XV
Caut ziua întreagă de lucru la birourile de pe chei. Promisiunea lui B. că îmi va găsi un post de traducător din franţuzeşte, la consulat, nu se realizează. Mai am vreo sută de rupii, deşi multă lume îmi datorează aici bani. Harold se poartă foarte urît. I-am cerut să împartă camera cu mine, căci de la 15 ale lunii sunt nevoit să mă mut, şi refuză pe un motiv stupid: că nu mai sunt creştin! Că nu poate dormi cu un idolatru! Adevărul este că ştie de acum totul, ştie că nu mai am bani, nici speranţe pentru o leafă mare. D-na Ribeiro, care îmi vede cămaşa murdară, a uitat acum tot binele pe care i l-am făcut, cu toată sărăcia mea. De-abia îmi dă un ceai cînd mă duc să-l văd pe Harold. Nu mai am nimic de vîndut. Am rămas cu vreo şase-şapte cămăşi. Zi deprimantă; multe, prea multe plictiseli.
...Întîlnire cu Khokha. Îmi aduce iar o scrisoare de la Maitreyi. Refuz s-o primesc; îi spun că mi-am dat cuvîntul (dar oare mi l-am dat? Nu ştiu nici acum) către inginer. Khokha pretinde că Maitreyi mă roagă mult s-o întîlnesc o dată, fie în parcul Bhowanipore, fie la un cinematograf; sau să-mi telefoneze. Refuz totul, net, îndîrjit, suferind cumplit. La ce bun s-o iau de la capăt, cînd toate se vor încheia tot acolo, în lacrimi, în nebunie?
― Spune-i să mă uite! Allan a murit! Pe cine mai aşteaptă acum?
Mă gîndesc dacă există vreo nebunie prin care, înfăptuind-o, Maitreyi ar ajunge din nou a mea, pentru totdeauna. Dar nu găsesc nimic, nu îmi închipui nimic. Să fug cu ea în lume... Dar cum s-o fur, cum să pătrund din nou în acel Bhowanipore păzit de Sen?... Şi poate mai e ceva; poate nu o mai merit, Nu ştiu nimic, nimic. Aş vrea. să mă uite, să nu mai sufere. Dragostea noastră s-a oprit aici.
...De ieri-dimineaţă, telefoane la fiecare ceas. "Unde e Allan? Vreau să vorbesc cu Allan! Spune-i că este ceva urgent de la Maitreyi, de la iubita lui!" Doamna Mctyre sfîrşeşte prin a se revolta. Îmi spune:
― Allan, vino de sfîrşeşte o dată cu bruta asta neagră!
Îmi vine s-o lovesc cu palma peste gură, dar zîmbesc sălbatec. Aşa, aşa, mai mult, mai sîngeros, pînă ce voi cădea în genunchi şi voi urla: Dumnezeule, mi-e de ajuns...
...Seara, la Geurtie. E o fată bună, admirabilă, această Geurtie a mea. Îi spun:
― Fată, o duc prost de tot. N-am de lucru...
Şi îmi dă, pe sub masă, o bancnotă de zece rupii.
― Lasă, Allan, rîde ea, cîte de astea ai cheltuit tu cu mine!... Ce vrei să bei?
― Whisky, cer eu, whisky, că numai aşa începi să uiţi...
― Să uiţi ce? se încruntă. Sărăcia sau dragostea?
― Te face să uiţi ziua, Geurtie; e groaznic să trăieşti numai în zi, să nu mai întîlneşti o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, Geurtie, ce zi fără sfîrşit...
...Nu mă aşteptam şi la asta. Iată-mă iubit şi, Doamne, Doamne! iubind pe Geurtie. Mi se dă aşa, deodată, cînd eu venisem la ea pentru o cină mai ca lumea şi ca să-mi împrumute o pijama. De atîta vreme dorm cu pijamale străine. Şi mă pomenesc dormind în patul ei. Zău că viaţa aceasta este o minune!
― Tu eşti băiatul meu scump! mă mîngîie ea.
