„(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit b), primarul



Yüklə 1,33 Mb.
səhifə11/20
tarix12.01.2019
ölçüsü1,33 Mb.
#95282
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   20
Participanţi: reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi centrale, sindicatelor şi patronatelor, băncilor comerciale şi mass-mediei locale. În prezenţa participanţilor a fost prezentat filmul realizat de către Ministerul Integrării Europene, cu ocazia aderării României la Uniunea Europeana.

14.3.7. 31 decembrie 2006

Drapelul oficial al UNIUNII EUROPENE a fost arborat într-o atmosferă oficială creată de prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale şi centrale, a conducătorilor serviciilor publice descentralizate şi a locuitorilor municipiului Bistriţa, precum şi de intonarea imnului UNIUNII EUROPENE – „Odă Bucuriei”.

La toate acţiunile desfăşurate în această perioadă, au fost distribuite materiale promoţionale: tricouri, şepcuţe, steguleţe, pliante informative, cărţi poştale şi fluturaşi.

14.4. Relaţiile internaţionale

Anul 2006 a reprezentat un an plin pentru relaţiile internaţionale desfăşurate de municipiul Bistriţa, atât prin numărul mare de activităţi, cât şi în vederea apropiatei aderări a României la structurile europene. Astfel, în continuare vom detalia activităţile care au implicat municipalitatea în manifestări cu caracter internaţional, fie prin plecarea în străinătate a reprezentanţilor bistriţeni, fie prin venirea la Bistriţa a partenerilor din străinătate.



14.4.1. Participarea la semnarea Proiectului de Parteneriat între Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest – România şi regiunea Veneto - Italia, în perioada 15-18 martie 2006

În luna iunie 2004, Comisia Europeană a aprobat Proiectul de Înfrăţire Instituţională RO03/IB/SPP/06: „Întărirea funcţiei de coordonare privind elaborarea politicii de coeziune economică şi socială la nivel regional – Regiunea Nord-Vest”. De atunci au fost iniţiate cu succes o serie de activităţi importante care vor avea ca finalitate semnarea Protocolului între Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest - România şi Regiunea Veneto – Italia, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Pentru susţinerea şi promovarea iniţiativelor care pot favoriza cooperarea dintre cele două regiuni şi ca urmare a contactelor stabilite prin intermediul consilierului de preaderare, în perioada 15-18 martie 2006, la Veneţia, s-a desfăşurat o întâlnire la care au participat reprezentanţii lumii administrative şi academice din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest şi Regiunea Veneto. Conform HCL nr. 29/23.02.2006, Primăria municipiului Bistriţa a fost reprezentată de primarul municipiului Bistriţa – domnul inginer Vasile Moldovan.

Programul vizitei instituţionale a cuprins prezentări detaliate ale celor două regiuni, discuţii în cadrul a două grupuri de lucru – Inovare, Formare şi Muncă, şi Infrastructură de Transport, - precum şi prezentări ale mai multor firme italiene interesate să investească în România, în special în regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord): FINEST (societate financiară); COSECON (zone industriale); HIDROESSE (societate de inginerie); ADRIATICA (agricultură); CNA (asociaţie profesională care are peste 20.000 de firme asociate). Reprezentantul firmei ADRIATICA, care comercializează mijloace tehnice pentru agricultură, şi-a exprimat intenţia de a deschide, cât mai curând, un punct de lucru în regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord), fiind deja pe pieţele din Croaţia, Serbia şi Ungaria.

În cadrul întâlnirilor pe grupe de lucru, reprezentanţii Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest au prezentat investitorilor italieni prezenţi un portofoliu de proiecte prioritare pentru regiune.

Reprezentanţii regiunii Veneto şi cei ai regiunii noastre au semnat o Declaraţie Comună prin care îşi exprimă voinţa de a-şi intensifica acţiunile menite a dezvolta relaţiile lor. O parte din obiectivele Declaraţiei Comune semnate la Veneţia se referă la acţiuni comune în sectoarele economice şi sociale, dar şi la o mai bună utilizare a instrumentelor de cooperare interregională disponibile pentru România după aderarea la Uniunea Europeană.

Preşedintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest - domnul Marinel Kovacs, a semnat Declaraţia alături de reprezentantul Adunării Regionale Veneto (guvernul regional), asesorul regional pentru Politici Economice, domnul Fabio Gava.

Această Declaraţie, care va fi urmată de semnarea unui Acord între cele două regiuni, va avea ca rezultate proiecte comune de interes atât pentru regiunea noastră cât şi pentru regiunea Veneto. Prin această colaborare se urmăreşte realizarea la nivelul regiunii noastre a unei structuri instituţionale cu acelaşi rol pe care îl are Veneto Innovazione (agenţia regională pentru inovare din Veneto) pentru că este nevoie de meserii noi în scopul inovării economiei tradiţionale şi ca atare apar noi nevoi de formare, iar pe de altă parte procesul de transfer al rezultatelor inovaţiei pe piaţă se face foarte lent.



14.4.2. Deplasarea delegaţiei municipiului Bistriţa la Herzogenrath, pentru a participa la manifestările ocazionate de semnarea Cartei de Înfrăţire a municipiului Bistriţa cu oraşul Herzogenrath, în perioada 6 - 13 iunie 2006

Urmare a bunelor relaţii dezvoltate începând cu anul 1990, între municipiul Bistriţa şi oraşul german Herzogenrath, oficializate mai întâi prin semnarea unei scrisori de intenţie, aprobată de Consiliul Local al Municipiului Bistriţa în Hotărârea cu numărul 130/09.07.2001, în cadrul manifestărilor ocazionate de „Zilele Municipiului Bistriţa” a fost semnată Carta de Înfrăţire între cele două oraşe, în data de 16.07.2005.

Încă de la festivităţile de anul trecut, prilejuite de semnarea Cartei de Înfrăţire între Bistriţa şi Herzogenrath, oficialii germani şi-au făcut cunoscută dorinţa lor de a organiza o manifestare similară şi în oraşul lor. În spiritul materializării acestei intenţii municipalitatea din Herzogenrath a adresat invitaţia ca o delegaţie din Bistriţa să participe la evenimentele legate de sărbătoarea oraşului german, prilej cu care să aibă loc şi momentul festiv al semnării Cartei de Înfrăţire.

Delegaţia germană prezentă anul trecut la Bistriţa a cuprins 64 de persoane, numărul mare de participanţi subliniind importanţa acordată momentului. Delegaţia a fost compusă din reprezentanţi ai administraţiei publice, fanfara militară, un ansamblu de dansuri populare, reprezentanţi ai diferitelor instituţii locale.

Pentru început, primarul oraşului Herzogenrath, Gerd Zimmermann, însoţit de o delegaţie oficială a gazdelor a adresat, în faţa primăriei, un salut de bun venit delegaţiei din Bistriţa, urmat de primirea în sala de consiliu a oraşului Herzogenrath, în cadrul căreia s-au rostit alocuţiuni, exprimându-se încă odată dorinţa de a continua dezvoltarea relaţiilor dintre cele localităţi.

S-au vizitat câteva localităţi din apropierea oraşului Herzogenrath: Monschau, Mayschoss, o cunoscută zonă viticolă din nordul Germaniei. Au fost organizate în paralel, două întâlniri - cea a Ansamblului Folcloric „Cununa de pe Someş” cu grupul folcloric „Deutche Jugend in Europa”, pe de o parte şi o repetiţie comună a Fanfarei Militare a Garnizoanei Bistriţa cu fanfara Harmonieverein Cacilia 1858, pe de altă parte. De asemenea s-au desfăşurat întâlniri ale reprezentanţilor Primăriei municipiului Bistriţa cu omologi din Herzogenrath, iar într-un cadru festiv, primarii, reprezentanţii şi preşedinţii comitetelor de înfrăţire ale oraşelor: Bistriţa, Cookstown, Kerkraade, Mayschoss, Plerin şi Herzogenrath, au semnat o „Declaraţie comună” care exprimă dorinţa lor de a întreprinde activităţi şi iniţiative pentru cetăţeni, pentru a contribui la aprofundarea prieteniei între popoare şi pentru a contribui activ la construirea casei europene. Delegaţia bistriţeană a luat parte la festivitatea prilejuită de a 20-a aniversare a înfrăţirii dintre Herzogenrath şi oraşul francez, Plerin. În cadrul festivităţii a aut loc şi un recital al Ansamblului Folcloric „Cununa de pe Someş”.

Momentul central l-a constituit semnarea Cartei de Înfrăţire între Bistriţa şi Herzogenrath.

Întâlnirile reprezentanţilor Primăriei Bistriţa cu omologii din Herzogenrath, pe teme legate de legislaţie, administrarea domeniului public, urbanism, domeniul economic au fost apreciate drept un schimb de experienţă deosebit de util şi interesant. Întâlnirile cu oameni de afaceri, unii dintre ei în mod declarativ interesaţi de domeniul investiţiilor imobiliare, precum şi stabilirea bazelor unor relaţii de colaborare cu structuri şi asociaţii germane, reprezintă deschiderea a noi canale de comunicare între cele două localităţi.


14.4.3. Principalele manifestări la care au participat delegaţiile străine invitate la „Zilele municipiului Bistriţa” desfăşurate în perioada 14-16 iulie 2006

În anul 2006 municipiul Bistriţa a aniversat 742 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Cu această ocazie, au fost organizate „Zilele municipiului Bistriţa”, la care au participat reprezentanţi ai oraşele partenere şi înfrăţite cu municipiul nostru: Besançon – Franţa delegaţie formată din domnul Sebastien Maire, Consilier municipal delegat cu relaţiile internaţionale, Montreuil – Franţa delegaţie compusă din domnul primar al oraşului Montreuil, Jean Pierre Brard, care a ţinut neapărat să viziteze oraşul după 12 ani, însoţit de domnişoara Marie Helene Carlier, consilier local, şi de domnul Reinhard Uhlig, responsabil cu relaţiile internaţionale în cadrul Primăriei Montreuil, Herzogenrath – Germania delegaţie alcătuită din domnul Josef Poque – şef departament în cadrul Primăriei oraşului Herzogenrath şi totodată directorul executiv al Comitetului de Parteneriat din oraşul german înfrăţit cu municipiul nostru, doamna Franziska Poque – membru în cadrul Comitetului de Parteneriat şi domnul Bjorn Bock - consilier local, şi L’Aquila – Italia, delegaţie formată din formată din domnul Ferdinando Colantoni – vicepreşedinte al Consiliului local L’Aquila şi domnul Massimo Duroniu – reprezentant al mediului de afaceri din L’Aquila.

Momentul central al manifestărilor a fost reprezentat de ceremonia semnării „Cartei de Înfrăţire” cu oraşul italian L’Aquila. Un alt moment de mare însemnătate a fost cel al decernării domnului primar al oraşului Montreuil, Jean Pierre Brard, a titlului de cetăţean de onoare al oraşului Bistriţa. De asemenea, trebuie menţionată participarea elevilor de la Liceul de Muzică Bistriţa, atât la deschiderea oficială cât şi la ceremonia semnării Cartei de Înfrăţire, participare care a adus un plus de originalitate manifestărilor din acest an, elevii pregătind momente speciale pentru fiecare delegaţie în parte.

Delegaţiile au participat la un program intens: deschiderea oficială a “Zilelor Municipiului Bistriţa”, ocazie cu care reprezentanţii delegaţiilor străine au adresat locuitorilor municipiului Bistriţa şi Consiliului local, salutul şi cele mai bune urări din partea primarilor oraşelor partenere şi înfrăţite care nu au putut fi prezente la Bistriţa. De remarcat prezenţa domnului primar al oraşului partener Montreuil, care a ţinut să fie prezent la deschiderea oficială a manifestărilor cu toate că aceasta se desfăşura în aceeaşi zi cu Ziua Naţională a Franţei; vizitarea firmei ROSEYARNS – cea mai importantă investiţie italiană din municipiul Bistriţa; semnarea Cartei de Înfrăţire între municipiul Bistriţa şi oraşul L’Aquila, eveniment ce a avut loc în Sala de şedinte a Primăriei municipiului Bistriţa, la care au participat, pe lângă distinşii oaspeţi din străinătate, numeroase personalităţi la nivel local, judeţean şi naţional; concert de muzică clasică ce a avut loc la Biserica Evanghelică; întâlnire cu membrii Asociaţiei de Prietenie Româno-Franceză ARFA.


