Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Încercări de atragere a ortodocşilor la protestantism.

Patriarhul Chiril Lucaris

Reforma a adâncit şi accentuat criza şi deruta religioasă din Biserica Apusului. Deşi ar fi fost preferabilă şi, poate, salutabilă orientarea luteranilor, calvinilor şi anglicanilor către Ortodoxie, la acea vreme aflată sub dominaţia politică a turcilor, totuşi evenimentul nu s-a produs. Slabele încercări husite din 1451, 1575 şi 1747 de unire vor rămâne fără efect.

Luteranii au fost ceva mai insistenţi şi mai sistematici. Chiar Luther, în argumentarea sa contra denaturărilor catolice, amintea şi Biserica Răsăriteană ca una care nici ea nu admitea primarul papal, purgatoriu, indulgenţele, Filioque şi azima la Sfânta Euharistie.

Prin intermediul unui diacon, delegat al Patriarhiei de Constantinopol, Melanchton trimite la 1559 o scrisoare, însoţită de traducerea în greceşte a Confesiunii de la Augsburg, sondând opinia patriarhului ortodox.

Nu se cunoaşte motivul pentru care patriarhul n-a răspuns, în anul 1572, ministrul Ştefan Gerlach sosit la Constantinopol înmânează patriarhului Ieremia II două scrisori şi o cuvântare din partea teologilor luterani de la Universitatea din Tubingen, prin care se afirmă că Biserica Luterană nu este eretică. Peste câteva luni, patriarhul primeşte de la aceeaşi universitate o nouă traducere grecească a Confesiunii augustine şi este rugat să se pronunţe.

Patriarhul va răspunde în câteva scrisori luteranilor, vădind rătăcirile eretice ale acestora, în dezacord cu doctrina Bisericii lui Hristos, precizată în Sinoadele Ecumenice.

Învăţăturile luterane despre „sola fide", caracterul invizibil al Bisericii, numărul Tainelor ş.a. Scrisorile lui Ieremia sunt importante întrucât se constituie într-o primă atitudine oficială a Bisericii Ortodoxe faţă de inovaţiile doctrinare luterane, izvorâte din raţionalismul individualist. Iezuiţii polonezi au speculat această situaţie publicând, în câteva rânduri, scrisorile patriarhului grec, prin care se combăteau totodată şi tendinţele prozelitiste ale luteranilor.

O nouă încercare de unire s-a consumat în anul 1599, sub patriarhul Meletie Pigas, fără rezultate.

În relaţiile timpurii dintre protestanţi şi ortodocşi, ne reţine atenţia personalitatea lui Chiril Lucaris (1512-1638), patriarh de Alexandria (1602-1620) şi de Constantinopol (1620-1638), având importante legături şi cu ţările noastre, Moldova şi Muntenia. Patriarhul alexandrin Meletie Pigas l-a trimis în Polonia (l 594-1600), pentru a întări pe ortodocşii ameninţaţi cu uniaţia. La întoarcerea din misiune (1601), s-a oprit la curtea domnitorului moldovean Ieremia Movilă.

Va vizita, în calitate de patriarh al Alexandriei, Ţara Românească, domnitorul Radu Mihnea (1611-1616;! 620-1623) fiindu-i coleg de studii la Veneţia şi Padova.

A păstorit scaunul patriarhal de Constantinopol în condiţii dramatice, fiind înlăturat, prin uneltirile iezuiţilor, de cinci ori.

Aflându-se în mijlocul confruntărilor dintre ambasadele catolicilor şi calvinilor, la Constantinopol, Chiril s-a raliat acestora din urmă, care 1-au ajutat şi material şi erau mai puţin incisivi în relaţiile confesionale. Se pare că unii dintre calvini vor abuza însă de simpatia procalvină a lui Ciril şi-1 vor compromite în faţa ortodocşilor.

Astfel, în 1629 apare la Geneva, în limba latină, „Mărturisirea Bisericii Ortodoxe",, pusă pe seama lui Ciril Lucaris. Aceeaşi lucrare s-a publicat în greceşte, patru ani mai târziu. Mărturisirea, care în fond era calvină, a provocat un adevărat scandal. Atât ortodocşii, cât şi catolicii au luat atitudine vehementă faţă de aceasta.

Chiril a negat categoric paternitatea mărturisirii, dar n-a putut evita condamnarea. Prin uneltirile iezuiţilor, nemulţumiţi de opoziţia patriarhului la încercările prozelitiste romano-catolice, Chiril este sugrumat, din ordinul sultanului, la 29 iunie 163 8 şi aruncat în Bosfor. Câteva sinoade (Constantinopol 1638, 1642 şi 1691, Iaşi 1642, Ierusalim 1672) vor condamna atât mărturisirea calvină, iar unele chiar şi persoana patriarhului Chiril Lucaris.