Sinoadele Ecumenice
Introducere. Pe când predica între oameni Evanghelia Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a avertizat pe cei ce-L ascultau că va veni vremea când vor apărea şi alte învăţături, falşii profeţi căutând să atragă de la adevăr pe cât mai mulţi (Matei 24, 24; Marcu 13,22). Când unii creştini au încercat să pătrundă cu mintea şi să-şi explice raţional adevărurile de credinţă-multe din ele taine ale lui Dumnezeu s-au pierdut în speculaţii intelectuale, care au îmbrăcat haina unor învăţături periculoase, întrucât denaturau sensul actului răscumpărător al întrupării şi Jertfei lui Hristos, îndepărtând pe om de la posibilitatea mântuirii. Inspiraţi de Duhul Sfânt, ierarhii, ceilalţi membri ai clerului şi teologii au conjugat adesea adâncimea cunoştinţelor lor teologice cu trăirea autentică a vieţii creştine, opunând ereticilor izvorul cel clar al adevărurilor de credinţă.
Nu de puţine ori, neadmiţând compromisuri ori soluţii diplomatice de aplanare a conflictelor-propuse îndeosebi de puterea seculară, care se amesteca din interese politice sau economice în chestiunile doctrinare - apărălorii Ortodoxiei şi-au riscat viaţa; unii chiar şi-au dat-o pentru cauza dreaptă ce o apărau. Nenumăraţi sunt aleşii lui Dumnezeu care s-au opus în sinoade, prin scrieri „cuvântări, convorbiri etc, eresurilor. Contribuţia lor la definirea dogmelor, în epocile care i-au avut contemporanii, a fost esenţială.
Dostları ilə paylaş: |
