Reforma sistemului de achiziții publice
Pentru a sprijini ANRMAP în procesul de reformă a sistemului de achiziții publice, a fost înființat Comitetul interministerial pentru realizarea reformei cadrului legislativ şi instituţional în domeniul achiziţiilor publice, coordonat de MFE, format din principalele ministere și instituții ale administrației publice centrale cu rol decizional în domeniu, și a fost creat un grup de lucru cu atribuții în asigurarea suportului tehnic. Au fost stabilite următoarele direcţii de acţiune care să conducă la reformarea sitemului:
-
Calitatea cadrului legislativ, inclusiv o evaluare a opțiunilor pentru a transpune noile directive;
-
Coerența globală și eficiența sistemului instituțional;
-
Regularitatea și calitatea procesului de achiziție publică (controale în domeniu);
-
Întărirea capacității administrative a autorităților contractante, cu accent pe probleme de profesionalizare și integritate;
-
Întărirea capacității sistemului achizițiilor publice pentru stimularea concurenței efective (monitorizare și statistici).
Grupul de lucru și-a început activitatea pornind de la o listă de probleme punctuale organizate pe etapele procesului de atribuire. Au fost organizate întruniri lunare ale acestui grup de lucru cu reprezentaţii CE, astfel că pe parcursul anului 2015 , a fost elaborat un plan strategic orizontal, concretizat în Strategia națională în domeniul achizițiilor publice și transpus în acțiuni concrete, ce au pornit de la analiza problemelor curente pe cele cinci paliere agreate, fiind evaluate opțiunile posibile (cu avantajele și dezavantajele aferente) în vederea stabilirii soluțiilor optime, agreate de toate instituțiile implicate. În același an a fost înființată și Agenția Națională pentru Achiziții Publice, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la ANRMAP, UCVAP şi structurilor UCVAP din teritoriu.
În cadrul primei reuniuni a acestui grup de lucru cu reprezentaţii CE, care a avut loc la finalul lunii octombrie 2014, a fost transmis membrilor Comitetului interministerial un mesaj extrem de important, anume acela că măsurile de reformă în zona achizițiilor publice nu depind de o singură instituție, ci de buna colaborare interinstituțională inclusiv cu entități din afara zonei guvernamentale, cum ar fi Curtea de Conturi, Autoritatea de Audit, şi chiar din zona instanțelor judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Concurenței.
În paralel cu elaborarea strategiei, grupul de lucru a început să implementeze o parte din măsurile agreate. Astfel, pentru a asigura o interpretare unitară a prevederilor legale în domeniu, a fost semnat în luna noiembrie 2015 un protocol de colaborare interinstituțională între ANAP, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, MDRAP, MADR și cu titlu de observator, Curtea de Conturi a României și Autoritatea de Audit. Scopul acestui protocol este acela de a crea cadrul necesar organizării de întâlniri trimestriale sau ori de câte ori este necesar, pentru a se discuta spețele care rezultă din practica fiecărei instituții, și de a crea posibilitatea generării de instrucțiuni și ghiduri care să conducă la o interpretare unitară în verificarea procedurilor, contractelor de achiziție publică, fie că sunt finanțate de la bugetul de stat, fie din fonduri europene.
A existat o colaborare strânsă cu colegii de la Agenția Națională de Integritate (ANI) cu privire la proiectul de lege privind instituirea unui mecanism de prevenire a conflictului de interese în cadrul procesului de achiziție publică. Proiectul de lege este în dezbatere în parlament. Sistemul informatic necesar este deja creatși se află în gestiunea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Autoritățile contractante vor completa în SEAP un formular de integritate care va fi parte a documentației de atribuire publicate. Sistemul va permite identificarea potențialelor conflicte de interese între o autoritate contractantă și ofertanți în scopul prevenirii conflictului, prin emiterea unui avertisment de integritate și luarea măsurilor de înlăturare a conflictului de către autoritatea contractantă.
În ceea ce priveşte transpunerea directivelor europene în domeniu, cele patru proiecte de lege au fost aprobate de Parlamentul României și publicate în Monitorul Oficial în luna mai 2016.
Noul cadru legislativ cuprinde Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii și Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Legislația de nivel secundar a fost aprobată pentru achizițiile clasice și pentru cele sectoriale (H.G nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 și H.G nr. 394/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016), urmând a fi supusă aprobării și cea privind contractele de concesiune.
-
Dostları ilə paylaş: |