Sunt insensibil. Parcă mi-ar fi spus: miroşi a apă de colonie. Tot atît de nesemnificativ mi se pare. Dar, cum am ajuns un laş în ultima vreme, de cînd mi-e foame, nu zic nimic, ci o mîngîi şi eu: "Obraznico, obraznico!" îi spun, şi aceasta o încîntă nespus. Pleacă la lucru la zece, dar după ce îmi dă breakfast şi-mi cumpără ţigări "State Express 555"! De cînd n-am mai fumat o ţigară atît de bună... Vreau să plec acasă, îi spun cît sunt de încurcat cu gazda, şi ea mă invită să locuiesc la ea.
― Ce-mi pasă mie de lume? se strîmbă.
Nu mă aşteptam la atîta curaj de la o eurasiană. Eu, care o credeam interesată numai de bani. (De altfel, ştiu că are doi tipi cu parale, doi bara-sahib!) îmi mărturiseşte că e îndrăgostiă de mine din prima seară. Şi eu, care nu ştiam nimic!
...Terminasem azi o conversaţie la telefon cu B.. cînd aud şi recunosc, cu ce spaimă, glasul Maitreyiei:
― Allan! De ce nu mă laşi să-ţi vorbesc?! Allan, ai uitat...
Închid telefonul şi, aproape ţinîndu-mă de mobile, mă tîrăsc pînă în camera mea. Doamne, de ce nu pot să uit? De ce nu se stinge odată jarul ăsta fără sens şi fără rod? Aş vrea să fac ceva care s-o dezguste pe Maitreyi de mine, s-o silească să mă uite. Căci noi nu puteam fi niciodată unul al altuia. Am să mă duc să locuiesc cu Geurtie şi am să-l trimit pe Khokha să spună totul Maitreyiei.
...Tatonări cu "Burma Oil Company". Au nevoie de un agent fluvial. Cred că mă pricep şi la asta. Trebuie. Am petrecut după-amiaza la Biblioteca Institutului Tehnic, să văd ce înseamnă aceea agent fluvial. De două ori pînă acum s-a interesat poliţia de mine. Transportă mereu şomeuri, dincolo, în Europa. Asta ar însemna pentru mine cea mai cruntă înfrîngere; să mă expatrieze... Geurtie mi-a mai dat douăzeci de rupii; cu lacrimi în ochi, săraca.
...Răscolesc astăzi prin hîrtiile mele mai vechi şi dau pesce scrisoarea trimisă Maitreyiei de ziua ei de un necunoscut, împreună cu acele flori magnifice. Doresc nebuneşte să ştiu ce scrie acolo şi, cum bengaleza mea e acum foarte incertă, mă rog de un farmacist din apropiere să mi-o traducă. Iat~o: "Neuitata mea lumină, nu pot veni astăzi să te văd, căci pe tine nu te pot vedea decît singură, numai pentru mine, aşa cum te aveam eu cîndva, în braţele mele, şi ziua aceea..."
Nu mai pot transcrie. Sufăr de o gelozie nebună, inumană. Îmi venea să muşc lemnul mesei. Aş fi vrut să mă cheme Maitreyi la telefon atunci. Doamne, cînd mă înşel eu? Unde mă înşel eu? Sau toată lumea are, totdeauna, dreptate?...
...N-am mai scris de mult în jurnal. Sper s-o termin repede cu India. Am promisiuni sigure, deşi fără contract anticipat, la Singapore. Nu ştiu încă ce am de făcut acolo, dar văd că mi se pregătesc bani de drum. N-am spus nimănui. Prea m-am lăudat mult că am să găsesc post.
Cu Harold am rupt-o definitiv. Dacă n-ar fi fost Clara acolo, l-aş fi doborît la pămînt. Am grozavă poftă de bătaie. Geurtie, din cauza acestui incident, s-a certat cu Clara. De cînd m-am mutat cu Geurtie în aceeaşi cameră, lumea ne crede cei mai fericiţi "soţi" (căci nu ştiu cine le-a băgat în cap că noi suntem căsătoriţi "în secret"). Faptul este că Geurtie ştie adevărul: că sunt îndrăgostit nebun de Maitreyi şi că m-am mutat la ea numai ca să mă răzbun. (Toate astea sunt poveşti: m-am mutat, pentru că nu mai aveam ce mînca.)
Khokha m-a căutat de nenumărate ori. Am lăsat vorbă să nu fie primit. Îmi trimite scrisorî pe care le citesc numai pe jumătate, căci sunt scrise într-o englezească mizerabilă. Îmi tot spune că Maitreyi s-a hotărît să facă o nebunie ca s-o dea afară din casă şi să vină după mine. Mă cutremur de cîte ori încerc să mă gîn-desc şi de aceea evit cu îndîrjire orice gînd care m-ar apropia de Maitreyi. Khokha îmi spune că ea ar fi în stare să se dea unui necunoscut, numai ca să fie azvîrlită pe drumuri şi să poată să ajungă iarăşi alături de mine. Literatură.
***
...Mă întîlnesc cu J., nepotul d-nei Sen, venit aici pentru un angajament la o mare tipografie. Bucurie, îmbrăţişări, amintiri. E cel dintîi cunoscut pe care îl văd în Singapore. Îl invit la masă, şi după a treia ţigare, îmi spune, privindu-mă în ochi, serios:
― Allan, ştii că Maitreyi te-a iubit foarte mult? A aflat toată lumea de dragostea aceasta...
Eu încerc să-l opresc, căci dacă îmi place să întîlnesc cîteodată oameni din acele locuri, apoi mi-e peste putinţă să-i aud compătimindu-mă sau comentînd dragostea noastră. Ştiu, acum, că s-au aflat multe. Dar la ce bun dacă s-au aflat?
― Nu, nu, stărui el, am să-ţi spun lucruri triste.
― Nu cumva a murit? mă înspăimîntai eu. (Deşi nu puteam crede în moartea ei, căci ştiu că am să simt ceasul acela, dacă se va întîmpla ca Maitreyi să moară înainte de mine.)
― Ar fi fost mai bine să moară, adaogă J., superstiţios. Dar a făcut un lucru netrebnic. S-a dat vînzătorului de fructe...
Îmi venea să urlu, să rîd. Simţeam că, dacă nu mă apuc bine de masă, îmi pierd cunoştinţa. J. observă schimbarea mea şi mă consolează.
― A fost o lovitură grea pentru noi toţi. Maica e aproape nebună de durere. Maitreyi a plecat la Midnapur, să nască, chipurile în taină, dar toată lumea a aflat. Au încercat să cumpere pe nemernicul acela, dar acum sunt în proces...
Nu mai înţelegeam nimic. Şi nu înţeleg nici acum. Cine este în proces?
Îl întreb dacă au dat-o afară pe Maitreyi.
― Sen nu vrea sub nici un chip s-o gonească. A spus că mai bine o omoară cu mîna lui decît s-o dea afară. Vor s-o facă poate filozoafă, mai ştiu eu ce... O păstrau pentru o partidă bună, dar acum se ştie aproape tot... Cine are s-o mai ia? Şi, totuşi, nu vor s-o gonească. Maitreyi ţipă întruna: "De ce nu mă daţi la cîini? De ce nu mă aruncaţi în stradă?!" Eu cred că a înnebunit. Altminteri, cine ar fi făcut una ca asta?...
Sunt ceasuri de cînd mă gîndesc. Şi nu pot face nimic. Să telegrafiez lui Sen? Să scriu Maitreyiei?
Simt că a făcut asta pentru mine. Dacă aş fi citit scrisorile aduse de Khokha... Poate plănuise ea ceva. Sunt foarte turbure, acum, foarte turbure. Şi vreau totuşi să scriu aici tot, tot.
...Şi dacă n-ar fi decît o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc ochii Maitreyiei.
Ianuarie-februarie 1933.
Dostları ilə paylaş: |