1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

91. Fântânele, com. Matei, jud. Bistriţa-Năsăud

Punct: La Gâţa

Cod sit: 33701.05

Colectiv: Corneliu Gaiu, Lucian Vaida (CM Bistriţa)

Toponimul „La Gâţa” defineşte capătul nordic din coama unui deal numit „Dealul Iuşului”, situat la o distanţă de cca. 3 km NE de vatra satului Fântânele. Investigaţiile arheologice inaugurate în anul 1999 au la bază descoperiri întâmplătoare, prilejuite de lucrările de exploatare a nisipului din punctul respectiv.

După ce în intervalul 1999 - 2000 s-au identificat 10 morminte celtice de incineraţie în groapă, în campania anului 2001 au fost cercetate alte două complexe funerare, din aceeaşi perioadă: unul de incineraţie, iar celălalt de inhumaţie. În primul caz resturile cinerare şi inventarul funerar au fost depuse într-o groapă de formă dreptunghiulară, la adâncimea de -1 m de la suprafaţa actuală a solului. În cazul mormântului de inhumaţie scheletul a fost găsit în poziţie chircită, la adâncimea de -0,15 m. Inventarele sunt specifice necropolelor celtice din Transilvania, cuprinzând fibule din fier şi bronz, verigi din fier, piatră pentru ascuţit, vase ceramice lucrate cu mâna şi la roată.

Analiza tipologică a materialelor recuperate de la Fântânele demonstrează că acestea aparţin cronologic Latène-ului timpuriu, fiind caracteristice fazei Latène B₂.

Ulterior, lucrările de exploatare a lutului au mai atins un mormânt, din al cărui inventar a fost recuperat un vas bitronconic, fapt care ne impune accelerarea investigaţiilor arheologice pentru salvarea porţiunii nedistruse a cimitirului.

92. Feteşti, com Adâncata, jud. Suceava

Punct: La Schit

Cod sit: 146842.01

Colectiv: Dumitru D. Boghian - responsabil; Sorin Ignătescu - responsabil sector (Univ. ŞtcM Suceava); Ion Mareş, Bogdan Petru Niculică - responsabil sector (CMJB Suceava)

În campania din anul 2001, desfăşurată în perioadele 16 iulie - 10 august şi 21 - 25 septembrie, au continuat cercetările din staţiunea Feteşti „La Schit”, comuna Adâncata, jud. Suceava, situată pe platoul structural din partea de NE a satului, pe dreapta pârâului Grigoreşti, afluent al Siretului, în curtea bisericii „Sf. Nicolae” din Grigoreşti, com. Siminicea, ctitorie a lui Scarlat Miclescu (prima jumătate a sec. XIX), cunoscută şi sub denumirea de „Schitul Grigoreşti”, care este şantier arheologic - şcoală, unde îşi desfăşoară practica de specialitate studenţii de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Având în vedere descoperirile făcute în anul anterior, în secţiunea S. I, spaţiile libere avute la dispoziţie şi obiectivele cercetării, s-a decis trasarea unor alte secţiuni: S. II, la V de S. I/2000 şi paralelă cu aceasta (m. 4 - 19), şi S. III, în partea de SV a aşezării (m. 0 - 20), paralelă cu S. I/2000 (m. 23 - 38), într-o zonă alveolată susceptibilă de a marca traseul primului şanţ de apărare (Cucuteni A), care nu a putut fi surprins în întregimea profilului în campania anterioară. S-a urmărit verificarea stratigrafiei, completarea cunoştinţelor privitoare la locuinţa L. 1, elucidarea amplasamentului şi funcţionalităţii celorlalte complexe arheologice aferente, surprinderea perpendiculară a şanţului de apărare Cucuteni A₃, clarificarea formei şi modului de construire a acestuia şi iniţierea primelor cercetări pedologice.

Stratigrafia secţiunilor cercetate în anul 2001 este la fel de complicată ca şi cea din anul precedent, pentru surprinderea legăturilor dintre toate complexele realizându-se atât profile pe pereţii de E şi V ai S. II şi S. III/2001, cât şi planuri stratigrafice de detaliu.

