Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Episcopi la Tomis – Constanţa în secolele III-IV

Creştinismul s-a răspândit în Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea) pentru prima oară după tradişia creştină, consemnată de istoricul Eusebiu de Cezareea (+340) de către Sfântul Apostul Andrei, „Cel dintâi chemat” la apostolie de Iisus Hristos.

Despre misiunea apostolică a Sfântului Apostol Andrei în Scythia minor, istoricul Eusebiu de Cezareea relatează către 324, după informaţiile mai vechi cu un secol ale lui Origen (+254).

Viaţa creştină din Dacia Pontică (Dobrogea) s-a dezvoltat repede, încât, la sfârşitul secolului al III-lea, exista o episcopie la Tomis, metropola politică şi bisericească a Scythiei Minor.

În Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, care au suferit martiriul pentru Hristos pe la 290, în timpul împăratului Diocleţian, sărbătoriţi în fiecare an la 8 iulie, se face menţiunea despre primul episcop de Tomis, Evanghelicus, care a venit la Halmiris, în a 14-a zi după moartea martirilor amintiţi. În acest document, se spune precis că „prea fericitul Evanghelicus era episcopul şi întâistătătorul sfintelor lui Dumnezeu biserici în această provincie”.

El a păstorit la Tomis între anii 290-300, dar nu cunoaştem dacă s-a încoronat cu moarte martirică. Istoricii socotesc reală existenţa episcopului Evanghelicus de Tomis şi începe cu el şirul episcopiilor din această cetate.

În timpul grelei persecuţii a împăraţilor Diocleţian şi a ginerului său, Galeriu au murit ca martiri numeroşi creştini, în cetăţile Scythiei Minor, dar nu ni s-au păstrat actele lor martirice, ci numai simple însemnări în sinaxarele şi martirologiile creştine.

La 29 septembrie 1971, arheologul Victor Heinrich Baumann a descoperit trupurile a 4 martiri, Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos, în cripta basilicii din Niculiţel, care au suferit martiriul pentru hristos, fie între 303-305, în timpul persecuţiei lui Diocleţian şi Galeriu, fie în timpul persecuţiei împăratului Liciniu (308-324), dintre anii 320-324 la Noviodunum (Isaccea), i iar de acolo trupurile lor au fost aduse şi îngropate la o dată care nu se poate preciza în cripta basilicii din Niculiţel. În prezent moaştele lor se află depuse în Biserica mănăstirii Cocoş, (jud. Tulcea).

În 1974, arheologul Ioan Barnea a descoperit la Tomis o inscripţie creştină în limba greacă prin care se confirmă existenţa unui episcop martir la Tomis, după toată probabilitatea între 320-324, în timpul persecuţiei împăratului Liciniu (308-324) care după părerea sa, ar putea fi Titus sau Philus. Până în prezent însă nu s-a putut dovedi cu mărturii istorice temeinice existenţa unui episcop tomitan cu numele de Philius sau Titus.

Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea ne procură ştirea importantă că la Sinodul i Ecumenic de la Niceea, din 325, a participat şi un episcop „scit”, fără să-i spună numele, scriind că „nici scitul nu lipsea din ceată”, adică nu lipsea din numărul episcopilor prezenţi la Sinod. Acesta era de fapt, reprezentantul Bisericii de Tomis-Consrtanţa din Scythia Minor sau Dacia Pontică şi nu poate fi confundat cu reprezentantul Bisericii din Scythia Maior de la nordul Mării Negre, care, de asemenea, era prezent la Sinodul I Ecumenic din 325. prezenţa acestuia la Sinod poate fi acceptată ca reală. Prin urmare, acest episcop al cărui nume nu este cunoscut poate fi trecut în şirul episcopilor de Tomis. El n-ar fi murit ca martir, ci şi-a sfârşit viaţa prin moarte naturală după 325.

Episcopii de Tomis-Constanţa au contribuit în cea mai mare măsură la răspândirea credinţei creştine, atât printre grecii care locuiau în cetăţile Pontului stâng, cât şi la populaţia autohtonă geto-daco-romană din Dacia Pontică, iar unii dintre ei s-au încununat cu moarte martirică. Nu s-au păstrat, însă, actele lor martirice, ci doar însemnări în martirologiile creştine.