Ministerul culturii si cultelor administratia fondului cultural national consiliul jude

Parteneri

Catedra de Literatură română, teorie literară şi etnologie

Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

☼

Catedra de Etnologie şi Antropologie Maghiară

Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

☼

Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

☼

Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române, Cluj-Napoca

☼

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj

☼

Asociaţia de Dezvoltare Rurală Someş–Nadăş, Săvădisla

☼

Şcoala cu cls. I–VIII, Hăşdate

☼

Asociaţia Culturală Internaţională „Soraimar”, Asolo, Italia

Un prim moment de reflecţie etnologică

Eleonora SAVA – lector universitar dr., Catedra de Literatură română, teorie literară şi etnologie, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

Iniţiat în 2006 de Muzeul Judeţean Braşov, cu o aplicaţie în colectivităţi rurale din zona Făgăraşului, continuat în 2007 de Muzeul Judeţean Mureş, cu aplicaţie în sate din podişul Târnavelor, proiectul Sate contemporane din România: deschideri spre Europa merge de trei ani pe linia viitoarei autostrăzi Braşov-Borş. În 2008, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a iniţiat continuarea proiectului, pentru a fi implementat în judeţul Cluj. Proiectul se înscrie în direcţia etnologiei de urgenţă, întrucât prin satele cercetate va trece autostrada europeană, care va produce schimbări majore în peisajul identitar, socio-cultural al zonei.

După anchetele de teren, desfăşurate în perioada aprilie – august 2008, urmează primele momente de reflecţie etnologică asupra cercetării, cu tot ceea ce presupune aceasta: echipa, temele, metodele, oamenii, experienţa directă.
Echipa

Un obiectiv important a fost acela de a favoriza întâlnirea cercetătorilor, muzeografilor, universitarilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor în jurul temei de cercetare. Acesta a fost primul proiect important la care toate instituţiile din judeţul Cluj, implicate în conservarea, studierea şi valorificarea patrimoniului etnologic, au lucrat împreună: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, iniţiator al proiectului, alături de partenerii săi: Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, mai exact Facultatea de Litere (Catedra de etnografie şi antropologie maghiară, Catedra de literatură română, teorie literară şi etnologie) şi Facultatea de Studii Europene, Institutul „Arhiva de Folclor Cluj” Filiala Academiei Române, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Tradiţiei Populare Cluj. Acestora li s-au alăturat specialişti străini, cum ar fi, spre pildă, pasionaţi etnomuzicologi de la Universitatea din Perugia, Italia, care au participat la cercetare. Am avut şansa de a ne cunoaşte mai bine, de a realiza un schimb de idei, de a confrunta şi compara metodologiile cercetării de teren, aparatele şi dotările tehnice, bibliografiile de specialitate. O miză majoră a proiectului a fost astfel atinsă, întrucât, de regulă, la noi, ca şi în alte ţări, preocupările patrimoniale, cercetările de antropologie culturală, etnografie, etnologie, folcloristică se desfăşoară în cadrul unor instituţii diferite şi separate. Aşa încât, nu este puţin lucru să alcătuieşti şi să faci să funcţioneze o echipă multietnică, pluri-instituţională şi pluri-disciplinară, cum a fost aceasta.

Teme şi metode

Ştim bine că nu există ochi naiv, ureche neutră, observaţie inocentă, după cum ştim că nici o disciplină nu se constituie în afara unei „stări interogative” (Rouot, 1995: XI). Împreună cu un grup de studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, aflaţi în practică de specialitate, urma să interogăm tradiţii ale unor sate contemporane, din comuna Săvădisla, judeţul Cluj, pe baza unei documentaţii de teren care cuprindea: o monografie folclorică a zonei, din anii 1970 (Dejeu, 1983), chestionarele Arhivei de Folclor (Muşlea, 2003), copii după texte din bibliografia zonei, precum şi sarcini împărţite fiecărui membru al nucleului. Echipa noastră avea să cerceteze, în mod concret, obiceiuri calendaristice, rituri de trecere, folclor şi folclorism îndeosebi în satul Hăşdate, unde Maria Candale (anul IV, Română–Etnologie) şi Florentina Pop (anul II, Română–Etnologie) urmau să se ocupe de folclorul copiilor, Nicoleta Dranca şi Ana Maria Găleată (ambele din anul II, Română–Etnologie) de riturile funebre, Vlad Gheorghiţeanu (anul I, Etnologie–Română) de riturile nupţiale, Iulia Teutişan (anul II, Română–Etnologie) de impactul construirii autostrăzii asupra identităţii culturale a zonei, iar eu de alimentaţia ritual-ceremonială.

