67. Sindicatele negociaza la minister
Dar sindicatele au fost invitate la discuti la Ministerul Transporturilor si daca s-a incheiat sau nu conflictul de munca aflam de la Diana Dumitrascu. Oamenii vor sa stie: maine mai e greva sau nu?Diana Dumitrascu, reporter TVR: Greu de spus daca va mai fi sau nu maine greva. Sindicalistii spun ca nu va fi greva maine, insa asta nu-i impiedica pe angajatii CFR, nemultumiti de rezultatele negocierilor de aici, din aceasta seara, sa declanseze o alta greva spontana. insa sindicalistii i-au indemnat pe salariatii CFR la calm, la responsabilitate, pentru ca inca o zi de greva ar aduce prejudicii si de imagine, dar si pierderi importante de bani la bugetul companiei. Pe de alta parte, cei care au iesit victoriosi de la discutii au fost cei de la CFR Infrastructura, care au semnat un acord cu Ministerul Transporturilor, un acord valabil 30 de zile, pana cand bugetul ministerului va fi aprobat si acesta acord le-ar garanta, in principiu, drepturile salariale pentru urmatoarea luna. insa cei de la CFR Calatori nu au semnat acest acord. Lor li s-a propus o majorare a fondului de salariu de doar 9%, lucru care ii nemultumeste. Vor si ei cel putin 20%, asa cum au primit colegii lor de la Infrastructura. Ramane de vazut ce se va intampla in continuare, cert este ca maine dimineata sunt din nou discutii aici, la Ministerul Transporturilor. /mma
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: TVR 2; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
68. Surprins de greva
Redactor: Ministrul Transporturilor recunoaste ca a fost surprins de greva CFR-istilor. Aseara Razvan Cuc ar fi primit asigurari ca nu va fi protest pe calea ferata. declaratiile au fost facute in deschiderea sedintei de Guvern. Reporter: Din declaratiile facute de Ministrul Transporturilor, se pare ca sindicalistii sunt cei care nu si-au respectat promisiunile. Spunea Razvan Cuc in urma cu putin timp ca ultima intalnire pe tema bugetului si pe tema contractului colectiv de munca a avut loc aseara cu sindicalistii chiar daca contractul colectiv de munca a expirat ieri. Reprezentantii CFR Infrastructura au propus un acord pana cand va fi semnat noul contract, adica sa fie semnata o anexa astfel incat cei care lucreaza la CFR Infrastructura si la CFR Calatori sa nu isi piarda drepturile pe care le au in prezent si vorbim de tichete de masa si diverse sporuri. Au refuzat insa sindicalistii. Ei au fost cei care nu au fost de acord cu aceasta anexa la actualul contract colectiv de munca si au dat asigurari ca nu se va intampla absolut nimic si ca nu va avea loc nicio greva. Am vazut ca in aceasta dimineata lucrurile au stat cu totul altfel si ca zeci de trenuri au avut sute de minute intarziere. in plus, astazi vor continua discutiile la ora 15:00. Se intalnesc din nou reprezentantii de la Minister cu cei de la CFR si cu sindicalistii ca sa discute ce este de facut pentru perioada urmatoare. Cert este ca bugetul la CFR Infrastructura a fost majorat cu 22,5 procente si a fost deja aprobat de Consiliul de Administratie, insa el este blocat in Ministerul Transporturilor pentru ca, spunea ministrul, este in curs de avizare acest buget. Practic de aici si problema cu contractul colectiv de munca pentru ca el nu poate fi semnat pana cand bugetul nu este aprobat si de Ministerul Transporturilor. Urmarim sa vedem ce se intampla si care vor fi rezultatele dupa aceasta intalnire.Razvan Cuc, ministrul Transporturilor: Reprezentantii CFR Infrastructura au propus incheierea unui acord pana la incheierea noului contract colectiv de munca, insa reprezentantii sindicali au refuzat sa faca acest demers. Va spuneam ca am avut intalnire inclusiv aseara si azi dimineata cu reprezentantii. Am primit in cursul serii de ieri asigurari ca nu va fi nicio greva pentru ca au fost respectate toate promisiunile care s-au facut de catre companie. in acest moment urmeaza o noua runda de discutii in cursul