voi englezi, voi germani, voi toate naţiunile continentului,
fără să vă pierdeţi calităţile distincte şi glorioasa voastră
individualitate veţi fonda împreună o uniune superioară
şi veţi constitui fraternitatea europeană”
Victor Hugo – 1849
Ideea de Europă Unită
EVOLUŢII
Părinţii fondatori
Jean Monnet
Robert Schuman
Konrad Adenauer
Alcide de Gasperi
Altiero Spinelli
De la Planul Marshall la Planul Schuman
Europa şi SUA după cel de al doilea război mondial
Declaraţia Schuman
Apariţia CECO
1957 în istoria Comunităţii Europene
Tratatele fondatoare – Prevederi fundamentale
Scurt Istoric
EXTINDERE ŞI APROFUNDRE - scurtă cronologie-
VALURILE DE EXTINDERE
1951 – 6 state FONDATOARE: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg si Olanda
1973 – Danemarca, Irlanda si Marea Britanie
1981 –Grecia
1986 –Spania şi Portugalia
1995 –Austria, Finlanda şi Suedia
2004–Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria
2007 - România şi Bulgaria
STATELE CANDIDATE: Turcia şi Croaţia
Uniunea Europeană.Definiţie
Uniunea Europeană (UE) este o familie de ţări europene democratice, care s-au angajat să colaboreze pentru pace şi prosperitate.
Nu este un Stat care are menirea de a înlocui statele existente. Statele Membre au pus bazele unor instituţii comune cărora le-au delegat parţial autoritatea astfel încât hotărârile privind aspectele specifice de interes comun să poată fi luate în mod democratic la nivel european.
Această alocare de autoritate mai este denumită şi “integrare europeană”.
ACTE şi TRATATE COMUNITARE
Actul Unic European (1987) - stabilea ca data de referinta 1 ianuarie 1993 pentru implementarea deplina a "celor patru libertati fundamentale ":libera circulatie a marfurilor/ persoanelor/serviciilor/capitalurilor;
Tratatul de la Maastricht (1993) Tratatul de constituire a Uniunii Europene (TUE) care are la baza trei piloni: a) CE -Comunitatile Europene (Comunitatea Economica Europeana, Comunitatea Otelului si Carbunelui, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) si Institutiile UE stabilite prin tratatele fondatoare: Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul European si Curtea Europeana de Justitie; b) PESC- Tratatele care au la baza inceputurile unei politici externe si de securitate comune; c) JAI -Introducerea cooperarii in justitie si afaceri interne.
Mai prevede: Principiul subsidiarităţii, Cetăţenia Europeană, Crearea UEM
Tratatul de la Amsterdam (1999)
Tratatul pregateste temeiul pentru a aduce Uniunea Europeana mai aproape de cetăţeni, de a o face mai puternică, mai eficientă şi de a o pregăti pentru primirea unor noi membri. Acest tratat vizeaza şi Agenda Socială (directivele care stabilesc cursul acţiunilor cu caracter social pe urmatorii cinci ani).
Tratatul de la Nisa (2003) Acord referitor la problemele institutionale si la cele legate de procesul de largire al UE. Declaratia cu privire la Viitorul Uniunii Europene: a) drumul spre largirea UE este deschis, incheindu-se procesul de schimbare institutionala necesara pentru primirea noilor membri; b) incurajarea dezbaterilor intre partile implicate in procesul de largire a UE, inclusiv cu statele candidate; c) procesul de largire a UE trebuie sa aiba in vedere urmatoarele probleme: - cum sa se stabileasca si sa se monitorizeze mai precis competentele intre UE şi statele membre reflectand principiul subsidiaritatii; - simplificarea tratatelor pentru a le face mai clare şi mai bine inţelese fără a le schimba semnificaţia; - rolul parlamentelor naţionale în realizarea arhitecturii europene.
Ideea de CONSTITUŢIE EUROPEANĂ. EFECTE
Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa (2004)
Încă înaintea redactării Constituţiei Europene, Uniunea Europeană avea steag, imn, monedă, Bancă centrală, Curte supremă, Parlament şi Preşedinte (al Comisiei Europene), un buget de 100 de miliarde de euro şi o forţă militară în stare incipientă. Cu toate acestea, lipsea ceva esenţial unei organizaţii cu ambiţiile şi scopurile Uniunii Europene, şi anume o Constituţie.
Confruntaţi cu perspectiva unei extinderi cu 10 noi state membre, şefii de stat sau de guvern întruniţi la Consiliul European de la Laeken din decembrie 2001 au propus stabilirea unei Convenţii pentru viitorul Europei, care a redactat un proiect de Tratat Constituţional.
Negocierea acestui proiect de Tratat Constituţional a avut loc în cadrul Conferinţei Interguvernamentale (CIG). In cadrul Conferinţelor Interguvernamentale statele membre UE se întrunesc pentru a se pune de acord asupra modificărilor ce urmează a fi făcute Tratatelor. Aceste modificări, odată adoptate, urmează a fi ratificate de către statele membre. Statele membre au convenit asupra formei finale a Constituţiei, la Bruxelles, în iunie 2004.
