În urma unei consultări largi, care a implicat departamentele din cadrul DGPE, OI-urile a reprezentanții MFE și ai Comisiei Europene, Planul Multianual de Evaluare al Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost elaborat de Biroul Evaluare Program și aprobat de Comitetul de Monitorizare POR în data de 2 martie 2016. În procesul de elaborare s-au respectat prevederile legislației europene, a Ghidului pentru elaborarea planurilor de evaluare al Comisiei Europene și recomandările privind elaborarea Planurilor multianuale de evaluare transmise de Unitatea Centrală de Evaluare din cadrul Ministerului Fondurilor.
În acest context, documentul susține îmbunătățirea calității designului și implementării programului și asigură cadrul pentru efectuarea evaluărilor privind eficacitatea, eficienta și impactul POR 2014-2020.
POR 2014-2020 cuprinde lista indicativă a evaluărilor propuse (cca. 40 de studii), subiectul și justificarea acestora, metodele ce vor fi folosite în evaluările individuale și datele necesare, prevederi referitoarea la colectarea datelor, planificarea studiilor de evaluare, modalitățile de a asigura utilizarea și comunicarea rezultatelor evaluărilor, resursele umane implicate, bugetul previzionat și planul de training.
În același timp Planul Multianual de Evaluare pune accent și pe dezvoltarea capacității de evaluare a personalului AM POR/OI-uri, fiind prevăzute mai multe tipuri de traininguri pe parcursul programului.
Având în vedere întârzierea implementării programului se preconizează modificarea documentului.