Mika Waltari



Yüklə 1,75 Mb.
səhifə20/39
tarix17.01.2019
ölçüsü1,75 Mb.
#100043
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   39

Fără să coboare de pe cal, sultanul a trimis înspre ziduri un crainic ce ducea însemnele păcii. Cu o voce cântată, crainicul l-a chemat pe împăratul Constantin pentru a-i oferi pacea. Nu vorbea bine greceşte, dar nimeni n-a râs. Împăratul Constantin a urcat în marele turn al zidului, purtând pe cap coroana de aur panaşată, înconjurat de suita prevăzută în ceremonial, şi s-a arătat crainicului. Sultanul Mehmet, respectând legile Coranului, a oferit pacea şi a făgăduit că toţi locuitorii Constantinopolului vor rămâne în viaţă dacă oraşul va fi predat turcilor fără nici o rezistenţă. Era ultima şansă a marelui vizir Khalil. Şi pentru cei ce susţineau pacea, tot ultima şansă era ca să participe la hotărârile divanului. Cred că Mehmet, nemişcat pe spinarea calului său, nu se temea de nimic mai mult decât de a-i fi acceptată propunerea.

Împăratul Constantin i-a cerut lui Phrantzes să repete cu aceleaşi vorbe conţinutul scrisorii pe care o trimisese sultanului la Adrianopol. Dar vocea subţire, de om cultivat, a distinsului Phrantzes abia de s-a auzit. Iar latinii lui Giustiniani s-au plictisit repede şi n-au mai vrut să-l asculte. De aceea, în maniera grosolană a mercenarilor, s-au apucat să-l înjure cu sârg pe crainicul turcilor. Şi grecii au început să strige, aşa că, în scurt timp, urlete ameninţătoare s-au auzit din toate părţile; îmbătaţi de propriile lor glasuri, cu ochii scânteietori de mânie, grecii au prins curaj, iar câţiva arbaletieri au început chiar să-şi pregătească armele. Dar împăratul Constantin a ridicat braţele şi le-a cerut stăruitor să nu tragă în crainicul purtător de pace al sultanului.

Heraldul s-a retras. Când a ajuns în apropierea sultanului Mehmet, soarele era la zenit. Era ora de rugăciune a amiezii. Mehmet a descălecat, în faţa lui a fost întins un covor de rugăciune. Cu o lance a fost trasată pe pământ direcţia spre Mecca. Sultanul s-a prins cu o mână de încheietura celeilalte, şi-a înclinat capul, a îngenuncheat pe covor înaintea Dumnezeului său şi a atins pământul cu fruntea. Dar abluţiunea rituală nu a făcut-o, fiindcă într-o expediţie de război nu-i destulă apă pentru toţi oamenii. De mai multe ori a atins pământul cu fruntea. Toată oştirea sa, de la malul mării până la Cornul de Aur, a îngenuncheat şi şi-a plecat capul în acelaşi ritm cu sultanul. La două mii de paşi de zidurile oraşului, ca un imens covor viu care a acoperit pământul până departe, unde privirea nici nu ajunge.

Ca răspuns, toate clopotele din bisericile şi mănăstirile Constantinopolului au început să bată. Clopotele şi toaca au primenit speranţa din inimile locuitorilor oraşului şi, în acelaşi timp, i-au tulburat sarcastic în rugăciunea lor pe turci.

După ce a recitat câteva versete din Coran, Mehmet a ridicat braţul şi a declarat că asediul începe. Cei care erau în preajmă-i au auzit vorbele lui şi le-au repetat urlându-le celorlalţi, iar urletul a trecut de la un rând la altul, asemenea vuietului mării în timp de furtună, până ce a împrejmuit oraşul. Asediul a început, au strigat turcii, şi, în acelaşi timp, toată oastea a alergat spre zidurile oraşului, ca şi cum ar fi avut intenţia să înceapă asaltul. Ca nişte valuri puternice, cu gurile deschise, cu feţele pătimaşe, aşa se vedeau de la înălţimea zidurilor de apărare. Era un spectacol înspăimântător, şi grecii, neobişnuiţi cu astfel de primejdii, au tresărit şi au dat să fugă, în timp ce latinii au întins corzile arcurilor şi şi-au tras săbiile din teacă.

