125. Companiile feroviare au parcurs toate etapele necesare demararii negocierilor cu federatiile sindicale reprezentative si au respectat termenele legale pentru elaborarea si promovarea bugetelor pentru acest an care prevad cresteri salariale, se arata
Companiile feroviare au parcurs toate etapele necesare demararii negocierilor cu federatiile sindicale reprezentative si au respectat termenele legale pentru elaborarea si promovarea bugetelor pentru acest an care prevad cresteri salariale, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor remis miercuri AGERPRES.Am avut in vedere marirea anvelopei salariale pentru angajatii feroviari. Se pare ca mesajul aceasta nu a ajuns in teritoriu. Ca lideri de sindicat, spuneti ca nu sustineti acest protest spontan. Cu toate acestea, fac apel si la dumneavoastra, sa va asigurati ca informatia despre cresterea salariala va ajunge la oameni. In bugetele CFR S.A. si CFR Calatori sunt prevazute cresteri salariale. Bugetele vor fi aprobate prin Hotarare de Guvern. In prezent, proiectele se afla pe circuitul de avizare, a declarat ministrul Transporturilor, Razvan Cuc.Acesta a participat la negocierile de miercuri dintre administratiile si organizatiile sindicale, iar liderii sindicali au informat conducerea ministerului cu privire la faptul ca oprirea spontana a lucrului a fost organizata in mediul online de catre salariati.Miercuri dupa-amiaza, la sediile CFR S.A. si CFR Calatori au avut loc noi runde de negocieri pentru incheierea de acorduri sau acte aditionale la Contractele Colective de Munca. Au fost analizate si discutate solutii pentru revendicarile si problemele salariatilor.O parte dintre angajatii feroviari au declansat miercuri dimineata un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe sapte regionale, mai putin Constanta, a informat CFR SA. Trenurile au fost oprite pe regionalele Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Brasov, Iasi si Galati. Contractul colectiv de munca al angajatilor CFR SA a expirat miercuri, iar joi expira si Contractul colectiv de munca al angajatilor de la CFR Calatori.Sursa: Agerpress
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Radio Cluj; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
126. Consens intre salariati si administatia CFR
Miercuri, 22 martie, s-a ajuns la un consens in negocierile purtate de sindicalisti cu conducerea Companiei Nationale de Cai Ferate. Adminstratia s-a obligat printr-un proces verbal sa faca toate demersurile pentru ca feroviarii sa primeasca majorarile salariale de 20 %, ne-a declarat liderul Sindicatului Libertatea Cai Ferate Cluj, Marius Muresan. La negocieri a participat si ministrul transporturilor Razvan Cuc, care a dat asigurari ca va tine cont in buget de revendicarile salariatilor precum si de modificarea statutului feroviarului. Acest statut face referire printre altele si la varsta de pensionare a salariatilor din CFR care pana in 2001 era mai mica decat astazi. Contractul colectiv de munca pentru CFR Calatori va fi semnat dupa 5 aprilie, a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Gabriel Rodrigo Maxim.Redactia
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Radio Mures; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
127. Continua negocierile cu sindicalistii de la Caile Fe...
Continua negocierile cu sindicalistii de la Caile Ferate Publicat in 22 Mar 2017 ora 6:44 pm radiomures La Ministerul Transporturilor continua negocierile cu sindicalistii de la Caile Ferate, dupa ce la mai multe regionale din tara a fost greva spontana astazi, iar trenurile nu au circulat timp de mai multe ore.La ora 24:00 expira Contractul Colectiv de Munca la Compania CFR Calatori, iar sindicalistii nu sunt multumiti cu aceasta crestere salariala de doar 9% pe care a propus-o administratia. Ei au cerut o crestere de 20 de procente. Sunt discutii si cu sindicatele de la CFR Infrastructura. Angajatii acestei companii sunt cei care au oprit astazi activitatea, intr-un protest spontan.La CFR Infrastructura, Contractul Colectiv de Munca a expirat deja, iar sindicalistii nu au fost de acord cu prelungirea cu cel mult trei luni a actualului Contract Colectiv de Munca, urmand ca prin noul contract sa fie suplimentat fondul de salarii cu 22 de procente. La cele doua companii feroviare de stat sunt aproximativ 30.000 de angajati, iar in lipsa unui acord cu cele doua companii, sindicalistii ar putea opri si maine activitatea, intr-un alt protest spontan.Sursa: RRA
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Bank News; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
128. Contractul colectiv de munca pentru CFR Calatori va fi semnat dupa 5 aprilie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, presedintele Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Gabriel Rodrigo Maxim, subliniind ca federatia va trimite in terito
Contractul colectiv de munca pentru CFR Calatori va fi semnat dupa 5 aprilie, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, presedintele Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Gabriel Rodrigo Maxim, subliniind ca federatia va trimite in teritoriu mandatele prin care solicita imputernicire pentru semnarea unui acord care sa acopere perioada pana la aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli.A venit ministrul (ministrul Transporturilor, Razvan Cuc n.r) si la negocierile de la CFR Infrastructura si la negocierile de la CFR Calatori. Suntem inca la negocieri, dar ministrul a plecat. Domnul ministru a promis ca face tot ce tine de dansul pentru a aproba bugetele de venituri si cheltuieli cat de repede permite legea, cat mai repede posibil, astfel incat sa negociem contractele colective de munca si sa le semnam si sa le inregistram ulterior. (...) Noi, ca Federatie, trimitem in teritoriu mandate prin care le solicitam membrilor de sindicat sa ne imputerniceasca sa semnam un acord pentru perioada pana se aproba bugetele de venituri si cheltuieli, a spus Rodrigo Maxim.Intrebat cand estimeaza ca ar putea fi semnat noul contract colectiv de munca, acesta a raspuns dupa 5 aprilie.In ceea ce priveste un posibil protest spontan al angajatilor CFR Calatori, acesta a precizat ca federatia isi va informa membrii despre rezultatul negocierilor, dar decizia legata de ceea ce vor face in continuare le apartine.Noi ne vom informa membrii de sindicat despre negocieri cand se vor termina, le vom da procesele verbale de negociere. Vor trage concluziile singuri (...) hotararea pentru ce vor face oamenii in continuare este a lor, a mai afirmat liderul de sindicat.Cu cateva ore inainte, Rodrigo Maxim declarase pentru AGERPRES ca mecanicii de locomotiva ar putea sa declanseze actiuni de protest joi, de la ora 00:00, cand expira contractul colectiv de munca.Fiind o federatie care are 90% din mecanicii de locomotiva de calatori, acestia m-au sunat, foarte multi, si mi-au spus ca si ei vor sa se alature miscarii de protest a celorlalti feroviari joi, de la ora 0:00. Ei au vrut sa se alature de astazi (miercuri - n.r.) dar le-am explicat ca inca au contract colectiv de munca pana la ora 0:00 si i-am rugat sa stea linistiti pana la acea ora, mai ales ca s-ar putea totusi astazi sa se negocieze ceva la CFR Calatori. Poate semnam vreun contract, sau un acord, deci exista variante si e bine sa astepte, cine stie, poate in ceasul al 12-lea vine mintea si la CFR Calatori si la Guvernul Romaniei. Le-am explicat ca, daca opresc lucrul, noi nu putem decat sa le spunem ca nu putem organiza asa ceva. In schimb, vom demara procedurile pentru greva generala, vom merge la ITM Bucuresti, pentru consiliere, mai departe cu greva de avertisment si cu greva, a afirmat Rodrigo Maxim.O parte dintre angajatii feroviari au declansat miercuri dimineata un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe sapte regionale, mai putin Constanta, a informat CFR SA. Contractul colectiv de munca al angajatilor CFR SA a expirat miercuri.Sursa: Agerpress
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Reporter Tv; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
129. Cresc lefurile la CFR. Bugetul companiei prevede o crestere cu 22,5% a fondului de salarii
Cresc lefurile la CFR. Bugetul companiei prevede o crestere cu 22,5% a fondului de salarii 7:47, 22 martie 2017 viziteloading...Bugetul CFR SA prevede, pentru 2017, o crestere cu 22,5 la suta a fondului de salarii, crestere care se va regasi, in urma negocierilor cu partenerii sociali, in salariile angajatilor, anunta reprezentantii Companiei Nationale de Cai Ferate, care precizeaza ca, dupa expirarea contractului colectiv de munca, ar putea fi incheiat un act aditional de maximum 90 de zile, pentru ca angajatii sa nu isi piarda anumite drepturi, scrie News.ro. Pana in prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare elaborarii si promovarii bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administratie (CA) si aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) si transmis ministerelor pe circuitul de avizare si aprobare, prin emiterea hotararii de guvern , arata reprezentantii companiei, adaugand ca marirea fondului de salarii cu 22,5 la suta este sustinuta si de Ministerul Transporturilor.In cadrul negocierilor cu federatiile sindicale, conducerea CFR SA a propus sa fie semnat un act aditional pe o perioada de minimum 30 de zile si maximum 90 de zile dupa expirarea contractului colectiv de munca din data de 22 martie 2017, pentru ca angajatii companiei sa nu isi piarda anumite drepturi, precum acordarea sporurilor, bonurilor de masa si ajutoarelor sociale sau plata orelor festive, mai spun reprezentantii companiei.
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Agerpres; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
130. Cuc: Negocieri cu sindicatele feroviare la ora 15,00; bugetul CFR Infrastructura e in curs de avizare - AGERPRES
Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a anuntat ca miercuri, la ora 15,00, va avea loc o noua runda de negocieri cu reprezentantii CFR si ai sindicatelor din domeniu, precizand ca bugetul companiei CFR Infrastructura, care prevede o crestere cu 22,5% a anvelopei salariale, este in curs de avizare interna, urmand sa fie agreat si de ministerele Finantelor si Muncii.c4386c8d-5dff-46a7-8050-b23ba7cd3800Astazi, la ora 7,00, o parte din angajatii CFR Infrastructura si CFR Calatori au declansat un protest spontan. Acest lucru s-a petrecut in conditiile in care, inclusiv in cursul zilei de ieri (marti - n.r.), am avut discutii cu reprezentantii Federatiei Sindicale Miscare Comerciala, federatia reprezentativa pentru acest sector. Am discutat toate masurile care au fost aplicate si in bugetul companiei CFR Infrastructura si aici ma refer la cresterea anvelopei salariale cu un procent de 22,5, a declarat Razvan Cuc, in deschiderea sedintei de Guvern, dupa ce premierul i-a cerut informatii privind