Motivaţia pozitivă este produsă de stimulări premiale (laudă, încurajare) şi se soldează cu efecte benifice asupra activităţii şi relaţiilor interumane.
Motivaţia negativă este produsă de stimuli aversivi (ameninţare, blamare, pedeapsă) şi se soldează cu efecte de abţinere, evitare şi refuz.
Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă
Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă
Motivaţia intrinsecă are sursa generatoare în interiorul psihismului subiectului.
Motivaţia extrinsecă are sursa în exteriorul psihismului subiectului (subiectul este motivat de altcineva sau de altceva).
c) Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă.
c) Motivaţia cognitivă şi motivaţia afectivă.
Motivaţia cognitivă acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive (gândire, memorie, imaginaţie). Ea se traduce prin nevoia de a înţelege, a explica, a rezolva.
Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor persoane, de a se simţi bine în compania altora.
Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Voinţa reprezintă un proces psihic complex de reglaj superior, realizat prin mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.
Reglajul voluntar se manifestă fie ca iniţiere şi susţinere a acţiunilor, fie ca amânare sau diminuare a acestora.
Reglajul voluntar se realizează prin intermediul efortului voluntar.
Efortul voluntar constă într-o mobilizare a resurselor fizice, emoţionale şi intelectuale prin intermediul mecanismelor verbale. El este trăit ca o stare de tensiune, de încordare internă, de mobilizare a resurselor în vederea depăşirii obstacolului.
1) Actualizarea motivelor care determină scopul acţiunii, formularea intenţiei de a realiza acest scop şi construirea planului de rezolvare a acţiunii.
1) Actualizarea motivelor care determină scopul acţiunii, formularea intenţiei de a realiza acest scop şi construirea planului de rezolvare a acţiunii.
În activităţile simple, acest moment este urmat de execuţia efectivă.
2) Lupta motivelor este generată de apariţia mai multor motive şi scopuri aferenţe lor. Unele motive au satisfacţii imediate dar nu sunt foarte valoroase, pe când altele sunt mai puţin tentante, dar sunt importante pentru viitor.
Deliberarea implică efort de evaluare a motivelor.
3) Luarea hotărârii presupune alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea altora sau amânarea lor. Acum planul mental se îmbogăţeşte şi se definitivează.
4) Executarea hotărârii luate sau realizarea efectivă a planului şi atingerea scopului. În această fază sunt pregătite şi utilizate mijloace materiale, se însuşesc cunoştinţe, deprinderi, se dezvoltă capacităţi.
În acţiunile mai complexe, această fază este urmată de verificare rezultatului şi formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare.
1. Puterea voinţei se exprimă în intensitatea efortului depus de o persoană pentru a depăşi obstacolele şi atinge scopurile .
1. Puterea voinţei se exprimă în intensitatea efortului depus de o persoană pentru a depăşi obstacolele şi atinge scopurile .
Slăbiciunea voinţei reprezintă incapacitatea de a realiza efortul voluntar cerut.
2. Perseverenţa presupune relizarea efortului voluntar pe o perioadă îndelungată de timp, chiar şi în condiţii extrem de dificile.
Opusul perseverenţei este încăpăţânarea- urmărirea unor scopuri când împrejurările nu oferă şanse de reuşită.
3. Independenţa voinţei- tendinţa constantă de a lua hotărâri în baza chibzuinţei proprii. Acestă calitate nu se identifică cu lipsa de receptivitate faţă de opiniile celor din jur. Ea implică atitudine critică faţă de opiniile personale şi ale celorlalţi.
3. Independenţa voinţei- tendinţa constantă de a lua hotărâri în baza chibzuinţei proprii. Acestă calitate nu se identifică cu lipsa de receptivitate faţă de opiniile celor din jur. Ea implică atitudine critică faţă de opiniile personale şi ale celorlalţi.
Opusul ei este sugestibilitatea.
4. Promptitudinea reprezintă rapiditatea cu care omul deliberează într-o situaţie complexă şi adoptă hotărârea cea mai potrivită.
Opusul ei este nehotărârea.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleiaşi trăiri, fie trecerea de la o stare afectivă la alta.
4. Mobilitatea exprimă fie trecerea de la o fază la alta în interiorul aceleiaşi trăiri, fie trecerea de la o stare afectivă la alta.
Mobilitatea diferă de fluctuaţie care desemnează trecerea de la o stare la alta fără motiv, fiind semn de patologie sau imaturitate.
