Moțiunea inițiată de pnl `România în Beznă! Psd și alde fură Curent!`, depusă la Camera Deputaților



Yüklə 30,36 Kb.
tarix08.11.2017
ölçüsü30,36 Kb.
#31056

Moțiunea inițiată de PNL `România în Beznă! PSD și ALDE Fură Curent!`, depusă la Camera Deputaților

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,


Stimați colegi,
Domnule Ministru,
Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal își declară profunda îngrijorare în legătură cu degradarea accentuată a sectorului energetic românesc pe fondul incompetenței, iresponsabilităţii și minciunilor guvernării PSD – ALDE. Această guvernare a generat creşteri de preţuri luând practic înapoi, unei părţi din populaţie, majorările de salarii promise în campania electorală şi onorate doar parţial. Guvernarea PSD-ALDE este incapabilă să facă vreo investiţie şi nu urmăreşte decât să promoveze incompetenţi în funcţii de conducere.

PNL cere demiterea urgentă a ministrului energiei Toma Petcu!

Demiterea sa de către Premierul Tudose este un gest de normalitate pentru că domnia sa, oricum nu conduce domeniul energetic, acesta fiind, de fapt, condus de Daniel Chițoiu, Secretarul General al ALDE, şi de către alte personaje politice din PSD, cum ar fi Președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
Primul dintre aceștia face numirile în funcţii iar ceilalți conduc din punct de vedere strategic domeniul și generează haos în sectorul energetic, dorind să distrugă cel mai important proiect energetic al României -exploatările de gaz natural din Marea Neagră- încercând, totodată, să naţionalizeze operatori privaţi cu capital românesc, cum ar fi Bursa Română de Mărfuri.
Demiterea ministrului energiei este necesară pentru că guvernarea actuală îşi bate joc de clienţi, de populaţia României. PSD şi ALDE au promis că nu vor introduce taxe noi şi au introdus supra-acciza la carburanţi. Au fost atât de laşi, mincinoşi şi ipocriţi încât să nu recunoască că preţurile au crescut.
Au majorat preţurile la carburanţi, acestea depășindu-le pe cele din Spania şi Austria.
Ministrul energiei a declarat că nu are permis de conducere, iar preşedintele său de partid că nu a alimentat şi că nu are idee de preţuri. Demiterea din funcţie poate însemna o oportunitate pentru domnul ministru Toma Petcu pentru a merge la şcoala de şoferi. Niciodată nu e prea târziu!
La începutul anului, ministrul energiei şi grupul de interese din interiorul PSD s-au implicat pe față, participând la şedinţele comandamentului de iarnă şi au aruncat preţurile la energia electrică în aer, declarând în mod iresponsabil că opresc exporturile când situaţia nu o cerea. Ce au căutat acolo aceste persoane? Cine le-a trimis sau le-a chemat? De când au membri ai Parlamentului României atribuţii să participe la comandamentele de iarnă?

Stimați guvernanți,



Urmează creşteri de preţ la gaze naturale pentru că deşi s-au stocat cantităţile prevăzute de ANRE , acest stoc tampon nu este suficient fiind necesară o interconexiune cu Sistemul Vestic de transport de gaze şi o injecţie din surse externe, altele decât Gazprom.
Riscați să dinamitați întreg sistemul energetic național dar ceea ce este mai grav este faptul că degringolada din sistem se va răsfrânge asupra populației. În condițiile în care această iarnă se anunță deosebit de grea, ministerul ar fi trebuit să ia toate măsurile astfel încât să nu se ajungă la întreruperea furnizării gazelor naturale către populație. Semnalele din piață nu sunt tocmai optimiste în acest sens, o parte dintre furnizori declarând că, în cazul în care gazele ar deveni insuficiente, se pot lua decizii extreme cum ar fi deconectarea cel puțin a consumatorilor industriali.
Din punctul nostru de vedere o astfel de abordare este inacceptabilă! Mai mult, semnalăm Guvernului și Ministrului Energiei faptul că Programul de iarnă recent adoptat este unul cu mult mai slab decât cel aprobat anul precedent. Există mari suspiciuni, confirmate parțial de surse din piață, că în elaborarea acestui program de iarnă unii producători au fost protejați iar cantitățile de energie electrică și gaze naturale obligatorii a fi stocate sunt mai mici, ceea ce va afecta stabilitatea şi securitatea sistemului energetic național.
Criza de gaze naturale va scumpi automat importul de gaze rusești. Asta ați dorit să faceți? Să cumpărăm gazul rusesc scump? Toate aceste inginerii vor conduce la creșterea prețului plătit de către populație în această iarnă.
În mod iresponsabil guvernarea PSD-ALDE a renunţat la iniţiativa României de a încerca definirea consumatorului vulnerabil la nivel european, adică de a deschide perspective consumatorilor români de a primi subvenţii din banii Uniunii Europene.
Cei de la PSD și ALDE nu au stat totuși chiar degeaba! Au făcut ceva..... pentru ei însă, nu pentru consumatori! Au continuat povestea cu energia regenerabilă pe care PSD a început-o prin depunerea Propunerii Legislative pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie (Plx 179/2008), prelungind, anul acesta, durata de viaţă a certificatelor verzi nevândute. Cât îi costă această schemă pe consumatorii români? Conform calculelor făcute de Consiliul Concurenţei schema va costa pe durata sa de aplicare suma de 78 135 mil lei, adică, aproape, 20 de miliarde de USD.
Practic fiecare român va plăti 900-1000 USD pentru mizeria făcută de PSD în 2007-2008! Nu suntem împotriva energiei regenerabile! Ea este energia viitorului. România a investit însă când tehnologiile erau cele mai scumpe şi ineficiente în loc să aştepte ca aceste costuri să scadă. Investiţiile au însemnat achiziţii de tehnologii din străinătate, fără impact multiplicator în economia românească. Acum energia produsă din subvenţiile românilor se duce la export în Ungaria și Bulgaria. Cine a câştigat din asta? Clanul Radu Mazăre & Nicușor Constantinescu din Jud. Constanța care a vândut hârtii, adică proiecte în faza de hârtii. Cine a pierdut din asta? Au pierdut milioane de consumatori români pe care PSD i-a ars fără milă cu aproape 1000 USD de persoană.
Solicităm ferm guvernării PSD-ALDE să nu mai mintă minerii! Cu promovarea energiei regenerabile în 2008, aţi pus cruce mineritului.
Coaliția PSD-ALDE promite investiţii de miliarde în domeniul energetic pe care nu le va face! Lipsa de investiții a dus la importuri de cărbune şi la condiții de muncă nesigure ce au generat numai în ultima lună două accidente de muncă soldate cu decese. Lipsa de investiţii închide definitiv mineritul iar minciunile cu – redeschiderea minelor din Valea Jiului –insultă intelingența orcărui român, acest lucru fiind imposibil .
Crede Guvernul PSD-ALDE că după ce o să distrugă complet sectorul autohton de producție de cărbune, importul va fi ieftin? Care va fi impactul pe balanța comercială a ţării? Ce se va întâmpla însă cu condiţiile de muncă? Nimic nu trebuie să fie mai presus decât viaţa românilor!
Aţi crescut preţurile la energie şi aţi scăzut în felul acesta nivelul de trai al românilor! Aţi crescut preţurile la energie şi aţi scăzut competitivitatea economiei româneşti! Trebuie să vă asumaţi aceste lucruri! Trebuie să plecaţi!
Sectorul energetic are nevoie de investiţii, de predictibilitate. Unde este strategia energetică pe care aţi promis-o în programul de guvernare? Aţi găsit la minister un draft de strategie bine articulat. A trecut un an de când această guvernare a preluat mandatul şi nu aţi fost în stare nici măcar să transmiteţi proiectul de Strategie Energetică pentru avizare. Ne-aţi minţit că mai aveţi de obţinut doar avizul de mediu! PSD şi ALDE sunt iresponsabili! Nimeni nu investeşte, fără o predictibilitate în domeniul energetic şi inclusiv în ceea ce privește reglementarea! PSD-ALDE se ocupă numai de răfuielile lor interne! Azi e bun Grindeanu, mâine nu mai e! Oare când se va întâmpla acelaşi lucru şi cu Tudose?
L-aţi uns pe Gabriel Gheorghe în Consiliul de Reglementare al ANRE, afectând iremediabil credibilitatea acestei instituţii. Mulţumim totuşi că nu l-aţi pus pe Pandele! Ar fi fost mai rău.
În companiile care, încă, mai aparţin statului român şi pe care nu a apucat să le privatizeze echipa PSD (Adrian Năstase-Dan Ioan Popescu-and Co.) în 2003-2004, ALDE şi PSD continuă să facă numai mizerii! Au secătuit de resurse companiile din energie, luându-le 90% din profit dar și rezervele, pentru că nu sunt în stare să crească colectarea, aducând în felul acesta un risc pentru securitatea energetică. Fără bani, nu se pot face investiţii! Cheltuielile cu mentenanţa activelor din energie au scăzut la un nivel inacceptabil. Ați luat până acum 1,2 mld lei din bugetul companiilor ca să acoperiți promisiunile electorale fanteziste. Efectele le vom vedea cu toții în această iarnă. Un prim semnal l-ați văzut săptămâna trecută la București. Fără investiţii, ne paşte bezna!
În ultima vreme companiile din domeniul energetic par supuse unui asediu din partea statului, prin Ministerul Energiei. Prin numirile făcute în structurile de administrare ale acestor companii, prin deciziile majore luate care nu exprimă o viziune strategică menită să garanteze dezvoltarea sustenabilă a acestor companii, Ministerul Energiei slujește unor interese care par străine de preocuparea principală care ar trebui să fie aceea de a asigura un cadru stabil și profesionist de manifestare a jucătorilor din piață.
Preluarea de către Electrica SA a pachetului de 22% de acțiuni deținute de către Fondul Proprietatea la cele 4 filiale ale sale reprezintă o decizie luată în grabă prin care se dislocă 752 de mil de lei din bugetul companiei, afectate fiind investițiile în sistem atât de necesare.
Dovada faptului că această achiziție a fost una slab fundamentată este evoluția recentă pe bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea care după anunțul preluării au înregistrat o scădere abruptă cu 4,78% mai jos faţă de 26 octombrie. Cât de reale sunt garanțiile oferite de către conducerea executivă a companiei Electrica SA care a catalogat această acțiune drept una oportună și rentabilă?
Pentru PSD și ALDE politica energetică a acestei țări se face doar pentru propriul interes sau interese ascunse, și mai puțin pentru atingerea obiectivului de securitate care se obține prin încurajarea investițiilor.
Vă bateți joc de spiritul şi litera legislaţiei privind guvernanţa corporativă. Numiţi în funcţii tot felul de personaje neavenite cu scopul de a influenţa contractele de achiziţii din companii. L-aţi pus la Electrica pe Gicu ”Jupânu” Iorga (fost vameş şi jucător de table) care nu ştie nici un cuvânt în limba engleză în condiţiile în care şedinţele se ţin în această limbă. Ce competență are domnul Gicu, alta decât aceea că este din acelaşi oraş cu ministrul energiei şi că îi este coleg de partid acestuia? Nu vreţi să vi-l luaţi pe acest domn Gicu şi să vă vedeţi de treabă? Puteţi să îl luaţi şi pe domnul colonel Nicu Ştefan, tot de la Giurgiu, care tăie şi spânzură la Oil Terminal fără să aibă habar de ce înseamnă energia! Dar pe doamna Sevil Shhaideh ce o recomandă la Petrom? Aţi pus-o într-o companie în care statul trebuie să dea bătălii crunte pentru a-şi apăra interesele şi acţiunile pe care le deţine, o persoană care a lucrat numai în sectorul public. Cei care au făcut asta sunt absolut iresponsabili!
Mai mult decât atât ați pus să conducă centrale nucleare un copil, absolvent de ştiinţe politice, un om care nu a mai condus niciodată, nimic, în viaţa lui. Acest copil pare a avea o singură preocupare: cum să nu mai extragă România deloc uraniu şi cum să fie distrus mai repede ciclul integrat care ne face unici în Europa. În acest sens, se încearcă acoperirea deciziei cu un studiu așa zis independent.
Guvernul PSD-ALDE îşi bate joc de stocul de apă grea de la ROMAG. Aţi dat o ordonanţă de urgenţă prin care vă angajaţi ca în 30 de zile să asiguraţi finanţarea Centrului de Management al Apei Grele de la Drobeta-Turnu Severin. Acest lucru se întâmpla în august. Suntem în noiembrie şi stocul este lăsat tot de izbelişte. Vă jucaţi cu miliarde de lei! Sunteţi iresponsabili!
Ați nominalizat la Transelectrica executivi fără nici o legătura cu domeniul!
Pentru ca aceşti ageamii să-şi umple buzunarele ani de-a rândul, nu s-au făcut lucrări de mentenanţă decât la nivel de 25% iar investiţiile au fost la un nivel de 10% faţă de necesar şi asta doar pentru a da de lucru firmelor PSD-ALDE abonate la lucrări în energie.
Rezultatul s-a văzut în aceste zile când Bucureştiul a fost practic în black-out, doar interconexiunile SEN salvând de la dezastru capitala.
Vă jucați cu nervii bucureştenilor, uite ELCEN-ul, nu e ELCEN-ul! Uite RADET-ul, nu e RADET-ul! Nu s-au realizat investiţiile necesare în reţeaua de distribuţie! Numai pe pierderile de apă se plătesc zeci de milioane de USD anual. Nu aţi accesat un euro din fondurile europene avute la dispozitie pentru modernizarea reţelei. Vă spunem un lucru pe care deja îl ştiţi : vine iarna iar bucureştenii vor plăti factura incompetentei coaliției PSD-ALDE.
Companiile din energie au ajuns feudele ALDE şi PSD! Încălcaţi cu neruşinare regulile! Ameninţaţi! Şantajaţi! Jefuiţi avuţia naţională! E timpul că ALDE şi PSD să oprească mizeriile! Aţi depăşit orice limită!
Este totuși de remarcat şi un lucru bun. Guvernul PSD-ALDE a reuşit să îl păcălească pe Liviu Dragnea şi să nu facă Fondul Suveran, adică să nu îl lase pe ”Big Daddy” să vândă totul dintr-o lovitură! Este totuşi prea puţin ca să vă mențineți în funcţii!
Este foarte îngrijorător ce face guvernarea actuală în relaţiile internaţionale. Niciodată relaţiile cu cei de la Comisia Europeană nu au fost atât de tensionate. Ne trimit în fiecare zi tot felul de avertismente. Nu mai cred în noi. România a devenit, din cauza PSD şi ALDE, băiatul rău al Europei în energie.
Proiectele cu Republica Moldova par abandonate. Realizarea Coridorului Vertical la gaz natural se află în impas. Ungurii şi austriecii încurca BRUA. Investitorii aşteaptă de ani de zile să se facă o nouă rundă de acordare de licenţe de explorare pentru petrol şi gaz natural. Până şi chinezii s-au săturat de minciunile marca ALDE-PSD. Investitorii europeni nu mai înţeleg nimic.
De investitorii români, ce să mai zicem? Vă bateţi joc de ei! Centrala pe cogenerare de la Suceava e aproape de faliment din cauza statului pe care l-aţi acaparat.
Pregătirile pentru iarnă sunt un dezastru. Românii riscă din cauza iresponsabilității coaliției PSD -ALDE să rămână fără energie termică, energie electrică şi gaz natural într-o iarnă ce nu se anunţă deloc uşoară.
Este clar că a fi ministru al energiei este prea mult pentru domnul Toma Petcu. Facem un apel la parlamentarii majorităţii să se gândească la populaţia României, mai mult decât la instrucţiunile venite de la partid. Aveți ocazia, stimați colegi, să votaţi conform propriei conştiinţe.
Este nevoie să dăm un mesaj: Energia românească poate să evite bezna! Trebuie să evităm prăbuşirea!
Îl vedeţi în stare pe Toma Petcu să facă toate acestea? Noi nu îl vedem! Cum ar putea să revitalizeze acest sector aflat în derivă în condițiile în care nu a fost capabil, din postura de ministru, să-și respecte angajamentele. A trecut la capitolul „discutate și uitate” investiții, precum cele de la Tarniţa, Cablul submarin, Grupul de 600 MW de laTurceni, Grupul de 400 MW de la Mintia, Grupurile 3-4 de la Cernavodă.

PNL cere asigurarea sustenabilității Sistemului Energetic Naţional şi menţinerea siguranţei în funcţionare a acestuia.

Cum se va asigura acest lucru, dacă?

Dividendele Companiilor Energetice au fost luate cu japca la buget pentru a finanţa cheltuieli sociale, pensiile şi salariile din administraţiile publice mărite nesustenabil.

Lipsește nejustificat o piață concurențială a gazelor naturale.

Asigurarea stocurilor de huilă pentru Complexul Energetic Hunedoara este sub jumătate din necesar cu toate că se face import de huilă.

Complexul Energetic Oltenia nu îşi poate transporta propriul lignit din cariere în centrale într-un ritm satisfăcător din cauza lipsei infrastructurii feroviare performante.

Grupul 1 de la Cernavodă intră în reparaţii și va priva SEN de 720 MW.

Grupurile 3-4 Cernavoda au rămas la stadiul poveştilor cu chinezi dar finanţează Energonuclear cu milioane de euro fără finalitate.

SACET, sistemele de alimentare centralizată cu energie termică din România, sunt la pământ.

Numiți politruci în conducerile companiilor din energie.

Distrugeți mineritul românesc.

Abandonați stocurile strategice de apă grea.

Puneți în pericol cel mai mare și strategic proiect energetic al României – exploatările de gaze din Marea Neagră.



Este evident pentru noi toți că soarta sectorului energetic românesc nu mai poate fi lăsată pe mâna unui novice. Ministrul Toma Petcu a dovedit în aceste luni de mandat că nu înţelege imperativele Sistemului Energetic Naţional…motiv pentru care trebuie să plece !!!
Yüklə 30,36 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin