Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova



Yüklə 1,01 Mb.
səhifə138/214
tarix05.01.2022
ölçüsü1,01 Mb.
#65205
1   ...   134   135   136   137   138   139   140   141   ...   214
Disciplina în Biserică a fost reglementată, cum am amintit, prin cele 85 de Canoane Apostolice (apusenii recunosc numai 50 din acestea), canoanele sinoadelor ecumenice, ale sinoadelor locale şi ale unor sfinţi părinţi. La acestea s-au adăugat colecţiile de legi, dintre care cele mai cunoscute sunt cele emise de împăraţii Teodosie al II-lea, în 435 (Codex Theodosianus) şi Justinian, în 529 (Codex Jutinianens) şi 533 (Digestae sau Pandectae), care conţineau şi prevederi referitoare la viaţa religioasă.

Anterior hotărârilor Sinodului I Ecumenic din anul 325 care permitea ca preoţii şi diaconii să fie căsătoriţi, într-un sinod ţinut la Elvira (Spania), în anul 300, în Apus s-a impus celibatul preoţilor şi diaconilor, măsură confirmată în anul 385 şi valabilă şi astăzi în Biserica Romană. După cum am amintit, în Răsărit, Sinodul Quinisext (691) statuase celibatul episcopilor. Biserica Apusului a introdus începând cu secolul al X-lea practica indulgenţelor, careva stârni, datorită abuzurilor, reacţia reformatorilor din veacul al XVI-lea.

O serie de măsuri canonice au fost luate pentru sancţionarea credincioşilor. Astfel, Biserica a uzat de afurisire (sau excomunicare), prin care cei vinovaţi de abateri grave erau opriţi de la împărtăşire sau erau înlăturaţi din obşte. Erau supuşi afurisirii, de exemplu, cei care săvârşeau ucideri (Canonul 65 Apostolic), care se rugau împreună cu cei excomunicaţi (Canonul 2 al Sinodului de la Antiohia), cei ce făceau comerţ în curtea bisericii (Canonul 76 al Sinodului II Trulan) etc.

Cea mai grea pedeapsă era anatema, prin care ruperea de Biserică era totală. Sub pedeapsa anatemei se aşezau ereticii şi schismaticii, creştinii care sub pretextul ascezei neglijau creşterea copiilor (Canonul 15 al Sinodului din Gangra) sau a părinţilor (Canonul 16 al aceluiaşi sinod) etc.

Pentru credincioşii care arătau pocăinţă, după ce se spovedeau, reprimirea în Biserică se făcea în etape, care durau uneori mai mulţi ani, în funcţie de gravitatea faptei. Treptele canonisirilor erau: plângerea (penitenţii stăteau afară de biserică), ascultarea (penitenţii ascultau prima parte a Liturghiei în tinda Bisericii, după care ieşeau o dată cu catehumenii), îngenuncherea (penitenţii ascultau slujba în genunchi) şi starea împreună (penitenţii puteau să stea în naos, împreună cu ceilalţi credincioşi).

Marea Schismă dintre Răsărit şi Apus



Anul 1054 este o dată dureroasă în Istoria Bisericii Creştine, an în care are loc Marea Schismă în sânul Bisericii, despărţindu-se partea apuseană de cea răsăriteană. Şi abia după sute de ani urmaşii au simţit consecinţele acestui eveniment.

Schisma din 1054 a fost începută de apuseni. Evoluţia schismei, în general, se datorează deosebirii mentalităţilor existente, celei răsăritene şi apusene. Apusenii căutau să prospere în plan administrativ, în timp ce răsăritenii puneau mare accent pe partea mistică a învăţăturii evanghelice. Despre aceasta ne mărturisesc scrierile patristice ortodoxe.

Chiar dacă au fost, mai târziu, încercări de a unifica frăţeşte Bisericile dezbinate, vedem că intenţia apusenilor era cea de a-şi impune primatul, ceea ce le era străin răsăritenilor.

Istoria Bisericii Creştine ne arată clar că motivele acestei dispersări , ce a zguduit în cele din urmă întreaga lume creştină, se află ascunse adânc.




Yüklə 1,01 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   134   135   136   137   138   139   140   141   ...   214




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin