Moldovan Vilhelm

IV. Rolul spiritismului în profeţii

1. Cum vorbeşte Scriptura despre rolul spiritismului în ultima alianţă spirituală? Apoc. 16,13.14.

Notă: Comentatorii Adventişti de Ziua a Şaptea totdeauna au recunoscut în aceste “duhuri” opera finală a spiritismului în cadrul unei triple alianţe. “Prin intermediul spiritismului vor avea loc minuni, bolnavi vor fi vindecaţi şi se vor săvârşi multe miracole incontestabile. Şi deoarece spiritele vor manifesta credinţă în Biblie şi respect faţă de instituţiile cultice, lucrarea lor va fi acceptată ca manifestarea puterii divine.”7)

Unii vor fi ispitiţi să primească aceste minuni ca de la Dumnezeu. Bolnavii vor fi vindecaţi în faţa noastră. Minuni vor fi săvârşite în văzul nostru. suntem noi pregătiţi de a rezista încercărilor care ne aşteaptă, când minunile mincinoase ale lui Satana vor fi demonstrate total? Nu vor fi oare multe suflete prinse în cursă? Prin depărtarea de la preceptele şi poruncile lui Dumnezeu şi prin ascultarea de fabule, minţile multora sunt pregătite a primi aceste minuni mincinoase. Noi trebuie să căutăm acum a ne înarma cu armătura lui Hristos pentru lupta în care trebuie să ne angajăm în curând. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, studierea cu rugăciune şi aplicarea lui în practică va fi scutul nostru faţă de puterea lui Satana şi ne va da biruinţa prin sângele lui Hristos.”8)

“Lumea nu va fi convertită prin darul limbilor sau prin săvârşirea de minuni, ci prin predicarea lui Hristos cel răstignit.”9)

2. Care trebuie să fie poziţia creştinului faţă de practicile spiritiste? Lev. 19,31; 20,6.27; Is. 8,19.

Notă: “sunt puţini aceia care au o părere justă despre puterea de înşelătorie a spiritismului şi despre primejdia pe care o constituie ajungerea sub influenţa lui. Mulţi au legătură cu el şi ar fi plini de groază la gândul de a se lăsa conduşi de duhurile rele. Dar ei se avântă pe terenul oprit şi puternicul amăgitor îşi exercită puterea asupra lor, chiar împotriva voinţei lor. Este de ajuns o singură dată să fie înduplecaţi să-şi supună mintea la îndrumările lui şi el îi ţine captivi. Este cu neputinţă ca prin propria lor putere să se desfacă de vraja lui care-i ameţeşte şi-i zăpăceşte. Numai puterea lui Dumnezeu, dată ca răspuns la rugăciunea fierbinte a credinţei, poate să scape sufletele prinse în cursă.”10)

R e p e t i ţ i e

1. Ce este spiritismul şi cum s-a manifestat el în antichitate?

Răspuns: Spiritismul este o doctrină mistică a nemuririi şi a comunicării oamenilor cu spiritele. În antichitate, s-a manifestat sub forma vrăjitoriei şi a necromaţiei (pretinsa comunicarea a morţii).

2. Înainte de venirea Domnului, ce fenomene religioase curioase vor avea loc, care vor încerca credinţa copiilor lui Dumnezeu?

Răspuns: Biblia a prezis că spiritele vor face semne, minuni şi vindecări miraculoase. Pericolul acestora constă în faptul că lumea nu va sesiza izvorul de unde vin miracolele şi le va primi drept divine, acceptând şi învăţăturile care vor însoţi semnele.

3. Ce idee caută să demonstreze existenţa spiritismului?

Răspuns: Prin pretinsa comunicare cu sufletele celor decedaţi, spiritismul vrea să demonstreze teza nemuririi sufletului şi reînvie vechea minciună satanică: “Negreşit că nu veţi muri!”.

4. Care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de manifestările religioase de origine dubioasă?

Răspuns: Mântuitorul ne-a prevenit, sfătuindu-ne: Să nu credem, să nu mergem la ei, să nu ascultăm de învăţăturile şi manifestările false.

Concluzii dogmatice

Dogmatic, spiritismul reânvie două curse fundamentale în plasa cărora a căzut victimă omul în Eden: înscenarea diabolică a divinizării omului şi demonstrarea inexistenţei morţii, ca consecinţă a rebeliunii omului faţă de Dumnezeu. Asigurarea insidioasă: “Negreşit că nu veţi muri!” - este demonstrată în mod subtil şi aparent inofensiv prin pre-tinsa comunicare cu sufletele celor decedaţi.

Spiritismul nu vrea să concureze cu religiile existente, constituindu-se ca o religie competitivă. Ci prin simularea acestui “dezinteres” vrea să inunde toate religiile, inclusiv şi pe cele non-creştine, să captiveze toate minţile şi să stăpânească - din culise - desfăşurarea vieţii religioase. Astfel va apare ca aliat în ultimele scene ale istoriei bisericeşti.

Care va fi rolul spiritismului în noua alianţă religioasă? El va oferi partenerilor lui chiar elementul urmărit intens în secolele care s-au scurs şi de care se crede că religiile, în general, duc lipsă: senzaţia minunilor.

Concluzii etice

Din punct de vedere etic, asistăm la un fenomen modern resimţit în teologie: tendinţa de a pune accentul pe faptele etice, ignorând latura dogmatică a religiei. Astfel, în realitate se sacrifică principii în schimbul unori trăiri sau manifestări emoţionale.

În acest context, spiritismul apare ca o “religie” modernă, căci nu are dogme, doctrine, ci numai învăţături etice. Dar elementul important în spiritism nu este etica, ci practicarea necromaţiei, pentru care “sfaturile” etice sporadice şi de multe ori contradictorii alcătuiesc numai cortina care camuflează esenţialul.

Creştinismul din vremea iluminismului a trecut printr-un asalt raţionalist care îi cerea fapte, dovezi, mărturii spre a-şi justifica existenţa. Acum asistăm la un nou asalt, dar de data aceasta spiritualist, care - în loc să ceară fapte şi mărturii de la creştinism - vine el şi-i oferă perspectiva faptelor şi a minunilor metafizice. Psihoza lumii este pregătită să aştepte senzaţiile. Sufletele nepregătite, care nu vor fi ancorate pe un “Aşa zice Domnul”, vor fi pradă ieftină a duşmanului sufletelor.

În această împrejurare, datoria noastră a formulat-o Mântuitorul în cuvintele: “Să nu vă duceţi acolo!… Să nu credeţi!” (Mat. 24,26). Prima propoziţie exprimă datoria practică-etică faţă de spiritism, iar cea de-a doua, atitudinea dogmatică faţă de înşelăciunile lui.

Note suplimentare teologice

Ocultism:

Este teoria care proclamă existenţa în natură a unor forţe supranaturale misterioase, dar cu care pot comunica cei iniţiaţi (mediumii). (Occultus, lat. = ascuns, tainic, necunoscut).

În istoria tuturor popoarelor antice se găsesc preocupări oculte (Babilon, Egipt, Persia, Grecia, Roma, etc.). Israelul a fost învăţat să considere aceste preocupări drept “urâciuni” (Deut. 18,9-13). Epistolele pauline dovedesc că lupta împotriva infiltrării ocultismului în bisericile creştine a fost o preocupare majoră a apostolilor. În Evul Mediu s-a trecut în cealaltă extremă cu lupta âmpotriva vrăjitoriei, culminată în bula antivrăjitorească a lui Inocenţiu al VII-lea (“Summis desiderantes affestibus” 1484), dând naştere la excese regretabile. În timpul raţionalismului cei care au intervenit în favoarea ocultismului au fost Swedenborg şi Young-Stilling. Kant l-a considerat pe suedez drept un fantast şi un fanatic, dar Goethe l-a apreciat…

În timpul curioaselor fenomene din Hydesville, Andrew Jackson Davis a editat în 1847 o carte scrisă sub “influenţă swedenborghiană” (Principles of Nature, her Divine Revelations and a Voice to Mankind). Se consideră că ştiinţa şi religia ocultă modernă începe cu această lucrare şi cu fenomenele legate de activitatea surorilor Fox. Pretutindeni s-au înfiinţat cercuri sau “temple” oculte, societăţi şi comitete de cercetări psihice şi parapsihologice. Conan Doyle spera ca sub egida ocultismului să se realizeze unirea tuturor religiilor. Nu se poate aprecia precis numărul practicanţilor ocultismului. Se susţine 11) că numai în Rio de Janeiro funcţionează circa 7000 de “temple” oculte. Numărul ocultiştilor din lume a fost evaluat la 50.000.000. Dar dacă se ia în considerare estul noncreştin, unde ocultismul poate fi considerat ca singura religie, ne putem da seama de proporţiile lui. Dacă includem aici şi “cercetările” parapsihologice, aproape că nu mai putem vorbi despre o “invazie ocultă”, ci despre “dominarea” ei.

Aspectul ştiinţific al ocultismului:

În ultimele decenii asistăm la un flux al experimentelor din domeniul “percepţiilor extrasenzoriale”, ceea ce a dat naştere la o nouă disciplină a psihologiei, numită “parapsihologie, metapsihologie sau psihotronică”. Obiectul disciplinei este comunicarea telepatică şi alte fenomene psihice paranormale. Prima societate pentru Cercetări Psihice a fost întemeiată în Anglia în anul 1882, apoi în America în 1885. Asemenea cercetări ştiinţifice se fac aproape în toate ţările. “Parapsihologia încearcă limitele extrafizice ale raţiunii umane, bazându-se pe premisa că omul nu este “creier-centric”, ci “spirit- centric”, adică “psiho-centric”.12) Vom aminti doar câteva din preocupările din acest domeniu:

Mesmerism:

1. 
   cunoscut dub denumirea de “magnetism animal”, termen introdus de medicul vienez Friedrich A. Mesmer în jurul anului 1775. După părerea lui Mesmer, îmbolnăvirea este urmarea dezechilibrului fluidelor universale, ceea ce poate fi restabilit prin forţa magnetică. Practicarea “somnului magnetic” sau “transei magnetice” a stârnit la vremea sa senzaţie în centrele europene. Vindecările “în transă” se practică şi astăzi.
   

Hipnoza:

este o “stare indusă artificială, asemănătoare somnului, provocat prin sugestie sau pe alte căi.”13) Din punct de vedere etic problema hipnozei este mult controversată. Se pune întrebarea că, dacă atunci când subconştientul omului în stare de hipnoză devine susceptibil la sugestii exterioare, şi o altă voinţă exterioară se substituie voinţei personale, oare nu este atinsă integritatea unei entităţi personale şi supusă unei depersonalizări, făcând din eul conştient un mijloc inconştient şi involuntar de acţiune? Cunoaştem faptul că în vindecările spiritiste se practică hipnoza în transă şi în cazul acesta ea constituie o expunere a psihicului inconştient la impresiile stăpânitoare ale spiritelor invadatoare. Dr. J.W. Provonska, de la Universitatea Loma Linda, în comunicarea sa “Ethical Implications of Medical Hypnosis” (Implicaţiile etice ale hipnozei medicale) rosteşte o avertizare oportună: “Înconjuraţi, aşa cum suntem, de o permanentă atmosferă plină de sugestii de toate felurile şi din toate direcţiile, orice practică care măreşte eficacitatea sugestiilor, contribuie la pierderea celui mai de preţ lucru din posesiunile omului şi grăbeşte ziua când libertatea se va schimba în determinism, când persoana devine un simplu “obiect” manipulat de intriganţi şi diavoli.”14) Desigur, hipnoza este folosită şi de persoane sincere, cu scopuri vrednice. Dar dacă este să învăţăm din manualul viu al istoriei, de ce să nu recunoaştem sincer că în nici un domeniu al vieţii scopul nu scuză mijloacele?!

Telepatia:

după Ch. Richet, simţire sau comunicare de la distanţă, recepţie extraperceptivă, extrasenzorială.

d) Telekinezie:

mişcarea unor obiecte neânsufleţite fără atingerea lor. În documentele Muzeului Metafizic din Paris se află constatările lui Henri Bergson, Pierre şi Marie Curie, despre experienţele de telekinezie făcute cu vestitul mediu spiritist, Eusapia Palladino.

e) Leviaţia:

fenomen asemănător telekineziei, când obiectele plutesc în aer fără ajutor uman sau mecanic.

f) Materializare.

Se înţelege prin acest fenomen faptul când spiritelor prezente li se cere să se manifeste vizibil sau perceptibil. sunt cunoscute experienţele profesorului Geley, directorul Institutului Metafizic din Paris, făcute cu mediul spiritist Kluski, când spiritului i s-a cerut să se materializeze într-o ectoplasmă aburie, apoi să-şi bage “mâna” în vasul cu parafină pregătit înainte. Astfel s-au colectat vestitele “mănuşi metafizice” expuse în Muzeul Metafizic.15)

g) Apport.

Este un fenomen ocult al apariţiei unui obiect care a fost până atunci lipsă din încăpere.

Ocultismul oriental:

Gândirea occidentală se caracterizează în acest secol prin două trăsături paradoxale: o totală devoţiune cuceririlor tehnicii şi - în contrast cu aceasta - o naivă curiozitate şi credulitate privind misticismul religios oriental. Religiile oculte orientale penetrează gândirea religioasă apuseană. Perioada dintre cele două războaie a fost dominată de ?cofifeta? indiană a filozofului teozof Krishnamurti, de mişcarea yoga şi de mişcarea mazdaznan a lui Zarathustra Otto Hannish. În prezent a venit rândul filozofiei Vedelor şi budismului care deja are câţiva “reprezentanţi” în metropolele apusene. Sub influenţa ocultismului, mulţi creştini împărtăşesc convingeri mistice orientale, cum ar fi de pildă automântuirea, migraţia sufletului, divinizarea omului, etc.

Teozofia:

Asemenea gnosticismului antic, teozofia este o strădanie filozofico-religioasă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu pe calea ştiinţei oculte. Fondată de Elena Petrovna Blavatski (1831-1891), teozofia s-a maturizat sub influenţa Annei Wood Besant (1874-1933), împrumutând multe doctrine şi idei din budism, hinduism, yoga şi misterele cultice orientale, iar reâncarnarea a devenit doctrina cheie a acestui sistem religios sincretic. Există o serie de mişcări religioase cu caracter teozofist:

New Thought,

un cult al vindecărilor metafizice, întemeiat în 1840 de Phineas Parkhurst Quimby (1802-1866), care îşi vindeca bolnavii prin mesmerism, sugestie şi fenomene spiritiste. Mişcările harismatice din timpul nostru pot fi încadrate în acest făgaş iniţiat de Quimby.

Christian Science.

În 1862, Mary Baker Patterson (căsătorită cu Eddy) a venit în Quimby spre a se vindeca. Acest episod a fost o cotitură în viaţa ei, devenind ea însăşi o vindecătoare şi în 1875 a pus bazele mişcării de vindecare cunoscută sub numele de Christian Science (Ştiinţă Creştină). Mişcarea are un caracter pronunţat ocult.

Unity School of Christianity

a fost întemeiat de Charles şi Myrtle Filimore în anul 1889, având o poziţie intermediară între New Thought şi Christian Science.

d) Biserica catolică liberală,

fondată de teozoful Charles Leadbeater în anul 1917, pe nedrept se numeşte catolică, deoarece în fond este o mişcare reâncarnaţionistă şi panteistă.

e) I am – Movement

(mişcarea “Eu sunt”), iniţiată de Guy W. Ballard şi soţia lui, Edna, în anul 1934, propagă ideea migrării spiritului în divinitate, ca şi brahmanismul din Asia.

Aceste mişcări oculte au încercat să se unească într-o forţă ocultă sub denumirea de Alianţa Naţională, sau mai nou Alianţa Internaţională a Gândirii Noi. După cum foarte bine remarcă L.E. Froom, aceste mişcări oculte-teozofice-harismatice-spiritiste sunt nişte “ciocănituri psihice în uşa bisericilor”.16)

*
1) E.G. White, T.V., 513.

2) Dicţionar enciclopedic rom|n, 1966, IV, 474.

3) C.B. Haynes, Spiritualism Versus Christianity, 14, 16, citat de A. Wearner, op. cit., 265.

4) Adelma Vay-Wurmbrand, Aconok (eonii), 1926, 91.92. Cartea a fost scrisă în transă. Spiritul ei călăuzitor, chipurile, era mama ei, baroneasa Catalina Vay. Cartea Adelmei, “Spirit, putere şi materie”, este considerată ca fiind un fel de “catehism” spiritist.

5) E.G. White, P.P., 683.

6) 1 Cron. 10,13 spune: “Lişót baób lidróş”. Şáal = a întreba, a interoga, a cere; ‘ób = necromancier (LXX traduce: necrómontis); dáraş = a căuta răspuns. Traducerea: “L-a căutat pe necromancier să afle un răspuns”. Să nu uităm că fapta era pedepsită cu pedeapsa capitală (Lev. 20,27).

7) E.G. White, T.V., 588.

8) E.G. White, 1 M, 302.

9) E.G. White, M.P., 424.

10) Idem, 558.

11) Evaluările statistice au fost luate din lucrarea lui Hans Heinz, op. cit., 175.

12) Leroy Edwin Froom, Fellow Travelers of Spiritualism, 1963, 8.

13) P. Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie, 1978, 312.

14) Medical Arts and Science, v. XIV/4, 130.

15) K. Szirmai, Okkultisták - Médiumok, 60.61.

16) L.E. Froom, op. cit., 56.

Cuprins