أحمد الأمير Traducere: european islamic research center (eirc)

Partea a V-a

Regimurile care guvernează comunitățile

• Diferența dintre Shariʻah islamică și regimurile făcute de om

• Opinia Bibliei cu privire la democrație

• Shariʻah islamică și libertatea de exprimare

Partea a V-a

Regimurile care guvernează comunitățile

Diferența dintre Shariʻah islamică și regimurile făcute de om

Există multe tipuri de regimuri făcute de om, dar prevalente sunt cele două sisteme cunoscute în comunitățile moderne: sistemul democratic și cel dictatorial. Practicile lor operaționale s-au dovedit a fi un eșec de-a lungul secolelor trecute, pe lângă faptul că acestea nu au putut atinge pacea și dreptatea internațională pe care oamenii le cer. Ceea ce este ciudat este faptul că lumea continuă să caute un sistem care să le asigure oamenilor stabilitatea și siguranța, în timp ce acesta este la vederea și la îndemâna tuturor: este vorba despre Shariʻah islamică. În ciuda acestui lucru, elitele politice care sug sângele poporului știu că adoptarea Shariʻei islamice le-ar face să își piardă puterea și multe dintre privilegiile de care se bucură. Acesta este motivul pentru care îi forțează pe parlamentari și pe juriști prin diferite metode și modalități să adopte Legislațiile care le oferă un control deplin asupra celor slabi.

Definiția democrației:

Termenul de „democrație” provine din limba greacă și derivă din două cuvinte: „demos”, care înseamnă „națiune”, și „cratus”, care înseamnă „putere” sau „guvern”, ceea ce presupune că oamenii se guvernează singuri, prin instituirea unui Parlament alcătuit din persoane pe care aceștia le aleg pentru a îi reprezenta. Acolo, fiecare lege este discutată și promulgată dacă primește aprobarea majorității membrilor Parlamentului. Astfel, este aplicată opinia majorității membrilor, chiar dacă aceasta este contrară opiniei minorității din cadrul Parlamentului. Prin urmare, legile și sistemele sale nu sunt permanente, deoarece Parlamentul și membrii săi nu sunt permanente, ci se schimbă. Allah Cel Atotputernic a specificat în Nobilul Coran că numai atunci când sunt aplicate Legile Sale este asigurată stabilitatea chestiunilor oamenilor:

„Şi dacă adevărul s-ar potrivi cu poftele lor (provenind din sufletele lor nelegiuite) s-ar fi stricat Cerurile şi Pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă Noi le-am adus pomenirea lor (mândria lor, adică revelarea Coranului în limba lor), dar ei de la pomenirea lor se întorc.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 23:71]

Definiția dictaturii:

Regimul dictatorial este complet contrar regimului democratic. În cadrul acestuia, este aplicată opinia unei minorități care se află la conducere sau opinia unui dictator, chiar dacă acest lucru este contrar opiniei majorității oamenilor. Allah Cel Atotputernic spune despre Faraon, care a fost un conducător nelegiuit ce a răspândit corupția pe Pământ și și-a înrobit poporul:

„(...) Faraon a zis: «Eu nu vă arăt decât ceea ce văd (că este corect, adică nu voiesc uciderea lui Moise decât pentru că aşa mi se arată mie că este mai bine) şi nu vă călăuzesc pe voi decât pe calea cea dreaptă (prin împiedicarea schimbării credinţei voastre)!»” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 40:29]

Atunci când auzim termenul de „democrație”, mulți dintre noi ne imaginăm semnificații frumoase, precum: asigurarea libertăților individuale, respectarea opiniei celorlalți, libertatea de exprimare, libertatea de practicare a ritualurilor religioase pentru minorități și respectarea drepturilor și intereselor acestora, precum și lipsa persecuției. Cu toate acestea, în realitate, regimul democratic este unul dictatorial sau, mai precis, un regim autoritar și aceasta pentru că majoritatea din cadrul acestuia îi impune minorității multe dintre regulile care coincid cu dorințele și orientările ei, chiar dacă aceste reguli sunt împotriva principiilor, intereselor sau chiar a credințelor acestora, putând provoca efecte dăunătoare asupra lor. Există cazuri recente care arată cealaltă față urâtă a democrației:

• 
  În anul 2009, în numele democrației, în Elveția a avut loc un referendum pentru interzicerea construirii minaretelor. După aceea, a fost promulgată o lege pe baza opiniei majorității, care i-a interzis minorității musulmane să construiască minarete pentru moscheile ei. Această chestiune a făcut ca Amnesty International să își exprime părerea de rău cu privire la acest vot, indicând faptul că interzicerea minaretelor reprezintă o încălcare a angajamentului Elveției față de libertatea de opinie și de credință!
  
• 
  În numele democrației, în unele capitale europene este interzisă chiar și în zilele noastre construirea de moschei de către minoritatea musulmană și, de fiecare dată când aceasta încearcă să obțină un permis pentru construirea unei moschei, majoritatea din Parlament votează împotriva acestei acțiuni, iar dacă votează pentru, pun numeroase piedici pentru a evita construirea acesteia.
  
• 
  În numele democrației, în unele țări europene sunt adoptate legi care le interzic femeilor musulmane din Europa să poarte vălul (niqāb-ul) în locurile publice, fiind invocate multe scuze în acest sens, precum faptul că ar fi nepotrivit să se acopere fețele în locurile publice și așa mai departe. Chiar dacă unii oameni pot accepta în mod rațional acest motiv, putem vedea că aceleași guverne îi obligă pe motocicliști să poarte căști de protecție care le acoperă fețele pe străzi și în locurile publice! Nu ar fi normal ca motocicliștii să își arate fețele, de asemenea? Există, în plus, mulți oameni din țările din Europa și Asia de Est, precum China, Thailanda și altele, care preferă să poarte măști medicale, deoarece simt că acestea îi protejează de viruși și boli, iar acest lucru nu a fost menționat sau considerat nepotrivit, chiar dacă fața este acoperită în public! În plus, nu reprezintă actul de a le interzice femeilor să poarte ceea ce consideră de cuviință o lipsă de respect față de alegerile lor și o îngrădire a libertății lor individuale și de credință?! A nu fi de acord cu credința altcuiva nu înseamnă că îl poți forța să o abandoneze. Mulți indieni sikh care poartă turbane negre pe capetele lor și își lasă părul să crească fără a tăia din el se mișcă liber prin Europa și ocupă funcții guvernamentale fără a fi nevoie să își scoată turbanele. Nu este dreptul nimănui să îi forțeze să și le dea jos sau să își tundă părul doar pentru că nu le plac turbanele sau lungimea părului lor!
  
• 
  În numele democrației, în unele dintre țările dezvoltate, partidele de dreapta extremiste au câștigat alegerile locale din mai multe orașe. Prima dintre deciziile lor a fost aceea de a interzice servirea alimentelor halal pentru studenții musulmani în școlile din orașele în care au câștigat alegerile. Prin urmare, au obligat școlile să le servească studenților musulmani mâncăruri cu carne de porc și alte tipuri de carne care nu sunt sacrificate în conformitate cu Shariʻah islamică în timp ce, de fapt, ei ar trebui să adopte legi care să elimine corupția și să garanteze libertățile oamenilor.
  
• 
  În numele democrației, în unele țări dezvoltate a fost adoptată o lege care interzice metoda de sacrificare halal. Acest lucru se traduce prin incapacitatea musulmanilor de a consuma carne, aceasta nefiind sacrificată în conformitate cu Shariʻah islamică. Scopul este acela de a îi împinge pe musulmani să părăsească aceste țări pentru a merge într-o alta care să respecte credințele lor, deoarece ei nu ar putea să mănânce carnea unor animale care sunt electrocutate, lovite în cap cu un ciocan de fier până la moarte, spânzurate, strangulate sau înecate.
  