Metodologia cercetării de teren a cuprins observaţia directă (participativă şi neparticipativă), reconstituirea, interviul, chestionarul, povestea vieţii, aceasta din urmă fiind utilizată deopotrivă ca metodă de cercetare şi ca document etnografic. Am în vedere sensul „forte” al termenului metodă: cel de „mod de cunoaştere” (Lenclud, 1995: 9), de aceea, tocmai procesul de înţelegere a unui „nucleu dur” al culturii zonei a fost mereu în prim-plan. Opţiunea metodologică majoră a fost permeabilitatea la teren. Aceasta a făcut ca, pe parcurs, planul iniţial să se reconfigureze, pe alocuri, aşa încât Maria Candale a focalizat asupra problematicii rolurilor ritual-ceremoniale ale copiilor în cadrul obiceiurilor calendaristice şi a celor din ciclul vieţii, iar eu, deşi am pornit de la alimentaţia ritual-ceremonială, am ajuns la informaţii consistente despre obiceiuri calendaristice, rituri de trecere, folclor, folclorism, procese de autoreprezentare în sânul colectivităţii şi locuri ale memoriei în satul Hăşdate. Temele cercetate au furnizat materialul primar care urmează a fi prelucrat şi analizat în continuare, fiecare temă putând constitui obiectul unui studiu aparte.

Nucleul pe care l-am coordonat s-a relaţionat foarte bine la teren, încă de la prima ieşire, prin observaţie participativă, în Sâmbăta Morţilor. Astfel, în ultima sâmbătă din Postul Paştelui, am luat parte atât la slujba religioasă de pomenire a morţilor, cât şi la ritualul folcloric specific acestei sărbători, care constă în principal în daruri alimentare oferite copiilor, practică numită în satul Hăşdate la „pupuţăi”. Am revenit pe teren spre sfârşitul lunii mai, când am participat la serviciul religios duminical, apoi, în iunie, la Ispas, când am luat parte la ritualurile religioase şi folclorice legate de această sărbătoare. În duminica următoare, am realizat o reconstituire a grupului vocal Hăşdate şi a unei părţi consistente din istoria şi repertoriul acestuia, împreună cu alţi membri ai echipei proiectului: drd. Silvestru Petac de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, dr. Mircea Cîmpeanu de la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei Populare Cluj, prof. dr. Giancarlo Palombini şi Melita Rosenholz de la Universitatea din Perugia, Italia. Împreună cu Cosmina Berindei, doctorand la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, am participat la pregătirea sărbătorii Sânzienelor, la 23 iunie 2008. În celelate zile dense de anchetă etnologică, observaţia directă neparticipativă, interviul dirijat, semi-dirijat, chestionarul şi povestea vieţii au fost principalele metode de cercetare.

În finalul acestui prim segment de reflecţie asupra cercetării, în loc de concluzii, reiau câteva dintre interogaţiile lui Isac Chiva, care se pot constitui în puncte de plecare pentru viitoare analize asupra materialului de teren: Care sunt limitele unui studiu global şi intensiv asupra unei comunităţi / ale unui grup uman? Care sunt condiţiile şi posibilităţile unei comparaţii între comunităţi (mai mult sau mai puţin) diferite între ele din punct de vedere istoric, geografic, cultural, lingvistic? Care este reprezentativitatea unui grup rural studiat în mod intensiv, sub toate aspectele? Pentru un etnolog, care sunt raporturile între intuiţie, descriere, observaţie cantitativă şi analiză ? Care sunt ideile directoare – teoretice, ideologice, politice, care orientează spiritul observatorului, întrucât, nu o dată, una şi aceeaşi comunitate îi apare unuia armonioasă, iar altuia sfâşiată de contradicţii (Chiva, 1995: 170).
Oameni, experienţă trăită

„Etnologia este gândită şi practicată pe două registre dominante. Pe de o parte, se vrea inseparabilă de această aventură singulară care este relaţia dintre cercetător şi grupul pe care şi l-a ales, iar pe de altă parte, se defineşte ca un repertoriu de întrebări puse societăţii pornind de la imensa diversitate a culturii umane” (Fabre, 1995: 50).

Dacă din perspectivă strict etnologică aveam de acoperit un anumit palier tematic, utilizând o serie de metode obiective, din punct de vedere didactic şi uman, lucrurile au luat o coloratură subiectivă.

Pentru studenţii pe care i-am îndrumat, cercetarea a însemnat trăirea unei dinamici specifice unui stagiu care a oferit deopotrivă material de reflecţie şi cunoştinţe etnografice propriu-zise. Informaţii despre modul în care studenţii au resimţit această experienţă etnologică şi au pus-o în poveste oferă textul Mariei Candale, Roluri ritual-ceremoniale ale copiilor în satul Hăşdate, cuprins în volumul de faţă, precum şi jurnalul de teren al Anei Maria Găleată, din care spicuiesc cîteva fragmente:

„24 mai 2008. Ora 7. 10. Vom merge să luăm micul dejun şi apoi vom pleca spre Hăşdate. [...] Ora 21. Mi-a plăcut foarte mult prima mea interlocutoare, dar ceea ce m-a impresionat a fost bunăvoinţa oamenilor. Toţi erau curioşi pentru ce le punem atâtea întrebări şi ne spuneau mereu: A fost ieri o doamnă care ne-a întrebat cum se ara mai demult, e cu voi, nu? Le răspundeam: «Da, este cu noi.» Cred că ne-a ajutat faptul că înainte [în zilele anterioare, n. E. S.] s-a mai făcut cercetare în acest sat, deoarece oamenii erau obişnuiţi cu străinii care pun întrebări. Cel mai mult m-au impresionat doi bătrânei, au vorbit foarte frumos cu noi, chiar ne-au dat sfaturi de viaţă, iar bătrînica ne-a urat : Să dea Dumnezeu să vă găsiţi câte un băiat bun! Mi-au plăcut mult bătrâneii şi cred că şi noi le-am plăcut, pentru că ne-au dat brânză. [...] Mâine vom merge tot în Hăşdate. Abia aştept! E frumos şi interesant pe teren şi asta nu numai pentru informaţiile pe care le culegi, terenul are un farmec al lui aparte! [...]

26 mai 2008. Sper să fie adevărat faptul că „orice teren cere o revenire” şi să mai merg în Hăşdate, dar până atunci rămân cu o experienţă inedită şi cu amintiri plăcute.”

În mod evident, pentru un cercetător în formare, o zi de teren este adesea mai bogată decât multe zile de cursuri la facultate, pentru că oferă nu doar date etnografice reci, ci viaţă trăită, vie. După o zi bogată de cercetare la Hăşdate, Nicoleta Dranca mi-a spus: Am trăit aici clipe pe care n-o să le uit niciodată! Revenind în sat, am adus câteva fotografii făcute de ea cu câteva zile în urmă. Desigur, oamenii s-au bucurat; un bătrân a vrut chiar să mă răsplătească, oferindu-mi ouă din gospodărie, iar apoi m-a rugat să transmit fetelor multă sănătate şi să le spun că se roagă pentru ele, ca să ia note bune la examene!

„Tocmai în această punere împreună a unui etnolog şi a unui anumit grup uman se află actul fondator nu doar al unei experienţe personale a alterităţii sociale şi culturale, ci chiar al disciplinei [etnologiei, n. E. S.] înseşi” (Fabre, 1995: 42). Iar dacă asumarea subiectivităţii cercetătorului postulată de antropologia postmodernă exersează privirea unghiulară a acestuia, denumită tehnic prin sintagma cu colţul ochiului (with the corner of one’s eye), aş spune că, la Hăşdate, eu mi-am exersat o privire pe care, la fel de tehnic (dar totodată metaforic-stănescian) aş numi-o cu colţul inimii. Pentru că oamenii de aici au fost excepţionali, prin modul lor de a fi, extrem de firesc, de prietenos şi deschis şi printr-o maximă disponibilitate de comunicare.

Începând cu domnul Vasile Bodea, profesor de matematică, directorul şcolii din Hăşdate, iubitor de folclor şi îndrăgostit de locurile natale, primul nostru ghid, ajutor statornic în cercetarea de teren, autor al unei monografii a satului, continuând cu cei peste 50 de interlocutori pe care i-am avut în comuna Săvădisla, şi pe care, din păcate, nu pot să îi amintesc in extenso, aici, toţi ne-au primit cu bunăvoinţă şi căldură, oferindu-ne, cu generozitate, din timpul şi cunoştinţele lor, omenindu-ne ca pe oaspeţi de seamă. Foarte multe dintre persoanele intervievate au dovedit excelente competenţe de comunicare, fluenţă, darul de a povesti, înţelepciune şi o reală dorinţă de a ne împărtăşi tradiţii locale.