situatia generata de greva spontana de la CFRIntrebat de prim-ministrul Sorin Grindeanu daca intre reprezentantii Ministerului Transporturilor, ai CFR si sindicate exista un agreement, Cuc a spus: Toata masurile au fost discutate si prinse in buget in directa concordanta cu federatiile reprezentative sindicale din domeniu.El a explicat ca pe 21 martie contractul colectiv de munca a expirat.Reprezentantii CFR Infrastructura au propus incheierea unui acord pana la incheierea unui nou contract colectiv de munca, insa reprezentantii sindicali au refuzat sa faca acest demers. (...) Am avut intalnire, inclusiv aseara, si azi-dimineata cu reprezentanti. Am primit in cursul serii asigurari ca nu va fi nicio greva, pentru ca au fost respectate toate promisiunile care s-au facut de catre companie. Urmeaza o noua runda de discutii in cursul zilei de astazi, la ora 15,00, a informat ministrul.Razvan Cuc a precizat ca bugetul CFR Infrastructura a fost avizat de catre Consiliul de Administratie si Adunarea Generala a Actionarilor.Acum este in curs de avizare interna in cadrul ministerului, urmand sa fie transmis catre Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii catre avizare, a precizat Cuc.AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stanescu, editor online: Simona Arustei)
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Ziarul Faclia; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
131. Deputatul PSD Cristina Burciu: Nu cred in discriminarea pozitiva
Deputatul PSD Cristina Burciu: Nu cred in discriminarea pozitiva 22 martie 2017 | INTERVIUCristina Burciu a castigat din partea PSD Cluj, la alegerile generale din 11 decembrie 2016, un mandat de deputat. Cristina Burciu a fost a treia pe lista PSD Cluj pentru Camera, ceea ce i-a asigurat fotoliul de parlamentar, dupa ce formatiunea social-democrata a obtinut 59.894 de voturi si un scor de 26,24%. Social democrata s-a nascut la 24 martie 1969 si este licentiata in finante contabilitate, fiind absolventa a Universitatii a??'Babes-Bolyai''. Pana in 2013 a lucrat in sistemul bancar dupa care a ocupat functia de director economic, respectiv director general interimar in cadrul Companiei de Apa Aries din Turda. Dupa preluarea mandatului de deputat, Cristina Burciu a devenit membru al Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare.Rep: Doamna Cristina Burciu, ati parcurs primele trei luni de activitate in Parlamentul Romaniei. Ce inseamna pentru dumneavoastra misiunea de a-i reprezenta pe clujeni in forul legislativ al tarii? Deputat Cristina Burciu: Primele trei luni au fost perioada de acomodare pentru mine, fiind la primul mandat. Cu toate acestea am incercat sa accelerez cat de mult procesul, pentru ca nu-mi doresc sa fiu privita ca un invatacel, ci vreau sa implementez ceea ce mi-am propus si ceea ce am promis in campania electorala. Ii reprezint pe clujeni si, in special, pe turdeni, locuiesc in Turda si stiu foarte bine cu ce probleme se confrunta orasul. Am acum sansa sa fac ceva efectiv in acest sens, clujenii si mai ales turdenii mei m-au investit cu incredere, ramane sa confirm.Rep: Care ar fi pentru dumneavoastra prioritatile in acest mandat si in ce masura ar putea fi realizate? Cristina Burciu: Fac parte in Parlament dintr-o comisie foarte ofertanta, respectiv cea de politica economica si prioritatile mele sunt imbunatatirea mediului economic din regiunea noastra, combaterea somajului, cresterea numarului si a calitatii locurilor de munca, combaterea saraciei si a excluziunii sociale. Mai mult, in Turda, eu fac parte dintr-o echipa formata in urma cu cativa ani in jurul primarului orasului, domnul Cristian Matei. Vreau sa fiu o prelungire a administratiei locale in Parlament si sa sprijin prin orice parghie legala comunitatea noastra, sa aiba acces la finantare si proiecte