Turcii s-au oprit în ordine la o mie de paşi de ziduri, în faţa purtătorilor de tunuri. Unii s-au apucat să sape un şanţ, în timp ce alţii aduceau pietre şi fixau ţăruşi ca să întărească terenul. Doar câţiva ieniceri au alergat până în apropierea marelui şanţ de apărare a oraşului şi i-au provocat pe greci să lupte cu ei. Ofiţerii gărzii imperiale au cerut degrabă permisiune împăratului să le arate turcilor cât sunt ei de iscusiţi în mânuirea armelor. Chiar şi printre mercenarii lui Giustiniani s-au găsit câţiva care ardeau de dorinţă să-şi încerce spadele grele, pe care le foloseau cu amândouă mâinile, împotriva iataganelor scurte ale turcilor. Dar Giustiniani n-a fost de acord cu această vitejie inutilă.

— Vremea turnirurilor a apus de mult, a spus el. Nu foloseşte la nimic dacă cei mai buni ostaşi îşi pun viaţa în pericol pentru o absurdă întrecere de onoare. Eu am fost chemat aici pentru război, nu pentru joacă.

Apoi, cu răceală în glas, le-a ordonat celor mai abili mânuitori ai culevrinelor şi arbaletelor să tragă o zburătură. Patru ieniceri au căzut străpunşi de săgeţi şi de sfărâmătura de plumb. Ceilalţi, revoltaţi de acest mod nedemn de a lupta, au început să facă spume la gură de furie şi să-i înjure pe greci şi pe latini. Şi i-au numit ei netrebnici şi laşi, neînstare să lupte decât din spatele zidurilor împotriva bărbaţilor curajoşi. Dar după ce încă doi dintre ei au fost omorâţi, au devenit mai înţelepţi şi, fără să mai spună o vorbă, au ridicat trupurile celor ucişi şi au încercat să le care. De pe ziduri, arcaşii au continuat să tragă şi încă mulţi au căzut. Dar întruna veneau alţi ieniceri, care cărau trupurile celor răniţi şi ucişi, fără să le fie teamă nici de săgeţi, nici de gloanţe. Până la urmă, nu a mai rămas nici un cadavru în apropierea şanţului. Doar câteva pete de sânge atestau cele petrecute.

În timp ce turcii se agitau, săpau pământul şi-şi construiau fortificaţii, Giustiniani a umblat călare de-a lungul zidului pentru a-şi face o idee despre numărul turcilor; în jurul cortului sultanului, în dreptul Porţii Sfântului Roman, sunt douăsprezece mii de turci, asta o ştim. Cavaleria regulată are cam acelaşi număr de spahii; în mare, Giustiniani a estimat că trupele organizate, foarte bine înarmate şi parţial dotate cu cuirase de protecţie numărau cel mult o sută de mii de oameni. Trupele neregulate ajungeau cam la aceeaşi cifră. Sunt oameni săraci, pe care sultanul i-a înrolat în armată cu forţa, sau care au venit de bunăvoie, atraşi de chemarea la războiul sfânt. Zdrenţăroşi înarmaţi fie cu iatagane, fie cu praştii, care se apără doar cu un mic scut de lemn căptuşit cu piele. Doar un sfert din armata sultanului poartă cuirase de piele umplute cu câlţi de bumbac.

Numărul turcilor este înspăimântător de mare, dar Giustiniani afirmă că valoarea combativă a auxiliarilor este neimportantă. Nu părea câtuşi de puţin descurajat după ce şi-a încheiat rondul. Se întreba însă nedumerit unde este faimoasa artilerie a sultanului. Pentru a-i încuraja pe apărătorii oraşului, după ce a discutat cu Aloisio Diedo, împăratul Constantin a dat ordin echipajului galerelor veneţiene să defileze cu drapelele desfăşurate de-a lungul zidului exterior, din port până la Turnul de Marmură. Au mărşăluit cântând din fluiere şi bătând din tobe, iar banierele cu leul Sfântului Marcu fâlfâiau semeţe în bătaia vântului. Parada a fost eficientă, fiindcă sultanul a ştiut astfel că de acum înainte se afla în război şi cu Veneţia.

