Modele de secvenţe de lecţie pentru predarea religiei. Curs introductiv. Autor: L. Creţu 1

2. Cl V-IX. PARABOLELE DOMNULUI IISUS

Etapele

Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo-ment organi-zatoric 2. Cap-tarea atenţiei Pregă-tirea pentru tema nouă 4. Comu-nicarea noilor cunoş-tinţe 5. Apreci-erea, asocierea, genera-lizarea 7. Evalua-rea 8. Înche-ierea

Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă de, aproapele, Subcompetenţe: Valorificarea sensului şi importanţei che­mă­rii Di­vi­ne: “Să iubeşti pe ap­roapele tău ca pe tine însuţi”. Obiective operaţionale: să aprecieze relaţiile de prietenie, de atitudine colegială faţă de cei din jur. Să valorifice necesitatea ajutorării reciproc. Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de început, elevilor li se propune să reflecte asupra unui păcat foarte des întîlnit – lăcomia după avere, zgîrcenia, nemilostivirea şi să-şi amintească proverbe şi zicători în care sunt combătute aceste vicii. Bogaţilor Dacă voiţi să aveţi parte, De cereasca-mpărăţie Nu vă lipiţi aşa tare De-a voastră avuţie. Căci avuţia întreagă Chiar dacă vă este dragă, Cu voi n-o puteţi lua Ea aici va rămînea. Fiţi bogaţi în fapte bune, Precum apostolul spune, Fraţii mei nu fiţi zgîrciţi Căci pe voi vă amăgiţi! De vreţi bine să vă meargă Dăruiţi cu mîna largă. De vreţi în ceruri să fiţi Ajutaţi pe cei lipsiţi! Amin. - La ce ne îndeamnă aceste versuri? Domnul Iisus Hristos a prezentat adeseori în parabolele Sale întîmplări din viaţa obişnuită, realităţi din lumea în care a trăit. Fiecare parabolă îşi are rostul ei, şi anume ca ascultătorii să ştie care este adevărata cale de urmat. Astăzi vom studia şi noi o parabolă evanghelică deosebită, deoarece acţiunea ei se desfăşoară în două locuri diferite: aici pe pămînt, şi în lumea de dincolo, în viaţa ce va să vie după moartea fiecăruia. Iar motoul lecţiei va fi citatul din evanghelie: „ Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui” (Matei5, 7) Faptă şi răsplată - Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi cîinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sînul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormîntat. Şi în iad, ridicîndu-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui. Şi el strigînd, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum aici el se mîngîie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi sa întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să nu treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, pîrinte Avraam, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Lc.16,19-31) Pilda ne pune în faţă două extreme: pe de o parte, un om bogat, care se desfaţă şi-şi vede numai de ale sale, şi un altul necăjit, dar răbdător şi supus voinţei lui Dumnezeu; pe de altă parte, sufletul bogatului, tot atît de plin de bube ca şi trupul lui Lazăr, şi strălucirea dinafară a bogatului, oglinda stării lăuntrice a lui Lazăr. Fiecare în parte şi-a luat răsplata în ceruri pentru faptele făcute pe pămînt. Astfel, murind săracul, îngerii i-au luat sufletul şi l-au dus în rai, iar murind şi bogatul, a fost dus în iad. Altfel spus, dintr-un pom ce părea putred, îngerii au cules rod minunat, iar din pomul ce părea verde şi plin de roade, n-au aflat nimic de cules. Meditînd asupra parabolei - atît de impresionantă şi de instructivă pentru oricine – este firesc să facem cîteva reflecţii asupra ei. Observăm că Dumnezeu nu caută nici la funcţie, nici la avere, ci la inima fiecăruia. De aceea, în împărăţia Lui întră cei cu sufletele nobile, cei bogaţi în milă şi credinţă, nu în bani şi pămînturi; cei pricepuţi în înţelepciunea lui Dumnezeu, nu a lumii; cei cu inima veselă, nu de petreceri, ci de bucuria lui Dumnezeu. Aşadar, nu pentru sărăcie a fost răsplătit Lazăr, ci pentru credinţa şi răbdarea sa, iar bogatul a fost pedepsit pentru egoismul său, pentru lipsa de iubire şi de milă faţă de aproapele. Dacă bogatul, atîta vreme cît a fost pe pămînt nu şi-a dorit nimic din cer, dacă n-a dat pentru toate bunătăţile raiului nici măcar o firimitură de pîine, atunci Dumnezeu l-a răsplătit după cum se cuvenea: a fost dus în flăcările iadului pentru nepăsarea şi împietrirea inimii lui. Lazăr însă, care n-a avut parte în viaţa cea trecătoare decît de suferinţe, pe care însă le-a îndurat cu credinţă şi nădejde, Lazăr care plîngea şi rîvnea după bunătăţile cereşti, în împărăţia cerurilor le-a dobîndit pe toate acestea. Sub masca bogatului vedem că de fapt stă un om sărac sufleteşte, care toată viaţa lui a agonisit averi şi lux, dar nu sa îngrijit de sufletul său. Clipa cea necruţătoare a morţii l-a găsit fără nimic agonisit spre veşnicie, iar toate cele ale sale pieritoare, au rămas în inimă, fără vreo utilitate. Adevăratul bogat este săracul Lazăr, bogat în cele duhovniceşti, căci prin răbdarea cu care a suportat sărăcia, frigul, foamea şi nepăsarea celor din jur, el a dobîndit cu adevărat comoara în cer. Pilda învaţă limpede că în viaţa aceasta fiecare îşi pregăteşte plata şi răsplata viitoare şi că, pentru a nu se adînci prăpastia dintre aici şi acolo, numai scara milosteniei şi a faptelor vrednice de de numele de creştin n epoate ajuta. Evaluare 1.Răspunde la următoarele întrebări: - Cine este adevăratul Stăpîn al întregii lumi? - Este omul stăpîn desăvîrşit asupra propriei sale vieţi şi asupra lucrurilor sale? De ce da/nu? Comentează. - De ce trebue creştinul să îngrijească şi de cel neajutorat? - Cum se face adevărata milostenie? - Cui fac milostenie cei ce ajută pe cei lipsiţi? 2.Spune cum poţi fi milostiv faţă de : - colegul de bancă ce lipseşte uneori pentru că nu are cu ce se încălţa; - vecinul de bloc care nu vede bine; - un copil de la casa de copii; - bătrîna care cerşeşte la colţul scolii pentru că nu are ce mînca. 3.Comentează versurile de mai jos: Dac-aş fi crezut, Iisuse, că tu vii aşa curînd, Cum m-aş fi luptat cu somnul, să mă afli aşteptînd, Cum m-aş fi luptat cu lenea, să fiu voia Ta lucrînd; O, de-aş fi ştiut, Iisuse, că tu vii aşa curînd! O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii, Cum Ţi-aş fi ieşit nainte ca la Sfintele Florii, Cum aş fi-mbrăcat veşmîntul sfintei Tale cununii, O, de-aş fi crezut, Iisuse, cu adevărat că vii! O, de-aş şti măcar acuma cum mă vrei Tu de curat, De-aş putea de-acuma crede că Tu vii ne-ntîrziat, Să mă pot măcar de-acuma pregăti cu-adevărat, Ca să nu m-alungi, Iisuse, osîndit şi lepădat! (Dacă-aş fi crezut..., Traian Dorz) Reţine: Viaţa aceasta este una pregătitoare pentru Împărăţia Cerurilor. Trebuie să folosim în această viaţă prilejul de a ne cîştiga mîntuirea, prin ascultarea şi împlinirea cuvîntului lui Dumnezeu. În funcţie de faptele săvîrşite acum, vom primi răsplata în ceruri. Urmînd acestei învăţături a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Biserica i-a îndemnat întotdeauna pe creştini la milostenie şi la fapta cea bună faţă de cei săraci şi lipsiţi, bolnavi şi neajutoraţi. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrîni şi şcoli au luat naştere pe lîngă biserici sau în mănăstiri. Creştinii şi-au împărţit întotdeauna pîinea cu cei flămînzi şi lipsiţi. Ei dau de pomană şi ajută pe cei nevoiaşi pînă astăzi, fiecare după puterea şi dragostea sa.

a 3. Cl. V- IX. ŢINEREA PORUNCILOR DUMNEZEIEŞTI

Etapele

Conţinutul desfăşurat al lecţiei

1. Mo-ment organi-zatoric 2. Cap-tarea atenţiei 3. Pre-gătirea pentru tema nouă 4. Co-mu-nicarea noilor cunoş-tinţe 5. Apre-ciere, asociere gener-lizare 6. Eva-luare 7. În-cheiere

Competenţa-cadru: 3. Manifestarea iubirii faţă de aproapele. Subcompetenţe. Înţelegerea că adevărata libertate o dobîndim prin respectarea poruncilor dumnezeeşti. Argumentarea motivelor de a studia şi urma învăţăturile creştine. Obiective operaţionale Să perceapă importanţa poruncilor dumnezeieşti. Să definească poruncile dumnezeieşti Să respecte în comportamentul său poruncile divine. Desfăşurarea lecţiei:  După rugăciunea de la începutul lecţiei, elevilor li se propune să asculte poezia Eşti creştin? Cunoaştem multe din Scriptură Şi zilnic tot mereu citim, Dacă sufletul e plin de ură Poţi spune – atunci că eşti creştin? Vorbeşti la toţi de bunătate Durerea însă n – o alini. Eşti plin de orice răutate Şi cînd bîrfeşti, mai eşti creştin? Iisus îţi e Mîntuitorul Te scapă din orice chin Îl proslăveşti ca Salvatorul, Dar nu trăieşti ca un creştin! Iubitul meu, ascultă – acum Primeşte Harul Lui divin Fii rob supus şi treaz întruna, Şi – apoi vei fi un bun creştin! Amin. Să medităm puţin asupra mesajului acestei poezii în care se vorbeşte despre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, şi să ne întrebăm: ce fel de creştini suntem noi? Noi trebuie să-I slujim şi să facem voia lui Dumnezeu nu numai cu cuvîntul, dar şi cu fapta. Însăşi Mîntuitorul în Predica de pe munte s-a referit la Ţinerea poruncilor divine. - Să ne amintim care a fost această învăţătură: „- Nu oricine îmi zice: „Doamne! Doamne!" va intraîn Împărăţia Cerurilor, ci numai cel ce face voia Tatălui Meu. De aceea, oricine ascultă cuvintele Mele şi le împlineşte este asemenea unui om înţelept care şi-a zidit casa pe stîncă. Cînd a căzut ploaia şi rîurile s-au revărsat, casa a rezistat. Iar cel ce aude cuvintele Mele şi nu le împlineşte, se aseamănă cu un om nechibzuit care şi-a ridicat casa pe nisip şi, atunci cînd rîul s-a revărsat şi au bătut vînturile, ea s-a risipit. Astăzi vom vorbi despre importanţa respectării poruncilor dumnezeieşti, cu motoul: ”Dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile”(Matei 19, 17). Ascultarea de Dumnezeu se manifestă prin ţinerea poruncilor Lui. Acestea arată voia lui Dumnezeu, descoperă existenţa Lui, reprezintă proiecţia vieţii dumnezeieşti pe pămînt. Poruncile lui Dumnezeu sînt porunci ale libertăţii. Aceasta înseamnă că: 1. Ţinerea lor nu este impusă cu forţa, ci rămîne la libera alegere a omului. 2. Prin ţinerea lor, omul este adus la libertate. Libertatea de care omul are nevoie pentru a ţine poruncile lui Dumnezeu nu este doar libertatea de alegere, ci şi libertatea faţă de păcat. Însă omul este un rob al păcatului şi nu are tăria de a ţine poruncile lui Dumnezeu. Numai credinciosul le poate ţine, fiindcă prin botez dobîndeşte libertatea faţă de stăpînirea răului. Creştinul nu este dator doar să cunoască poruncile dumnezeieşti, ci şi să le aplice în practică. Cunoaşterea teoretică a poruncilor, fără credinţa în Dumnezeu şi fără practicarea lor nu îl mîntuieşte pe om. Opinia conform căreia poruncile lui Dumnezeu nu pot fi ţinute este nefondată. Dumnezeu nu cere lucruri imposibile. Dar nici omul nu poate ţine poruncile dumnezeieşti doar cu puterile sale. Însă prin credinţa în Hristos şi prin harul Sfîntului Duh, îşi biruieşte neputinţele, se depăşeşte pe sine însuşi şi este ridicat la viaţa dumnezeiască. Poruncile lui Dumnezeu nu sînt simple norme morale, ci lucrări dumnezeieşti. În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu Însuşi. De aceea şi ţinerea lor este întîlnire şi comuniune cu Dumnezeu. Credinciosul desăvîrşit ţine poruncile spre slava lui Dumnezeu. În felul acesta îşi exprimă recunoştinţa faţă de El. Poruncile lui Dumnezeu cultivă virtuţile şi îl îndreaptă pe om spre sfinţenie. Sînt lucrări ale lui Dumnezeu care vin să se unească cu lucrările omului şi să-l sprijine în viaţa duhovnicească. Prin ţinerea poruncilor creştinul biruieşte frica morţii şi participă la viaţa veşnică. Ţinerea poruncilor are un caracter pozitiv şi constructiv. Nu urmăreşte negarea sau desconsiderarea vieţii cotidiene, ci dimpotrivă, afirmarea şi valorificarea ei reală. Toate cîte Dumnezeu le porunceşte omului sînt „viaţă şi aducătoare ale vieţii veşnice", spune Sfîntul Simeon Noul Teolog. Creştinul este chemat să trăiască în lume ca biruitor al stricăciunii şi al morţii, care îl limitează pe om şi îl ţin prizonier al lumii. Eliberarea de lume nu înseamnă părăsire a lumii, ci regăsirea relaţiilor corecte cu ea. Prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu se soluţionează automat nenumărate probleme care chinuiesc lumea. Dacă vrem să moştenim viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu trbuie să respectăm cele 10 porunci. Să ne amintim care sunt cele 10 porunci (Cele zece porunci ale Legii Domnului 1. Eu sînt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. 2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sînt în cer, sus, şi din câte sînt pe pământ, jos, şi din cîte sînt în apele de sub pămînt: să nu te închini lor, nici să le slujeşti. 3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. 4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti: lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău. 5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pămîntul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie! 6. Să nu ucizi! 7. Să nu fii desfrînat! 8. Să nu furi! 9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! 10. Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din cîte are aproapele tău!) Evaluare: 1. Explică de ce poruncile lui Dumnezeu sînt porunci ale libertăţii. 2. Argumentează frazele: a) „În fiecare poruncă este ascuns Dumnezeu Însuşi". b) „Poruncile sînt viaţă şi aducătoare ale vieţii veşnice". Care este importanţa poruncilor dumnezeieşti? Scrie o compunere pe tema: „Respectarea poruncilor divine – soluţionarea problemelor sociale". Să ne îngrijim dar de sufletul nostru ca să dobîndim mîntuirea. Drumul spre mîntuire este deschis tuturor. Domnul ne cheamă şi azi prin cuvintele: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi si Eu vă voi odihni pe voi. Urmarea lui hristos ne duce la iubire, la adevăr, dreptate, pace şi linişte sufletească, la o fericire autentică, zidită pe morala şi învăţăturile dumnezeieşti.