EVALUAREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE A REGIUNILOR ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII REGIONALE (perioadă de desfășurare: martie – decembrie 2011)
Este o evaluare strategică, realizată de evaluatori independenți, destinată pregătirii din timp a următoarei perioade de programare. În același timp s-a urmărit realizarea unei analize independente a capacității administrative și instituționale a regiunilor de a identifica obiective strategice regionale și de a elabora, administra, implementa și monitoriza strategii, planuri și programe regionale de dezvoltare specifice, în scopul pregătirii și stabilirii rolului acestora în perioada de programare post 2013.
Totodată, evaluarea și-a propus să identifice mai multe opțiuni privind cadrul instituțional de elaborare a viitorului Program Operațional Regional, cuprinzând și propuneri de îmbunătățire a capacității administrative la nivel regional.
STUDIUL DE EVALUARE PRIVIND “ACTUALIZAREA EVALUĂRII INTERMEDIARE A PROGRAMULUI OPERAŢIONAL REGIONAL 2007 - 2013” (perioda de desfășurare: iunie 2013 – aprilie 2014)
Realizarea acestui studiu în a doua jumătate a perioadei de implementare a fost cuprins în Planul de evaluare a POR pentru anul 2011, având ca scop elaborarea unei evaluări strategice și operaționale a performanțelor înregistrate în managementul și implementarea POR 2007-2013. De asemenea a urmărit evaluarea eficienței programului și a impactului realizat.
Obiectivele specifice ale evaluării intermediare a POR au fost:
-
Examinarea măsurii în care strategia POR (axe prioritare, obiective etc.) este în continuare relevantă și coerentă, în contextul modificărilor socio-economice;
-
Evaluarea performanțelor în atingerea obiectivelor programului, respectiv eficacitatea realizată ca urmare a primelor rezultate obținute, precum și dacă trendul și contextul actual al implementării conduc la realizarea obiectivelor POR;
-
Analiza implementării programului, a eficienței sistemului de management al POR, pe baza progresului în implementare.
Raportul a cuprins propuneri pentru ajustări de natură tehnică și financiară asupra Axelor Prioritare/Domeniilor Majore de Intervenție (AP/DMI) analizate în cadrul evaluării, precum și recomandări privind abordarea strategică în viitoarea perioadă de programare post 2013.
Dostları ilə paylaş: |