MINUNI ALE CIVILIZAŢIEI ŞI ALE NATURII (AMERICA LATINĂ)
Profesor Cornelia Cucu
Liceul cu Program Sportiv
Bacău
Lumea antică vorbea despre şapte minuni ale lumii, printre

care erau amintite Farul din Alexandria, Colosul din Rodos şi
piramidele egiptene.Piramidele există şi astăzi, dimensiunile
lor colosale ajutându-le să reziste timpului.Nici natura, nici
mâna omului n-au reuşit să le distrugă.Oare de ce grecii
foloseau sintagma “minunile lumii”? Ei erau admiratori ai
marilor monumente culturale ale timpului datorită importanţei
acordate, în cultura lor, deopotrivă viziunii artistice cât şi
tehnicii arhitectonice, ambele necesare pentru crearea unor
asemenea edificii.Cele şapte minuni ale lumii au fost ridicate
de mâna omului.Prezentarea de faţă face uz de acelaşi
criteriu folosit de grecii antici, dar aplicat la minunile lumii de
astăzi.Progresul tehnologic al omenirii a adus cu el , din
păcate, şi o serioasă ameninţare la adresa frumuseţilor
naturale ale acestei lumi.
Iată motivul pentru care au apărut rezervaţiile şi parcurile

naturale de pe toate continentele, menite să protejeze
minunile naturii, cel puţin la fel de importante ca şi
monumentele create cu ajutorul tehnologiei avansate.Atât
monumentele naturale, cât şi cele culturale sunt înregistrate
de UNESCO ca fiind valori pe care umanitatea trebuie să le
protejeze. Vom încerca să mergem mai departe decât listele
UNESCO, pentru că sunt şi multe alte minuni arhitecturale
sau naturale care nu au fost incluse printre cele aparţinând
patrimoniului cultural universal. Exemple de acest fel sunt
Turnul Eiffel din Paris, zgârie-norii Manhattan-ului, picturile
preistorice din peştera Lascaux sau falezele de cretă din
Insula Rugen.
Sunt multe minunăţii în lumea noastra şi, de aceea, orice
selecţie este, prin forţa lucrurilor, subiectivă.
Machu Picchu
Pe versantul sudic al Anzilor peruvieni, acolo unde râul Urubamba se pregăteşte să întâlnească bazinul Amazonului, în 24 iulie 1911, americanul Hiram Bingham a făcut cea mai importantă descoperire a carierei sale, pe care a botezat-o Machu Picchu ceea ce , în vechiul dialect indian quechua înseamnă Vârful Vechi.Cercetări ulterioare au arătat că era vorba despre o aşezare incaşă anume construită într-un loc inaccesibil pentru a scăpa de jaful conchistadorilor , chiar dacă se afla doar la 120 km nord-vest de Cuzco, capitala incaşă, care fusese cucerită de spanioli.

La peste 4000 de metri, lemnul era o raritate şi totul a fost durat în piatră:terase,fortificaţii, palate regale, locuinţe simple, bazine de acumulare a apei de ploaie, cărămizi, pieţe şi un sofisticat sistem de parcele agricole pentru cultura principală, porumbul. Totul se încadrează într-un plan urbanistic aparent "întortocheat", menit să deruteze eventualii invadatori. Este un unicat arhitectural impresionant şi abia fotografiile făcute din avion i-au pus în evidenţă toate însuşirile.

Desenele de la Nazca
Desenele au fost făcute cu aproape 1500 de ani în urmă, pe o