Stratul steril din punct de vedere arheologic, alcătuit din aşa-numitul orizont C, se găseşte la adâncimi variind între -0,8/-1 m, în S. II/2001 şi -0,5/-3,45 m în S. III/2001, fiind alcătuit dintr-o argilă uşor nisipoasă. La partea superioară a stratului steril arheologic se găseşte un nivel brun-deschis, de asemenea steril, orizontul B al solului, cu grosimi care variază între 0,2/0,4/0,5 m, în funcţie de modul cum a fost afectat de intervenţiile antropice preistorice şi istorice.

La suprafaţa acestui strat brun-deschis, în S. II/2001 (m. 4 - 15), între -1/-0,95 m, au fost identificate, într-un sol foarte puţin diferenţiat ca nuanţă faţă de cel anterior, materiale sporadice Precucuteni III, care nu au fost descoperite şi în S. III/2001. Deasupra acestora, între -0,95/-0,6 m, într-un sol de culoare brună, cu cenuşă în compoziţie, care se subţiază evident în dreptul versantului nordic al şanţului de apărare (m. 15 - 19) se găsesc vestigiile Cucuteni A₃. Stratul Cucuteni A₃ a fost identificat doar sub forma scurte segmente (m. 4 - 5 şi 7 - 12) în S. III/2001, acesta fiind foarte deranjat de locuirile ulterioare.

Nivelul Cucuteni B₁, identificat pe întreaga lungime a S. II şi S. III/2001, se găseşte, cu excepţia gropilor şi şanţului de apărare, între -0,6/-0,15 m şi are o culoare brună, mai închisă, uneori virând spre brun-cenuşiu şi cenuşiu. Aşa cum arătam şi în raportul precedent, în acest strat a fost realizată podina locuinţei L. 1, vetrele 3 şi 4 şi gropile 9 - 17/2001. Următorul nivel, atribuit culturii Horodiştea - Folteşti II, este foarte subţire, inconsistent şi neuniform spaţial, marcat stratigrafic numai prin prezenţa materialelor ceramice specifice.

Materialele hallstattiene şi vestigiile de tip Latène nu formează niveluri coerente şi continui şi prezintă doar scurte segmente în umplutura şanţului de apărare (S. II) şi la S de acesta (în S. III). Stratul medieval târziu (sec. XVII-XVIII) este reprezentat prin nivelurile de umplutură ale fortificaţiei cucuteniene şi de depunerile din bordeiul B 3/2001, în vreme ce orizonturile moderne şi contemporane de construcţie sunt reprezentate de deranjamentele şi diferitele resturi de materiale (cărămizi, pietre, mortar, var, bucăţi de tencuială, lemne, tablă, cuie etc.) cu care s-au acoperit denivelările din curtea bisericii (şanţul cucutenian de apărare şi gropile fostelor bordeie). Stratul vegetal are o grosime de 0,05/0,1 m, în partea mai înaltă a aşezării (S. II, m. 4 - 15), fiind foarte subţire datorită spălării solului, şi mai gros, până la 0,2 m, în capătul sudic al S. III.

Trecând la prezentarea descoperirilor, arătăm că, aşa cum s-a evidenţiat din campania precedentă, vestigiile Precucuteni III nu formează, în secţiunile săpate, complexe propriu-zise, fiind probabil vorba de o locuire de mică durată şi intensitate. Materialele care pot fi atribuite acestei faze a culturii Precucuteni (în special ceramică confecţionată dintr-o pastă bună, arsă la brun-cenuşiu şi negru-cenuşiu, decorată cu motive spiralice şi geometrice, adâncite sau pictate cu culoare roşie crudă) au fost descoperite în S. II (m. 4 - 15) şi S. III (m. 0 - 4). În cazul în care, prin cercetările viitoare, nu se vor descoperi complexe certe, care să poată fi încadrate în faza Precucuteni III, nu excludem atribuirea ceramicii cu decoruri adâncite şi pictură roşie crudă, evident cu caracter de probabilitate, începutului locuirii Cucuteni A₃ din această staţiune, vorbind, astfel, de o prezenţă a manifestărilor culturale de tip Hăbăşeşti şi/sau Truşeşti în Podişul Sucevei.

