Monografia poate fi folosită în procesul didactic de către profesori

§2. Modul de organizare, tipurile, particularităţile şi scopul furturilor şi răpirilor mijloacelor de transport auto

Practica ne demonstrează că marea majoritate a atentatelor la mijloacele de transport şi legalizarea automobilelor furate sunt efectuate de către grupări constante, cu un sistem bine pus la punct de repartizare a funcţiilor (răpirea, transportarea, păstrarea, pregătirea actelor, schimbarea numerelor de identificare, descompletarea, comercializarea etc.), cu legături interregionale şi chiar internaţionale. În aceste condiţii, de regulă, activitatea de colectare a dovezilor, de stabilire şi identificare a organizatorilor şi executorilor este legată de necesitatea efectuării unor acţiuni operative şi de urmărire de lungă durată, aplicându-se metode şi mijloace corespunzătoare, precum şi aparataj special, efectuându-se supravegherea tehnico-operativă, sistematizarea documentară a activităţii criminale etc. Adesea formaţiunile criminale se grupează sub o conducere unică. Lucrătorii poliţiei consideră, nu fără temei, că acest gen de infracţiune este cel mai răspândit şi progresează. Când se reprimă activitatea unei grupări, se rupe firul de legătură cu altele, ceea ce complică descoperirea întregii comunităţi criminale.

Obiecte ale atentatelor criminale sunt mărcile de prestigiu, cu un termen scurt de exploatare şi stare tehnică bună. Autovehiculul furat este păstrat în jur de trei-patru săptămâni în locuri speciale (numite, în jargon, „decantor“). În acest răstimp se schimbă – în actele de înmatriculare – marca, anul de fabricaţie, numărul motorului şi caroseriei. Uneori în acte este introdusă menţiunea „caroserie schimbată“, „motor schimbat“ şi se aplică ştampila falsă a organului de înmatriculare, fără a se mai opera alte modificări în documentul de înmatriculare. La rubrica „scos de la evidenţă“ este făcută menţiunea de radiere, ca urmare a transmiterii în reţeaua de comerţ şi predării plăcilor de înmatriculare. Apoi se pregăteşte o procură pe numele proprietarului indicat în certificatul de înmatriculare, cu dreptul de vânzare a automobilului şi de încasare a banilor. Ştampila biroului notarial este reprodusă de pe procura autentică pe cea falsă prin metoda copierii „umede“. Actele fiind „în regulă“, automobilul este gata să-şi găsească cumpărătorul. Procura falsă rămâne la magazinul care perfectează actele de vânzare-cumpărare. Având la mână factura şi certificatul de înmatriculare (falsificat), noul proprietar înregistrează automobilul cumpărat. De regulă, certificatul de înmatriculare prezentat rămâne în arhivă, iar proprietarul primeşte un nou certificat. Actele false sunt anexate la dosar şi pot fi depistate numai în urma unui control minuţios.

În urma cercetărilor s-a stabilit că răpirile şi furturile mijloacelor de transport se fac în următoarele scopuri:

• „plimbării“ şi distracţiilor;

• comiterea altor infracţiuni;

• descompletarea totală şi comercializarea ulterioară a pieselor de schimb;

• însuşirea şi utilizarea automobilelor cu pregătirea certificatelor false ce conferă dreptul de a conduce/intra în posesie;

• comercializarea mijloacelor de transport furate.

S-a constatat că în majoritatea cazurilor răpirile de automobile se fac în scopul vânzării – peste 78,8 la sută din totalul de infracţiuni de acest gen. De asemenea, în perioada cercetată numărul vehiculelor răpite în scopul comercializării ca piese de schimb a crescut proporţional cu numărul mijloacelor de transport răpite în scop de vânzare pe pieţele Europei Centrale şi de Est.

Analizele efectuate arată că, de regulă, automobilele se fură în timp de noapte (între orele 0 şi 4), din locurile amplasate în apropierea domiciliului proprietarului. Cel mai mare procent de furturi de lângă casă (peste 60%) se constată în statele Europei Centrale şi de Est, după care urmează statele Europei de Vest şi din Lumea Nouă (peste 50%). În ţările în curs de dezvoltare cea mai mare parte a furturilor se comite din locuri cu mult mai îndepărtate de domiciliul proprietarilor.

Furturile de lângă casă sunt posibile pentru că, de obicei, proprietarii au mai puţină grijă de paza automobilului: este o situaţie caracteristică pentru majoritatea statelor Europei Centrale şi de Est, unele state din Europa Occidentală şi de pe continentul american (mai ales e vorba de al doilea sau al treilea automobil al proprietarului). Pe de altă parte, în statele în curs de dezvoltare, datorită faptului că există un număr mai redus de proprietari de autoturisme, răpirile au loc nu atât în cartierele de locuit, cât în locurile unde vizibilitatea poate fi mai redusă, de exemplu, parcările din zonele centrale ale oraşelor.

Există si varianta „la comandă“, când mijloacele de transport se fură în urma unei înţelegeri prealabile dintre răpitor şi un client a cărui maşină de aceeaşi marcă are anumite defecţiuni tehnice sau este avariată. „Comanda“ solicită o marcă sau o culoare anumită. Răpirea se face în alte zone geografice, pentru a evita posibilitatea unei eventuale recunoaşteri de către proprietarul automobilului după anumite semnalmente. Apoi, în ateliere special amenajate, se ia de la o maşină avariată (veche) panoul pentru conducta de aer cu tot cu numărul de indentificare şi se sudează la automobilul furat. Această substituire se observă foarte greu cu ochiul liber, şi doar un specialist o poate face fără probleme. Tocmai de aceea, când efectuează cercetarea tehnică, lucrătorii poliţiei rutiere observă extrem de rar substituirea. Numărul motorului este de obicei radiat la maşina furată şi înlocuit cu altul. Poliţiei rutiere i se prezintă actul de procurare a motorului, cu sau fără număr (în reţeaua comercială blocul motorului se vinde fără număr). Astfel se înregistrează agregatele existente. Uneori infractorii nu schimbă panoul în întregime, ci doar fragmentul pe care este aplicat numărul. Datorită unor mijloace tehnice portabile care fac posibilă determinarea „pe teren“ a lipsei de autenticitate a metalelor, există posibilitatea de a spulbera la faţa locului îndoielile apărute. Practica obişnuită de trimitere a materialelor şi mijloacelor de transport pentru efectuarea unor investigaţii criminalistice este anevoioasă şi de lungă durată. Prin urmare, de cele mai multe ori, la depistarea unor asemenea cazuri, se dispune neînceperea urmăririi penale. Decizia convine infractorilor, întrucât în actele de înmatriculare sunt introduse menţiuni privind legalitatea tuturor modificărilor. În felul acesta poliţia rutieră legalizează furtul, după care procedura înlocuirii vechiului automobil cu altul poate fi repetată fără probleme de mai multe ori.

Între 18 şi 19 aprilie 1996, la Secretariatul General al Interpolului (Lyon, Franţa), a avut loc Conferinţa a treia Regională Europeană în problema luptei cu răpirile şi circuitul ilicit al mijloacelor de transport.

La lucrările Conferinţei au luat parte reprezentanţi ai 27 de state membre ale Interpolului. Au fost prezenţi în calitate de observatori şi repre­zentanţi ai Europolului, Organizaţiei Internaţionale a Circulaţiei Rutiere, Asociaţiei Europene a Companiilor de Asigurări, Institutului Inter­na­­ţional pentru Combaterea şi Prevenirea Criminalităţii, Aso­ciaţiei Europene a Producătorilor de Mijloace Tehnice Auto⁶⁴. Statele CSI au fost reprezentate de către delegaţiile Armeniei, Kazahstanului, Moldovei şi Ucrainei⁶⁵.

Problema descoperirii infracţiunilor cu caracter internaţional a fost examinată sub următoarele aspecte:

• aspectul organizaţional, statistic legat de furturile mijloacelor de transport pe continentul european;

• aspectul activităţii desfăşurate de Secretariatul General al Interpolului pentru constituirea unei bănci de date unice a mijloacelor de transport furate, în sistem ASF.

În această ordine de idei Secretariatul General al Interpolului a realizat câteva proiecte care prevăd:

• studierea traseelor de transportare a mijloacelor auto furate şi a persoanelor implicate în activităţi criminale;

• publicarea materialelor informative cu privire la actele de înmatriculare în vigoare în Europa şi Africa de Nord;

• cercetarea modului în care diferite legislaţii naţionale abordează problema restituirii mijloacelor de transport furate;

• contracararea falsificării actelor de înmatriculare;

• combaterea escrocheriilor în domeniul asigurării unităţilor de transport;

• cercetarea metodelor tehnice de identificare a mijloacelor de transport furate.

În mod special trebuie menţionate problemele suprimării activităţii grupărilor criminale ce practică furturile şi transportarea ilicită a automobilelor.

Secretariatul General a informat delegaţii asupra fazei de pregătire a băncii unice de date privind mijloacele de transport furate, în sistemul ASF (Accesul la banca de date îndepărtate). Utilajul electronic necesar a fost deja procurat, iar specialiştii Secretariatului au pregătit programele respective, în baza cărora în trei ţări (Slovacia, Rusia şi Suedia) au fost efectuate testări de funcţionalitate a programului în sistem ASF. În momentul de faţă sistemul este gata de funcţionare, dar activitatea nu a demarat, deoarece informaţii privind maşinile furate au fost prezentate doar de 3 state – Slovacia, Suedia şi Luxemburg.

Din 1997 Secretariatul General al Interpolului editează un registru al unităţilor de transport şi numerelor de înmatriculare, care se completează în permanenţă cu informaţii noi. Pentru a face o analiză a situaţiei create în legătură cu răpirile de maşini, se planifică colectarea informaţiilor privind cazuri concrete de furturi, accentul punându-se pe datele privind furturile şi pe modus operandi.

Conform datelor existente, automobilele furate sunt exportate în Europa de Sud, Asia Centrală şi, pe filiera Magistralei Trans-Siberiene, în Mongolia şi China. Automobilele furate ajung în China prin Mongolia şi prin statele membre ale CSI. Datele obţinute confirmă că toate autoturismele răpite în Germania îşi găsesc, de regulă, cumpărătorul în Europa de Est, Africa de Sud şi ţările din Golful Persic.

În 1996 au fost definitivate cercetările traseelor de traficare a autovehiculelor furate. Pentru acelaşi an era planificată editarea unui registru al actelor de înmatriculare din ţările Europei şi Africii de Nord, precum şi a unei culegeri de acte normative ale ţărilor europene în domeniul recuperării automobilelor descoperite.

În 1992 în Franţa au fost puse în circuit noi tipuri de documente cu un grad sporit de protecţie. Participanţii la întrunire au susţinut recomandarea reprezentantului Germaniei privind adoptarea unui model unic standardizat al actului de înmatriculare valabil pentru continentul european.