Mozambic — Dincolo de umbră

^ JP ^^ _{nQU şi} ^ _nou. _Chlar

»s, apară soarele, norii mânioşi întunecau de

_{oamem au} început să se întoarcă la

nămolatunci când

incert
37'4- AAozambic — L^mcolo de umbră

să-şi cureţe casele. Nu a fost o întoarcere fericită, dar cu toate acestea,

oamenii erau nerăbdători să încerce să-şi reconstruiască viaţa.

In perioada de vârf a crizei datorată inundaţiilor, tabăra din Chiha-

quelane a ajuns să adăpostească optzeci de mii de oameni. Pe la mijlocul
lunii iunie nouăzeci la sută din populaţia districtului Chokwe din partea de
sud a provinciei mozambicane, Gaza, care fusese evacuată în luna februa-
rie, se întorsese. Cu tot ajutorul şi asistenţa primită din partea comunităţii
internaţionale, va fi nevoie de câţiva ani pentru reconstrucţia naţiunii.

Nani-nani, copilaş în vârful copacului

Sofia, femeia care şi-a câştigat un renume la posturile de ştiri pentru fap-
tul că a născut în timp ce era legată într-un copac aşteptând echipele de
intervenţie în timpul inundaţiei pricinuite de râul Limpopo, şi bebeluşul ei,
Rosita, simboliza suferinţa femeilor şi copiilor în inundaţia cea mai
groaznică ce a lovit ţara vreodată.

Fetiţa care se născuse în urmă cu o oră a fost salvată cu elicopterul după

ce un medic a fost coborât în copacul cu pricina şi i-a tăiat cordonul ombili-
cal. Sofia spunea că bebeluşul ei a fost norocos pentru că atunci când au
apucat-o durerile facerii în vârful copacului, era împreună cu soacra ei şi
aceasta a ajutat-o s-o nască pe Rosita. „Naşterea n-a fost foarte grea. Bebe-
luşul a ieşit repede. N-am avut nici o complicaţie. A ieşit la lumină când
nimeni nu se aştepta."

Fără îndoială că această scenă traumatică, a fost privită pe ecranele tele-

vizoarelor în toată lumea, slujind la sensibilizarea inimilor Oamenilor pentru
a dărui mai mult în scopul salvării de vieţi omeneşti şi alinării suferinţelor
poporului mozambican. Lucrătorii organizaţiilor umanitare vorbeau în per-
manenţă de energia şi curajul pe care l-au văzut la sinistraţi. Prin zdrobirea
pe care a adus-o războiul, au ieşit oameni mai puternici care nu se dădeau
bătuţi, ci se ţineau cu tenacitate de buştenii care pluteau, de acoperişurile
caselor, de copaci, se ţineau cu speranţă de viaţă. Cu acest fel de energie şi
hotărâre credem că va veni ziua când această iubită naţiune, cândva dis-
preţuită şi ridiculizată de vecini pentru zdrenţele şi sărăcia ei, o vom vedea
ridicându-se falnică şi în putere în Africa.

Vision 2000

Femeia când este în durerile naşterii se întristează pentru că i-a sosit ceasul; dar după
ce a născut pruncul, nu-si mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om
pe lume" (Ioan 16:21).

Imaginaţi-vi-o pe tânăra mamă mozambicană, Sofia privind în jos la

apele furioase de sub ea, ţinându-şi copilaşul nou-născut în braţele ei.

Ov\ţr\s\are.a prefăcutei 1V\ bucurie 375

întristarea, moartea şi distrugerea spumegau în jurul ei, dar ea îşi ţinea noua

viaţă, bucurie şi speranţă strâns la piept, la inima ei.

Tot aşa este în cea mai mare parte şi cu lucrarea noastră misionară. Nu

e uşor, dar fiecare centimetru de teritoriu câştigat în Numele lui Isus, meri-
tă durerea şi preţul pe care uneori a trebuit să-l plătim. Cu încredere în
Dumnezeu şi cu mari aşteptări în vederea unui seceriş bogat continuăm
lucrarea Sa în acest nou mileniu.

„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi

până în %iua lui Isus Cristos" (Filipeni 1:6).

Uniţi-vă cu noi, echipa administrativă şi studenţii de la Şcoala Biblică

Afrika wa Yesu, în aceste cuvinte ale cântării lui Chris Christensen, „Pot să
merg cu voi

i?»

Pot sA merg cu voi?
Pot să merg cu voi?
Să fac ce faceţi voi?
Tot ce vreau să ştiu
E, dacă pot să merg cu voi?

La inimile flămânde care aşteaptă Cuvântul Tău

La sufletul însetat care n-a auzit niciodată
De iubirea Tatălui pentru păcătosul împovărat,
De jertfa Lui şi de sângele care-a curs.

La ostile vrăjmaşe, la temniţa întunecată

La porţile iadului, unde leul răcneşte

împotriva bisericii Tale nu vor birui

Cu armele vieţii de la Tine nu putem fi niciodată înfrânţi.

Dă-mi aripi ca să zbor departe de blestem

Către marginile universului
Unde stelele toate strigă şi îngerii cântă
Şi sfinţii se prostern înaintea împăratului.

Pot să merg cu voi?

Epilog

Soţii Hein continuă misiunea lor în Mozambic prin munca de adminis-

trare a Şcolii Biblice de la Inhaminga şi slujind cu Cuvântul lui Dumnezeu
în toată ţara.

Tammy locuieşte în Malawi împreună cu soţul ei, David. Soţii Hein sunt

încântaţi de primul lor nepot, Raurie Dustin Michael, care s-a născut în luna
august 1996.

Dustin a crescut să fie pilot. La data de 11 octombrie 1997 a trecut prin

porţile cerului. Dumnezeu vindecă; cicatricile rămân, dar noi avem un viitor
împreună cu Dustin în eternitate.

Deborah îşi încheie ultimul an de şcoală în Zimbabwe şi se pregăteşte ca

în anul 2001 să dea admiterea la Institutul Christ For The Nations, din
Dallas, Texas.

377

Mozambic 2004
E din nou sezonul arborilor jacaranda şi copacul mare din capătul gră-
dinii noastre e învăluit într-o splendoare împărătească. Aerul e fierbinte şi
încărcat de fumul focurilor din junglă. Urmează să plouă şi copacii jacaran-
da să îşi aştearnă covoarele lor regale şi groase când florile lor vor cădea la
pământ.

Ridicându-mi privirea de la birou către acel arbore măreţ m-am gândit

că în cei patru ani scurşi de la publicarea acestei cărţi, am avut parte de
multe jacarande. Un sentiment de speranţă şi încântare la apariţia primilor
muguri, o veselie copleşitoare la vederea copacilor în plină floare şi un spec-
tacol de măreţie când florile se aştern pe pământ.

O dată cu încheierea sezonului jacaranda în anul 2003 şi viaţa scumpei

mele mame s-a încheiat pe pământ: o mărturie glorioasă a unei vieţi predate
lui Isus. Rod a avut ideea spontană de a rupe o ramură splendid înflorită de
jacaranda şi de a o pune pe sicriul ei. Acum când scriu, îl am în poală pe fru-
mosul nostru nepoţel Gabriel Christian Maas, care li s-a născut anul acesta
lui Chris şi Deborah. Dumnezeu e bun!

De la încetarea războiului civil din Mozambic în anul 1992, pacea şi sigu-

ranţa nu au fost garantate în Mozambic. Agitaţia politică se resimte din când
în când. Totuşi absenţa războiului este o situaţie puternică prin ea însăşi.
Acest lucru a făcut posibilă restaurarea infrastructurii şi a comunicaţiilor.
Trist e faptul că pentru mulţi oameni viaţa nu s-a schimbat mult în ce
priveşte accesul la educaţie şi la îngrijire medicală. Progresul e în mare
măsură datorat ajutorului şi investiţiilor străine.

înfricoşătorul drum spre Inhaminga nu ne mai ţine captivi până la 18

ore. Ultima noapte în care am dormit pe drum din cauză că ne-am
împotmolit cu camionul în noroi a fost cu doi ani în urmă. Auzind doi lei
mugind şi răcnind în noapte i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru cortul
nostru de pe acoperişul camionului. Acum un drum nou pavat leagă nor-
dul de sud şi, chiar dacă e cu 400 de kilometri mai lung pentru noi, ne ia

379

380 PAozambîc — Dincolo de umbră

mai puţin timp să îl străbatem şi e mai uşor atât pentru oasele noastre, cât

şi pentru vehicul. Calea ferată a fost reparată şi vagoanele care fuseseră arse
în urma exploziilor au fost în cele din urmă luate de pe şine şi vândute ca
fier vechi. Vor mai trece câţiva ani până să auzim trăncănitul roţilor de oţel
pe şine şi şuieratul locomotivei la Inhaminga, însă noi continuăm să le
auzim prin credinţă.

La Inhaminga continuăm să reconstruim zidurile prăbuşite, iar lucrarea

organizaţiei Afrika wa Yesu cunoaşte o explozie fără precedent. Dumnezeu
a chemat în echipă membri din Mozambic, Malawi, Zimbabwe, SUA,
Brazilia, România şi El Salvador pentru a lucra împreună cu noi. Această
combinaţie internaţională de talente şi personalităţi se răspândeşte în toată
naţiunea ca o masă întinsă având pe ea tot felul de bunătăţi. Cu adevărat
Dumnezeu ne-a dat ce are mai bun.

In prezent avem în echipă doi dentişti. înainte, când oamenii aveau

dureri de dinţi aveau două posibilităţi: fie îi scoteau cu cleştele, fie mergeau
la vraci şi îl lăsau pe acesta să le scoată dintii şi să umple cavitatea cu anu-
mite creme care făceau mai rău. Acum pot să şi-i plombeze sau să îi extragă
într-un mod profesional.

Există un impact asupra comunităţii locale prin lucrarea în familii, în

special adresată femeilor şi copiilor. Simona Caba, o scumpă misionară din
România modelează vieţile de mâine prin devotamentul ei faţă de copii.
Aceşti tineri constituie un segment foarte neglijat al societăţii şi e minunat
să-i vezi descoperindu-şi identitatea lor de copii ai lui Dumnezeu.

Evanghelizarea şi ucenicizarea atinge noi înălţimi o dată cu aventurarea

noastră ca echipe în întreaga naţiune, în special în provinciile nordice. Avem
în desfăşurare un proiect de înfiinţare a unui centru de instruire în nord şi
de introducere a unui curs de instruire pastorală la Inhaminga. De aseme-
nea conducem un program internaţional de instruire privind misiunile, în
care studenţii se lovesc de tot ceea ce noi am auzit legat de misiuni şi învaţă
să supravieţuiască în junglă.

Pretutindeni pe unde mergem găsim oameni pe care i-am cunoscut în

timpul războiului. Oameni care mărturisesc cum viaţa le-a fost salvată a-
tunci când Rod le-a adus alimente cu avionul. Oameni pe care i-am îmbră-
cat când erau goi, suflete care L-au primit pe Isus pentru că noi le-am dus
Evanghelia celor săraci. Săptămâna trecută, la o conferinţă, o femeie a venit
să ni-l arate pe fiul ei în vârstă de zece ani. „El e Joseph", ne-a spus ea. „Vi-l
amintiţi pe Joseph?" Ne-am adus aminte cum ea aştepta la marginea dru-
mului împreună cu alfi oameni, poate mii de oameni, în timpul acela de
foamete. Au apucat-o durerile naşterii şi a născut chiar acolo după un tufiş.

Mozambic 2004 381

îmbrăcată doar cu un sac învechit, nu avea în ce să-şi învelească copilaşul.
I-am dat nişte haine şi un prosop, precum şi alimente.

Ea nu a uitat defel ziua aceea, nici ce am făcut noi pentru ea, şi i-a dat

fiului ei numele Joseph după numele lui Rod. îmi aduc aminte cum l-am luat
în mâinile noastre pe acel bebeluş şi L-am rugat pe Dumnezeu să îl tină în
siguranţă în mijlocul ororilor în care s-a născut. în zilele acelea nou-născutii
nu supravieţuiau uşor, dar acum iată-l că era lângă noi alături de mama lui.
Bucuria care ne-a inundat inimile cu ocazia acestei întâlniri nu poate fi
descrisă. „O, îţi mulţumesc Tată Dumnezeule pentru acest mare privilegiu!"

L-am văzut pe Dumnezeu făcând multe lucruri, dar nevoia încă e foarte

mare. Mai ales în regiunile în care Islamul e foarte puternic. în luna august
a acestui an, am fost străpunşi în inimă când în unele dintre insulele din
nord nu am găsit nici o mărturie creştină.

Aproape fiecare persoană din frumoasa insulă Quirimba practica

Islamul, ceilalţi neavând nici o credinţă. în secolul al XVI-lea fusese con-
struită o biserică catolică. Oricare ar fi fost mărturia creştinilor de atunci,
sunt sigură că Numele lui Isus a fost rostit şi că s-au cântat imnuri de laudă
pentru slava lui Dumnezeu. Această biserică a fost construită pe un platou
de pe care este văzută din ambele părţi ale oceanului. Astăzi nu au mai
rămas decât zidurile exterioare şi biserica e tot atât de goală pe dinăuntru pe
cât e insula lipsită de creştini. „O, Dumnezeule, lasă ca slava ta să acopere
locul acesta aşa cum acoperă apele rundul mării. Să răsune laude care să
proclame măreţia şi puterea Ta." Am experimentat o dorinţă arzătoare de a
fi auzite iarăşi cântări de închinare şi laude pe această insulă. în timpul
şederii noastre acolo nu am auzit nici un fel de cântare cântată de locuitorii
insulei. Eram însetaţi şi doream să auzim o cântare de laudă. Mergând prin-
tre ruinele bisericii am prorocit: „Se vor aw%i iarăşi în acest loc cântările Sionului,
glasul mirelui si al miresei, cântări de bucurie si de veselie."

Avionul nostru a fost primul avion care a aterizat în Palma, în nordul

Mozambicului din 1976! Unii membri ai echipei noastre au venit înaintea
noastră cu „chapa", o călătorie de trei zile cu un taxi african cu o aparenţă
dubioasă. Ei i-au adunat pe oameni şi le-au spus că venim noi cu avionul ca
să le arătăm un film despre viaţa lui Isus. Oamenii şi-au adus sapele şi
secerele şi au curăţat de buruieni vechea pistă de aterizare, suficientă ca să
avem o aterizare foarte scurtă. Gradul de dificultate consta în faptul că
oamenii îşi zidiseră casele chiar la unul dintre capetele pistei, iar la capătul
celălalt erau câţiva cocotieri înalţi. Rod a încetinit avionul până ce părea că
stă suspendat în aer, după care a coborât avionul cu frânele ţinute strâns
pentru aterizare. Prin norul de praf şi peste zgomotul motorului i-am văzut

382 ]\Aoz.an\W\c — Dincolo de umb»-ă

şi i-am auzit pe localnici strigând, cântând şi dansând, urându-ne bun venit
la Palma. De mulţi ani nu mai văzuserăm o asemenea bucurie şi suntem si-
guri că nici ei nu mai experimentaseră ceva asemănător.

întâlnirile noastre s-au ţinut cu multă împotrivire din partea musul-

manilor, însă puţinii creştini din zonă s-au bucurat foarte mult să primească
puterea şi încurajarea pe care le-am adus-o noi. Multe suflete s-au adăugat
bisericii şi inimile noastre au fost încă o dată înflăcărate pentru a duce
Evanghelia în cele mai îndepărtate regiuni.

Vouă, celor din România vă spunem: „Vă mulţumim că v-aţi făcut timp

să citiţi această carte. Ne rugăm ca viaţa voastră să fie atinsă şi schimbată,
ca Isus să fie mai real pentru voi ca niciodată până acum. Fie ca Duhul Sfânt
să îi cheme pe mulţi dintre voi aşa cum a chemat-o pe tânăra Simona Caba.
Alăturaţi-vă ei pentru a răspunde Marii însărcinări pe care Domnul nostru
Isus Cristos a dat-o ucenicilor Săi când se pregătea să plece de pe acest
pământ. „MERGEŢI ÎN TOATĂ LUMEA ŞI PROPOVĂDUIŢI
EVANGHELIA." Luaţi-vă crucea şi grăbiţi ziua venirii Sale urmându-L pe
Isus până la marginile pământului.

Ne vom întâlni în slavă şi cununile le vom arunca la picioarele Sale!"

Rodney şi Ellie Hein
Inhaminga, Octombrie 2004

Definiţii

Rodney şi Ellie Hein—Misionari în Mozambic, cetăţeni ai statului

Zimbabwe (Rhodesia).

Frelimo—Partidul marxist de guvernământ aflat la putere în Mozambic.

Oficial nu mai e numit partid comunist după căderea comunismului

în Uniunea Sovietică şi în Europa. Preşedinte—-Joaquim Chissano.
Renamo—O mişcare populară de rezistenţă formată pentru a se împotrivi

represiunii guvernării comuniste. Preşedinte—Afonso Dhlakama.

Joseph—Numele conspirativ al lui Rodney Hein; folosit în special în

comunicările cu caracter secret.

Junglă—referire la zonele rurale, la satele nedezvoltate din Africa.
Telegraful junglei—cuvântul transmis din gură-n gură, dintr-un sat în

altul.

SNASP—serviciu de securitate echivalent al KGB-ului sovietic.
Inhaminga Command Post—clădirile aflate în ruină ale unui post de

comandă portughez, restaurate şi transformate de către familia Hein

într-o Şcoală Biblică şi un Centru de Misiune.

ICRC—International Convention of the Red Cross (Convenţia Interna-
ţională a Crucii Roşii, n. tr.).
Peştera Adulam—casa şi biroul soţilor Hein, adesea o ascunzătoare şi un

punct de întâlnire în timpul războiului civil. Inspirat din 1 Samuel

22:2.
BBC—British Broadcasting Corporation (Corporaţia de Presă Britanică, n.

tr.)
Filmul ISUS—un film de două ore, o unealtă importantă de evanghelizare,

cu impact asupra a mii de oameni.
Acordul de Pace de la Roma—Punctul culminant al negocierilor la

sfârşitul celor şaisprezece ani de război civil, semnat la Roma la 4

octombrie 1992.

383

„într-o mare de experienţe intense

există fenomene unice care

se ridică deasupra celorlalte, lăsând

în suflet o pecete de neuitat."

Ellie Hein

Testaţi în dăruirea si credinţa lor neclintită, de-a lungul anilor printre gambete si lacrimi, au dovedit
credincioşii faţă dt Cel care i-a chemat, servind cu umilinţă si adâncă compasiune pe cei mai săraci dintre
cei săraci, pe cei lăsaţi deoparte de-a lungul a sute de ani. Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte mult când
m-a ales si mi-a dăruit această mare oportunitate să servesc în această misiune, condusă de Rod si Ellie,
alături de nişte oameni aleşi pe care îi consider cu tot respectul familia mea din Mozambic.

Simona Caba — misionară româncă în Mozambic

\K A IX ILtUiii

Cuvinte mai adevărate nu s-ar putea spune despre această carte sau despre autoare.

Când am auzit-o de prima dată pe Ellie Hein vorbind în urmă cu cincisprezece ani, ea
relata evenimente care păreau dintr-o altă lume. De fapt aşa era. Engleza ei sud-africană
scotea zâmbete de pe buzele miilor, sau chiar mai multor studenţi care o ascultau fascinaţi.
Dar Ia scurt timp, mesajul ei stârnise lacrimi aşa cum se întâmplă doar când împărtăşeşti
experienţe adevărate de viaţă. Trăind iniţial o viaţă împlinită la ţară, chemarea, curajul şi
compasiunea lui Rod şi Ellie le-au croit drumul spre haosul politic. S-au pomenit asaltaţi
de gloanţele inamicului, minele de teren şi bombele aruncate de MiG-uri, cobre şi turme
de hipopotami, şi au văzut suferinţa umană de nedescris într-o ţară săracă, sfâşiată de un
comunism acaparator şi de războiul civil. Rezistenţa eroică a familiei Heîn în faţa atrocităţii,
strategia diplomatică, şi mai important decât toate, ascultarea lor zilnică de îndemnul divin,
au servit efectiv la înaintarea unei naţiuni scăldate în sânge, spre Acordul de Pace de Ia
Roma din 1992, care a pus capăt războiului de şaisprezece ani. Fie în zborurile secrete cu
avionul Piper Aztec, fie deplasându-se mulţi kilometri prin praf pentru a ajunge Ia cei ce
sunt departe de lume sau pornind în misiuni periculoase pe timp de război şi făcând faţă
unor apariţii mediatizate în întreaga lume, ei nu şi-au dorit nici cinste, nici recunoştinţă,
ci doar suflete Ei culeg cu prisosinţă roade de ambele părţi. Evanghelia lor propovăduită
în cuvinte şi fapte a făcut ca un lider politic cheie, un general şi alte oficialităţi înalte să
îmbrăţişeze crucea, la fel cum au făcut-o alţii din taberele militare, din junglă şi sate unde
tânăra nobilă familie — minus unul — continuă să planteze şi să recolteze în vederea unui
Mozambic mat bun.

FredaLindsay ISBN 973-86408-8-l

Editura Casa Cărţii
Oradea

9 789738 640887