Valéry Giscard D’Estaing” (fost presedinte al Frantei în perioada 1974-1981, presedintele Conventiei Europene este cel care a condus procesul de redactare a textului Tratatului Constitutional)
Proiectul de Constituţie Europeană, care a fost adoptat, sub rezerva ratificării, la Roma, la 29 octombrie 2004, încearcă să răspundă cerinţelor de simplificare a tratatelor existente şi să dea o mai mare transparenţă sistemului decizional al UE. Procesul a intrat în impas prin respingerea lui de cătreFranţa şi Olanda.
Declaraţia de la Berlin - Cu ocazia celei de-a 50-a aniversari de la semnarea Tratatului de la Roma, în 2007, liderii europeni au adoptat "Declaraţia de la Berlin”, act prin care preşedinţia germana împreună cu statele membre doreau să redefinească ţintele şi valorile Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona (2007)
“Tratatul de reformă al UE” este un document fundamental pentru viitorul UE, are ca scop principal eficientizarea funcţionării Uniunii Europene extinse şi formularea de politici comune într-un numar mai mare de domenii.
Documentul de 256 de pagini semnat la 13 decembrie 2007, va deschide calea ratificarii de catre cele 27 de state membre, proces care s-ar putea derula pe tot parcursul anului 2008.
Tratatul a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009
.
Structura instituţională a UE
Caracteristici:
Caracterul de originalitate al UE rezidă şi în faptul că principiul separarii puterilor în stat nu se regăseşte în structura instituţională a UE; cu excepţia puterii juridice (încredinţată Curţii de Justiţie), celelalte puteri (executivă şi legislativă) sunt partajate în cadrul aşa-numitului „triunghi instituţional” între Consiliul, Comisia Europeană si Parlamentul European, fiecare instituţie reprezentând interese specifice .
În conformitate cu Tratatele, fiecare instituţie trebuie să-şi exercite puterile „în condiţiile şi pentru scopurile pentru care a fost creată”; în cazul în care prerogativele unei instituţii sunt preluate de o alta, care îşi depăşeşte astfel competenţele, instituţia lezată poate veni în faţa CEJ pentru a cere protejarea principiului balanţei instituţionale sau al echilibrului instituţional. Echilibrul instituţional se reflectă în procedura aleasă în momentul în care se ia o decizie.
Cu toate acestea, trebuie spus că nu există o clară diviziune a muncii între instituţiile comunitare în cadrul ciclului politic, de vreme ce, în funcţie de reglementările aplicate într-un domeniu anume, deciziile se iau în mod diferit. Ca atare, complexitatea acestui sistem face foarte dificilă identificarea unui singur decident (decision-maker) în cazul întregului sistem decizional al UE (decision making system).
Consiliul (Prin TCE) are următoarele responsabilităţi:
-- este organismul legislativ al Comunităţii; în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare îşi exercită această putere legislativă împreună cu Parlamentul European
- coordonează politica economică generală a Statelor Membre; - încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale dintre aceasta şi unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale;
- împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă bugetul Comunităţii.
Parlamentul European
Funcţii:Parlamentul European
Parlamentul are trei funcţii esenţiale :
- 1. Alături de Consiliul Uniunii Europene, are atribuţii legislative, adică adoptă legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii democratice a textelor adoptate;
- 2. Împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultima instanţă, adoptă bugetul în întregime;
- 3. Exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor .
Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se ţin şedinţele o săptamână în fiecare lună. Unele şedinţe se ţin la Bruxelles, iar Secretariatul General se află la Luxemburg.
Comisia Europeană
Comisia îndeplineşte trei funcţii de bază:
Dreptul de iniţiativă: rolul său de iniţiator al politicilor comunitare este unic. Comisia funcţionează ca organ executiv al UE, veghind la respectarea Tratatelor încheiate.
Ea reprezintă interesul comunităţilor şi în mare măsură, semnifică personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetăţenilor Europei.
Membrii Comisiei sunt aleşi din ţările UE, însă fiecare dintre ei depune un jurământ de independenţă.
Veghează respectarea tratatelor UE, astfel încât legislatia UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toţi cetăţenii şi participanţii la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate.
Organ executiv al Uniunii, responsabil cu implementarea şi coordonarea politicilor. Una dintre atribuţiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a Fondurilor Structurale, al căror principal scop este de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii.
Cum funcţionează Uniunea Europeană?
Prin tratate, statele membre deleagă o parte din suveranitatea lor naţională instituţilor Uniunii Europene, care reprezintă nu numai interesele lor naţionale ci şi interesele lor colective.
Tratatele constituie legislaţia “primară”. Din ele derivă legislaţia secundară (în principal reglementări, directive şi recomandări)cu impact direct asupra cetăţenilor UE.
Legislaţia, împreună cu politicile UE reprezintă rezultatul deciziilor luate de principalele instituţii ale UE
Procedurile decizionale
1. Procedura de consultare simplă: Parlamentul trebuie să-şi dea avizul înainte ca propunerea legislativă a Comisiei Europene să fie adoptată de către Consiliul UE. Consiliul poate după aceea să adopte propunerea cu sau fără amendamentele introduse de Parlamentul European. Această procedură se aplică pentru adoptarea actelor referitoare la agricultură (recorelarea preţurilor), impozitare, concurenţă şi la armonizarea legislaţiei din unele domenii.
