Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Şcoala din Antiohia. La Antiohia Siriei s-a format o altă şcoală creştină, cunoscută din sec.III prin unii din cei care au predat învăţământul acolo. Cel dintâi cunoscut este preotul Malchion, conducătorul unei şcoli retorice „eline”. Malchion era un om învăţat şi în ale teologiei. Este cunoscut din disputa cu episcopul Pavel de Samosata, pe care l-a dovedit eretic(antitrinitar) într-un sinod ţinut la Antiohia, după ce episcopul reuşise până atunci să-şi acopere erezia. Nu se ştie în ce consta învăţământul lui Malchion, dacă preda şi învăţătura creştină, nici dacă a avut vreun rol în începuturile şcolii creştine din Antiohia.

Începuturile şcolii este legat însă de Lucian, zis de Samosata, zis şi de Antiohia. Şcoala a fost continuată de alţii şi a luat mare avânt în secolul al IV-lea prin studiile ei de exegeză biblică.

După unele ştiri, Lucian a fost partizan al episcopului compatriot Pavel de Samosata şi de aceea a fost scos din Biserică sub următorii trei episcopi de Antiohia, până la 303, când ar fi renunţat la erezie. Deşi este socotit ca izvor al arianismului prin exegeza şi teologia sa, Lucian este cinstit totuşi ca martir, mort în sânul Bisericii, în persecuţia lui Maximin Daia (312).

Lucian este însemnat mai ales ca recenzent al Sfintei Scripturi. El a făcut o revizuire a traducerii Septuagintei, în care se pare că a introdus corecturi după textul ebraic şi după traducerea liui Teodotion, sau după alte locuri paralele. De asemenea, se pare că el a încercat să corecteze cuvinte pe care nu le socotea potrivite.

Ca şi Origen , Lucian explica Sfânta Scriptură, dar mai mult în scop exegetic, decât teologic-apologetic. Interpretarea lui se deosebea de a alexandrinilor, fiind literală. Alături de Lucian este amintit un alt preot antiohian învăţat, Dorotei, care se ocupa cu mult zel de studiul Sfintei Scripturi, îndeosebi de studiul Vechiului Testament pe care-l citea în limba ebraică. El cunoştea bine şi cultura elină, era un om cunoscut şi apreciat chiar de împărat.

Nu se ştie dacă şcoala antiohiană a avut un şir de profesori ca şcoala alexandrină. Ea a devenit mai însemnată în a doua jumătate a secolului IV, cu Diodor de Tars, de la care s-a accentuat deosebirea exegetică-teologică între cele două şcoli. Cea alexandrină a înclinat în filozofie spre platonism, neoplatonism şi eclectism, cea antiohiană spre aristotelism. Şcoala antiohiană n-a avut idealismul şi elanul mistic al şcolii alexandrine, dar a dat teologiei creştine pe cei mai de seamă exegeţi între care şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Despre şcoala din Edesa ştim că ea pare să fie mai veche decât cea din Antiohia şi la ea a studiat Lucian. Ea va juca un loc mai important în perioada următoare.

Pe lângă aceste şcoli organizate, au mai existat şi altele, legate mai mult de personalitatea vreunui Sfânt Părinte bisericesc, sau teolog de frunte. Astfel se poate accepta o şcoală legată Septimiu, Tertulian de la Cartagina şi urmaşul acestuia, Sfântul Ciprian; o altă şcoală în Galia era legată deSfântul Irineu al Lugudunului, care promova exegeza alexandrină; apoi şcoala romană cu un şir de teologi, care scria mai mult în greceşte, ca Ipolit şi Caius, şi latineşte ca Miniuciu Felix şi Novaţian, fără a putea însă crea un învăţământ adevărat.