| Botezul. În comunitatea creştină se intra, după mărturisirea credinţei în Iisus Hristos şi a păcatelor, prin Taina Sfântului Botez. De regulă, pregătirea era scurtă şi se reducea la ascultarea unei predici. Botezul creştin se deosebea de cel iudaic, el era mai mult decât un rit sau un simbol: el avea caracter de Taină, prin care se iertau păcatele şi se comunica harul dumnezeiesc. Sfântul Apostol Pavel îl numeşte „baia naşterii din nou prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 5), o condiţie pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Botezul putea fi săvârşit şi de diaconi.
Încă înainte de sfârşitul sec. I, găsim botezul precedat de o pregătire mai îndelungată a celor ce aveau să-l primească. „Învăţătura celor doisprezece Apostoli” este de drept socotită în prima ei parte un catehism ce cuprindea învăţăturile morale pe care trebuia să le cunoască şi practice creştinii. Conform aceluiaşi document, aflăm că cel ce dorea să i se administreze Botezul, trebuia să postească o zi sau două. Posteau de asemenea şi cei care săvârşeau Botezul. Se săvârşea botezul în apă curgătoare, dar şi în oricare altă apă. Dacă nu era destulă pentru cufundare, se putea face Botezul prin vărsare de apă pe capul celui ce se boteza.
Botezul se săvârşea în numele Sfintei Treimi. Punerea mâinilor urma botezului şi-l completa. La început ea era săvârşită numai de Apostoli şi era unită cu rugăciunea pentru primirea Sfântului Duh de către cei botezaţi. Uneori ea era urmată de manifestarea harismelor.
Dostları ilə paylaş: |
