Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova


Biserica nevăzută este cunoscută numai de Dumnezeu



Yüklə 1,01 Mb.
səhifə162/214
tarix05.01.2022
ölçüsü1,01 Mb.
#65205
1   ...   158   159   160   161   162   163   164   165   ...   214
Biserica nevăzută este cunoscută numai de Dumnezeu.

Confessio Augustana o defineşte astfel: Biserica este societatea sfinţilor în care se predică Evanghelia drept şi se administrează regulat Tainele. Nu există preoţie sacramentală, ci doar preoţie universală (toţi credincioşii sunt preoţi). Această învăţătură este considerată de protestanţi cea mai mare contribuţie adusă de Luther propriei ecleziologii. Doar două Taine - Botezul şi Euharistia - sunt acceptate ca instituite de Hristos, pe care le poate săvârşi însă orice credincios. Tainele nu au însă efect prin faptul că sunt oficiate, ci prin faptul că sunt crezute. Dar ele nu transmit harul oricui ex opere operato, adică în virtutea faptului că sunt administrate, ci numai celor ce cred, le primesc şi le însuşesc personal. Botezul, afirma Luther în Micul catehism, „lucrează la iertarea păcatelor, nu eliberează de diavol şi de moarte şi dă mântuire veşnică tuturor celor care cred acest lucru". Euharistia este săvârşită cu azimă. Elementele materiale (pâinea şi vinul) nu se prefac (transformă) în Trupul şi Sângele lui Hristos. Mântuitorul este prezent în acestea real, dar invizibil, prin ceea ce el numeşte consubstanţiere (in pane, cum pane et sub pane; in vino, cum vino et sub vino). Această viziune euharistică s-a numit impanaţie. Preoţia sacramentală şi celibatul preoţilor nu au nici o bază în Scriptură, ci sunt invenţii ale Bisericii.

Mărturisirile de credinţă ale Bisericii primare şi dogmele formulate de sinoadele ecumenice sunt doar forme istorice ale credinţei şi se pot folosi la interpretarea biblică numai dacă conţin doctrina evanghelică. Deşi face parte din Tradiţie, pe care o înlătură, protestanţii au admis Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, cu adaosul „Filioque"; Melanchton şi Calvin acceptă şi dogmele primelor patru sinoade ecumenice.

După Luther, omul nu are libertatea de la Dumnezeu de a lucra sau nu pentru mântuirea proprie. El este predestinat de Creator către o direcţie sau alta. „Lăsaţi-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu" afirma Luther. Declarând că „nu poate exista liber arbitru nici la om, nici la înger, nici la vreo altă creatură", Protestantismul deschide periculos calea către acţiunile iresponsabile ale omului, ceea ce duce implicit la ideea că Dumnezeu este Cel ce creează cadrul unei astfel de comportări umane.

Protestanţii au redus riturile la nişte simple ceremonii, au pus în centrul ritualului lor predica, au îndepărtat veşmintele, picturile din locaşurile de cult, păstrând cântările corale şi instrumentale. Potrivit convingerilor lor, numai doctrina este obligatorie, ceremoniile sunt „adiaphora" (facultative).

Luther, părintele Reformei, este creatorul limbii germane moderne. El a deschis o nouă epocă în Biserică, dar şi calea fărâmiţării confesionale.




Yüklə 1,01 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   158   159   160   161   162   163   164   165   ...   214




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin