Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Valerian (253-260) era un om bun şi onest, dar slab, influenţabil şi nestatornic. Anume el fusese pe timpul lui Deciu cenzor al moravurilor. Preia conducerea în timpul unei mari crize economice. La începutul domniei sale, el îi tolera pe creştini, care erau foarte numeroşi, chiar în serviciul palatului. Însă la îndemnul unui mare demnitar, păgân fanatic, Macrian, împăratul a dezlănţuit persecuţia. Se credea că Biserica dispunea de mari averi, iar statul era atunci sărac, în mare criză financiară.

Prin edictul său din august 257, Valerian anunţă un război neîndurat împotriva Bisericii. Creştinii erau iarăşi obligaţi la sacrificii, mai ales clericii, adunările erau interzise sub pedeapsă de moarte, bunurile Bisericii confiscate. Credincioşii erau închişi, condamnaţi la mine sau exilaţi. Urmările acestui edict nu au fost, încă îngrozitoare. În anul următor, se elaborează un nou edict, care agravează măsurile celui dintâi, pedepsind cu exilul, degradarea, confiscarea averii şi moartea. Edictul lovea mai ales creştinii cu rang, care erau sprijinul Bisericii. Aşteptările persecutorilor, însă au fost înşelate. Biserica avea puţine averi mobiliare, iar cele imobiliare nu foloseau statului, căci se vindeau greu.

În 260, Valerian a fost luat prizonier în războiul cu perşii şi a murit în captivitate. În anarhia militară care ameninţa cu ruperea unităţii Imperiului, Gallienus (260-268), fiul şi urmaşul lui Valerian acordă pace creştinilor. El a dat un rescript de toleranţă, comunicat prin scrisori şi episcopilor. Era primul împărat care făcea aceasta. Conform rescriptului, creştinii erau liberi să se adune pentru cult, iar Biserica primea bunurile confiscate.

Începea pentru creştini o mai lungă perioadă de pace., pe care, până la persecuţia lui Diocleţian, a ameninţat-o să o tulbure doar Aurelian (270-275). Acesta a adoptat cultul soarelui, făcând din el religia împăraţilor, până la victoria creştinismului: este monoteismul solar, pe care a încercat mai târziu să-l reînvie Iulian Apostatul. Mithra a devenit zeul principal al Imperiului roman. Deşi în prima perioadă de domnie s-a arătat tolerant faţă de creştini, la sfârşitul domniei sale, în 274 a dat un edict de persecuţie contra creştinilor. Cu toate că Aurelian a fost un bun militar, a fost asasinat la Caenophrurium, în apropierea Bizanţului, de un grup de ofiţeri ghidat de un secretar veros şi răzbunător, autorul unor grave fraude băneşti car aştepta să fie pedepsit.

Sub urmaşii lui Aurelian, Imperiul a fost grav zdruncinat de războaie interne şi de năvăliri barbare, până la venirea unui nou împărat energic şi capabil, care va fi şi el un persecutor al Bisericii, Diocleţian (284 - 305).