zilei de astazi la ora 15:00. Bugetul CFR Infrastructura a fost avizat de catre Consiliul de Administratie si de catre adunarea generala a actionarilor si acum este in curs de avizare intern in cadrul Ministerului urmand sa fie transmis catre Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii pentru avizare. Sorin Grindeanu: Ca sa inteleg mai clar, a existat si exista o intelegere intre dvs sau intre managementul de la CFR si sindicate.Razvan Cuc: Exact. Toate masurile au fost discutate si prinse in buget in directa concordanta cu federatiile reprezentative sindicale din domeniu./mtd/
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Antena 1; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
69. Trenuri blocate de greva, calatori disperati
A fost haos in aceasta dimineata in garile din aproape toata tara. Oamenii nu au putut ajunge la destinatie si au asteptat chiar si cateva ore din cauza unui protest spontan al angajatilor CFR Infrastructura. Peste 100 de trenuri au ramas blocate in gari.Trenurile au ramas blocate in gari iar oamenii au asteptat chiar si cateva ore sa poata porni spre destinatii. Trenul care a plecat de la Brasov si ar fi trebuit sa ajunga la Bucuresti la 10,21 de minute a avut 400 de minute de intarziere.Intervievat: Trebuie sa anunte oamenii, noi stam asteptam trenul doar platim.Reporter: Cu ce ajungeti la servici?Intervievata: Cu microbuz poate, poate, vedem, o zi pierduta.Angajatii CFR Infrastructura sunt nemultumiti ca nu au ajuns la un acord cu cei de la conducere. Ieri, CFR SA anuntau o crestere cu 22,5% a fondului de salarii pentru acest an iar in acest context, conducerea CFR spune ca protestul este ilegal.Intervievat: Problemele ar fi multe incepand de la salarizare si faptul ca la ora actuala din cei aproape 24.000 de salariati de la Cale Ferata undeva la 9.500 sunt platiti la salariul minim timp economie, avem o multime de posturi ramase vacante, este legat protestul si de conditiile de lucru.Si in Galati oamenii au stat cu bagajele pe peron fara sa stie cand pot pleca din gara.'Stimati calatori, ne cerem scuze! Trenurile de circulatie au intarziere necunoscuta, datorita protestului spontan al angajatilor CFR.'Intervievata: Vroiam sa ajung la Buzau.Reporter: Dar ce vi s-a spus?Intervievata: Sunt in greva, nu stiu, asteptam. Ni s-a spus ca o sa plece dar nu se stie cand.38 de trenuri au fost blocate in Galati. Sute de calatori si-au amanat sau anulat drumurile pe care le aveau de facut. in Alba satui sa mai astepte macar o informatie oamenii si-au luat bagajele si au cautat alte mijloace de transport. Intervievat: O ora si ceva avem de cand stam aici, vin de la Suceava si merg la Timisoara, am o problema de rezolvat, cu ala de 18.00 trebuie sa ma intorc. Mai reusesc sa rezolv ce am de rezolvat? Intervievata: Solutia e ca merg cu o masina spre Bucuresti ca sa ajung la timp.Redactor: Colegul meu e in Gara de Nord acolo unde de cateva ore nu a mai intrat si nu a mai iesit niciun tren. Acum care este situatia, se circula?Reporter: in urma cu doar cateva minute a ajuns in Gara de Nord un tren care ar fi trebuit sa ajunga de dimineata la ora 08,30 tren care a venit din directia Ploiesti cu o intarziere de peste 270 de minute insa de azi de dimineata a fost singurul care a intrat in Gara de Nord. De plecat au plecat doua trenuri tot cu intarzieri foarte mari de 120 sau 150 de minute.Exista in acest moment trenuri care au si 400 de minute intarziere si care ar fi trebuit sa ajunga in Gara de Nord foarte de dimineata. Sunt multe persoane care stau si asteapta informatii din partea CFR pentru a vedea ce vor face in continuare daca isi pot relua calatoriile sau daca sunt nevoiti sa mearga catre alte mijloace de transport pentru a putea ajunge catre destinatiile din tara.in acest moment, in Gara de Nord nu se elibereaza bilete, casele de bilete sunt inchise si din jumatate de ora in difuzoarele din gara de Nord se aude un mesaj prin care li se transmite calatorilor ca nu se circula in acest moment si ca cine nu mai doreste sa reia calatoria isi poate lua banii inapoi insa mai multe informatii vom avea legate de protestul si de incetarea protestului la ora 15,00 pentru ca la acea ora este programata o sedinta intre sindicalisti si reprezentatii Ministerului Transporturilor pentru a lua masuri si pentru a oprit acest haos creat in aceasta dimineata.in Gara de Nord sunt trenuri care au 200-400 de minute intarziere si multi oameni care nu pot pleca in acest moment, mai sunt in tara aproximativ 70 de trenuri care sunt blocate.CFR Calatori//apo//
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: B1 TV; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
70. Trenurile nu mai circula
Redactor: Stam de vorba cu domnul Grigore Mare presedintele Federatiei Miscare Comercial din cadrul CFR. Buna dimineata!Grigore Mare, presedintele Federatiei Miscare Comercial din CFR: Buna dimineata! Redactor: Bun, cum va continua ziua? Ce se va intampla in orele urmatoare? Cum vor fi solutionate aceste nemultumiri?Grigore Mare: Deci, noi discutam de mai mult timp pe legea bugetului pentru ca de-a lungul timpului calea ferata a fost vaduvita de toate guvernele care s-au perindat la conducerea tarii. Actualul ministru al Transporturilor a inteles situatia de la calea ferata si am incercat sa rezolvam cumva problema salarizarii de la calea ferata. Vreau sa mentionez ca aproape jumatate din lucratorii de la calea ferata sunt platiti la salariul minim pe economie, grila lor s-a aplatizat, sunt functii cu responsabilitati diferite care sunt platiti la acelasi salariu. Salariatiilor le-a ajuns cutitul la os, nu mai u incredere pentru ca de mult timp ei solicita treaba asta si incercam pe toate caile sa rezolvam aceasta problema care a aparut in zona caii ferate. Redactor: Bun, dar au existat macar promisiuni din partea celor care trebuie sa le rezolve problemele salariale sau existat discutii?Grigore Mare: Pe bugetul care a fost aprobat de Ministerul Transporturilor si care a plecat catre Ministerul de Finante s-au prevazut sume pentru cresterea salariilor.Redactor: Bun, domnule Mare intelegem ca s-a propus in cadrul negocierilor o crestere cu 25 %?Grigore Mare: Da, noi am cerut 25 % plus anumite departajarii in grila de salarizare.Redactor: Bun, si in aceasta dimineata de ce a izbucnit acest protest?Grigore Mare: Sa stiti ca exista neincredere in managementul societatii. A iesit aseara managerul societatii cu un comunicat dar ei spun ca nu mai au incredere in managerul societatii fiindca de-a lungul timpului au fost vaduvi-ti de anumite drepturi ce erau prevazute in contractele colective de munca si asteapta un raspuns de la ministrul Transporturilor. Redactor: Dar pana acum nu stiu nimic clar, este un soi de protest preventiv, ca sa nu se intample ceva rau? Doamne Fereste! Grigore Mare: Sa stiti ca salariatii sunt responsabili si nu o sa se intample, nu stiu la ce va referiti de rau.Redactor: Nu in sensul ca aceste 25 % sa ramana doar promisiuni, la asta ma refer la nimic altceva.Grigore Mare: Da exista o neincredere si asteapta cuvantul ministrul Transporturilor pentru a calma spiritele.Redactor: Bun, astazi este greva de avertisment sau protest spontan ce se in perioada urmatoare? Presupun ca colegii dumneavoastra vor reveni la munca, nu?Grigore Mare: Eu sunt la ministrul Transporturilor, am avut niste discutii cu dansul si in urmatoarea jumatate de ora o sa iasa sa comunice cu salariatii.Redactor: Am inteles. Multumim pentru aceste lamuriri!/ anne / /
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: TVR 1; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
71. Sedinta de guvern
Realizator: La Palatul Victoria a inceput sedinta de guvern. O urmarim si noi in direct.Sorin Grindeanu: Buna ziua, incepem sedinta noastra de astazi, spunand cateva lucruri, si am s-o rog pe doamna vicepremier Sevil Shhaideh sa detalieze. Dar as dori sa va spun la inceput cateva lucruri legate de sedinta noastra de maine in format restrans cu Guvernul Republicii Moldova. Este a treia intalnire de acest tip. Asa cum stiti, parte dintre dumneavoastra veti participa maine. Sunt lucruri concrete pe care le vom decide in sedinta noastra comuna de maine, de la Piatra Neamt. Unul dintre ele este cel legat de donatia pe care Romania o face catre Republica Moldova, cele 96 de microbuze destinate transportului elevilor. Va rog, doamna vicepremier.Sevil Shhaideh: Stimate domnule prim-ministru, in baza schimburilor de scrisori intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Moldova am agreat donatia a 95 de microbuze 16+1, microbuze pentru transportul elevilor. in baza sedintei de maine de la Piatra Neamt vom agrea si lista localitatilor unde aceste microbuze vor merge. Speram ca in maxim trei saptamani, in conformitate cu graficul de livrare al acestor microbuze, ele sunt deja achizitionate, sunt pregatite, mai urmeaza doar sa le transportam catre Chisinau. Speram ca in maxim trei saptamani aceste microbuze sa ajunga in Piata Mare din Chisinau ,unde vom face donatia efectiva catre Guvernul Republicii Moldova.Sorin Grindeanu: De fapt, continuam un program pe care l-am mai avut. in anii trecuti noi am mai donat 100 de microbuze, daca vorbim de acest subiect. Relatia dintre Romaia si Republica Moldova este o relatie speciala, avand in vedere radacinile comune istorice si asteptarile pe care societatea si din Romania, si din Republica Moldova le au. De aceea o consideram o vizita sau o sedinta extrem de importanta din punctul nostru de vedere. Pe ordinea de zi avem, de asemenea, un proiect important, cel legat de fondul de mediu, de aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli. Va rog, domnule vicepremier.Daniel Constantin: Multumesc, domnule premier! Stimati colegi, astazi vom aproba bugetul de venituri si de cheltuieli pentru Administratia fondului de mediu. Este un act normativ extrem de important care sta la baza lansarii masurilor vizavi de protectia mediului asa cum le-am gandit in acest an si cum le avem in programul de guvernare. Vreau sa va spun ca vom avea nu mai putin de 11 masuri, parte dintre ele sunt deja in dezbatere publica, o alta parte vor fi puse in zilele urmatoare pe site-ul institutiei. Ele vor fi finantate, asa cum spuneam, din bugetul Fondului de mediu in mare parte, estimam venituri de aproximativ 562 de milioane de lei, o alta parte vor fi finantate din banii pe care-i avem in Ministerul de Finante din vanzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon. Deci 11 masuri pentru anul 2017, un total de 814 milioane de lei pe care le vom pune la dispozitia potentialilor beneficiari. Rabla, Rabla Plus, masurile pe care deja le cunoasteti si alte masuri noi pe care le gandim cu, spun eu, cu beneficii mult mai mari fata de trecut. V-as da doar un exemplu, la Rabla Plus, acolo unde vrem sa achizitionam si punem la dispozitie fonduri pentru nu mai putin de 1.000 de masini electrice, suma, prima pentru acest an va fi dublata la aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Multumesc!Sorin Grindeanu: Multumesc! Domnule ministru Cuc, am vazut de dimineata greva spontana de la CFR. Daca puteti sa ne dati cateva amanunte legate de acest subiect?Razvan Cuc: Da, domnule prim-ministru. intr-adevar, astazi la ora 7:00, o parte din angajatii CFR Infrastructura si CFR Calatori au declansat un protest spontan. Acest lucru s-a petrecut in conditiile in care inclusiv in cursul serii de ieri am avut discutii cu reprezentantii Federatiei Sindicale de Miscare Comerciala, federatia reprezentativa pentru acest sector. Am discutat toate masurile care au fost aplicate si in bugetul Companiei CFR Infrastructura si aici ma refer la cresterea anvelopei salariale cu un procent de 22,5%. Contractul colectiv de munca a expirat pe 21 martie. Am propus, reprezentantii CFR Infrastructura au propus incheierea unui acord