Dar abia spre seară am înţeles cu ce preţ a obţinut împăratul acest lucru de la veneţieni. Pentru că, însoţit de garda sa, el a părăsit Palatul Blahernelor şi s-a stabilit ca rezervă a lui Giustiniani în centrul zidurilor, faţă în faţă cu cortul sultanului. Palatul evacuat a fost ocupat în mare grabă de bailul Veneţiei şi de oamenii săi, cât şi de negustorii care se angajaseră de bunăvoie în luptă, în lumina crepusculului, leul Sfântului Marcu a fost înălţat pe acoperişul palatului, alături de baniera imperială de purpură. Astfel, tot teritoriul fortificat al Blahernelor a căzut în mâinile veneţienilor. Dacă oraşul va reuşi să se apere şi dacă asediul va fi ridicat prin înfrângerea sultanului, ocuparea palatului imperial ar putea prea bine căpăta o sinistră importanţă strategică. Nici nu-i de mirare că veneţienii au acceptat bucuroşi să sape o galerie subterană, pentru a apăra o parte a zidului Blahernelor. Fără îndoială, toate acestea le-au hotărât în secret împreună cu împăratul. Cele mai puternice corăbii veneţiene domină portul, garnizoana veneţiană s-a mutat la Blaherne. La fel cum şi-au însuşit diferitele fortăreţe, pe care le-au luat mai întâi sub protecţie, ca nu cumva să fie cucerite de genovezi.

În orice caz, Giustiniani şi oamenii lui înarmaţi cu barde au un loc de onoare în faţa ienicerilor, de o parte şi de alta a Porţii Sfântului Roman; între această poartă şi Poarta Harisiană au fost plasaţi trei mii de oameni din elită, chiar dacă locul nu măsoară decât a cincea parte din lungimea totală a zidului de apărare. Numai că sultanul şi ienicerii săi sunt concentraţi în dreptul acesta, de cealaltă parte, bineînţeles.

Câţi apărători are oraşul? Doar împăratul şi Giustiniani o ştiu. Dar, explicându-mi că va lua oameni de la Poarta Sfântului Roman dacă va fi nevoie să întărească eventualele zone ameninţate, Giustiniani mi-a mărturisit din greşeală că jumătate din forţele sale sunt plasate între Poarta Sfântului Roman şi Poarta Harisiană. Am înţeles că, dacă-i punem la socoteală şi pe călugări şi pe artizani, apărarea oraşului nu are mai mult de şase mii de oameni. Mi se pare de necrezut. Sunt două mii de marinari veneţieni, dar, din păcate, o bună parte dintre ei trebuie să rămână pe corăbii, pentru a supraveghea lanţul şi portul. Cred că noi, cei de pe ziduri, suntem zece mii de bărbaţi. E drept că printre noi se află o parte dintre cei şase sute ai lui Giustiniani, în plus, o mie sunt echipaţi cu cuirase.

Să zicem că am fi zece mii împotriva a două sute de mii. Dar tunurile sultanului nu au sosit, nici corăbii turceşti nu se văd încă.

În schimb, seara, s-au auzit, dinspre Selymbria, bubuituri izolate, asemenea tunetelor, deşi cerul a fost senin. Deasupra insulelor albastre ale Mării Marmara se ridică o imensă coloană de fum negru.

7 aprilie 1453

În timpul nopţii, trupurile apărătorilor Selymbriei, despuiate şi mutilate, au fost trase în ţeapă în faţa porţii cu acelaşi nume. Patruzeci de credincioşi, patruzeci de cadavre.

De la Pera am auzit că timp de două zile flota sultanului a încercat să ridice asediul ultimei fortăreţe de pe insulele Mării Marmara. Ieri, comandantul flotei turceşti a împrejmuit-o cu o imensă cantitate de lemn şi i-a dat foc. Apărătorii fortăreţei au ars de vii.

Grecii ştiu să moară apărând nefericitele resturi ale unei împărăţii în agonie.

În Orient – barbarii, în Occident – barbarii. La hotarele celor două lumi luptă ultimul oraş al lui Hristos.