Pentru că, desigur, nu despre brânză şi ouă este vorba aici, ci despre lucruri mult mai preţioase pe care aceşti oameni ni le-au transmis: valori şi sentimente. Pentru a nu cădea în simplificare şi idealizare, mă voi referi aici la un singur exemplu, extrem de semnificativ. Într-o dimineaţă, aveam programat un interviu la o femeie din Hăşdate, despre care ni se spusese că are bune competenţe într-un anumit domeniu. Din păcate, cum se întîmplă nu o dată, ajunşi la ea, informaţia pe care o primisem a fost infirmată. Ca să nu ne lase să plecăm cu mâna goală, gazda noastră ne-a servit cu clătite (numite în sat plăcinte subţiri), apoi ne-a rugat să-i scriem pe hârtie verşul funebru, pe care, în lungile nopţi de iarnă şi de insomnie, l-a compus, un fel de testament pe care doreşte să-l lase copiilor şi nepoţilor săi. Pe lângă sarcina emoţională intensă a unui asemenea moment, textul creat de interlocutoarea noastră şi performat atunci vorbeşte despre o tradiţie: un anumit segment din ritualul de înmormântare (momentul în care cel plecat dincolo îşi ia rămas-bun de la cei rămaşi aici, prin intermediul unei femei care se cântă), dar şi despre un set de valori ontologice, lăsate, ca sfaturi şi totodată ca dorinţe testamentare, urmaşilor: preţuirea familiei, iubirea frăţească, iubirea lui Dumnezeu şi a religiei în care s-au născut. Un interviu liber, care mărturiseşte un mod de a gândi şi care ne ajută să ajungem tocmai la acel „nucleu dur” al culturii unei colectivităţi, pe care etnologul o interoghează.

Pentru toţi cei care ne-au primit în casele lor şi pe care nu îi vom putea nicicând răsplăti aşa cum merită, rândurile de faţă se doresc a fi un mic omagiu.
Concluzii

Într-un asemenea context, cum se relaţionează etnologul la teren? Mi se pare evident faptul că nu poate fi o instanţă neutră, un simplu culegător de date etnofolclorice. O imagine destul de larg răspândită, care alimentează caricatura, este aceea a etnologului redus la ustensilele sale: un carnet de notiţe, un reportofon, un aparat foto, o cameră video. Dar dincolo de acest clişeu simplificator, în care cercetătorul se confundă prea lesne cu un reporter, ce este şi cum este etnologul pe teren? Întâi de toate, ar trebui să fie un observator, întrucât „observaţia, mai mult sau mai puţin participativă, nu va fi doar un mijloc, asemeni celorlalte, de colectare de date, ci un veritabil instrument de descoperire, aşadar o metodă care, atent condusă, va permite, ea singură, accesul la anumite dimensiuni ale socialului” (Fabre, 1995: 43). Nu mă refer aici doar la observaţia îndreptată asupra sistemelor simbolice complexe sau spectaculare, a marilor ritualuri, de pildă, ci la aceea îndreptată asupra „credinţelor care însoţesc gesturile cotidiene, tot ceea ce se face într-o societate, pentru că aşa trebuie” (Fabre, 1995: 49).

Observator, desigur, dar nu numai atât! Pentru că, aşa cum spunea, la un moment dat, un interlocutor din Hăşdate: Domnii ăştia, în loc să tot pună întrebări despre cum o fost mai demult, mai bine ar face ceva pentru noi! Dacă proiectul Sate contemporane din România: deschideri spre Europa are ca obiect relevarea valorilor identitare ale ruralului în condiţiile integrării europene, ar fi ideal ca, pornind de aici, să încercăm construirea unor pârghii cu ajutorul cărora să intervenim în cultura studiată, în sensul sprijinirii valorilor locale proprii colectivităţilor cercetate. Acesta ar putea fi un nou proiect!
Bibliografie

CHIVA, Isac

1995 A propos des communautés rurales. L’ethnologie et les autres sciences de la société. In: ALTHABE Gérard – FABRE Daniel – LENCLUD Gérard (red): Vers une ethnologie du présent, Éditions de la Maison des sciences de l’homme, Paris, 155–174.

DEJEU, Zamfir

1983 Folclor din zona Hăşdate-Turda. Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă a Judeţului Cluj, Cluj-Napoca

FABRE, Daniel

1995 L’ethnologue et ses sources. In: ALTHABE Gérard – FABRE Daniel – LENCLUD Gérard (red): Vers une ethnologie du présent. Éditions de la Maison des sciences de l’homme, Paris, 39–58.

FRUNTELATÃ, Ioana

2006 Emoţiile şi etnologia „acasă”. etno.brasov.ro. percepţii, medii culturale, comunicare, nr. 3, Editura Capo-Lavoro, Braşov, 65–70.

LENCLUD, Gérard

1995 Le grand partage ou la tentation ethnologique. In: ALTHABE Gérard – FABRE Daniel – LENCLUD Gérard (red): Vers une ethnologie du présent, Éditions de la Maison des sciences de l’homme, Paris, 9–38.

MUŞLEA, Ion

2003 Arhiva de folclor a Academiei Române: studii, memorii ale întemeierii, rapoarte de activitate, chestionare: 1930–1948, Ediţie critică, note, comentarii şi bibliografie de Ion CUCEU şi Maria CUCEU Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca

ROUOT, Claude

1995 Préface. In: ALTHABE, Gérard – FABRE Daniel – LENCLUD Gérard (red): Vers une ethnologie du présent, Éditions de la Maison des sciences de l’homme, Paris, IX–XII.