Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Iisus Hristos şi învăţătura Sa

Creştinismul îşi datorează apariţia Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, Care ca Fiu al lui Dumnezeu, este născut mai înainte de veci, dar ca Om s-a întrupat în timp, din Fecioara Maria, devenind persoană istorică. Astăzi, atât creştinii, necreştinii, cât şi unii din adversarii creştinismului recunosc în Iisus Hristos o personalitate unică, fără egal în istoria omenirii. Pentru creştini, Iisus Hristos este o persoană divino-umană, este Fiul lui Dumnezeu.

Iisus Hristos n-a scris nimic. El s-a adresat iudeilor pe cale orală, prin cuvântări şi parabole, de aceea învăţătura sa este orală sau predicatorială. Evangheliile lăsate de Sfinţii Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Epistolele Sf. Ap. Pavel şi cele lăsate de Sfinţii Apostoli Iacob, Petru, Ioan, Iuda Tadeul şi Faptele Apostolilor sunt singurele noastre documente. Istorisirea evanghelică nu este o încercare de biografie, ci ea urmăreşte să transmită o învăţătură dogmatică şi morală.

Iisus Hristos s-a născut în zilele procuratorului roman Ponţiu Pilat, în timpul împăratului August. Deşi este cel mai important eveniment din istoria omenirii, data lui nu se cunoaşte cu precizie. Şi-a început misiunea la vârsta de 30 de ani pe malurile Iordanului, printre ucenicii lui Ioan Botezătorul. Primii săi discipoli au fost discipolii Sf. Ioan Botezătorul - Ioan şi Andrei. Se retrage apoi în pustie 40 de zile, pregătindu-se pentru misiunea ce-i stătea în faţă.

După aceasta a locuit în Capernaum de unde îşi începe activitatea publică. Îşi recrutează apoi ucenici din mulţimea ce-L însoţea, creând un grup din 12 apostoli şi alţi 70 de ucenici. Activitatea lui pământească, după avizul unor istorici, a durat până la vârsta de 35-36 ani, când este arestat şi judecat de procuratorul roman Ponţiu Pilat, fiind condamnat la moarte prin răstignire. Iisus moare pe cruce sub regele Irod Antipa, este îngropat, dar a treia zi a Înviat. Timp de 40 de zile Se arată, de cel puţin 11 ori, ucenicilor, femeilor mironosiţe şi altor adepţi, după care S-a înălţat la cer. Zece zile mai târziu, potrivit făgăduinţei din timpul vieţii pe pământ, peste apostoli este trimis Duhul Sfânt şi misiune de propovăduire a Evangheliei în lume este preluată de aceştia.

Învăţătura. Iisus Hristos a vorbit şi a lucrat în numele, cu autoritatea şi puterea lui Dumnezeu, a mărturisit dumnezeirea Sa şi a arătat misiunea Lui mesianică în faţa Apostolilor şi a oamenilor, a avut o viaţă morală de o curăţie şi o înălţime sufletească unică. Sf. Ap. Petru mărturiseşte în acest sens: „El n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui” (I Petru 2, 22). Mântuitorul a dat învăţături în cuvinte, parabole şi imagini de o simplitate, sinceritate, adâncime, frumuseţe şi înţelepciune supraomenească. Învăţătura Lui n-a fost şi nici nu poate fi depăşită de nici una din religiile naturale ale lumii, ea fiind de origine dumnezeiască.

Evanghelia, adică vestea cea bună, propovăduită de Iisus Hristos, a fost un mesaj religios şi moral, nu social sau politic. Prin doctrina Sa, se urmăreşte mântuirea omului, care înseamnă eliberarea de păcate, restructurarea firii umane, reînnoirea şi îndumnezeirea omului.

Ideea centrală a propovăduirii Mântuitorului este „Împărăţia lui Dumnezeu”. Prin îndemnul: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” îşi începe El misiunea sa mântuitoare. Deşi Mântuitorul predica iudeilor, învăţătura lui este destinată întregii lumi. Acest universalism religios era o nouă concepţie ca şi toate marile adevăruri predicate de El. Cu tot cu sincretismul religios şi prozelitismul iudaic, învăţătura Mântuitorului a fost înţeleasă cu greutate de unii şi alţii, obişnuiţi cu propriile lor religii.

Mântuitorul a pornit de la ideile religios-morale ale Vechiului Testament, dar „a plinit Legea” (Matei 5, 17), mergând mult mai departe de ea. El a înnoit conţinutul noţiunilor religios-morale vechi şi contemporane şi a creat o nouă religie şi morală. În noua religie, ideea existenţei unui singur Dumnezeu spiritual, nevăzut, inefabil este esenţială. Există un singur Dumnezeu adevărat în trei ipostasuri sau persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care formează una, sfântă, de o fiinţă şi nedespărţită Treime.

Iisus Hristos şi-a afirmat Dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele şi învăţătura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile şi proorociile Sale. Minunea cea mai mare, care a confirmat că este Fiul lui Dumnezeu, este Învierea Sa din morţi. De asemenea, propriile Sale profeţii confirmă divinitatea Sa.

În teologia creştină este implicată şi antropologia. După doctrina creştină, antropologia, stă în strânsă legătură cu concepţia despre Dumnezeu. Iisus a adus în lume o nouă concepţie despre om. Ea diferă de cea a religiilor naturale. Doctrina creştină învaţă că omul a fost creat de Dumnezeu, „după chipul şi asemănarea Sa”, ca împlinire şi desăvârşire a întregii creaţii. În om se unesc în chip minunat lumea materială şi lumea spirituală, omul fiind format din trup şi suflet.

În morală, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o înnoire şi un progres tot atât de mare. Ea ne descoperă şi pe semenul nostru, de a cărui mântuire suntem responsabili, căci El este fratele nostru. Principiul şi temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea. Iubirea este cea mai mare poruncă dată de Iisus Hristos şi cea mai mare realizare a vieţii creştine. „Dragostea este de la Dumnezeu… Căci Dumnezeu este iubire” ne mărturiseşte Sf. Ap. Ioan.

Iisus Hristos a unit strâns credinţa şi fapta, religia şi morala. El a ridicat considerabil sensul şi valoarea religiei şi a lărgit orizontul ei într-un mod cu totul deosebit.

Izvoarele istorice ale vieţii lui Iisus Hristos sunt scrierile vechi creştine, în frunte cu scrierile Noului Testament. Deşi Evangheliile nu s-au scris pentru a face o biografie completă şi datată riguros, ele sunt pentru noi un document sufletesc de o valoare incontestabilă. Mai există şi ştiri din surse necreştine despre Iisus Hristos. Acestea sunt puţine la număr. S-au păstrat o Epistolă a unui sirian, Mara, către fiul său Serapion, Scrisoare unui rege al Edesei, Acta Pilati etc.