La fel ca în anul precedent, s-a constatat că nivelul Cucuteni A₃ este destul de consistent în spaţiul închis de şanţul de apărare, mai ales în S. II, m. 4 - 15, şi S. III, m 0 - 4, dincolo de fortificaţie a fost descoperită ceramică pictată bicrom şi tricrom doar în cantitate mică şi amestecată cu materiale din alte culturi. Nici în acest an nu au fost descoperite locuinţe sau alte complexe de locuire asociate, cu excepţia părţii de SV a G 6/2000. În S. II, această groapă a fost surprinsă între m. 4/6, fundul său adunându-se spre m. 4,5, în profilul estic, unde atingea adâncimea de -0,9 m de la nivelul actual de călcare. Coroborând aceste informaţii cu cele din anul precedent, putem arăta că această groapă, de mari dimensiuni, se prezenta, în porţiunile săpate, ca o alveolare circulară neregulată şi un profil albiat, cu diametrul E - V de 2 m, deschiderea (amplitudinea) spre S de 4 m şi adâncimea reală de cca. 0,4 m. În partea superioară a fost deranjată puţin de locuirea Cucuteni B₁ din zonă. Deşi dimensiunile acestei gropi sunt mari, lipsa unor alte indicii (vatră, inventar coerent) nu ne permite să o considerăm ca reprezentând un eventual bordei.

În ceea ce priveşte umplutura, arătăm că era compusă, la fel ca şi în anul precedent, dintr-un sol brun în amestec cu multă cenuşă în care se aflau fragmente ceramice pictate bicrom şi tricrom, încadrate în faza Cucuteni A₃, câteva cochilii de melci şi scoici, piese litice şi osteologice. Pe fundul gropii au fost descoperite câteva fragmente ceramice pictate cu roşu crud în asociere cu motive incizate, fiind posibil ca aceasta să fi intersectat presupusul nivel precucutenian sau să reprezinte dovezile materialelor arheologice de tip Hăbăşeşti şi/sau Truşeşti în Podişul Sucevei.

Cea mai însemnată descoperire aparţinând acestei faze de locuire este şanţul de apărare, care nu a putut fi cercetat în întregime, din motive obiective, în anul anterior. Deşi latura nordică a acestei fortificaţii se conturează, în S. II, între m. 1 - 3, cea mai mare parte a şanţului intră în porţiunea nesăpată de sub aleea betonată care duce la trapeză. De aceea, S. III, trasată în partea de SV a staţiunii, a avut ca destinaţie principală surprinderea perpendiculară a şanţului de apărare şi elucidarea modului de construcţie şi a apartenenţei culturale şi cronologice a acestuia.

În S. III, şanţul de apărare, cu toate că nu a fost surprins perpendicular, are o deschidere, la partea superioară, cuprinsă, pe profilul vestic, între m. 4 - 12. A fost săpat, în dreptul m. 4, de la -0,54 m faţă de suprafaţa actuală de călcare, iar la m. 12 de la adâncimea de -0,7 m, traseul său având în această zonă o orientare ENE - VSV. În ceea ce priveşte construcţia şanţului, s-a putut observa că a avut un profil în formă de “V”, fundul acestuia atingând adâncimea maximă, în dreptul m. 9,4, la -3,46 m de la suprafaţa actuală a solului şi la -2,7 m de la nivelul de călcare Cucuteni A₃. Partea superioară a versantului nordic era mult mai înaltă decât cea a versantului sudic, cu aproximativ 0,8/1 m, această diferenţă de nivel putând suplini lipsa unui eventual val. Completat, pe latura nordică, cu un eventual gard sau o palisadă, a căror identificare rămâne o sarcină pentru cercetările viitoare, acest şanţ de apărare putea reprezenta o fortificaţie redutabilă pentru epoca eneolitică.

Versantul sudic al şanţului este înclinat, cu panta de aproximativ 60° la fel ca şi cel nordic, dinspre aşezare, dar acesta din urmă pare să fi avut o treaptă, situată la 1 m de fundul şanţului, cu o lăţime de 1,2 m, a cărei destinaţie nu a putut fi stabilită deocamdată (pentru a uşura scoaterea pământului săpat sau, poate, marca un loc de traversare a şanţului, fiind evidentă, aşa cum am arătat, diferenţa de nivel între partea superioară a celor două versante).

Procesul de umplere a şanţului a început natural, încă din perioada corespunzătoare etapei Cucuteni A₃, deoarece s-a putut constata, pe ambele versante, o depunere de sol brun şi puţine materiale arheologice, cu grosimea de 0,2/0,3 m, aparţinând acestei perioade, poate şi intervalului până la locuirea următoare. La nivelul etapei Cucuteni B₁, fortificaţia Cucuteni A se prezenta ca o şănţuire destul de adâncă, care a fost acoperită, în bună măsură, destul de rapid, cu materiale anterioare, în special lutuieli, rezultate din amenajările efectuate pentru întemeierea noului habitat uman. Practic, în timpul etapei Cucuteni B₁, fostul şanţ de apărare a fost umplut, în apropierea sa realizându-se anexa şi cuptorul 2, iar locuirea s-a extins spre S de acesta, unde ar fi posibil să se fi săpat un alt şanţ, dacă ar fi să judecăm, deocamdată, după denivelările terenului. Ulterior, alte niveluri de umplutură s-au făcut în timpul aşezării Horodiştea - Folteşti II, evul mediu şi în epocile modernă şi contemporană, acestea din urmă fiind foarte consistente, înălţând sensibil terenul în S. III (m. 0 - 11).

Aşa cum am văzut din campania precedentă, cel mai consistent nivel este acela care specific pentru faza Cucuteni B₁, căruia îi aparţin vestigiile locuinţei de suprafaţă (L. 1/2000) şi gropile 9 - 17/2001 (G. 9 - 17/2001). Vestigiile L. 1/2000 se continuă spre V în S. II (m. 4 - 9,2 şi 10,8 - 14,8), fiind deranjată spre NV de şanţul de îngropare al unui cablu electric de joasă tensiune (m. 4 - 9, 25, cu lăţimea de 0,5 m şi adâncimea de -0,8 m) şi de o serie de gropi realizate în timpul locuirii Horodiştea - Folteşti II. Şanţul de fundaţie, desemnat drept groapa 12/2001 a fost identificat între m. 5/5,6 pe profilul vestic şi 6,7/7,3 pe profilul estic, având o orientare SE-NV. În interiorul acestuia au fost descoperite resturi carbonizate de trunchiuri şi blăni de lemn, care reprezintă, probabil, substrucţia unei tălpi îngropate sau baza unui perete al locuinţei.

Platforma s-a păstrat discontinuu, în zonele neafectate de deranjamente păstrându-se in situ, sub lipiturile de perete, vetrele, râşniţe, vase întregibile, plastică, piese litice etc. Este vorba, probabil, de o mare locuinţă de tip Cucuteni B, cu mai multe încăperi, din care două au fost delimitate aproape sigur, prezentând patru vetre (două cercetate în campania 2000 şi două în 2001). Această locuinţă pare să fi avut porţiuni de platformă, cu grosimi variind între 0,15/0,25 m, realizate pe butuci despicaţi (lodbe), prezentând o făţuire atentă la partea superioară, cu lut nisipos amestecat cu pleavă şi paie, care s-a păstrat în zonele nederanjate, şi locuri fără, mai ales în dreptul vetrelor şi al aglomerărilor de vase întregibile. Acolo unde porţiunile de platformă se păstrează, pe lângă lutuieli masive cu amprente specifice, au fost identificate, sub aceasta, urme prelungi de arsură înnegrită, care reprezintă lemnul carbonizat din substrucţia podinei. Deşi lutuielile de perete sunt multe şi masive, nu ştim în ce măsură se poate vorbi de o posibilă locuinţă etajată.

Vetrele sunt cele mai importante instalaţii casnice descoperite în această locuinţă, fiind amenajate în spaţii special rezervate în acest scop. Vatra nr. 3 a fost găsită în S. II, carourile 8 - 9 a (m. 7,6/8,6), la -0,4 m de la nivelul actual de călcare, având o formă oarecum rectangulară, cu axul lung de 1,1 m, orientat pe direcţia NE - SV, şi cel scurt, de 0,85 m, pe linia NV - SE. Marginile vetrei, care nu s-au păstrat în totalitate, sunt uşor înălţate, fără a forma o „gardină” propriu-zisă. Aceasta era, ca şi precedentele, o vatră de tip evoluat, construită pe un „pat” de lut cu fragmente ceramice pictate în compoziţie, cu o grosime de cca. 0,1 m, peste care s-a realizat o lutuială de făţuire, groasă de cca. 5 cm, din lut cu nisip fin, care, în urma utilizării, a căpătat nuanţe gălbui-cărămizii.

Vatra nr. 4 era păstrată destul de bine şi se afla în S. II, carourile 12 - 13 a - b (m. 12,5/13,5) tot la -0,4 m. Aceasta avea o formă ovală, cu diametrele: NE - SV de 1,06 m şi NV - SE de 0,94 m, cu un deranjament circular în centru. A fost realizată în acelaşi mod ca şi vatra precedentă. Asocierea, în suprafaţa cercetată a L. 1, dintre vetre, gropi, râşniţe, grupări de vase întregibile, vorbeşte de existenţa unui spaţiu cu destinaţie gospodărească.

Pe lângă complexele menţionate mai sus, etapei Cucuteni B₁, din această aşezare, îi sunt atribuite şi cele două cuptoare exterioare, descoperite în S. III. Astfel, cuptorul 1 a fost descoperit doar parţial, în colţul de NV al S. III, m. 0/0,7, în groapa 9, din care cauză modul său de construcţie a fost dificil de reconstituit. Din observaţiile făcute cu deosebită atenţie rezultă că acest cuptor a avut două camere, servind, probabil la arsul ceramicii. Interesante sunt, în acest sens, observaţiile legate de modul de construcţie al acestuia.

După o nivelare iniţială a umpluturii gropii (G. 9), s-a realizat în ea, în zona unde urma să se construiască cuptorul, o lutuire circulară cu argilă, de aproximativ 3 cm grosime, ce avea un diametru estimat la 1,6 m. Pe această suprafaţă au fost apoi dispuse radial beţe cu diametrul cuprins între 4 şi 6 cm. În regiunea exterioară a suprafeţei de lut circulare, peste aceasta s-a construit o treaptă de pământ de formă circulară, întreruptă spre S, unde bănuim că se află intrarea cuptorului. Treapta, lată de cca. 0,4 m, delimitează, în centru, vatra cuptorului, arsă, în cursul utilizării, pe o adâncime de cca. 1 cm, spre deosebire de lutul de sub treaptă care a rămas nears. Beţele de lemn au rezervat, din treaptă, canale prin care, probabil, se făcea aerajul chiar dacă nu s-au descoperit, deocamdată, duze de la eventualele foale. De asemenea, putem presupune că pe treapta mai sus descrisă se punea un grătar perforat, ca acelea descoperite în alte aşezări, pe care se aşezau vasele în cuptor. Bolta cuptorului a fost realizată pe o osatură lemnoasă, alcătuită din pari subţiri şi beţe, completată cu despicături subţiri de lemn (un fel de scândurele), dispuse circular la bază, unse la partea exterioară cu lut, lipiturile păstrând amprentele substrucţiei .

Cuptorul 2, construit în aceiaşi fază, a fost găsit tot în S. III, în carourile 7/8 a, la adâncimea de -1,45 m de la nivelul actual de călcare, pe o amenajare anterioară, de forma unei trepte, realizată pe latura de N a adânciturii care rămăsese din fostul şanţ de apărare Cucuteni A. Din acest cuptor a fost cercetată doar partea estică, aflată pe traseul secţiunii, cu dimensiunile de 0,7 m, pe direcţia N - S, şi 0,55 m, pe linia E - V, restul regăsindu-se în profilul vestic al S. III.

Deşi este diferenţiat constructiv de cel precedent, acest cuptor avea o cupolă care, din păcate, nu s-a păstrat în partea cercetată, observându-se, în schimb, foarte bine în profilul vestic al secţiunii. Vatra era orizontală şi a fost realizată dintr-un singur strat de argilă, cu nisip în compoziţie, prezentând grosimi variabile de 0,1/0,15 m. În marginea estică a vetrei se găsea o lespede de gresie, care ar putea indica gura cuptorului. În jurul cuptorului, în dreptul m. 6/7, a fost descoperită o aglomerare de lipituri care proveneau, probabil, de la o anexă în care a funcţionat cuptorul, dovadă stând, în acest sens, şi două gropi de stâlp (gropile G. 10 şi G. 11), din dreptul m. 6,4 şi respectiv 5,05, care susţineau acoperişul unei asemenea construcţii, şi materialele provenite de la dezafectarea bolţii. Funcţionalitatea acestuia este greu de stabilit fiind utilizat pentru ars ceramica sau pregătitul hranei.

Gropile descoperite în acest an aveau forme, dimensiuni şi destinaţii diferite, cele mai multe fiind atribuite etapei Cucuteni B₁.

Groapa 8, identificată între m. 14,3/15,3 ai secţiunii S. III, avea o adâncime de numai -0,15 m, în interiorul ei găsindu-se un fragment de paviment smălţuit din evul mediu târziu, care vorbeşte şi de atribuirea sa cultural-cronologică.

Groapa 9 a fost descoperită în capătul de NV a S. III, între m. 0/1,5, fiind săpată de la -0,85 m, penetrând stratul Cucuteni A şi orizontul steril, până la -2,1 m. Forma sa este de clopot, tipică pentru gropile aparţinând fazei B a culturii Cucuteni, în interiorul acesteia, după o etapă de utilizare, fiind construit cuptorul 1. Umplutura sa era compusă din sol amestecat cu cenuşă, fragmente pictate Cucuteni A (antrenate) şi B (mai ales pe fund), fragmente osteologice, cochilii de melci etc.

Groapa 13, aparţinând tot nivelului Cucuteni B, avea, de asemenea, formă de clopot, găsindu-se între m- 14 şi 15,2 ai secţiunii S. II şi adâncindu-se între -0,6/1,7. Se afla, probabil, în legătură cu vatra nr. 4, destinaţia sa menajeră fiind evidentă. Umplutura sa era alcătuită din sol cenuşos amestecat cu fragmente ceramice pictate, puţine materiale osteologice, pietre etc.

Groapa 14, surprinsă doar pe o lăţime de 15 cm, lângă profilul vestic al secţiunii S. II, între m. 11,7/13, nu atinge decât adâncimea de -1,05 m, fiind săpată din acelaşi nivel Cucuteni B, de la -0,52 m, urmând să fie cercetată în campania viitoare.

Cea mai mare dintre gropile descoperite anul acesta, la Feteşti, este G. 15 şi aparţine tot nivelului Cucuteni B. Se conturează în S. II, între m. 8,6/10,6, fiind săpată aproximativ în formă de clopot, între -0,6/2,12 m. În umplutura acesteia se găsea o cantitate apreciabilă de cenuşă, puţine fragmente ceramice şi câteva materiale osteologice, în special de la rozătoare mici, destinaţia sa menajeră putând fi legată de funcţionarea vetrei nr. 3.

Groapa 16 are dimensiuni mai mici (S. II, m. 6,3/7,6) şi fundul albiat, cu o adâncime de doar 0,4 m (săpată între aproximativ -0,54/0,98 m), în conţinutul său găsindu-se materiale Cucuteni B şi puţină cenuşă.

Groapa 17 nu a putut fi cercetată corespunzător datorită faptului că a fost suprapusă de linia de joasă tensiune îngropată în şanţul ce traversează această parte a aşezării. Se pare totuşi că groapa a fost puţin adâncă, păstrându-se doar cei 0,2 m de la fund, în dreptul m. 5,2, şi va fi cercetată detaliat în campania viitoare.

Materialele Horodiştea - Folteşti II, descoperite în anul acesta, nu formează complexe propriu-zise ci se găsesc împrăştiate la partea superioară a nivelului Cucuteni B. De asemenea, menţionăm că nu s-au identificat materiale arheologice aparţinând epocii fierului (Hallstatt şi Latène), aşa cum sunt cunoscute din anul precedent.

În ceea ce priveşte nivelul medieval târziu, este reprezentat, mai ales în zona şanţului de apărare prin niveluri de umplutură de diferite grosimi. Acestuia îi aparţine cel de-al doilea bordei medieval târziu (B. 2/2001), identificat parţial în S. III, între m. 0,9/4,2, fiind considerat iniţial o groapă mare. După cum se observă pe profilul vestic al S. III, acest bordei a fost săpat de la -0,5 m, adâncimea sa maximă fiind atinsă la -1,4 m de la nivelul actual de călcare. Acest bordei, ca şi cel descoperit în anul precedent, a fost rectangular, cu colţurile uşor rotunjite. Pe axul NNV - SSE, singurul care a putut fi stabilit, deocamdată, fără a se şti dacă este cel lung sau cel scurt, bordeiul a avut 2,5 m şi o deschidere, de la profilul vestic, în care se continuă, de 1,35 m.

Pe latura de SSE a bordeiului, au fost descoperite două gropi circulare, de 0,15/0,2 m, cu o adâncime de -0,2 m, ce par a proveni de la parii care susţineau structura lemnoasă a construcţiei, şi o zonă cu “trepte” rotunjite, care ar putea indica o eventuală intrare. În jumătatea de SSE a B 3 a fost descoperită, în dreptul m. 3,1, o alveolare cvasicirculară, cu adâncimea de -0,1 m şi deschiderea spre E de aproximativ 0,6 m, cu urme de arsură, indicând un eventual rug casnic (vatră neamenajată), care se pierde în profilul vestic al secţiunii.

Rezultatele obţinute în campania 2001 completează cunoştinţele despre succesiunea locuirilor preistorice şi istorice din această aşezare pluristratificată, planimetria acestora pe fiecare fază de locuire, contribuind şi la salvarea şi valorificarea unor importante materiale arheologice, care vor aduce informaţii utile pentru reconstrucţia istorică. Din păcate, din motive obiective (lipsa de fonduri), probele pedologice prelevate nu au putut fi analizate, astfel încât suntem lipsiţi de informaţii preţioase legate de înţelegerea formării şi evoluţiei depozitelor geologice şi arheologice din zonă.

În încheiere, dorim să aducem mulţumirile noastre, pentru sprijinul acordat, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, primăriilor din comunele Adâncata şi Siminicea, directoarei Şcolii Generale Feteşti (dna. Liliana Focşa) şi preotului paroh Florin Croitorii, cu speranţa continuării colaborării noastre.

Planşele 51, 52
Résumé

Dans cet ouvrage les auteurs présentent les découvertes faites dans l’établissement pluristratifié de Feteşti „La Schit”, département de Suceava, où ont été fouillés plusieurs complexes archéologiques (Précucuteni III, Cucuteni A₃ et B₁, Horodiştea - Folteşti II, Hallstatt, Latène gétique précoce, du Moyen Age tardif et de l’époque moderne). En 2001 ont été trouvés: les vestiges de la fosse de défense Cucuteni A₃, une habitation de surface (L1), deux foyers (C1, C2), neuf fosses (G 9 - 17) encadrées dans la phase Cucuteni B₁, une habitation creusée et une fosse du Moyen Age tardif. Malheureusement, dans cette campagne, n’ont pas été découverts de vestiges de Hallstatt et de Latène gétique précoce.