Fără nici o speranţă. Nici măcar pentru glorie. Trupuri goale, mutilate şi trase în ţeapă, în jurul cărora roiesc muştele.

Acoperit cu zale de fier din cap până în picioare, mai înalt decât toţi ceilalţi, râde Giustiniani, cu faţa umflată şi ochii lui necruţători. L-am urât astăzi, după ce am văzut cadavrele mutilate ale apărătorilor Selymbriei.

Fără nici o speranţă, fără viitor. Şi dacă l-am învinge pe sultan, Constantinopolul nu va mai fi decât un cadavru viu în mâinile barbarilor latini.

Sângele grec clocoteşte în mine. Cum nu-mi mai pot dori un regat pe pământ, îmi doresc unul veşnic, nepieritor. Realitatea lui Dumnezeu în locul realităţii existenţei.

Astă-seară am fost la Mănăstirea Hora şi m-am rugat. Am îngenuncheat în faţa icoanei făcătoare de minuni, alături de greci, fraţii mei. Eram înconjurat de lumina aurului din jurul imaginilor mozaicurilor de pe pereţi. Dumnezeul meu, credinţa mea cea dintru început, adevărată, ruga mea, liturghia mea, vibraţia limpede a deşteptării mele… A fost ca şi cum, în sfârşit, m-aş fi cufundat la sânul protector al mamei mele fără a face nici un efort. De ce îmi este jenă? De ce mă îndoiesc? De ce car zadarnic în pieptu-mi o inimă de latin?

Sunt gata să mor pentru credinţa mea, pentru sângele meu, pentru Hristos.

Trupurile trase în ţeapă ale grecilor din Selymbria au deşteptat în mine dorinţa de a mă cunoaşte.

Toată viaţa am urât fanatismul şi intoleranţa. Am fugit de aceste orori ale lumii. Iar acum, de patimă este plină inima mea, ca de o văpaie clară.

9 aprilie 1453

După o duminică liniştită, nouă galere mari au ambosat în apropierea lanţului, gata de apărare. Flota turcilor este aşteptată.

Au sosit marile tunuri de bronz ale turcilor, trase de lungi coloane de boi şi au fost aşezate în poziţie de atac.

În spatele liniilor de atac ale turcilor se ridică nori de praf de la vite şi mugetele lor se aud şi dincolo de ziduri, în oraş.

Apărarea este organizată. Fiecare îşi cunoaşte locul şi ştie ce are de făcut, împăratul Constantin a făcut toată ziua ocolul zidului şi a vorbit cu fiecare comandant, i-a încurajat pe greci şi le-a făcut noi promisiuni latinilor.

11 aprilie 1453

Sultanul a dat poruncă să fie aşezate tunurile mici şi bombardele de-a lungul întregului zid. Marile tunuri sunt concentrate în faţa următoarelor porţi: Poarta Sfântului Roman, Poarta Harisiană şi Poarta Caligariană din apropierea Palatului Blahernelor, acolo unde zidurile sunt cele mai solide, dar unde şanţul mare nu există. Mai există, de asemenea, trei tunuri mari în faţa Porţii Selymbria.

Sunt atât de aproape tunurile de ziduri încât, dacă ai ochi buni, poţi distinge trăsăturile feţelor artileriştilor. Pentru moment, ei sunt ocupaţi cu instalarea tunurilor pe socluri solide construite din bârne şi blocuri de piatră. Sute de oameni îndeplinesc această muncă. Tunurile zac pe pământ ca nişte animale mari, inofensive, dar când compari gurile lor larg căscate cu mărimea oamenilor care lucrează în jurul lor, îţi poţi face o idee despre calibrul lor înspăimântător. Cât despre proiectilele sferice de piatră, aşezate grămadă în apropiere, fiecare depăşeşte înălţimea genunchiului unui bărbat.

Şi tunurile sunt protejate de şanţuri, care au îndărătul lor întărituri de pământ şi palisade joase de lemn. Nici un latin n-a mai văzut în viaţa lui tunuri atât de mari. Astfel de tunuri devorează corăbii încărcate de pulbere şi omoară sute de artilerişti, a afirmat Giustiniani pentru a întări moralul oamenilor lui.

Cel mai mare tun, celebrul tun al lui Orban, turnat la Adrianopol, despre care s-a vorbit atât, a fost aşezat în faţa Porţii Caligariene, unde zidul este cel mai solid. Bineînţeles, sultanul îşi imaginează că nici un zid al oraşului nu va rezista. Giustiniani era curios să vadă acest tun şi, fiindcă mi-a permis să-l însoţesc, am plecat împreună spre Blaherne. De fapt, el voia să vadă şi cum s-au adaptat veneţienii cu Blahernele şi cu Poarta Harisiană, de unde porneşte drumul spre Adrianopol.

Acolo, mulţi oameni îşi părăsiseră postul şi, strânşi pe zid, priveau uimiţi monstrul. Şi constantinopolitanii se căţăraseră pe acoperişurile palatelor şi în vârful turnurilor ca să-l vadă.

Cu un surâs generos, Giustiniani a spus:

— Eu nu cred că din toată mulţimea asta de gură-cască va mai fi vreunul curios să vadă ce se întâmplă după ce turcii vor termina pregătirile şi vor trage primul foc.

Mulţi arătau cu degetul şi pretindeau că l-ar fi zărit pe Orban, înveşmântat cu un caftan de onoare, purtând pe cap un turban de mare maestru al artileriştilor. Şi, deodată, toţi grecii au început să-l înjure şi să-l blesteme, iar artileriştii imperiali şi-au încărcat tunurile lor mici şi au tras câteva proiectile pentru a stânjeni montarea uriaşului tun. Dar Giustiniani le-a ordonat să înceteze focul, care nu era nimic altceva decât o risipă inutilă de pulbere. Chiar şi în urma acestor detunături, mulţi greci au avut feţele palide şi şi-au astupat urechile de groază.

Cel mai mare tun al tuturor timpurilor este de două ori mai mare decât cele mai mari tunuri ale sultanului. Doar dacă-l vezi cu ochii tăi vei crede că un om poate construi asemenea tunuri. În orice caz, diametrul proiectilului din piatră ajunge la nivelul centurii unui bărbat.

După ce le-a poruncit oamenilor să se întoarcă la posturile lor, Minotto, bailul Veneţiei, a venit să discute cu Giustiniani. Era împreună cu fiul său, căpitan al unei galere veneţiene – în ciuda faptului că este foarte tânăr – care, din curiozitate, venise să vadă tunul lui Orban. Ni s-a alăturat şi meşterul german Johannes Grant, pe care împăratul l-a angajat în locul lui Orban. Lui îi plăteşte acum Constantin aurul pe care odinioară i-l refuzase lui Orban. Este prima oară când l-am întâlnit pe acest om deosebit, despre al cărui talent şi inteligenţă am auzit de atâtea ori vor-bindu-se. Este un bărbat în puterea vârstei, cu barbă neagră, cu fruntea încreţită de gânduri, cu o privire mobilă şi pătrunzătoare. A fost vizibil mulţumit după ce i-am adresat câteva vorbe în limba germană. El însuşi vorbeşte foarte bine limba latină şi se exprimă curgător în limba greacă.

— Tunul acesta, a rostit el privind către teribilul tun, este o minune a artei turnării bronzului. A depăşit limitele posibilului. Forţa omului nu este în stare să stăpânească un tun mai mare decât acesta. Drept să spun, dacă n-aş fi auzit că a fost deja încercat la Adrianopol, m-aş fi îndoit că ar putea rezista la presiunea pulberii şi a proiectilului. Nici pentru o sută de ducaţi n-aş consimţi să stau prin preajma lui în timpul detunăturii.

— Eu n-am avut încotro, a spus Giustiniani. A trebuit să aleg Poarta Sfântului Roman, fiindcă toţi ceilalţi s-au cam temut de ea. Dar cred că n-am pierdut nimic. Fiind eu generos din fire, nu râvnesc câtuşi de puţin la fericirea pe care o încearcă veneţienii când contemplă tunul acesta.

— Mă întreb, a spus oarecum jenat bailul Veneţiei, cum îi vom putea sili noi pe oameni să rămână pe ziduri sau în turnuri când monstrul ăsta va începe să tragă. Suntem doar voluntari în luptă, negustori de meserie, şi, har Domnului, mulţi dintre noi suntem destul de graşi. Eu însumi sunt un bărbat gras, abia de pot respira când urc pe zid şi simt înţepături în inimă.

Dar Giustiniani i-a spus bailului:

— Orice plăcere se plăteşte. Uite, dacă vrei, eu aş schimba, fără nici o ezitare, nu prea confortabilul meu pat din turnul Porţii Sfântului Roman cu patul împăratului din Palatul Blahernelor. Să schimbăm atunci sectoarele de apărare! Crede-mă, eu n-am nimic împotrivă.

Înroşindu-se, bailul Veneţiei s-a uitat cu răutate spre Giustiniani, a măsurat apoi din ochi grosimea zidurilor şi i-a spus scurt:

— Îţi arde de glumă!

De la Palatul Porfirogenezei până la Kyneghion, alături de baniera imperială de purpură, în vârful turnurilor flutura flamura Veneţiei cu leul Sfântului Marcu.

Pufnind în râs, Johannes Grant a spus:

— Specialiştii împăratului au calculat şi au demonstrat matematic că este imposibil de turnat un tun cu asemenea dimensiuni. Admiţând totuşi că poate fi turnat, din calcule rezultă că nu are cum să reziste la presiune după ce pulberea se aprinde. Admiţând că ar rezista, alt calcul demonstrează că proiectilul va cădea la doi paşi de gura tunului. Calculele sunt ireproşabile, eu însumi am participat la elaborarea lor. Aşa că, începând de mâine dimineaţă, îmi voi lua o carte, care să-mi servească drept scut, şi mă voi aşeza pe zid, în faţa tunului.

Tinerii ofiţeri veneţieni care erau în jurul nostru au păstrat tot timpul o tăcere respectuoasă, dar când au văzut că bailul Veneţiei ezită în faţa genovezului, mândria lor a fost atinsă. Aşa că unii au strigat:

— Împăratul a avut încredere în noi. Pentru slava lui Dumnezeu, în numele Sfântului Duh şi pentru binecuvântarea întregii creştinătăţi, vom apăra Blahernele şi nu vom ceda, chiar de s-ar nărui şi zidul sub noi! Aşa că nu-ţi face griji, comandantule!

Giustiniani li s-a adresat atunci serios:

— E drept că tunul este de două ori mai mare decât celelalte tunuri mari, dar şi zidul Blahernelor e de două ori mai puternic decât celelalte ziduri. Nu-i de glumit nici cu cele patru tunuri din faţa Porţii Sfântului Roman, care sunt mai mari decât oricare tun mare pe care l-am văzut până acum. Să facem fiecare cum putem mai bine ca să apărăm oraşul întru slava lui Dumnezeu! Mai mult decât atât nu se poate.

După acest schimb de vorbe, Giustiniani m-a luat deoparte şi mi-a spus:

Jean Ange, prietene, nimeni nu poate şti ce se va întâmpla mâine, fiindcă, până acum, nimeni nu a mai văzut un astfel de tun. Chiar dacă eu nu sunt convins, poate că sunt de ajuns doar câteva ghiulele pentru a se face o spărtură importantă în zid. Rămâi aici, pentru a supraveghea monstrul, şi, dacă veneţienii te vor accepta, instalează-te în tihnă la Blaherne! Până ce nu vom fi văzut cu ochii noştri ce este în stare să distrugă acest monstru de tun, aş dori să am aici un om de încredere.

Johannes Grant m-a luat cu afecţiune sub protecţia sa, fiindcă, atât pentru greci, cât şi pentru latini, amândoi suntem doar nişte străini. Este un bărbat liniştit, care vorbeşte întotdeauna ironic; în apropiere de Poarta Caligariană, el mi-a arătat atelierele pustii, unde câţiva pantofari bătrâni, tremurând de teamă, confecţionau încălţăminte pentru soldaţi. Toţi bărbaţii tineri, chiar şi ucenicii, erau pe ziduri. M-a condus, de asemenea, prin coridoarele şi sălile palatului, unde negustorii şi voluntarii veneţieni se şi instalaseră împreună cu mărfurile şi bunurile lor. Bailul Minotto folosea camera împăratului şi-şi petrecea noaptea pe perne de purpură, în patul împodobit cu vulturul bicefal. Veneţienii îşi aduseseră cu ei servitorii şi un număr impresionant de femei. Femeile se certau întruna cu servitorii greci ai împăratului, cărora nu le înţelegeau limba.