5. Expresivitatea- capacitatea proceselor afective de a se exterioriza. Exteriorizarea se face prin intermediu expresiilor emoţionale: mimică, pantomimică, gestică, modificări de natură vegetativă, schimbarea vocii.
1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind întotdeauna controlate conştient:
1. Procese afective primare- apropiate de biologic, nefiind întotdeauna controlate conştient:
a) Tonul afectiv al proceselor cognitive- reacţiile emoţionale ce însoţesc actele cunoaşterii. De exemplu, o culoare sau un miros pot fi însoţite de trăiri afective de plăcere sau neplăcere.
b) Trăirile afective de provenienţă organică sunt cauzate de buna sau proasta funcţionare a organelor interne. De exemplu, în cardiopatii pot apare stări de alarmă afectivă.
c) Afectele- trăiri afective simple, primitive, implusive, cu apariţie bruscă, cum ar fi groaza, mânia, frica, spaima, plânsul zgomotos sau râsul în hohote. Ele se supun uneori controlului conştient.
2. Procesele afective complexe au un grad mai mare de conştientizare.
a) Emoţiile curente sunt forme afective de scurtă durată provocare de însuşirile obiectelor (obiect fizic, persoană, eveniment). Ele sunt modelate socio-cultural. De exemplu: bucurie, tristeţe, simpatie, antipatie, admiraţie, speranţă, entuziasm, dispreţ etc.
b) Emoţiile superioare sunt determinate de activităţile omului şi se supun învăţării (învăţare afectivă). De exemplu emoţiile cauzate de activităţile intelectuale, artistice ş.a.m.d.
c) Dispoziţiile afective sunt stări difuze cu intensitate variabilă şi durată relativă. Ele nu sunt cauzate de un element précis, fiind mai vagi decât emoţiile. De exemplu: veselie, anxietate.
3. Procesele afective superioare se raportaează la personalitate.
3. Procesele afective superioare se raportaează la personalitate.
a) Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile şi specifice omului. Ele pot lua forma unor atitudini afective păstrându-se toată viaţa. De exemplu: dragoste, ură, invidie, gelozie, admiraţie, îndoială etc.
b) Pasiunile sunt sentimente care antrenează întreaga personalitate. Ele pot fi pasiuni pozitive sau nobile (în slujba adevărului, dreptăţii, progresului), care revitalizează şi energizează individul, sau pasiuni negative, patimi sau vicii care devitalizează.
Atenţia este fenomenul psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în vederea desfăşurării optime a activităţii psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale şi cognitive.
1. În funcţie de natura reglajului (involuntar/voluntar), atenţia poate fi:
1. În funcţie de natura reglajului (involuntar/voluntar), atenţia poate fi:
a) Atenţia involuntară, întâlnită şi la animale. Ea poate fi determinată de factori externi (intensitatea stimulilor, apariţia sau dispariţia bruscă a stimulilor, mobilitatea unui stimul pe fondul unor stimuli ficşi, gradul de complexitate al stimulului) şi factori interni (interesul faţă de un obiect, trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectul);
b) Atentia voluntară, este intenţionată şi autoreglată conştient. Autoreglajul se exprimă în orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, intensificarea activităţii psihice, inhibarea altor preocupări, izolarea de excitanţi perturbatori, mentinerea concentrării atenţiei pe durata necesară etc.
1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia simultan. Volumul mediu al atenţiei este de 5-7 elemente.
1) Volumul atenţiei- cantitatea de elemente asupra cărora se poate orienta şi concentra atenţia simultan. Volumul mediu al atenţiei este de 5-7 elemente.
2) Stabilitatea atenţiei- persistenţa în timp a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui obiect, fenomen sau acţiune. Ea creşte odată cu vârsta (12-15 minute la preşcolari, 40-50 minute la adulţi).
3) Concentrarea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra unui obiect şi inhibarea altor factori perturbatori.
4) Distributivitatea atenţiei- focalizarea atenţiei asupra mai multor obiecte în mod simultan. De exmplu, un elev poate asculta ce spune profesorul şi lua notiţe în acelaşi timp.
5) Mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei- deplasarea şi orientarea de la un obiect la altul în intervalele cerute de desfăşurarea activităţii. De exemplu, piloţii aparatelor de zbor trebuie să perceapă rapid o multitudine de stimuli care variază în timp.