atat de necesare. Ma bazez foarte tare pe echipa puternica creata la Turda si pe experienta mea de economist. Cred ca vom avea un mandat de succes si eu si clujenii si turdenii care m-au trimis sa-i reprezint in Parlament.Rep: Proveniti din zona Turda. care au fost principalele probleme semnalate de cetatenii de aici si cum le veti putea rezolva prin intermediul parghiilor parlamnetare de care dispuneti? Cristina Burciu: Stiu si vedem cu totii in fiecare zi starea de degradare a drumurilor din oras si mai ales a cailor de acces. Aceasta situatie complicata reprezinta o prioritate pentru Primaria Turda si doresc sa-mi aduc aportul nemijlocit. Domnul Cristian Matei a demarat procedeul de transfer din administrarea locala in cea a CNAIR a unor drumuri din municipiu, la randul meu am depus o interpelare la ministrul transporturilor pentru a rezolva cu celeritate aceasta situatie. In urma discutiilor purtate de prefect cu domnul primar ma bucur ca hotararea de guvern a fost deja redactata si urmeaza a fi promovata in cel mai scurt timp. Noi consideram ca fiind ceea mai simpla si eficienta metoda prin care, in cel mai scurt timp, toate drumurile de acces in oras vor fi reabilitate.Rep: In urma alegerilor din 11 decembrie, judetul Cluj e reprezentat in Parlament de doar doua femei, dumneavoastra si doamna Cataniciu. De ce credeti ca s-a ajuns ca partidele clujene sa promoveze atat de slab femeile in forul legislativ? Cristina Burciu: Nu stiu ce fac celelalte partide, dar eu ma bucur ca in PSD femeia este respectata si se vede asta si prin faptul ca este al doilea mandat consecutiv in care organizatia judeteana este reprezentata si de o femeie. Doamna Aurelia Cristea a avut un mandat foarte bun, chiar citeam zilele acestea despre efectele pozitive ale legii antifumat la un an de la implementare. Sunt convinsa ca ma voi ridica, la randul meu, asteptarilor unei societati inca usor misogine.Rep: Ce credeti ca se poate face pentru a creste sansele femeilor de a se implica in viata parlamentara? Cristina Burciu: Cu cat doamnele din politica vor demonstra consecventa, seriozitate si profesionalism in domeniile lor, cu atat imaginea femeii in politica va fi una mai solida si de necontestat. Cu cat mai putine doamne vor trata politica la rubrica de can can, cu atat egalitatea de gen in Parlament va fi una echilibrata.Rep: Ari fi o solutie legiferarea cotelor de gen? Cristina Burciu: Nu cred in supralegiferare! Cred ca trebuie sa demonstreze ceea ce poate si ceea ce stie indiferent daca este femeie sau barbat. Nu cred in discriminarea pozitiva. PSD face parte din familia socialistilor europeni, iar recomandarea in cadrul familiei noastre europene este de egalitate de gen pe toate listele de candidati, conditie in mare parte respectata, chiar si prin exemplul propriu.Interviu realizat de Cosmin PURIS
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Ziare Com Constanta; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
132. Deputatul Robert Boroianu cere eliminarea taxei la Podul Fetesti-Cernavoda pentru cei din Dobrogea
Deputatul Robert Boroianu cere eliminarea taxei la Podul Fetesti-Cernavoda pentru cei din Dobrogea Cuget LiberDeputatul PNL de Constanta Robert Boroianu a adresat, recent, o intrebare ministrului Transporturilor, Alexandru Razvan Cuc, prin care ii atragea atentia ca, pentru locuitorii si firmele din Dobrogea, taxa perceputa la podul peste Dunare de la Fetesti-Cernavoda este una discriminatorie. In calitate de parlamentar de Constanta, consider ca atat constantenii, cat si ceilalti locuitori din judetele Ialomita si Tulcea, care sunt nevoiti sa circule aproape zilnic pe autostrada A2 pentru a iesi/intra in localitatile de resedinta, dar si firmele inregistrate in cele trei judete mentionate sunt practic discriminati fata de restul tarii, prin cheltuielile pe care le au in plus, prin obligativitatea platii taxei la podul peste Dunare de la Fetesti-Cernavoda, iar acest lucru trebuie corectat de catre autoritatile abilitate, este de parere parlamentarul liberal. Robert Boroianu sustine acest demers de eliminare a taxei avand in vedere faptul ca in alte zone ale tarii, riveranii nu platesc ... citeste toata stireaMiercuri, 22 Martie 2017, ora 05:03 Cuget Liber
