1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

4. Aiud, jud. Alba

Punct: Cetăţuia

Cod sit: 1222.04
Colectiv: Horia Ciugudean, Aurel Dragotă, Adrian Gligor (MNUAI); Sabin A. Luca (ULB Sibiu)
Campania din anul 2000 nu a putut continua secţiunea magistrală (S. I) începută în anul precedent şi orientată pe axul lung al movilei, datorită culturilor de porumb care o acopereau. În consecinţă, au fost executate două secţiuni de control şi o suprafaţă spre capătul vestic al movilei, la marginea fostei cariere de balast.

S. I / 2000 a avut dimensiunile de 12 x 2m, stratigrafia sa verticală fiind relativ simplă. Sub nivelul de sol arabil, de cca. 0,25 - 0,3 m grosime, urmează un strat de culoare cenuşiu-negricioasă, bogat în resturi ceramice, situat între cca. -0,30 / -0,65 m, după care apare solul virgin, reprezentat de o depunere argiloasă. Dacă în stratul arabil, răvăşit de plug, au apărut materiale arheologice amestecate (Hallstatt, Coţofeni), în stratul de culoare cenuşiu-negricioasă au apărut aproape în exclusivitate materiale aparţinând culturii Basarabi, care în câteva cazuri se grupau în complexe de locuire, evidenţiate în general la baza stratului de cultură. Un asemenea complex (C 3), constând din fragmente ceramice, oase de animale şi pietre de râu, a fost parţial dezvelit la adâncimea de -0,64 m, între metri 1,90 - 2,60.

Majoritatea ceramicii este neornamentată, decorul care apare pe buza câtorva străchini constând din caneluri oblice. Vasele cu lustru metalic sunt şi ele rare, suprafaţa ceramicii fiind de obicei doar îngrijit netezită. Din stratul de cultură provine şi o rondelă de os, decorată pe una din suprafeţe cu cerculeţe.

S. II / 2000 a fost amplasată perpendicular pe mijlocul lui S. I / 2000, fiind segmentată în două sectoare: S. II şi S. II bis. Stratigrafia este asemănătoare cu cea a secţiunii precedente, cu remarca prezenţei mai consistente a materialelor Coţofeni, acestei culturi aparţinându-i şi o groapă bine marcată în profilul de NE, între m. 0,40 - 1,6 şi care se adâncea până la adâncimea de -0,75 m de la nivelul actual al solului. După materialul ceramic recoltat în cuprinsul gropii, aceasta aparţine fazei a II-a a culturii. În S. II bis a fost surprins un complex Basarabi (L 1) între metri 1,7 şi 3,4, care a fost dezvelit în întregime, prin deschiderea unei casete în peretele de NE. Complexul s-a dovedit a fi un semibordei, a cărui groapă avea o adâncime de -0,6 m, măsurată de la buză, în cuprinsul său fiind aflate numeroase fragmente ceramice, oase de animale, bucăţi de chirpic. Ceramica descoperită aparţine atât categoriei de uz comun, cât şi celei fine, puternic lustruite şi decorate prin imprimare sau incizare.

S. III / 2000 a constat în dezvelirea unei suprafeţe de 3 x 4 m, pe un ic rămas nedistrus de carieră, aici fiind descoperită o groapă (C 2) aparţinând perioadei timpurii a epocii bronzului, din care provin câteva vase cu profilul întregibil, în special castroane cu buza evazată, unele prevăzute cu "manşete". Un ornament inedit îl reprezintă un şir de proeminenţe mari, conice, aplicate sub buza unui recipient, amintind de motivistica glinoidă. Tot în S. III au apărut şi câteva fragmente ceramice neolitice, care semnalează prezenţa unei locuiri din această epocă pe "Cetăţuie", până în prezent neputând fi însă surprinse complexe in situ.

Campania din anul 2000, deşi nu s-a extins pe o suprafaţă prea întinsă, a avut câteva rezultate importante, cum ar fi diferenţierea a două etape de locuire Basarabi, una aparţinând fazei clasice (L 1 / S. II bis), cealaltă unei faze mai târzii (C 3 / S. I), surprinse pentru prima dată în aşezarea de a Aiud - "Cetăţuie". De asemenea se remarcă materialele aparţinând bronzului timpuriu, care prezintă numeroase elemente inedite în raport cu ceea ce se cunoştea până în prezent referitor la această perioadă pe valea Mureşului.

Pentru campania anului 2001 ne propunem să reluăm secţiunea magistrală din centrul aşezării, pentru a putea avea o imagine de ansamblu asupra duratei şi intensităţii de locuire a aşezării de la Aiud - "Cetăţuie".

5. Alba Iulia, jud. Alba [Apulum]

Punct: str. Munteniei nr. 15 - 17, Sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii

Cod sit: 1026.10
Colectiv: Viorica Rusu-Bolindeţ (MNIT) - responsabil; Cosmin Ilea (Şc. Gen. nr. 1 Dej); Tineke Volkers (Universitatea din Nijmegen, Olanda)
Obiectivul arheologic este amplasat în oraşul de jos, în imediata apropiere a Primăriei şi a Prefecturii Alba Iulia. Cercetările arheologice au început în anul 1992, când a fost stopată distrugerea sitului de către o firmă de construcţii, care a excavat o suprafaţă de 50 x 18 m până la -2 m adâncime, în vederea construirii fundaţiilor unui bloc. Săpăturile arheologice, la început cu caracter preliminar, pentru cunoaşterea stratigrafiei sitului, au devenit săpături sistematice şi, cu excepţia anului 1995, s-au desfăşurat în campanii succesive până în prezent. Şantierul arheologic de pe str. Munteniei prezintă o importanţă deosebită pentru istoria Daciei romane deoarece reprezintă o parte din sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii, obiectiv unicat pentru provincia noastră şi unul dintre puţinele cercetate în Imperiul Roman. În afara suprafeţei cercetate de noi, în imediata vecinătate a sa (la cca. 100 m spre sud) s-a aflat cea mai mare parte a complexului în discuţie, săpat de A. Cserni în anii 1888 - 1908 şi considerat în literatura de specialitate ca fiind "marele complex termal de la Apulum". În campaniile anilor 1998 - 2000 obiectivul cercetării arheologice l-a constituit extinderea săpăturii arheologice pe latura de N a suprafeţei excavate în 1992. Pe această latură, elementele constructive, vizibile în profil şi parţial puse în valoare în campaniile anilor 1992 - 1993, sunt foarte bine păstrate şi a existat şi posibilitatea extinderii spre N a întregii laturi pe o lăţime de 3 m. În cele trei campanii menţionate, au fost practicate 4 secţiuni, în urma cărora s-a dezvelit o suprafaţă de 32,50 m², pe o lăţime variabilă, cuprinsă între 2,30 - 3,50 m, până la o adâncime maximă de -3,07 m. O scurtă sinteză a rezultatelor acestor campanii includem în cele ce urmează.

Pe latura de N au fost dezvelite următoarele camere:

1. Camera E, prima încăpere de pe această latură, dinspre vest, avea o lungime de 7,20 m. Lăţimea nu i se poate preciza deoarece latura ei sudică a fost distrusă prin excavare, iar închiderea pe latura nordică nu a fost prinsă datorită imposibilităţii extinderii săpăturii pe o lăţime mai mare de 3 m datorită apropierii de şoseaua modernă. Camera respectivă a fost dotată cu o instalaţie de hypocaustum, care se afla numai pe latura de V a acesteia, paralelă cu zidul corespunzător al camerei. În acesta din urmă a fost descoperită şi gura praefurnium-ului care deservea instalaţia respectivă. În aceeaşi încăpere s-a descoperit o succesiune de trei canale pentru aducţiunea / evacuarea apei, orientate E - V, care se suprapuneau parţial. Pe zidurile care delimitau camera E pe laturile de E şi de V a fost descoperită tencuială pictată policromă, atât in situ, cât şi căzută. Din păcate, podeaua din opus signinum a acestei camere, ca şi o parte din elevaţia zidului estic al camerei au fost distruse de o locuire medievală timpurie (sec. XI - XII). Totodată, în interiorul aceleaşi camere au fost descoperite urmele sporadice ale unei locuiri preistorice, încadrate, după materialul ceramic fragmentar, în perioada de tranziţie de la epoca bronzului către începutul epocii fierului.

2. Camera D, situată în continuarea camerei E, spre est, având totodată şi un zid comun cu aceasta din urmă. Ca şi în cazul precedentei încăperi, se poate preciza numai lungimea ei, de 5,1 m şi faptul că a fost dezvelită pe o lăţime de 3,5 m, fără a-i cunoaşte toate laturile din aceleaşi motive menţionate mai sus. Acestei camere i s-au păstrat 3 m din podeaua de opus signinum pe care o deţinea. Era de asemenea o cameră încălzită - au fost descoperite două instalaţii de hypocaustum, sub forma a două canale, late de câte 0,9 m, dotate cu câte un rând de pilae de formă pătrată; canalele respective au fost dispuse aproape pe diagonală pe suprafaţa camerei, racordul dintre ele nefiind surprins.

3. Coridorul D' făcea trecerea între camerele D şi C, de asemenea în continuarea primei încăperi menţionate, către est. Avea lăţimea de 1,4 m şi a fost dezvelit pe o lungime de 3,7 m. Pe zidul de V al coridorului s-a păstrat amprenta scândurilor din lemn ale pragului, precum şi forma acestuia, cu dimensiunile de 1,5 x 0,6 m. Şi acesta avea o podea de opus signinum, placată cu cărămizi mari, dreptunghiulare, unele cu ştampila legiunii a XIII-a Gemina. Din păcate şi această podea este păstrată parţial datorită unor intervenţii moderne. Pereţii coridorului au fost placaţi cu marmură. Către sud, coridorul era mărginit de o cameră absidată, care a fost distrusă prin excavare, din ea ne mai păstrându-se decât o mică porţiune.

4. Camera C' a reprezentat un element nou faţă de elementele constructive cunoscute pe latura de N, ca şi coridorul menţionat anterior. Ea este situată în continuarea coridorului D', spre E şi are un zid comun cu acesta din urmă. A fost surprins numai colţul sudic al acestei încăperi, pe o lăţime de 1,5 m, restul ei mergând sub profilul nordic şi ne mai putând fi dezvelit. Din acest colţ a fost recoltată o mare cantitate de tencuială pictată policromă. Pe latura de SE, încăperea respectivă avea un prag de 1,1 x 0,4 m, prin care se intra / ieşea în / din camera C.

5. Camera C reprezintă cea mai mare încăpere de pe latura de N şi totodată a zonei cercetate. Lungimea ei era de 15 m, lăţimea surprinsă variind între 2,3 - 3,4 m datorită distrugerilor provocate prin excavare. Zidul estic al camerei a fost afectat de o locuire medievală timpurie (sec. XI - XII) până aproape de temelie. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu o parte din podeaua de opus signinum a camerei, care s-a păstrat totuşi pe o lungime de 8,5 m. Ea era placată cu cărămizi mari, dreptunghiulare, neştampilate, păstrate in situ numai pe 2 x 4 m; în rest, pe podea se observă numai amprentele acestora. La 4,3 m de zidul vestic al camerei a fost descoperită o gura de canal de formă pătrată, din calcar, cu dimensiunile de 0,7 x 0,7 m, care are cioplit în centru un motiv floral. Pe podea s-a observat şi groapa de implantare a canalului, precum şi legătura dintre gura de canalizare şi canalul de evacuare a apei corespunzător, acesta din urmă fiind vizibil anterior în profilul nordic. Şi pe podeaua acestei încăperi a fost descoperită o cantitate impresionantă de tencuială pictată policromă, fragmentele mai mari punând în evidenţă existenţa a trei straturi succesive, corespunzătoare unor reparaţii ale camerei respective. Cercetarea acestei camere nu a fost încheiată, ea urmând să fie finalizată în campania acestui an.

Din punct de vedere cronologic, toate camerele prezentate aparţin ultimei faze de locuire a complexului, datată la sfârşitul secolului al II-lea şi în secolul al III-lea. Cărămizile ştampilate descoperite fie în componenţa elementelor de construcţie (canale, instalaţii de încălzire, podele), fie în stratul de dărâmătură rezultat din ruinarea acestora prezintă antroponime datate după domnia lui Marcus Aurelius. Totodată, în stratul de amenajare al uneia dintre instalaţiile de încălzire aparţinând camerei D, la -2,1 m adâncime, a fost descoperită o monedă romană de bronz aparţinând Faustinei Senior, soţia lui Marcus Aurelius, ea oferindu-ne o datare post quem a construirii camerei respective. Nu avem pentru moment alte categorii de artefacte care să ne ofere indicii pentru o datare mai precisă a acestui nivel de locuire. Din punct de vedere constructiv, această fază se distinge clar prin realizarea unor încăperi mari, impresionante ca dimensiuni, dotate cu instalaţii de încălzire, cu canalizări, cu pereţii zugrăviţi policrom sau placaţi cu marmură. În momentul construirii acestora, încăperile anterioare au fost folosite ca substrucţii ale camerelor în discuţie, acestea din urmă nerespectând nici unul din planurile de construcţie ale încăperilor anterioare. Cele trei faze de construcţie ale complexului au fost foarte bine puse în evidenţă prin cercetările arheologice întreprinse pe profile şi pe fundul suprafeţei excavate în anii 1992 - 1997, ele completându-se cu unele date noi oferite de extinderea săpăturii arheologice pe latura de N. Pe această latură însă, dat fiind faptul că unul dintre obiectivele cercetării acestui complex îl constituie şi valorificarea lui din punct de vedere istorico-turistic, au fost dezvelite elementele de construcţie aparţinând ultimei faze de locuire romană, care sunt cel mai bine păstrate şi cele mai impresionante, fără a se neglija însă şi fazele mai timpurii.

Materialul arheologic. Datorită caracterului oficial al acestui complex, materialul arheologic nu este foarte variat şi nici foarte abundent. Şi în cele trei campanii în discuţie, cele mai numeroase sunt descoperirile de material tegular, ştampilat în proporţie de 80% cu sigla legiunii a XIII-a Gemina sau cu aceasta din urmă însoţită de un număr mare de antroponime. La acestea se adaugă cărămizi şi ţigle ştampilate cu siglele trupelor aflate în garda guvernatorului. Se adaugă o mare cantitate de tencuială pictată policromă, cu motive florale sau geometrice. Au mai fost descoperite fragmente ceramice, sticlă, obiecte din fier, mai rar din bronz. În campania anului 2000, în stratul de dărâmătură corespunzător ruinării camerei C, a fost descoperit un picior în formă de labă de leu al unui scaun din marmură. Materialul arheologic provenit din descoperirile făcute în campaniile 1998 - 2000 se află la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj şi se află în curs de prelucrare.

În campaniile viitoare se urmăreşte încheierea cercetărilor arheologice pe latura de N a suprafeţei excavate şi trecerea la efectuarea de săpături pe suprafaţa nedistrusă prin excavare, aflată la E şi S de cea care a fost supusă până acum cercetărilor arheologice. Întrucât unul dintre scopurile săpăturilor arheologice de la acest sit a fost şi acela de punere a lui în valoare din punct de vedere istorico-turistic, aşa cum aminteam mai sus, sunt necesare măsuri urgente de conservare-restaurare a obiectivului cercetat. În campania anului 2001 intenţionăm să încheiem cercetarea pe latura de N, ceea ce ar reprezenta totodată şi încheierea săpăturilor sistematice efectuate pe suprafaţa excavată. Elementele de construcţie dezvelite cu această ocazie, cu scopul conservării lor în situ, trebuie să între în programul de restaurare al Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru ca ruinele respective să nu se deterioreze datorită intemperiilor. Suprafaţa aflată în cercetare arheologică este protejată de un gard din sârmă, dar vestigiile descoperite nu au nici un fel de protecţie, în afară de acoperirea cu un strat de pământ. Au fost trimise mai multe memorii Ministerului Culturii, Direcţiei Generale a Patrimoniului Naţional, în care am solicitat aprobarea fondurilor necesare construirii unei copertine modulare, realizată din materiale uşoare, menită să asigure o protecţie temporară a vestigiilor, pe măsura derulării cercetărilor arheologice. Nu am primit nici un răspuns oficial în acest sens. La sfârşitul campaniei anului 2001, va fi necesară însă adoptarea unei soluţii pentru conservarea - restaurarea vestigiilor descoperite în şi pe suprafaţa excavată, pentru ca ele să nu fie definitiv compromise datorită intemperiilor.

Rezultatele cercetărilor arheologice efectuate în anii 1992 - 2001 vor constitui obiectul unei monografii ce va fi publicată, în funcţie de posibilităţile financiare, în viitorii doi ani.