşterea şi aprecierea situaţiei sale, realizarea unor acte de supraveghere, urmărirea modului în care respectă obligaţiile ce i-au fost impuse, oferirea de ajutor în raport cu nevoile şi problemele cu care se confruntă ş.a.

Un alt aspect ce trebuie clarificat este cel al confidenţialităţii şi limitelor ei. Clientului trebuie să i se comunice că toate informaţiile solicitate sunt de interes strict profesional, iar accesul altor persoane sau instituţii la aceste date este limitat. Ele pot fi însă împărtăşite în cazuri speciale cum ar fi cele de îndeplinire a actelor de justiţie sau pentru luarea celor mai bune decizii în ceea ce priveşte persoana sa şi protecţia altor persoane.

De asemenea, clientului trebuie să i se atragă atenţia asupra importanţei veridicităţii informaţiilor. Este necesar să înţeleagă că noi dispunem deja de o serie de informaţii certe şi că cele obţinute vor fi verificate, iar sinceritatea nu poate fi decât în beneficiul său (prin asumarea situaţiei în care se află şi prin crearea unei premise pentru o reală schimbare a comportamentului).

Durata interviului i se va face cunoscută clientului pentru confortul său personal şi pentru ca acesta să-şi poată organiza timpul şi expunerea. În general, aceste interviuri durează aproximativ 1 oră.

Clientul va fi întrebat la sfârşitul acestei introduceri dacă mai are nelămuriri, astfel încât la începutul interviului propriu-zis acesta să fie pe deplin edificat asupra tuturor aspectelor legate de ceea ce va urma.

Trecerea la interviul efectiv se poate face printr-o întrebare de tipul: „Sunteţi pregătit?”, „Putem începe?” etc. În caz afirmativ se trece la explorarea aspectelor de interes urmând conţinutul ghidului de interviu (în cazul în care s-a întocmit unul). Oricum, este necesar ca la întrebările de început să se răspundă uşor, să fie preponderent factuale (moment propice folosirii întrebărilor de tip închis), să realizeze treptat trecerea la aspectele mai profunde ale temei analizate şi să nu necesite răspunsuri cu o încărcătură puternic afectivă; tema explorată pentru început trebuie să fie una uşor abordabilă, care să-l ajute pe client să se acomodeze cu rolul de intervievat. Atenţia consilierului se va concentra în special asupra dinamicii procesului de comunicare, fără a pierde din vedere conţinutul cognitiv al comunicării. Tehnicile utilizate cu precădere sunt chestionarea, ascultarea activă, încurajarea, parafrazarea, oferirea de feedback.

Partea de mijloc a interviului presupune investigarea aprofundată a unităţilor tematice de interes şi trecerea de la o unitate la alta. Este indicat ca în această fază întrebările să se centreze pe explorarea unor aspecte mai sensibile ale experienţei de viaţă a clientului: cele care au un caracter mai intim, a căror expunere se asociază cu trăiri mai intense sau mai profunde, cele care necesită o expunere sinceră. Tehnicile principale folosite în această fază sunt ascultarea activă, oferirea de feedback, concretizarea, clarificarea şi confruntarea.

Partea finală a interviului se axează pe revizuirea a tot ceea ce clientul a prezentat, astfel încât să se evidenţieze ce teme au fost complet abordate, care sunt informaţiile de care mai avem nevoie, ce aspecte sunt neclare şi necesită o explicitare suplimentară. La final, se acordă atenţie dezangajării clientului din rolul de intervievat; acesta poate fi întrebat despre impresia sa asupra modului în care a decurs interviul şi despre trăirile pe care le-a avut pe parcursul său (ex.: „Ce părere aveţi despre cum a decurs interviul?”, „Cum v-aţi simţit?”). Aceste întrebări sunt utile, întrucât persoana se simte valorizată, iar informaţiile obţinute astfel pot fi valorificate de către consilier prin reajustarea propriei conduite şi a conţinutului interviului în cazurile ulterioare.

Tehnicile de care se uzează cu preponderenţă în acest moment sunt: sumarizarea, clarificarea, oferirea de feedback.

După efectuarea interviului, clientului i se solicită actele necesare pentru supraveghere, acte prevăzute de art. 29 şi art. 33 alin. 1 din Regulament.

Conform art. 29 alin. 2, , consilierul responsabil de caz are obligaţia de a-i solicita în scris clientului informaţii referitoare la situaţia locativă, situaţia financiară, locul de muncă, persoanele aflate în îngrijirea sa, precum şi actele doveditoare în acest sens. Există şi cerinţa expresă prevăzută de art. 33 alin. 1 din Regulament prin care consilierul responsabil trebuie să îi solicite persoanei condamnate acte doveditoare referitoare la domiciliu sau reşedinţă în cazul în care acesteia i s-a impus obligaţia prevăzută de art. 86 (3) alin. 3 lit. b C.P., aceea de a nu-şi schimba domiciliul sau reşedinţa ori a nu depăşi limita teritorială stabilită.

Acest pas al activităţii de supraveghere, care este reprezentat de prima întrevedere cu clientul, se încheie prin consemnarea datelor culese şi stabilirea următoarei întâlniri.

5. Întocmirea planului de supraveghere şi realizarea demersurilor necesare supravegherii

1. 
   Întocmirea planului de supraveghere