2.Procedura de cooperareimplică două lecturi ale Parlamentului European. După prima lectură, Comisia indică amendamentele pe care le acceptă înainte de a trimite propunerea Consiliului UE. La a doua lectură, Consiliul trebuie să ia în considerare amendamentele adoptate prin majoritate absolută. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, procedura de cooperare este aplicată în foarte puţine cazuri (două prevederi ale Uniunii Economice şi Monetare).
A nu se CONFUNDA
Consiliul Europei - O organizaţie internationala interguvernamentală, cu sediul in Strasbourg, care cuprinde 47 de tari democratice din Europa. Misiunea lui este de a promova democraţia si de a apara drepturile omului si statul de drept în Europa.
Consiliul European – este o instituţie cu rol politic din sistemului institutional al Uniunii Europene. Este o reuniune periodica (de cel putin doua ori pe an) a şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, in scopul planificării politicii Uniunii ( a fost înfiinţat in urma Conferintei la nivel înalt de la Paris, din 1974, iar existenta sa a fost recunoscuta legal prin Actul Unic European, statutul oficial fiindu-i conferit prin Tratatul asupra Uniunii Europene ).
Consiliul Uniunii Europene, denumit şi Consiliul de Ministri, este un organ interguvernamental. Reprezinta, împreună cu Parlamentul European, ramura legislativă a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii.
Adunarea Parlamentară - organ deliberativ al Consiliului Europei. Se compune din 318 reprezentanti si din 318 supleanţi desemnaţi de parlamentele naţionale ale statelor membre.
Parlamentul European - instituţie co-decizională a Uniunii Europene, care reprezintă interesele popoarelor statelor membre şi reuneste pe cei 785 deputaţi europeni ai celor 27 ţări membre, aleşi prin vot universal de cetăţenii Uniunii Europene.
MONEDA EURO
Uniunea Europeană oferă un răspuns provocării date de fenomenul globalizării, un răspuns exprimat în valorile europene, dar, mai presus de orice, oferă cea mai bună “asigurare politică” pentru un viitor liber şi paşnic.
Premise ale monedei Euro
Iulie 1978 – Consiliul Europei hotărăşte relansarea procesului de creare a unei zone de stabilitate monetară
La reuniunea din 6-7 iulie 1978 cancelarul Helmut Schmidt şi preşedintele Valery Giscard d’Estaing s-au pronunţat pentru un sistem de cooperare monetară în Europa
13 martie 1979 – lansarea Sistemului Monetar European
se creează ECU – European Currency Unit – Unitatea Monetară Europeană
Coşul de monede
Valoarea ECU era definită ca un ‘’coş’’ de monede europene
Corespundea mediei ponderale a monedelor aparţinând SME
Funcţii
- valută de rezervă – toate băncile centrale participante la SME au transferat IME 20% din rezervele lor de aur si dolari;
- instrument de tranzacţie între băncile centrale;
etapa I: 1996 – 1999 - Colectarea de date, de la guvernele ţărilor implicate şi de la diverşi utilizatori de monede, referitoare la oportunităţile oferite de trecerea la moneda unică Euro.
- 31 decembrie 1996 - IME trasează cadrul regulator, organizaţional şi logistic pentru BCE (Banca Centrală Europeană ) şi SBCE (Sistemul European al Băncilor Centrale). Comisia, Consiliul şi IME pregătesc legislaţia pentru introducerea monedei unice.
- 2 mai 1998 - Desemnarea statelor admise să participe la cea de-a treia fază a UEM (denumite state „in”): Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Se anunţă parităţile între monedele naţionale ale ţărilor participante (parităţi ce au devenit efective de la 1 ianuarie 1999). Se creează Banca Centrală Europeană, care înlocuieşte Institutul Monetar European.
- 31 decembrie 1998 - Consiliul European de la Bruxelles lansează oficial moneda Euro
etapa a II-a: 1999 – 2001 - Utilizarea Euro sub formă de monedă scriptică, pentru plăţi non-cash, în mod opţional, conform principiului nici obligaţie, nici interdicţie.
etapa a III-a: ianuarie 2002 - Monedele şi bancnotele naţionale vor fi înlocuite, în mod obligatoriu, cu monedele şi bancnotele Euro.
30 iunie 2002 - Ultima zi de retragere a bancnotelor naţionale
Politica de coeziune
Scopul politicii de coeziune este: reducerea decalajelor dintre regiunile şi statele membre mai dezvoltate ale UE şi cele mai puţin dezvoltate.
Obiectivul general - întărirea coeziunii economice şi sociale - este menţionat în Art.2 al Tratatului de la Amsterdam, fiind un obiectiv de prim rang al Uniunii Europene.
Instrumentele structurale - asistenţă financiară prin care UE finanţează Politica de coeziune economică şi socială (2007 – 2013)