pana la incheierea noului contract colectiv de munca, insa reprezentantii sindicali au refuzat sa faca acest demers. Va spuneam ca am avut intalnire inclusiv aseara si azi dimineata cu reprezentantii. Am primit in cursul serii de ieri, au spus ca nu va fi nicio greva, pentru ca au fost respectate toate promisiunile care s-au facut de catre companie. in acest moment urmeaza o noua runda de discutii, in cursul zilei de astazi, la ora 15:00. Bugetul CFR Infrastructura a fost avizat de catre Consiliul de administratie si de catre adunarea generala a actionarilor si acum este in curs de avizare interna in cadrul ministerului, urmand sa fie transmis catre Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii pentru avizare. Sorin Grindeanu: Ca sa inteleg mai clar, a existat si exista un agreement intre dumneavoastra sau intre managementul de la CFR si sindicat. Razvan Cuc: Exact, toate masurile au fost discutate si prinse in buget in directa concordanta cu federatiile reprezentative sindicale din domeniu.Sorin Grindeanu: Va multumesc! Multumesc reprezentantilor presei! Intram pe ordinea de zi.
Keyword: TAROM; Sursa: Digi 24 HD; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
72. TAROM pierde in fata Blue Air, Wizz Air si Ryanair
Redactor: Cu mai putine avioane, TAROM pierde teren in fata companiilor low-cost. Wizz Air isi pastreaza pozitia de lider in Romania, in timp ce compania nationala a pierdut aproape 8% din cota de piata in ultimii doi ani. Pe de alta parte, Blue Air a avut anul trecut o capacitate de 3,8 milioane de locuri, in crestere cu peste 70% fata de 2015. Si Ryanair promite sa treaca in fata TAROM anul acesta cu o estimare de 2,6 milioane de pasageri. Compania nationala a avut tot mai putini calatori dupa ce a ramas cu doar 21 de avioane. Recent a renuntat si la zborurile internationale de pe aeroportul din Iasi.
Keyword: CFR Infrastructura; Sursa: Antena 1; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
73. 170 de trenuri blocate de greva CFR
Sute de trenuri au fost oprite in gari, din cauza grevei angajatilor de la CFR infrastructura. De la prima ora, mii de calatori fie au asteptat ore in sir pe peroane, fie au gasit alte mijloace de transport. Angajatii cailor ferate cer mariri de salarii si conditii mai bune. Circulatia s-a reluat dupa mai bine de 7 ore, iar autoritatile le-au promis calatorilor despagubiri.Miscarile sociale au oprit inca de la ora 7 dimineata peste 170 de trenuri in mai multe gari din tara. Mii de oameni au ramas blocati pe peroanele din Iasi, Brasov, Cluj, Constanta, Timisoara si Bucuresti. Angajatii de la caile ferate au abandonat trenurile, in semn de protest. Actrita Natasa Raab trebuia sa ajunga la Craiova. Nu a stiu de greva si a ramas blocata in Gara de Nord. Natasa Raab: Eu am diseara spectacol, vreau sa stiu cine imi plateste mie sala? Este inimaginabil! Nu cred ca mai ajung si cineva va plati pentru asta, pentru ca nu se poate!in Gara de Nord, chiar daca ghiseele de bilete au ramas deschise, angajatii nu au mai incasat niciun ban. Zeci de garnituri au fost oprite si in Iasi. La ghiseu, oamenii s-au trezit in fata faptului implinit. Au existat insa si calatori multumiti. Un tren in care se aflau peste 100 de copiii a fost lasat sa circule. Elevii aveau programata excursia de aproape o luna, asa ca angajatii CFR au fost intelegatori. Protestul ar fi trebuit sa dureze doua ore, dar s-a prelungit. La ora 11, 114 trenuri inca stationau. Cele mai multe, in judetul Brasov - 39 de garnituri. Angajatii cailor ferate cer salarii cu 25 la suta mai mari si conditii de munca mai bune.Angajat: Nemultumirile noastre sunt grila de salarizare care noi suntem impartiti pe clase si in ultimul timp liderii nostri de sindicat ne-au pierdut drepturile.Circulatia a fost reluata dupa ora 14, in cele mai multe zone ale tarii. Trenurile au plecat chiar si cu 300 de minute, intarziere. Sindicalistii nu exclud noi proteste, in zilele urmatoare.
Keyword: CFR Infrastructura; Sursa: Realitatea TV; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
74. Greva spontana la CFR S.A./Circulatia trenurilor afectata de protest - interventie telefonica, Oana Branzan, purt. de cuv. CFR S.A.
Redactor: S-a declansat un protest spontan, ne anunta Compania Nationala de Cai Ferate CFR, care informeaza pe aceasta cale ca o parte dintre angajatii feroviari au declansat un protest spontan incepand cu ora 7:00, actiune care afecteaza graficul de circulatie al trenurilor. incercam sa intelegem despre ce este vorba, pentru ce protesteaza acesti angajati de la CFR S.A. Intram in direct prin telefon cu doamna Oana Branzan, purtator de cuvant al CFR Infrastructura. Ce ne puteti spune despre acest protest spontan al angajatilor din CFR care a inceput de o ora si jumatate, intelegem ca activitatea este afectata. Ce vor acesti oameni si ce le raspunde compania?Oana Branzan: Trebuie mentionat in primul rand ca acest protest spontan s-a declansat in contextul in care deja la nivel central administratia si sindicatele reprezentative se afla in pline negocieri pentru semnarea noului contract colectiv de munca valabil pentru perioada 2017-2018. Vechiul contract de munca a expirat pe 21 martie, ieri, cand administratia a informat sindicatele ca pentru a nu-si pierde anumite drepturi salariatii, trebuie semnat acord pana la finalizarea noului contract colectiv de munca.De asemenea, adminstratia inca de ieri i-a anuntat pe sindicalisti ca exista prevazuta in bugetul pe acest an o crestere a fondului se salarii cu 22,5% pentru acest an. Redactor: intelegem ca angajatii si sindicatele ar fi nemultumiti de faptul ca aproape jumatate din personalul CFR este platit cu salariul minim pe economie, dupa majorarea pragului minim la 1450 de lei. Este adevarat?Oana Branzan: S-a facut aceasta majorare conform procedurilor legale si pe langa aceasta majorare noul contract colectiv de munca, prin bugetul pe acest an, este prevazuta si aceasta crestere a fondului de salarii cu 22,5%. Trebuie mentionat faptul ca acest protest spontan, aceasta forma de protest incalca procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei pentru ca in acest moment se inregistreaza pierderi financiare, dar cel mai important este faptul ca afecteaza transportul pasagerilor care deja si-au procurat aceste bilete pentru efectuarea calatoriei, iar graficul lor de transport este afectat. Redactor: Ce recomandati calatorilor care si-au procurat deja bilete, probabil sa afla in gari, unii dintre ei. Ce pot face acestia?Oana Branzan: Le recomandam calatorilor care nu au plecat inca la drum sa sune inainte la numarul de telefon 0219521 pentru a afla informatii cand pleaca trenul pentru care si-au procurat bilete. ii asiguram ca se poarta in acest moment discutii cu federatiile sindicale astfel incat sa gasim solutiile optime sa reluam circulatia in conditii de siguranta iar calatorii sa nu fie afectati atat de mult. De asemenea, si salariatii le sugeram faptul ca trebuie sa reintre in programul normal si sa dea drumul la trenuri.Redactor: Celor care si-au achizitionat bilete si au ales o alta cale pentru ca iata sunt impiedicati sa-si efectueze calatoria, li se returneaza banii pe bilet?Oana Branzan: Vom purta discutii cu operatorii de transport feroviar de calatori, CFR S.A. este doar administrator de infrastructura, astfel incat sa gasim solutiile optime ca acesti calatori sa poata avea la indemana toate caile legale in legatura cu biletul procurat pe aceasta zi.Redactor: Ce semnale aveti de la angajati? Cand credeti ca se va incheia acest protest spontan?Oana Branzan: in acest moment se poarta discutii cu cei care au oprit lucrul la nivelul fiecarei regionale de cale ferata. Din datele pe care le avem centralizate pana in acest moment, ca nu toate trenurile sunt oprite, doar anumite trenuri, pe raza a 7 regionale de cale ferata - este vorba de Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi si Galati. Pe raza regionalei Constanta traficul feroviar se desfasoara conform mersurilor trenurilor. Redactor: Multumim foarte mult pentru aceasta interventie. //dani//
Keyword: CFR Infrastructura; Sursa: B1 TV; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
75. Scandal la casele de bilete
Redactor: Vorbim cu doamna Oana Branzan, sef Birou Presa CFR Infrastructura. Buna dimineata!Oana Branzan, purtator de cuvant al CFR S.A.Infrastructura: Buna dimineata!Redactor: Ce se intampla in Gara? Vedem oameni care stau la coada, vedem oameni care se plang ca nu-si primesc banii pe bilele, oameni carora nu li se spune absolut nimic despre cursele care ar urma sa plece sau sa nu plece din gara?Oana Branzan: Da o informatie de ultima ora, pot sa va anunt ca pe Regionala Craiova a incetat protestul spontan. Trenurile si-au reluat circulatia, au fost afectate din cauza acestui protest al angajatilor feroviari 5 trenuri de calatori care incepand cu ora 09:25 au fost repuse in circulatie. Protestul spontan este in curs de derulare pe raza celorlalte regionale de cale ferata, avem acum la situatia din acest moment un numar de 140 de trenuri afectate, trenuri care au fost oprite in statiile de cale ferata. Trebuie mentionat faptul ca acest protestul spontan, din pacate, a fost declansat incepand cu ora 07:00 in contextul in care la nivelul companiei se poarta negocierii in vederea semnarii noului contract colectiv de munca, un contract care si-a incetat activitatea ieri pe data de 21 martie. in timpul negocierilor Administratia Feroviara a anuntat federatiile sindicale reprezentative si semnatare ale contractului colectiv de munca ca in bugetul pe acest an este prevazuta o crestere a fondului de salarii cu 22,5% si de asemenea masuri de imbunatatire a conditiilor de munca.Redactor: Bun, sunt de acord cu dumneavoastra, haideti sa vedem ce se intampla cu oamenii aflati in Gara de Nord? Ma rog, statistici nu cred ca pe oamenii de acolo ii intereseaza.Oana Branzan: CFR Calatori a anuntat conditiile in care anumiti calatori isi pot recupera banii pe bilete. Compania Nationala discuta in acest moment cu reprezentantii locali din toate cele 7 regionale de cale ferata astfel incat angajatii sa inteleaga ca acest protest spontan trebuie sa inceteze, este un protest ilegal care aduce grave prejudicii companiei dar si calatorilor care si-au procurat bilete pentru aceasta calatorie.Redactor: Bun, tot nu m-ati lamurit, dati-mi un raspuns la aceasta intrebare, concret. Cei pe care ii vedem in aceste momente in imagini, credeti-ma nu-i intereseaza pe oamenii de acolo ca ai dumneavoastra colegi discuta intre ei si ca protestul este ilegal. Chiar nu-i intereseaza, concret, isi i-au banii pe bilete sau nu, pleaca trenul sau nu?Oana Branzan: Operatorul national CFR Calatori a anuntat conditiile in care isi ... .Redactor: Bun, care sunt aceste conditii? Haideti sa ni le spuneti si noua! Doamna Branzan raspundeti la intrebarii nu sa ne spuneti dumneavoastra ce doriti, care sunt conditiile acestea?Oana Branzan: Eu va spun doar ca eu reprezint compania care administreaza infrastructura feroviara.Redactor: Bun, stiti ce se intampla in acest moment in gara? Spuneti-ne conditiile!Oana Branzan: Asta am explicat si noi ca protestul este ilegal si ca principalii oameni care au de suferit din aceasta cauza sunt chiar calatorii si ca angajatii nostri nu au motive sa intrerupa lucrul. Ceea ce inseamna ca circulatia trenurilor trebuie sa fie reluata din acest moment, trenurile trebuie sa circule. Redactor: Bun, si daca trenurile incep sa circule la 19:00, diseara, ce se intampla cu oamenii care au dat niste bani pe ceva?Oana Branzan: Asa este, au dreptate, banii pe bilete se pot recupera de la casele de bilete, trebuie sa se intereseze la personalul feroviar si la personalul de la casele de bilete de unde isi pot recupera banii. Noi depunem toate eforturile ca toate trenurile sa fie repuse in circulatie, angajatii nostri sa inteleaga ca acest protest spontan nu trebuie sa aiba loc si trebuie sa inceteze.Redactor: Da din pacate doamna Branzan am vazut situatii diferite, oamenii nu pot sa ajunga sa-si inmormanteze rudele pentru ca sunt blocati acolo in Gara de Nord. Am vazut o doamna careia i-a murit fratele si pur si simplu este posibil sa nu ajunga la inmormantare.Oana Branzan: Noi vom reveni cu amanunte si toate masurile pe care le vom lua sunt ca toate trenurile sa fie puse din nou in circulatie. Regretam acest fapt, asta am explicat si noi angajatilor ca protestul este ilegal si trebuie sa nu aiba loc pentru ca calatorii sufera cel mai mult si de asemenea vor fi si prejudicii financiare ale companiei.Redactor: Bun, dar cu angajatii de la casele de bilete a vorbit cineva pentru ca nici unul dintre cei care stau in acest moment la rand nu a fost anuntat de absolut nimic?Oana Branzan: Angajatii care vand bilete, casierele sunt angajate ale Operatorului National CFR Calatori, sunt convinsa ca si ele au fost informate ce sa faca, cum sa faca astfel incat calatorii sa-si poata procura bilete si sa poata sa plece in calatorie.Tot ceea ce noi facem acum este sa-i convingem pe salariati sa dea drumul la trenuri iar calatorii sunt cei afectati. Vom reveni imediat cu amanunte si cu masurile pe care le vom lua in perioada urmatoare, in intervalul orar urmator. Redactor: Bun, spuneti ca cautati sa-i convingeti pe angajati, cu ce anume sa-i convingeti?Oana Branzan: Negocierile vor continua si astazi, toate masurile care vin in beneficiul salariatilor nostri atat din punct de vedere al salariatilor cat si a conditiilor de munca au fost aduse la cunostiinta reprezentantilor sindicatelor feroviare.Conform legii administratia negociaza contractul colectiv de munca cu federatiile sindicale reprezentative care ii reprezinta la randul lor pe salariatii nostri.Deci angajatii nostri trebuie sa constientizeze faptul ca trebuie semnat acest contract colectiv de munca si ca toate conditiile in beneficiul lor vor fi stipulate in acest contract.Redactor: Multumim!/ anne / /
Keyword: CFR Calatori; Sursa: Realitatea TV; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
Dostları ilə paylaş: |