Ministerul culturii si cultelor administratia fondului cultural national consiliul jude


Roluri ritual-ceremoniale ale copiilor în satul Hăşdate



Yüklə 0,79 Mb.
səhifə6/16
tarix30.07.2018
ölçüsü0,79 Mb.
#64101
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16

Roluri ritual-ceremoniale ale copiilor în satul Hăşdate




Maria CANDALE – studentă, secţia Română–Etnologie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, în momentul cercetării de teren, în prezent studentă, nivel masterat, „Universitatea Babeş-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene

Am participat, în calitate de studentă, la munca de cercetare întreprinsă la Hăşdate, comuna Săvădisla, judeţul Cluj, în 19 aprilie şi 5–6 august 2008, în cadrul proiectului Sate contemporane din România: deschideri spre Europa. Aplicaţie zonală – judeţul Cluj, iniţiat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Nu am plecat de acasă cu un anumit chestionar, însă aveam deja exerciţiul interviului semi-dirijat, practicat cu ocazia altor anchete. Propunându-mi să merg pe drumul deschis de ceea ce-mi oferă terenul, de ceea ce-mi stârneşte mirarea, aveam emoţii pentru faptul ca voi fi prea crispată în faţa diferenţei, a Celuilalt, ca să privesc, nu doar să văd. Nu eram pregătită pentru experienţe „vitejeşti”! Aşa că am abordat, pe lângă alte subiecte, chestiunea rolurilor ritual-ceremoniale ale copiilor, temă care îmi era destul de apropiată, întrucât mai lucrasem la ea. În satul Hăşdate, am avut ca interlocutori tineri, cu vârste cuprinse între 10 şi 22 de ani (foarte interesantă mi se pare ipostaza de interlocutor a copilului/tânărului, modul în care descrie fapte din cultura locală, enunţă elemente din sistemul local de norme comportamentale, exprimă explicit apartenenţa la această cultură etc.!), femei de 50-60 şi 92 de ani şi am asistat la ritualul de pomenire din Sâmbăta Morţilor. Întoarsă acasă, am constatat ca aveam deja o paletă largă de contexte în care copiii sunt actanţi activi sau pasivi (primesc pomana) în performarea unor obiceiuri locale. Aşadar, voi inventaria roluri ritual-ceremoniale ale copiilor în colectivitatea hăşdăţeană, aşa cum se construiesc ele în interviuri cu oameni ai locului.

În mod evident, multe dintre acestea se coagulează în jurul ritualului de înmormântare şi a celor de pomenire a morţilor. În contextul discuţiei pe tema înmormântării, interlocutori adulţi, copii şi tineri au vorbit în diferite feluri despre pomul mortului, creangă de prun, împodobită cu dulciuri, în prezent, cu colaci (pomenuţe), în trecut, aşezată într-un colac cu gaură la mijloc, produsele alimentare fiind destinate copiilor: C-aicea să face şi-acuma… pom la mort… […]. Ş-apăi trebe făcute pomeni… pomenuţe şî…scară… scara mortului…şepte trebe să şie. Şepte pomenuţe […] Deci… fie facem şepte…colăcei… Nu vin şepte, că trebe să se includă în ei şi scara, scăriţa, să fie-n total. Fie că-mpletim în opturi, fie că-mpletim în trei, fie că-mpletim în două… Oricum, da să fie şepte la număr! […] Da! Cu… Acolo punem de tăte: bombone, nuci, mere… Îl împodobim ca şi iarna, cân facem pomu de Crăciun! Aşe-l facem şi pomu…[…] …pomu mortului. […] Ăla…să-mparte la copii…” (L. B., 59 de ani). Tot copii sunt şi cei care ţin lumânările la colţurile sicriului, în timpul slujbei de prohod (C. B., 19 ani, A. F., 12 ani), marca de gen fiind un alt criteriu respectat în alegerea actanţilor: La copârşău cum îi, în toate părţile, la toate colţurile. Dacă este bărbat mort, ţin băieţii, numai la femei ţin fetele (A. F., 12 ani); … Nepoţii ţin lumânare la mort. [...] În principal, nepoţi. […] Nepoţi copii, da dacă nu-s nepoţi, vin mai apropiaţi din sat (C. B., 19 ani). De asemenea, marca de vârstă e avută în vedere, din perspectivă ritualică, la îndeplinirea rolului corespunzător ducerii canceului (vas cu apă), în spatele sicriului, pe drumul parcurs de cortegiul funerar, şi aruncării cu apă la fiecare oprire (A. F., C. F., 12 ani, O. F., 15 ani). Copii (O. F. spune că a dus când era în clasa a treia) sau tineri (G. B. vorbeşte despre un caz în care o fată de 18 ani a dus canceul) din colectivitate îndeplinesc acest rol. Apariţia unor noi obiecte în recuzita funerară atrage după sine apariţia unor noi roluri, căci conform spuselor interlocutorilor (C. B.,19 ani, A. F., 12 ani, O. F., 15 ani), copiii sunt însărcinaţi cu ducerea coroanelor la cimitir. În toate aceste cazuri în care copiii au roluri active, principiul reciprocităţii este bine respectat, căci copiii primesc pentru serviciile prestate batista în care e pusă lumânarea/ batistele agăţate de coroane/ vasul pentru apă etc., deci nu produse alimentare, perisabile.

Tangenţiale cu ceremonialul înmormântării, unele ritualuri de pomenire a morţilor practicate de hăşdăţeni sunt orchestrate de practica oferirii unei pomeni constând în produse alimentare, copiilor. Astfel, în Sâmbăta Morţilor, şi în prezent (2008), copiii mai mici de 14-15 ani merg la pupuţăi, la poarta cimitirului, unde femei le pun în plase (în trecut, streicuţe; L. B, 59 de ani) dulciuri procurate din comerţ (în trecut, pupuţăi – colăcei; L. B, 59 de ani). Un alt ritual de pomenire a morţilor, tot de primăvară, practicat, în trecut, în Joia Mare, presupunea împărţirea dulciurilor din pomul împodobit (asemănător cu cel de la înmormântare) dus la biserică, tot copiilor. La intervenţia preotului, acest ritual a fost asimilat de cel din Sâmbăta Morţilor: Da…la noi, aşe o fost! Că ştiu că am un frate care-o murit şi noi îi dam… atunci… în Joi Mari! Facem pom şi parastaş şi ducem la biserică! Şi-atunci să făcea slujbă. Acuma să face în Sâmbăta Morţilor (L. B., 59 de ani). În ceea ce priveşte conţinutul pomenii oferite copiilor, se observă trecerea de la produse de panificaţie preparate de către agenţii actului oblativ, la produse din seria zaharicalelor, procurate din comerţ, lucru datorat, probabil, lărgirii ofertei pe piaţa de produse alimentare, creşterii posibilităţilor de cumpărare, schimbării, odată cu condiţiile de viaţă, a preferinţelor copiilor etc. Astfel, conţinutul pomenii cunoaşte variabile în timp, însă criteriile (marca de vârstă) de alegere a celui căruia i se oferă pomana par a fi mai stabile şi deci, imperative rituale mai puternice.

Dar de ce copiii sunt antrenaţi în îndeplinirea unor astfel de roluri, în contexte ritual-ceremoniale din sfera funebrului, tratate, în general, cu atâta atenţie şi gravitate de adulţi? De ce ei sunt aşezaţi, prin imperativele practicilor rituale în proximitatea morţii, ţinând lumânări la colţurile sicriului, mergând cu coroanele şi cu canceul în fruntea convoiului funerar? De ce lor li se oferă, în chip ritual, pomană de sufletul celor din lumea de dincolo? Să se ascundă îndărătul acestor fapte o frică a adultului faţă de moarte, însărcinându-l pe cel mai puţin conştient de iminenţa ei, (şi prin aceasta) imun la forţele agresoare, cu medierea contactului cu cei morţi? Să fie ei, copiii, prin puritatea rituală atribuită, capabili, pentru mentalitatea tradiţională, să medieze contactele cu lumea de dincolo, să deschidă drumul celui decedat spre aceasta? Să fie ei, prin vârstă, mai aproape de cei din lumea de dincolo, conform lui Marianne Mesnil, „les enfantes viennent d’ailleures, c’est-à-dire le monde des ancêtres”? (Mesnil, 1987:15)

Un al doilea set de roluri ale copiilor în satul Hăşdate este cel corespunzător ceremonialului nupţial, căci ei (în prezent, şi fetiţe şi băieţi) leagă drumul în calea alaiului de nuntă: şi vin în jos şi copiii mai închid drumu cu… sârmă. […] Da. Şi tre să le plătească nănaşu cu cât zic, că numai atunci, numai după aia lasă… funia ori lanţu ori orice (A. F., 12 ani). Unii dintre interlocutorii copii amintesc şi de cazul în care adulţii leagă drumul, dar, foarte interesant, nu fără o evidentă notă depreciativă, aceştia fiind etichetaţi ca beţivi: Sunt şi oameni mari, aceia ce le trebe să beie (C. F., 12 ani). Una dintre interlocutoare aminteşte câteva nume de persoane care leagă drumul, ironizându-l pe unul dintre cei prezenţi, despre care spune că e rudă cu unul din ei. Deci, cei legitimaţi, în prezent, cu îndeplinirea acestui rol sunt doar copiii. De asemenea, de actualitate este, la Hăşdate, şi obiceiul ascunderii miresei şi a înlocuirii ei cu o fetiţă: şi ascund mireasa. Tre să caute mirele pe mireasă, unde-o ascuns-o. În dulap (râde). Şi pune o fetiţă în schimb (G. B., 13 ani). De observat ar fi că, în aceste cazuri, componenta spectaculară şi ludică a obiceiului este preponderentă, fapt care, probabil, impune ca actanţii să fie şi din rândul copiilor.

Al treilea set de roluri este cel îndeplinit de copii în cadrul ciclului festiv de iarnă. Colindatul, Sorcova, Pluguşorul, Steaua, Capra/Turca, anunţarea venirii preotului, la Bobotează, cu strigătul La tiralexă! (în trecut, până în anii 1980) impun anumite mărci de vârstă (cu vizibilă variabilitate în timp, vârsta corespunzătoare rolului fiind tot mai mică) şi de gen. Aceste roluri pot fi forme de mediere a contactelor între membrii colectivităţii în perioada liminală a sărbătorii, precum şi forme de iniţiere a copiilor în sistemul de norme local.

Toate acestea sunt elemente care definesc o cultură, un mod de a fi. Poate prea fragile pentru a putea propune acum o interpretare etno-sociologică sau antropologică perfect întemeiată. Fiind observaţii după o primă cercetare, ele impun cu necesitate revenirea pe teren, pentru completări, verificări, aprofundări, în vederea unor studii ulterioare.
Bibliografie

MESNIL, Marianne

1987 Le monde d’où viennent les enfants, Textes réunis et présentés par Marianne Mesnil, Civilisations. Revue Internationale de Sciences Humaines et des Civilisations Différentes, Vol. XXXVII nr. 2, Publiée par l’Institut de Sociologie de l’Universite Libre de Bruxelles, Bruxelles


Yüklə 0,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   16




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin