Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova

Reforma în Germania

Martin Luther (1483-1546). Personalitate uriaşă, nu lipsită de contradicţii şi pentru aceasta controversată uneori, cu un temperament dinamic, Martin Luther domină secolul al XVI-lea şi este, fără îndoială, omul care a schimbat cursul Istoriei universale. Atitudinea, activitatea şi lucrările sale 1-au propulsat ca promotor al Reformei şi părinte al celei de-a treia mari confesiuni creştine - Protestantismul.

Fiu al unei familii de mineri, Martin Luther s-a născut în anul1483, în orăşelul german Eisleben (Ia vest de Leipzig), important centru minier cuprifer. A trăit într-un mediu catolic auster, presărat cu anumite superstiţii. Studiile şi le-a făcut în orăşelele germane Magdeburg şi Eisenach, iar între 1501-1505 urmează cursurile de filozofie, teologie şi litere ale Universităţii din Erfurt, obţinând titlul de licenţiat.

Spre dezamăgirea părinţilor săi, care doreau să-l orienteze spre studierea dreptului, Luther intră în vara anului 1505 într-o mănăstire a Ordinului Augustinilor din Erfurt. Vreme de 15 ani va practica o asceză severă în această mănăstire; aceştia vor fi şi cei mai chinuitori ani ai vieţii sale.

Din 1512 predă cursuri biblice Ia Universitatea din Wittemberg (nordul Germaniei). Acum se conturează în fiinţa sa elementele noii credinţe al cărei exponent va deveni. Neputându-şi explica nemulţumirea şi nesiguranţa ce le încerca privind mântuirea personală, în ciuda postului, a faptelor bune, Luther ajunge încet, încet la concluzia că omul nu poate altceva decât să creadă. Omul este declarat drept în faţa lui Dumnezeu, fără să aibă vreo iniţiativă sau merit. Libertatea omului şi faptele sale nu au nici o valoare. Prin căderea în păcatul originar, sufletul omului s-a pervertit într-atât, încât singur nu mai poate săvârşi nimic bun. Omul se mântuieşte numai prin credinţă (în latină sola fide), iar singura autoritate spirituală este Biblia (sola Scriptura). Luther considera că, în privinţa teologiei soteriologice (referitoare la mântuire), Biserica Romano-Catolică îi îndrumă greşit pe credincioşi.

Luther nu numai că nu renunţă la învăţăturile sale, dar la l0 decembrie 1520 arde ostentativ în public bula papală. Papa îl excomunică la 3 ianuarie 1521. Chemat de împăratul Germaniei, Carol Quintul, la o împăcare cu catolicii, în cadrul Dietei de la Worms (17-19 aprilie 1521), Luther se menţine pe poziţie. Dieta îl declară eretic şi hotărăşte să fie alungat din ţară. Edictul Dietei n-a fost însă luat în considerare. Luther va beneficia de protecţia prinţului elector al Saxoniei, care-1 adăposteşte în castelul său din Wartburg. Aici traduce el Noul Testament, între timp se căsătoreşte cu o călugăriţă, declarând că intrarea în monahism s-a datorat fricii de moarte.

În 1520, Luther adresează poporului german trei scrieri (broşuri): Către nobilimea germană, în care atacă papalitatea, ierarhia catolică şi afirmă preoţia universală; Despre captivitatea babiloniană a Bisericii, prin care contesta Tainele Bisericii admiţând doar Botezul, Euharistia şi Pocăinţa, iar papa era declarat Antihrist; Despre libertatea creştinului, prin care atacă teologia romano-catolică, afirmând că toţi credincioşii sunt preoţi. In aceste lucrări-program, Luther mai susţinea: libertatea tuturor de a citi şi explica Scriptura, dreptul poporului de a decide în adunări asupra vieţii Bisericii, desfiinţarea celibatului preoţilor, încetarea pelerinajelor la Roma, îndepărtarea scolasticii din teologie.

Până în 1534, Luther va traduce în limba germană, din original, întreaga Biblie, care se tipăreşte şi ajunge astfel la popor.

Tot în perioada domiciliului forţat de la castelul Wartburg, scrie şi lucrarea Despre jurămintele monastice, prin care îndemna pe călugări şi călugăriţe să părăsească mănăstirea şi să se căsătorească.

Luther a murit la 18 februarie 1546 şi a fost înmormântat în catedrala din Wittenberg, pe uşa căreia în urmă cu aproape 30 de ani îşi afişase cele 95 de teze. EI a scris o operă vastă, lăsând urmaşilor peste opt sute de titluri, două mii de predici şi aproape patru mii de scrisori. Deşi dorise să reformeze în interior Biserica Romano-Catolică, împrejurările 1-au împins către o reformă împotriva acesteia.

Când în l529, în cadrul Dietei a Il-a de la Spira (azi Speyer, la sud de Manheim), împăratul Carol Quintul a cerut luteranilor să respecte Biserica Romano-Catolică, şase principi şi 14 oraşe au protestat vehement. Din această cauză, luteranii au fost numiţi protestanţi, nume pe care-I poartă şi astăzi.

Teologia Reformei luterane. Luther şi ceilalţi protestanţi de după el, considerând că Biserica Romano-Catolică a deformat doctrina primară a Bisericii creştine, şi-au propus o refacere a acesteia, o reformare.

Principalele învăţături care deosebesc Protestantismul de teologia Bisericilor Ortodoxă şi Romano - Catolică sunt următoarele: Biblia (Sfânta Scriptură) este unicul izvor al credinţei (sola Scriptura) prin care Dumnezeu vorbeşte numai celor ce cred. Tot ce nu are o bază clară în Scriptură trebuie înlăturat. Tradiţia nu are nici o valoare. Cunoaşterea Iui Dumnezeu se realizează din exterior, prin lectura Bibliei, iar din interior, prin Duhul Sfanţ Toţi laicii au dreptul să citească şi să interpreteze Biblia. Mântuirea se obţine numai prin harul lui Dumnezeu (sola gratia) şi numai prin credinţă (sola fide). Credinciosul este „îndreptat" (iertat) nu prin faptele sale, ci exclusiv datorită jertfei lui Hristos, iar credinţa înseamnă acceptarea acestui dar al iertării. La această concepţie despre inutilitatea faptelor bune a ajuns datorită acceptării ideii despre căderea iremediabilă a primilor oameni în păcatul strămoşesc. Omul este atât de căzut, încât devine incapabil să facă ceva pentru mântuirea personală. Faptele omului sunt doar o dovadă a îndreptării, şi nu o condiţie pentru mântuire. De aceea, Protestantismul nu admite mijlocirea Maicii Domnului, a sfinţilor, nici purgatoriul, nici spovedania individuală, nici rugăciunile pentru morţi.

Biserica nevăzută este cunoscută numai de Dumnezeu.

Confessio Augustana o defineşte astfel: Biserica este societatea sfinţilor în care se predică Evanghelia drept şi se administrează regulat Tainele. Nu există preoţie sacramentală, ci doar preoţie universală (toţi credincioşii sunt preoţi). Această învăţătură este considerată de protestanţi cea mai mare contribuţie adusă de Luther propriei ecleziologii. Doar două Taine - Botezul şi Euharistia - sunt acceptate ca instituite de Hristos, pe care le poate săvârşi însă orice credincios. Tainele nu au însă efect prin faptul că sunt oficiate, ci prin faptul că sunt crezute. Dar ele nu transmit harul oricui ex opere operato, adică în virtutea faptului că sunt administrate, ci numai celor ce cred, le primesc şi le însuşesc personal. Botezul, afirma Luther în Micul catehism, „lucrează la iertarea păcatelor, nu eliberează de diavol şi de moarte şi dă mântuire veşnică tuturor celor care cred acest lucru". Euharistia este săvârşită cu azimă. Elementele materiale (pâinea şi vinul) nu se prefac (transformă) în Trupul şi Sângele lui Hristos. Mântuitorul este prezent în acestea real, dar invizibil, prin ceea ce el numeşte consubstanţiere (in pane, cum pane et sub pane; in vino, cum vino et sub vino). Această viziune euharistică s-a numit impanaţie. Preoţia sacramentală şi celibatul preoţilor nu au nici o bază în Scriptură, ci sunt invenţii ale Bisericii.

Mărturisirile de credinţă ale Bisericii primare şi dogmele formulate de sinoadele ecumenice sunt doar forme istorice ale credinţei şi se pot folosi la interpretarea biblică numai dacă conţin doctrina evanghelică. Deşi face parte din Tradiţie, pe care o înlătură, protestanţii au admis Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, cu adaosul „Filioque"; Melanchton şi Calvin acceptă şi dogmele primelor patru sinoade ecumenice.

După Luther, omul nu are libertatea de la Dumnezeu de a lucra sau nu pentru mântuirea proprie. El este predestinat de Creator către o direcţie sau alta. „Lăsaţi-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu" afirma Luther. Declarând că „nu poate exista liber arbitru nici la om, nici la înger, nici la vreo altă creatură", Protestantismul deschide periculos calea către acţiunile iresponsabile ale omului, ceea ce duce implicit la ideea că Dumnezeu este Cel ce creează cadrul unei astfel de comportări umane.

Protestanţii au redus riturile la nişte simple ceremonii, au pus în centrul ritualului lor predica, au îndepărtat veşmintele, picturile din locaşurile de cult, păstrând cântările corale şi instrumentale. Potrivit convingerilor lor, numai doctrina este obligatorie, ceremoniile sunt „adiaphora" (facultative).

Luther, părintele Reformei, este creatorul limbii germane moderne. El a deschis o nouă epocă în Biserică, dar şi calea fărâmiţării confesionale.

Răspândirea Reformei protestante.

În anul 1530, în Dieta de la Augsburg (la vest de Miinchen), Luther îşi prezintă din nou doctrina, iar Filip Melanchton redactează Confessio Augustana sau Confesiunea de la Augsburg care va fi semnată de mai mulţi prinţi germani. Ea devine cartea simbolică a Bisericii Luterane.

Nemulţumiţi de faptul că împăratul nu le-a dat câştig de cauză la Augsburg, în 1531, protestanţii formează Liga Smalkaldică; aceasta va consolida protestantismul şi va favoriza răspândirea lui. Prin Pacea de la Augsburg (1555), luteranii au obţinut recunoaşterea exercitării libere a cultului, potrivit principiului „cujus regio ejus religio" (cui îi aparţine regiunea îi aparţine religia).

Reforma are trei direcţii principale: luteranismul, în Ger­mania, Ţările Scandinave, Boemia, Slovacia, Slovenia ş.a.; calvinismul în Elveţia, Franţa, Olanda şi Scoţia; anglicanismul în Anglia. In Suedia, luteranismul este introdus sub principele protestant Gustav I Wasza (1523-1560), iar în Danemarca, Norvegia şi Islanda, sub regele Christian al III-lea (l 534-1559). In statele baltice (Estonia, Letonia, Lituania), care aparţineau Ordinului Teutonilor, luteranismul pătrunde începând cu anul 1525, iar în Finlanda, la mijlocul veacului al XVI-lea.

Prin practicarea cultului şi a predicii în limba poporului (naţională sau vernaculară), spre deosebire de limba latină în care slujeau catolicii şi pe care credincioşii n-o înţelegeau, Reforma a pătruns uşor în popor.

În zilele noastre sunt cca 58,8 milioane de luterani în întreaga lume, dintre care: 14,8 milioane în Germania, 7,6 milioane în Suedia, 6,5 milioane în S.U.A.