Acestea sunt doar câteva exemple ale tiraniei și nedreptății majorității față de drepturile minorității de a practica ritualurile religioase în mod liber, fără nicio persecuție sau hărțuire, sau de a își alege hainele sau chiar alimentele pe care dorește să le consume. Din aceste exemple și altele, este clar că regimul democratic sau laic nu poate, de fapt, să coexiste decât cu el însuși. În ceea ce le privește pe minorități, acesta inventează scuze pentru a justifica motivele pentru care le persecută și le îngrădesc libertățile, acuzându-le de faptul că acestea nu pot coexista cu alte regimuri! Pe de altă parte, Shariʻah islamică apără drepturile tuturor oamenilor, în ciuda diferențelor lor religioase, aceasta menționând drepturile minorităților și făcând aceste drepturi independente de opinia majorității, pe care o obligă să garanteze protecția acestor drepturi și să nu le încalce, chiar dacă opinia acesteia este diferită.

Așadar, în acest caz, opinia majorității nu este luată în considerare dacă aceasta încalcă drepturile pe care Shariʻah islamică iertătoare le-a garantat. Cel care dorește să caute mai multe informații cu privire la acest subiect are la dispoziție multe cărți care vorbesc despre drepturile nemusulmanilor din țările islamice pe care le poate citi. Allah Cel Atotputernic spune:

„De te-ai supune celor mai mulţi de pe Pământ (dintre oameni), ei te-ar abate de la Calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile (lor conform cărora înaintașii lor s-au aflat pe calea adevărului) şi ei nu fac decât să născocească minciuni.” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:116]

În concluzie, niciunul dintre regimurile făcute de om, indiferent de nivelul la care a ajuns, nu asigură coexistența pașnică între națiuni și coexistența pașnică în cadrul societății așa cum o face Shariʻah islamică. Motivul acestui lucru este acela că Shariʻah islamică este o Lege Divină și un sistem care a fost revelat de către Cel Care a creat omenirea, iar El știe cel mai bine de ce anume are nevoie aceasta. Allah Cel Atotputernic spune:

„Oare El, care le-a creat, să nu știe (toate acţiunile creaţiei Sale)? Şi El este Al-Latīf (Cel mai Blând cu robii Săi), Al-Khabīr (Atoatecunoscător al tuturor lucrurilor).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 67:14]

Opinia Bibliei cu privire la democrație

În ceea ce privește Biblia, aceasta s-a descotorosit de democrație cu totul.

Pavel a scris în Epistola sa către Romani (13:1-7): „¹ Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. ² De aceea, cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. ³ Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei, dar, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. ⁴ El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. ⁵ De aceea, trebuie să fiţi supuși nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. ⁶ Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. ⁷ Daţi-le tuturor ceea ce sunteţi datori să daţi: cui datorați birul, daţi-i birul; cui datorați vama, daţi-i vama; cui datorați frica, daţi-i frica; cui datorați cinstea, daţi-i cinstea.”

Shariʻah islamică și libertatea de exprimare

Shariʻah islamică a precizat și confirmat importanța libertății de exprimare, mai ales cea care îi aduce beneficii societății fără a o corupe și îi unește pe oameni, nu îi dezbină, atingând scopurile lor comune, fără a le încălca sau ataca libertatea. Aceasta nu aprobă libertatea de exprimare care este scăpată de sub control, care strică și nu construiește, corupe și nu reformează, răspândind ostilitate printre membrii societății. Allah Cel Atotputernic spune:

„O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici femeile (să nu râdă) de alte femei, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâți şi nu vă batjocoriți cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă (nu mai este permis să fie calificați cu epitete urâte cei care au adoptat credinţa)! Iar cei care nu se căiesc (pentru că au râs de alţii sau i-au ponegrit), aceia sunt zalimun (nedrepţi, răufăcători şi neascultători faţă de Allah).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 49:11]

La televizor, în multe țări civilizate din întreaga lume, vedem show-uri satirice care sunt indiferente față de sentimentele celor pe care îi critică în stilul lor comic umilitor. Omul a numit această ironie libertate de exprimare! În unele țări, aceste programe s-au dovedit a fi politizate, neavând nicio legătură cu libertatea de exprimare, deoarece acestea sunt finanțate de anumite partide sau agenții politice, având drept scop slăbirea adversarilor politici și scăderea popularității lor.

În ceea ce privește libertatea de exprimare în Shariʻah islamică, aceasta are reglementări și standarde, iar dacă acestea sunt depășite, ea devine o încălcare a drepturilor oamenilor sau a societății per ansamblu. De exemplu, în ceea ce privește batjocorirea Mesagerului lui Allah (ﷺ), care este scopul din spatele acesteia? Care sunt câștigurile pozitive ce pot rezulta din aceasta? Nu este acesta un mod de popularizare a spiritului de ură între popoare și între musulmanii și nemusulmanii membri ai aceleiași societăți? Reprezintă agresiunea unui om mort și lipsa de respect față de el un aspect al civilizației? Eu cred că, dacă unul dintre părinții, copiii sau jucătorul de fotbal preferat al persoanei care a îndrăznit să facă acest lucru ar fi batjocorit, ea nu ar rămâne indiferentă, ci l-ar apăra cu orice preț. Rețineți că Legislațiile acestor țări în care unul dintre Mesagerii lui Allah (ﷺ) este ofensat sub protecția libertății de exprimare consideră a fi o infracțiune orice formă de lipsă de respect față de șeful statului sau de prim-ministrul lui și orice formă de discreditare a lor! Nu poate fi jignit șeful statului printr-o caricatură sau ceva asemănător sub protecția libertății de exprimare, de asemenea?!

Islamul a interzis blestemarea credințelor altora pentru a evita orice ar putea duce la dispute sau ostilitate în cadrul societății, precum și pentru a elimina toate formele de extremism. Prin urmare, cei înțelepți sunt obligați să îi condamne pe cei care doresc să provoace ostilități între națiuni care pot conduce la războaie, distrugând astfel totul. Allah Cel Atotputernic spune:

„Nu-i ocărâți pe aceia care sunt invocaţi afară de Allah (idolii pe care-i adoră păgânii), ca să nu-L ocărască ei pe Allah, întru duşmănie şi nepricepere! Astfel am împodobit Noi (în ochii) fiecărei comunităţi făptuirea sa. Apoi, la Domnul lor va fi întoarcerea (învierea ce va urma morţii) lor şi El le va vesti despre ceea ce au făptuit ei (în timpul vieții, şi îi va pedepsi).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 6:108]

Trebuie menționat faptul că problema batjocoririi Mesagerului lui Allah (ﷺ) nu este o inovație a acestei ere, ci a început încă din momentul în care el (ﷺ) și-a început misiunea. Dușmanii lui l-au acuzat de faptul că era un mincinos, un vrăjitor, un poet sau un nebun, printre altele. Allah Cel Atotputernic spune:

„Şi Noi știm prea bine că pieptul ţi se strânge pentru ceea ce spun ei (pentru minciunile şi născocirile lor împotriva propovăduirii tale). ~ Însă adu laude Domnului tău şi fii printre cei care se prosternează ~ Şi adoră-L pe Domnul tău până ce-ţi va veni sfârşitul (adoră-L pe Allah tot timpul cât eşti în viaţă)!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 15:97-99]

Shariʻah islamică nu este singura Lege care a reglementat și limitat libertatea de exprimare, alte societăți făcând același lucru în funcție de credințele și interesele națiunilor lor.

Regatul Unit, de exemplu, a interzis filmul despre Isus Hristos motivând aceasta prin faptul că religia creștină face parte din sistemul public al statului, fiind obligatorie respectarea și luarea în considerare a acesteia. De asemenea, multe țări limitează libertatea de exprimare a oamenilor atunci când vine vorba despre evrei sau despre chestiuni legate de Holocaust, acuzându-l pe cel care nu respectă acest lucru de antisemitism și pedepsindu-l cu închisoarea.

Shariʻah islamică a pregătit un mediu bun pentru libertatea de exprimare care îndeamnă la bine și interzice răul, în care aceasta poate crește și dobândi stabilitate. Astfel, aceasta i-a dat fiecărui individ dreptul de a participa și de a își oferi părerea în chestiuni care privesc societatea, atât timp cât nu îi îndeamnă pe oameni să facă fapte rele. Allah Cel Atotputernic spune:

„Şi datorită Îndurării lui Allah, tu, (Mohammed), ai fost aşa de blând cu ei! Iar de ai fi fost fără blândețe şi aspru la inimă, ei ar fi fugit din preajma ta. Deci iartă-le lor şi roagă-te (lui Allah) pentru iertarea lor! Sfătuiește-te cu ei asupra treburilor, dar, odată ce ai luat o hotărâre, încrede-te în Allah! Allah îi iubeşte cu adevărat pe cei care se încred (în El).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 3:159]

În plus, islamul a făcut obligatoriu ca libertatea de exprimare să fie una responsabilă, care să nu îi afecteze pe alții, pentru a face diferența între bine și rău, după cum a relatat ʻAbd Allah ibn Masʻud (Allah să fie mulțumit de el!), care l-a auzit pe Mesagerul lui Allah (ﷺ) spunând:

„Nu fiți slabi de caracter spunând: «Dacă oamenii fac bine, noi vom face bine, iar dacă ei fac rău, noi vom face rău.» Mai degrabă, fiți fermi, iar dacă oamenii fac bine, faceți bine, de asemenea, iar dacă oamenii fac rău, nu faceți rău.”

(At-Tirmidhi)

În islam, această libertate de exprimare nu este doar o teorie sau un monopol rezervat doar pentru un anumit grup de oameni, ci este disponibilă pentru toată lumea. Mesagerul lui Allah (ﷺ), care a fost trimis ca o îndurare pentru toate creaturile, a pus aceasta în aplicare în mod practic, astfel încât națiunea lui (Ummah) să îi poată urma exemplul. Abu Saʻid Al-Khudri (Allah să fie mulțumit de el!) a relatat:

„Un beduin a venit la Profet (ﷺ) pentru a îi cere să îi plătească o datorie pe care acesta (ﷺ) o avea față de el, și i-a vorbit în mod aspru, spunând: «Voi continua să te deranjez pentru a îmi cere drepturile până când mă vei plăti.» Companionii Profetului (ﷺ) l-au mustrat și i-au spus: «Vai de tine! Ai idee cu cine stai de vorbă?» El a răspuns: «Eu nu fac decât să îmi cer drepturile.» Profetul (ﷺ) a întrebat: «De ce nu îl ajutați pe cel care are un drept?» Apoi a trimis vorbă la Khawlah bint Qais, spunându-i: «Dacă ai curmale, împrumută-ni-le până când vor sosi curmalele noastre, iar atunci ți le vom da înapoi.» Ea a spus: «Da, fie ca tatăl meu să fie răscumpărat pentru tine, o, Mesager al lui Allah!» Astfel, ea i-a dat un împrumut din care l-a plătit și l-a hrănit pe beduin. El (beduinul) a spus: «Tu m-ai plătit integral, fie ca Allah să îți dea răsplata integrală!» Apoi, Profetul (ﷺ) a spus: «Aceștia sunt cei mai buni dintre oameni. Fie ca acea națiune în care cei slabi nu își pot obține drepturile fără probleme să nu fie curățată (de păcat)!”

(Ibn Majah)

Apoi, companionii lui (Allah să fie mulțumit de ei!) i-au urmat exemplul, iar atunci când jurământul de credință i-a fost dat lui Abu Bakr as-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el!) pentru ca acesta să își asume succesiunea, el a ținut un discurs în fața oamenilor în care a vorbit, printre altele, despre principiile guvernării în islam pe care celelalte națiuni nu le-au atins și nici nu le vor atinge sub egida Legislației umane, care este supusă dorințelor și schimbărilor politice și sociale. El (Allah să fie mulțumit de el!) a spus:

„O, oameni, eu sunt acum conducătorul vostru, însă nu sunt cel mai bun dintre voi. Astfel, dacă vedeți că am dreptate, susțineți-mă, iar dacă vedeți că greșesc, corectați-mă. Ascultați de mine atât timp cât Îi sunt supus lui Allah în ceea ce vă privește. Dacă nu este așa, atunci nu ascultați de mine. Cel mai puternic dintre voi este slab în ochii mei până când iau de la el dreptul celorlalți oameni, iar cel mai slab dintre voi este puternic în ochii mei până când îi dau dreptul lui. Acestea fiind spuse, Îi cer iertare lui Allah pentru voi și pentru mine!”

(Biografia profetică, de Ibn Hishām, At-Tabakāt, de Ibn Saʻd, Începutul și sfârșitul, de Ibn Kathir)

Libertatea de exprimare religioasă:

Shariʻah islamică prevede garantarea libertății de credință pentru nemusulmani, evrei sau creștini, fără nicio persecuție, așa că nimeni nu este obligat să își părăsească religia și să îmbrățișeze islamul. Allah Cel Atotputernic spune:

„Nu este silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă şi rătăcire, iar acela care se leapădă de Taghut (după unii comentatori, prin At-Taghut se au în vedere diavolii, idolii şi toate falsele divinități) şi crede în Allah, acela s-a prins de cea mai trainică toartă (islamul), care nu se sparge niciodată (metaforă pentru legătura cea mai trainică). Şi Allah este Samī‘ (Cel Care aude toate), ʻAlīm (Atoatecunoscător, Omniscient).” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 2:256]

În opoziție, istoria menționează persecuțiile pe care sectele creștine le-au aplicat unele împotriva celorlalte din cauza diferențelor de credință.

Libertatea de exprimare științifică:

Shariʻah islamică a stabilit, de asemenea, libertatea de exprimare în domeniul științei și al educației, înălțând statutul învățaților, în timp ce istoria menționează conflictul violent dintre Biserică și știință (învățați), în care s-a ajuns la suprimarea libertății de exprimare științifică.

Shariʻah islamică a făcut obligatorie pentru fiecare musulman căutarea cunoașterii și a educației. Mesagerul lui Allah (ﷺ) a spus:

„Căutarea cunoaşterii este o obligaţie pentru fiecare musulman (...)”

(Abu Dawud, Ibn Majah)

Shariʻah islamică a înălțat statutul învățaților. Allah Cel Atotputernic spune:

„(...) Allah îi va ridica în rang pe aceia dintre voi care cred şi pe cei cărora li s-a dat ştiinţa. Şi Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi!” [Traducerea sensurilor Nobilului Coran, 58:11]

Libertatea de exprimare în Biblie:

După cum am văzut în Epistola lui Pavel către Romani (13:1), democrația și libertatea de exprimare au fost complet abrogate, fiind stabilite bazele pentru dictatură și autoritarism, pe lângă ascultarea deplină față de conducător.

Partea a VI-a

• 
  Jihād-ul în Shariʻah islamică
  
• 
  Starea Pământului înainte, în timpul și după apariția islamului
  
• 
  Oamenii urmau religia conducătorilor lor
  
• 
  Impunerea creștinismului cu ajutorul sabiei
  
• 
  Jihād-ul și garantarea libertății de credință
  
• 
  Scrisorile Mesagerului lui Allah (ﷺ) pentru apărarea creștinilor
  
• 
  Jihād-ul în Islam și secțiunile sale
  

1. Etapele jihād-ului

2. Condițiile în care jihād-ul este interzis

3. Scopul jihād-ului

4. Cine este vizat prin jihād?

5. Regulile jihād-ului

• 
  Este fiecare război musulman considerat a fi jihād?
  
• 
  Războiul sfânt
  
• 
  Diferența dintre război și jihād
  
• 
  Jihād-ul în Biblie