suprafaţă de 500 kilometri pătraţi, situată între actualele oraşe
Nazca şi Ica din sudul Perului.Unele dintre ele urmează o linie
dreaptă prin pampa sud-americană,iar altele formează modele
enorme pe platourile înalte şi dealurile abrupte.Doar văzute din
avion, formele se adună şi întruchipează desene gigantice
reprezentând: oameni, păsări, maimuţe, peşti, cactuşi şi flori.
Paul Kosok ,istoric al culturii americane, a fost primul care a
descoperit formele geometrice lungi de mai mulţi kilometri, în
1939, în timpul unui zbor de recunoaştere.Remarcabilă la toate
aceste desene nu e doar acurateţea cu care au fost trasate pe
sol, ci şi stilul artistic. Motive similare, de acelaşi nivel artistic ,
pot fi întâlnite pe obiectele ceramice ale culturii Nazca,
înfloritoare între sec. IV-IX, în sudul Perului. Astfel, se poate
susţine cu un mare grad de certitudine că desenele uriaşe au
fost făcute de artiştii acestei culturi.
Rămâne un mister modul în care locuitorii ţinutului, anterior incaşilor, au reuşit să facă aceste desene fără a putea vedea de sus rezultatul muncii lor.Este sigur că foloseau frânghii pentru a trasa liniile drepte şi cercurile.Nu există o explicaţie clară a semnificaţiei acestor desene.Majoritatea cercetătorilor înclină să creadă că ele sunt repere astronomice.Asemenea concluzie se bazează pe faptul că unul dintre şanţuri duce exact către locul în care apune soarele în emisfera sudică la momentul solstiţiului de vară.De asemenea, alte linii, care par paralele, duc de fapt, către punctele ce marchează, conform calendarului nostru, apusul soarelui la solstiţiile anilor dintre 300 şi 650. Chiar ţinând cont de aceste teorii, acestea rămân învăluite în mister, unii cercetători considerând desenele gigantice ca având rolul de a semnaliza piste de aterizare pentru fiinţe extraterestre.

Havana-bijuteria Caraibilor
Admiraţia pentru Cuba datează încă de când

Cristofor Columb a descoperit-o ,în 1492. El nota în
jurnalul său de bord că “ insula aceea era lucrul cel
mai frumos văzut vreodată de un ochi omenesc”. În
1515, cuceritorii aveau să stabilească aici prima
aşezare, pe care au numit-o Villa de San Cristobal
de la Habana.Însă , patru ani mai târziu,din cauza
climei, aveau să mute oraşul în nord, într-un golf,
portul natural al actualului oraş Havana.Istoricii
presupun că numele “La Habana” vine de la acela
al unui şef indian, Habaguanex, care stăpânea la
vremea aceea peste teritoriile cubaneze.
Dezvoltându-se mai ales începând din secolul al XVII-lea,

oraşul are o istorie bogată ale cărei amprente se simt încă în
numeroasele clădiri şi monumente cu valoare de patrimoniu,
Havana fiind declarată monument UNESCO datorită
palatelor minunate, a catedralelor impozante precum şi a
bogaţiei istorice şi spirituale a muzeelor.Havana mai este şi
locul pe care Ernest Hemingway l-a ales pentru a-şi petrece
o parte din viaţă şi care inspirat de frumuseţea mării , a scris
Bătrânul şi marea. Havana actuală poate fi descrisă ca un
oraş inedit ce adăposteşte, de fapt, trei oraşe în unul singur:
Havana centrală , Havana veche şi Vedado. Fiecare dintre
aceste regiuni ale oraşului are o notă distinctivă, contribuind
la imaginea de ansamblu a capitalei cubaneze.
Arhipelagul Galapagos
Acum aproximativ 3-6 milioane de ani, vulcani submarini, aflaţi la 700 de kilometri vest de Ecuador, au erupt, provocând ridicarea de pe fundul Oceanului Pacific a unor mari cratere.Din ploile de cenuşă vulcanică şi din lavă solidificată, s-a format un arhipelag de aproximativ 60 de insule, de diferite mărimi.Aşa s-au născut insulele Galapagos, dominate de vulcani, cu faleze deşertice, închizând în centru inaccesibile păduri tropicale. Într-un areal cu totul diferit de restul continentului sud-american, s-au dezvoltat aici forme de viaţă animală şi plante unice în comparaţie cu alte zone similare.

Primele relatări referitoare la aceste insule au ajuns în

lumea occidentală prin 1535, trimise de episcopul de
Panama,Tomas de Berlanga. El a observat, în timpul unei
călătorii pe mare, de-a lungul coastelor încă necunoscute,
şopârle cu capete de dragon,broaşte ţestoase enorme şi
nenumărate specii de păsări exotice.Naturalistul englez
Charles Darwin a venit pentru prima dată în insule prin
1835 descoperind aici un regat al animalelor preistorice,
care includea şopârlele de mare, similare dinozaurilor.
În1959, guvernul ecuadorian a declarat Arhipelagul
Galapagos parc naţional, pentru a-i proteja flora şi fauna
(aici se află 47% dintre plantele de pe glob ,respectiv 37%
dintre peşti)
Misterul de la Itza
Civilizaţia mayaşă a atins apogeul între anii 300-900 d.H. De unde veneau creatorii ei şi de ce au ales una din regiunile cele mai neospitaliere ale Americii Centrale nimeni nu ştie! Tot un mister a rămas şi dispariţia civilizaţiei mayaşe. Chichen Itza este un mare sit arheologic pre-columbian construit de mayaşi. Este localizat în centrul nordic al peninsulei Yucatan, peste care se suprapune în prezent statul Mexic. Chichen-Itza este supranumită “Tărâmul făgăduinţei”, fiind una dintre cele mai importante dovezi ale civilizaţiei Maya-Toltec.Situl este compus din mai multe clădiri: Piramida Kukulcan (“El Castillo” -Castelul), Piaţa celor 1000 de coloane,Templul Curţii Ovale, Tempul Jaguarului, Tempul Războiul-Templul Chichen Itza propriu -zis, Observatorul, Osuarul, Platforma Venus, Plaforma Uliului şi Jaguarului, Drumul către Locul de Sacrificii, Platforma Craniilor, Templul Bărbatului Bărbos.

Mayaşii construiau centrele de cult cu o exactitate matematică. Templul capitalei a fost dedicat fiorosului Quetzalcoatl , al cărui cap chiar apare din gura deschisă a Pământului. Chichen Itza şi celelalte centre nu puteau fi realizate decât de societăţi cu un grad de organizare ridicat, a căror viaţă a fost condusă de religie. Aceasta este dovedită de cunoştinţele avansate de matematică şi de astronomie ale mayaşilor, cunoştinţe folosite exclusiv pentru a întocmi calendare complicate pe milenii întregi. Cugetul lor se învârtea în jurul timpului ,şi măsurării lui, conferindu-i semnificaţii religioase deosebite.

zeului ploii Tlaloc şi Şarpelui cu pene, zeul suprem al
oraşului.Oraşul acoperea o suprafaţă de 30 kilometri pătraţi,
avea în jur de 2000 de construcţii ,din lemn şi piatră, pentru
cei 200.000 de locuitori şi era cel mai mare oraş din lumea
acelor vremuri. Cea mai mare parte a locuitorilor, se
presupune că,erau agricultori. A rămas un mister cine erau,
de unde au venit şi mai ales cum au dispărut. O variantă ar fi
cucerirea şi distrugerea lor de către tolteci.
Cascada Iguazu
Cascada Iguazu , reprezintă o serie de cataracte pe râul

Iguazu , la 23 km mai sus de confluenţa sa cu râul Parana, la
graniţa dintre Argentina şi Brazilia. Cascada seamănă cu o
potcoavă alungită, ce se întinde pe 2,7 km - aproape de 3 ori
mai întinsă decât cascada Niagara din America de Nord şi
semnificativ mai mare, din punct de vedere al lăţimii, decât
cascada Victoria din Africa. Cascada este împărţită de către
insulele udate de râul Iguazu în 275 de cascade de apă sau
cataracte, a căror înalţime variază între 60 şi 82 de metri.
Numele cascadei, ca şi cel al râului, provine din limba gurani
şi înseamnă "mari ape“. Valoarea medie anuală a debitului de
apa este de 1750 metri cubi pe secundă. Debitul de apă al
cascadei poate ajunge la maxima de 12.700 metri cubi pe
secundă în timpul sezonului ploios ,din noiembrie până în
martie. Debitul este minim în timpul sezonului uscat, din
august până în octombrie.
Perdele gigantice de pâclă groasă se ridică continuu din ape, însoţite adesea de curcubee. Indienii guarani, care trăiesc în regiune , numesc zona “locul unde se nasc norii” şi vin aici să-şi îngrope morţii.Alvar Nunez Cabeza a fost primul explorator spaniol care a vizitat cascadele în 1541.În 1897, Edmundo de Barros, un ofiţer brazilian, a conceput planul unui parc naţional la Cascada Iguazu.În urma rectificării graniţei dintre Brazilia şi Argentina, au rezultat două parcuri naţionale separate, câte unul pentru fiecare ţară: Parcul Naţional Iguazu în Argentina, în 1934, şi Parcul Naţional Iguazu în Brazilia, în 1939.

Patagonia
Regiunea sudică a statelor Argentina şi Chile şi-a primit

numele graţie navigatorului portughez Fernando Magellan,
care a numit-o Patagonia, după numele locuitorilor săi,
patagonezii, “cei cu tălpi mari”, ale căror urme se vedeau la
tot pasul,datorită încălţărilor primitive confecţionate din piei de
guanaco, o specie de lama. Patagonia se întinde pe 2000 de
kilometri, din nord, de la izvoarele fluviului Colorado până la
Capul Horn, în sud.Partea sa vestică aparţine statului Chile,
iar partea estică, de şes şi cea mai întinsă, Argentinei.
Patagonia argentiniană este o zonă de stepă pustie, bătută
de vânturi puternice. În ciuda acestui climat aspru, solul este
suficient de fertil pentru a hrăni 20 de milioane de oi care
trăiesc alături de animalele locului: guanacosi şi nandu, struţii
patagonezi.
În schimb, pe partea muntoasă din vestul Patagoniei, în Chile, plouă abundent.Insulele şi versanţii muntoşi sunt acoperiţi de verdeaţă.Regiunea de nord-vest seamănă atât de mult cu peisajul din Alpii europeni, încât este numită “Elveţia sud-americană”. Mai spre sud, munţii de la graniţă sunt acoperiţi cu cele mai mari întinderi de gheaţă din lume, după cele de la poli.Căderile abundente de zăpadă au creat aici mai multă gheaţă decât în Islanda.Astfel s-au format gheţari gigantici care, cu timpul alunecă la vale.Dacă în zona chiliană aisberguri imense cad în mare, în partea argentiniană marii gheţari albăstrui alunecă zgomotos către câmpie, provocând inundaţii puternice.Cel mai mare gheţar, Perito Moreno, împinge continuu un zid de gheaţă de patru kilometri lăţime şi

70 de metri înalţime , spre lacul Argentino.
Autostrada panamericană
În ghidurile de călătorie, faimoasa autostradă panamericană, care leagă Alaska de cele mai sudice lanţuri muntoase din Argentina, şi-a câştigat statutul de “traseu ideal”.De fapt,nu este vorba de o singură autostradă, ci o adevarată reţea de drumuri ce străbat nordul, centrul şi sudul Americii.În funcţie de ruta aleasă şi de ocolirile impuse de circumstanţe, călătorul poate parcurge între 25.000 şi 45.000 de kilometri.

În secolul al XIX-lea, planul iniţial se referea la construirea unei căi ferate panamericane. La o conferinţă din 1923,desfăşurată la Santiago de Chile, a fost preferat proiectul unei căi rutiere, care în limba spaniolă a primit numele de Carretera Interamericana.
Autostrada a fost extinsă de către Statele Unite ale

Americii în anul 1942, graţie construirii autostrăzii
Alaska, proiect strategic care a fost terminat în
câteva luni.În cazul unei eventuale invazii japoneze,
autostrada ar fi facilitat apărarea militară a celui mai
nordic stat american.
Pentru a admira priveliştile care se întind de o parte
şi de alta a autostrăzii, călătorii au de plătit cu vârf şi
îndesat. Frigul, arşiţa, ploaia, drumurile blocate şi
taxele de drum foarte piperate nu lasă o impresie
finală tocmai plăcută, dar chiar şi aşa marea
aventură îi atrage pe curioşi.
Bibliografie
1. www.wikipedia.org
2. xxx, 100 de minuni ale lumii, Editura Bic All,
Bucureşti,2004
3. xxx, Descoperă minunile lumii, Editura Readers
Digest, Bucureşti, 2006
4. xxx, 1000 de miracole ale naturii, Editura
Readers Digest, Bucureşti, 2008
5. Bedurfting,Friedemann,1000 de minuni ale lumii,