Încălzirea palatului se face prin canale aflate sub pardoseală, prin care pătrunde aerul cald. Pentru încălzire, sunt consumate cantităţi extraordinar de mari de lemne, de aceea, o dată cu venirea primăverii, împăratul a interzis încălzirea, chiar dacă nopţile sunt încă reci. Trebuie păstrată toată rezerva de lemne pentru cuptoarele brutăriilor şi pentru eventualele reparaţii, dacă turcii reuşesc să facă spărturi în zid.

Când s-a lăsat înserarea, ca să se încălzească, veneţienii au aprins un foc mare de lemne pe marmura netedă a sălii de recepţie. Marmura a crăpat şi fumul a înnegrit frumoasele mozaicuri ale plafonului.

12 aprilie 1453

M-am deşteptat în zori. Azi-noapte nimeni n-a dormit bine. Grecii s-au rugat, iar latinii au băut prea mult vin şi au vărsat pe dalele de marmură de pe coridoarele palatului imperial. Până am ieşit afară din palat, am tot alunecat pe bălţi păstoase.

Din spatele Bosforului, soarele s-a ridicat mai strălucitor ca niciodată, aurind dealurile Asiei. Un vânt uşor adia dinspre Marea Marmara, banierele fluturau pe turnuri.

I-am privit de pe ziduri pe artileriştii turci ai marelui tun în timp ce-şi făceau rugăciunea. Şi gândurile mele au încercat să urmărească gândurile lui Mehmet. Cred că nici el n-a dormit noaptea trecută. Dacă tot oraşul este persecutat de aşteptare, de ce nu i-ar fi şi lui inima frământată?

Dar orele dimineţii au început să se risipească şi încă nu s-a întâmplat nimic. Apoi, din gură în gură, de-a lungul zidului, a ajuns până la Blaherne vestea că flota turcilor se apropie de Constantinopol. Se spunea că marea este acoperită de sutele de vele ale corăbiilor, în port au bătut clopotele de alarmă de pe fiecare galeră şi zgomotul lor a fost auzit până la Blaherne.

Apoi, pe dealul din faţă, l-am văzut pe sultan călărind pe un cal alb ca neaua, înconjurat de suita sa de ofiţeri superiori şi de ceauşii înveşmântaţi în verde. Cozile de cal de pe bastoanele paşilor şi vizirilor fluturau. După ce a descălecat, prudent, sultanul s-a oprit la cinci sute de paşi de tun. Iar caii au fost duşi departe. Când a văzut că artileriştii, care roiseră toată dimineaţa în jurul tunului, o iau la goană, şi că în apropierea tunului nu a rămas decât un sclav pe jumătate dezbrăcat, care ţinea în mâini prăjină la capătul căreia fumega un şomoiog de câlţi, bailul Minotto a intrat în panică şi le-a poruncit oamenilor să coboare le pe zid şi din turn. Nici cei mai viteji nu au rezistat tentaţiei acestui ordin neaşteptat. Toţi au luat-o de îndată la goană ca o turmă de oi.

Apoi, după ce fitilul a fost aprins şi a fost slobozită prima ghiulea, detunătura a fost mai puternică decât cel mai puternic tunet. Zidul a fost zguduit ca la un cutremur de pământ. Mi-am pierdut echilibrul şi am căzut, la fel cum au căzut mulţi alţii. Acoperit de un imens nor negru, tunul nu s-a mai zărit. Mai târziu, în cursul zilei, am aflat că în casele din vecinătate vasele au căzut de pe mese şi apa din ciuture a dat pe din afară. Până şi corăbiile din port s-au clătinat.


Yüklə 1,75 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   16   17   18   19   20   21   22   23   ...   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin