Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Domiţian (81-96) era un om ambiţios, egoist, gelos, răzbunător şi răutăcios. Este cel dintâi împărat roman care s-a autodivinizat. El a tins să centralizeze administraţia Imperiului şi să-l facă monarhie absolută. A prigonit pe iudei, pe creştini, pe filozofi şi matematicieni.

Cauzele persecuţiei lui contra creştinilor par a fi mai multe. Una a fost refuzul creştinilor de a plăti impozitul perceput de la iudei, după dărâmarea templului din Ierusalim. Prin acest refuz, creştinii se arătau a nu fi iudei şi deci pierdeau dreptul de toleranţă. Persecuţia a atins şi persoane nobile, între care şi pe unele rude ale împăratului, toţi pe care Domiţian îi ura sau îi bănuia de opoziţie. Rangul lor social îi făcea suspecţi împăratului, care îşi temea tronul, mai ales de creştini. După o ştire luată de Eusebiu de la Hegesip, Domiţian, auzind despre împărăţia aşteptată de creştini, a chemat din Palestina pe nepoţii lui Iuda, zis „fratele Domnului” (frate cu Iacob cel Mic), ca urmaşi ai lui David şi rude ale lui Iisus Hristos, şi i-a întrebat despre ocupaţia şi averea lor. Convingându-se din înfăţişarea lor, că sunt oameni muncitori şi liniştiţi, i-a lăsat liberi. După tradiţie, a suferit şi Sfântul Evanghelist Ioan, fiind exilat în anul 96 în insula Patmos. Ştirea că a fost dus întâi la Roma şi aruncat într-un vas cu ulei fierbinte nu e adevărată.

Persecuţia lui Domiţian a fost un de capriciu de scurtă durată, la sfârşitul domniei lui (95-96). El a fost ucis în urma unui complot. Noul împărat Nerva (96-98) a graţiat pe cei condamnaţi de Domiţian şi n-a luat în consideraţie acuzaţiile aduse creştinilor.

Traian (98-117), urmaşul lui Nerva, avea calităţi rare şi bucura de mare încredere şi cinste. Era un bun soldat şi administrator, curajos, inteligent muncitor, hotărât, conştiincios şi drept, preocupat de ordine şi de binele obştesc. Deşi bun şi drept, Traian a fost un împărat persecutor. El a reînnoit legea contra eteriilor şi a dat cel dintâi rescript care se păstrează, privitor la procedura faţă de creştini. La scrisoarea guvernatorului Bitiniei şi Pontului, Pliniu cel Tânăr, asupra situaţiei din provincia sa, în care creştinii erau numeroşi (păgânii se plângeau că din cauza lor templele se goleau, nu se mai vindeau animale pentru sacrificii), Traian răspunde la rândul său printr-o scrisoare cu caracter de rescript, care a fost considerată prima reglementare cunoscută a judecării creştinilor. În rezumat această jurisprudenţă include următoarele principii:

• 
  creştinii nu trebuie să fie căutaţi din oficiu
  
• 
  pedeapsă celor care refuză sacrificiul zeilor
  
• 
  iertare pentru creştinii care apostaziază de la Hristos
  
• 
  respingerea denunţurilor anonime.
  

Acest rescript al lui Traian către Pliniu nu schimbă situaţia creştinilor, din contra, stabilea legal penalitatea lor, nu pentru crime de drept comun, ci pentru nume. Din punct de vedere juridic, situaţia creştinilor rămânea nesigură şi echivocă, deşi nu trebuiau urmăriţi din oficiu, puteau fi pedepsiţi dacă erau denunţaţi şi dovediţi. Astfel, acest rescript era „ o jumătate de măsură ”. el voia probabil să procedeze cu blândeţe, dar rescriptul era în fond aspru şi contradictoriu.

Sub Adrian (117-138), s-a menţinut situaţia creată de Traian. Adrian era un împărat sceptic şi rece, totuşi cu spirit destul de larg, iubitor de ordine şi de cultură. A fost şi el autorul unui rescript ca cel de felul lui Traian. Adrian doreşte ca oamenii să nu fie tulburaţi de răutatea calomniatorilor, dar dacă denunţătorii creştinilor pot dovedi acuzaţiile lor înaintea tribunalului, sunt liberi să o facă. Împăratul opreşte tumultul contra creştinilor. Şi sub Adrian au fost martiri. Lui i s-au adresat primele Apologii creştine.

În timpul lui Adrian , iudeii s-au răsculat între anii 132-135, sub conducerea unui fals Mesia numit Bar-Cochba (Fiul Stelei), care începuse să persecute pe creştinii din Ierusalim şi Palestina. Romanii au recucerit Ierusalimul, au nimicit oraşul şi pe ruinile lui au ridicat un oraş păgân cu numele de Aelia Capitolina, în care, cu timpul, a luat fiinţă o mică biserică creştină.