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Ziare Com Constanta; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
133. Deputatul Robert Boroianu: Taxa de pod de la Fetesti este discriminatorie
Deputatul Robert Boroianu: Taxa de pod de la Fetesti este discriminatorie Observator de ConstantaDeputatul PNL de Constanta, Robert Boroianu, a adresat saptamana trecuta o intrebare ministrului Transporturilor, Alexandru-Razvan Cuc, prin care ii atragea atentia ca, pentru locuitorii si firmele din Dobrogea, taxa perceputa la podul peste Dunare de la Fetesti-Cernavoda este una discriminatorie. In calitate de parlamentar de Constanta, consider ca atat constantenii, cat si ceilalti locuitori din judetele Ialomita si Tulcea, care sunt nevoiti sa circule aproape zilnic pe autostrada A2 pentru ... citeste toata stireaMarti, 21 Martie 2017, ora 23:59 Observator de Constanta
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Ziua de Cluj; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
134. Despagubiri de 38 milioane de euro pentru localnicii de pe traseul Autostrazii Transilvania
Economie Despagubiri de 38 milioane de euro pentru localnicii de pe traseul Autostrazii Transilvania Ziua de Cluj , 22 martie 2017, 12:46comentarii:0Guvernul a alocat bani pentru exproprierea terenurilor aflate pe aliniamentul Autostrazii Transilvania (A3), mai precis pentru tronsonul cuprins intre Campia Turzii si Targu-Mures.Ministerul Transporturilor a lansat in dezbatere publica proiectul de hotarare a guvernului privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul tronsonului nr. 1C, subsectiunea Ogra - Targu-Mures, aflat pe teritoriul localitatilor Cristesti, Gheorghe Doja, Ogra, Sanpaul, Ungheni, Targu-Mures (judetul Mures) din cadrul obiectivului de investitii Autostrada Brasov - Targu-Mures - Cluj - Oradea. Pentru acest proiect de hotarare este nevoie de 175 de milioane de lei, suma necesara despagubirilor imobilelor aflate in proprietate privata ce trebuie sa fie expropriate: 38 de cladiri, pe 64.689 mp. ;Suma aferenta imobilelor prevazute in anexa nr. 2 la proiectul de hotarare a guvernului rezulta din raportul de evaluare intocmit de catre un expert autorizat UNEVAR, in conformitate cu dispozitiile legii nr. 255/2010, cu modificarile si completarile ulterioare si ale hotararii guvernului nr. 53/2011, se specifica in nota de fundamentare a proiectului. Conform informatiilor ZIUA de CLUJ, existau intarzieri mari in executia tronsoanelor din A3, atat de la Cluj-Napoca spre Bors, cat si de la Campia Turzii la Targu-Mures. Pe ultimul tronson, cei 55 km de autostrada sunt impartiti in 5 loturi, trei pe portiunea Ogra (jud. Mures) - Campia Turzii, de 3,6 km, 17,9 km si 15,6 km, respectiv alte doua loturi pe portiunea Targu-Mures - Ogra, unul de 9 km (4,5 km autostrada, 4,5 km drum de legatura) sil de-al doilea de 10,1 km. Intarzierea a fost semnalata si de Asociatia Pro Infrastructura (API). ;Pe A3, sectorul Campia Turzii - Targu-Mures, se lucreaza abia pe 10 km din totalul de 55 km. Motivul invocat de catre autoritati pentru acest blocaj e faptul ca lipseste o revizuire a acordului de mediu, conform API. Aceasta a solicitat Companiei de Autostrazi si Ministerului Transporturilor asumarea de decizii urgente in vederea deblocarii situatiei pentru a evita pierderea unui alt an de constructie pentru un proiect aflat deja in intarziere majora. Proiectul autostrazii Brasov - Bors a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde de euro incheiat cu compania americana Bechtel, ce trebuia executat pana in 2012. Contractul a suferit multe modificari, fiind reziliat in 2013. Pentru 12,5% din autostrada statul a platit Bechtel 1,2 miliarde de euro.Ulterior s-au dat noi termene de finalizare, ultimul estimat fiind 2020. Din soseaua Brasov - Bors, de 433 km, sunt finalizati 52 km, pe tronsonul Campia Turzii - Gilau, construit de Bechtel. In prezent se afla in lucru sau in pregatire tronsoanele Gilau - Nadaselu, Targu-Mures - Ogra - Campia Turzii, Suplacu de Barcau - Bors. De acelasi autor
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Punctul; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
135. Despagubiri de 38 milioane de euro pentru localnicii de pe traseul Autostrazii Transilvania
Guvernul a alocat bani pentru exproprierea terenurilor aflate pe aliniamentul Autostrazii Transilvania (A3), mai precis pentru tronsonul cuprins intre Campia Turzii si Targu-Mures.Ministerul Transporturilor a lansat in dezbatere publica proiectul de hotarare a guvernului privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor situate pe amplasamentul tronsonului nr. 1C, subsectiunea Ogra - Targu-Mures, aflat pe teritoriul localitatilor Cristesti, Gheorghe Doja, Ogra, Sanpaul, Ungheni, Targu-Mures (judetul Mures) din cadrul obiectivului de investitii Autostrada Brasov - Targu-Mures - Cluj - Oradea.Pentru acest proiect de hotarare este nevoie de 175 de milioane de lei, suma necesara despagubirilor imobilelor aflate in proprietate privata ce trebuie sa fie expropriate: 38 de cladiri, pe 64.689 mp. ;Suma aferenta imobilelor prevazute in anexa nr. 2 la proiectul de hotarare a guvernului rezulta din raportul de evaluare intocmit de catre un expert autorizat UNEVAR, in conformitate cu dispozitiile legii nr. 255/2010, cu modificarile si completarile ulterioare si ale hotararii guvernului nr. 53/2011, se specifica in nota de fundamentare a proiectului.Conform informatiilor ZIUA de CLUJ, existau intarzieri mari in executia tronsoanelor din A3, atat de la Cluj-Napoca spre Bors, cat si de la Campia Turzii la Targu-Mures. Pe ultimul tronson, cei 55 km de autostrada sunt impartiti in 5 loturi, trei pe portiunea Ogra (jud. Mures) - Campia Turzii, de 3,6 km, 17,9 km si 15,6 km, respectiv alte doua loturi pe portiunea Targu-Mures - Ogra, unul de 9 km (4,5 km autostrada, 4,5 km drum de legatura) sil de-al doilea de 10,1 km.Intarzierea a fost semnalata si de Asociatia Pro Infrastructura (API). ;Pe A3, sectorul Campia Turzii - Targu-Mures, se lucreaza abia pe 10 km din totalul de 55 km. Motivul invocat de catre autoritati pentru acest blocaj e faptul ca lipseste o revizuire a acordului de mediu, conform API. Aceasta a solicitat Companiei de Autostrazi si Ministerului Transporturilor asumarea de decizii urgente in vederea deblocarii situatiei pentru a evita pierderea unui alt an de constructie pentru un proiect aflat deja in intarziere majora.Proiectul autostrazii Brasov - Bors a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde de euro incheiat cu compania americana Bechtel, ce trebuia executat pana in 2012. Contractul a suferit multe modificari, fiind reziliat in 2013. Pentru 12,5% din autostrada statul a platit Bechtel 1,2 miliarde de euro.Ulterior s-au dat noi termene de finalizare, ultimul estimat fiind 2020. Din soseaua Brasov - Bors, de 433 km, sunt finalizati 52 km, pe tronsonul Campia Turzii - Gilau, construit de Bechtel. In prezent se afla in lucru sau in pregatire tronsoanele Gilau - Nadaselu, Targu-Mures - Ogra - Campia Turzii, Suplacu de Barcau - Bors.Sursa: Ziua de Clujprint
Keyword: Ministerul Transporturilor; Sursa: Ziare Com Cluj-Napoca; Tema: ; Data: 2017-03-22; Pagina: 0
Dostları ilə paylaş: |