| Viaţa creştină. O serie de factori externi şi interni au condus la scăderea pietăţii şi a moralităţii creştinilor, între aceştia pot fi amintiţi:
a) Practica convertirii în masă a unor popoare (ca, de exemplu, francii, în 496, bulgarii, în 864, ruşii, în 988), fără o pregătire, pentru unii fără convingere, iar pentru alţii din constrângere. Până ajungeau să trăiască potrivit Evangheliei, noii convertiţi îşi păstrau vechile deprinderi de vieţuire. Această situaţie a introdus în creştinism şi o serie de superstiţii.
b) Disputele şi controversele teologice împărţeau clerul şi poporul în tabere, care se străduiau să-şi impună opiniile. Nu de puţine ori în toiul confruntărilor se ajungea la violenţe şi agresiuni (să ne amintim de „Sinodul tâlharilor" din 449), uitându-se porunca iubirii (disputa iconoclastă a făcut, de exemplu, sute de victime în rândul iubitorilor sfintelor icoane). Intervenţia în forţă şi abuzurile împăraţilor şi demnitarilor influenţi asupra unor ierarhi sau clerici socotiţi indezirabili, fie prin închiderea lor, fie prin exilare, creau partizanate care ripostau dur. Astfel, slăbea vizibil calitatea vieţii creştine, oferind adesea lumii o contramărturie păguboasă. La acestea se pot adăuga persecuţiile religioase, invaziile migratorilor, superficialitatea trăirii creştine, lipsa unor îndrumători duhovniceşti permanenţi, tentaţiile lumii aflate în plin progres etc.
Viaţa monahală care a înflorit în Egipt şi Palestina, răspândindu-se apoi în întreaga lume, a contribuit, într-o mare măsură, prin exemplu, la ridicarea nivelului trăirii multor creştini. La acestea se adăugau pelerinajele la locurile sfinte sau la marile mănăstiri, convorbirile cu părinţii îmbunătăţiţi, precum şi scrierile duhovniceşti care circulau începând cu veacul al V-lea în multe medii creştine.
Dostları ilə paylaş: |