14.4.4. Vizita oficială a unei delegaţii poloneze din Zielona-Gora, oraş înfrăţit cu municipiul Bistriţa, în perioada 17.09.2006 - 19.09.2006

În perioada 17.09.2006 - 19.09.2006, o delegaţie din municipiul Zielona-Gora (Polonia) a efectuat o vizită de lucru în municipiul nostru. Delegaţia poloneză a fost alcătuită din doamna Julita Zawadzka (consilier local în cadrul Consiliului Municipal Zielona-Gora) şi domnul Krzystof Kaliszuk (şef departament Programe Europene din cadrul Primăriei Zielona-Gora).

Cu prilejul vizitei, în lumina relaţiilor de parteneriat existente între Bistriţa şi Zielona-Gora, delegaţia din Polonia a avut o serie de întâlniri şi discuţii cu reprezentanţi ai mai multor instituţii şi organizaţii non-guvernamentale din municipiu: Organizaţia Tineretului German din Transilvania, Liceul cu Program Sportiv, Şcoala Specială “Lacrima”, Galeriile UAP, Casa Municipală de Cultură “George Coşbuc”. Un moment important a fost susţinerea de către dl. Krzystof Kaliszuk, în cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, a unei serii de prezentări cu privire la utilizarea fondurilor europene de către oraşul Zielona-Gora în perioada pre şi post-aderare la Uniunea Europeană.

14.4.5. Vizita oficială a unei delegaţii din oraşul înfrăţit Besancon, desfăşurată în perioada 12-14 octombrie 2006

În lunile septembrie – octombrie 2005, Primăria oraşului Besançon a efectuat o evaluare a relaţiilor de colaborare cu municipiul Bistriţa. Evaluarea a fost efectuată de domnul Olivier Thome şi doamna Codruţa Săcelean, reprezentanţi ai CIEDEL (Centrul Internaţional al Studiilor pentru Dezvoltare Locală) din Lyon. În baza acestui audit a fost redactat un raport de evaluare al acţiunilor de cooperare descentralizată dintre cele două oraşe înfrăţite.

În luna octombrie 2006 municipiul Bistriţa a fost vizitat de o delegaţie a municipalităţii Besançon, formată din Sebastien Maire – consilier municipal delegat cu relaţiile internaţionale şi Annick Benezet – responsabil relaţii internaţionale în cadrul Primăriei Besançon. Aceştia au fost însoţiţi de doamna Codruţa Săcelean, care a făcut o prezentare a raportului din punct de vedere al evaluatorilor. Aceştia au dorit să înainteze în mod oficial Primăriei Bistriţa raportul de evaluare şi să discute pe marginea acestuia atât cu reprezentanţii Primăriei cât şi cu reprezentanţii societăţii civile. Au participat marea majoritate ai actorilor societăţii civile care au raporturi de colaborare cu corespondenţi din oraşul Besançon. Întâlnirea a fost considerată extrem de utilă în vederea analizării raportului de evaluare, care a fost considerat foarte pertinent de către toţi participanţii. De asemenea, s-a propus realizarea de întâlniri regulate între reprezentanţii societăţii civile, atât la Bistriţa cât şi la Besançon.

A fost subliniată, în cadrul tuturor discuţiilor, importanţa aderării României la U.E. la 1 ianuarie 2007, precum şi paşii ce urmează a fi făcuţi, având în vedere contextul european dat proiectelor comune. De asemenea, s-a discutat importanţa efectuării unor diagnostice teritoriale, care să fie făcute de ambele părţi, o radiografie a oraşelor din punct de vedere social, cultural, economic, educaţional şi care să se discute în cadrul manifestărilor ocazionate de aniversare. Un alt element important care a fost discutat s-a referit la gândirea unei Convenţii Cadru, care să reunească toate elementele de referinţă ale colaborării, şi care să fie de asemenea semnată într-un moment festiv în cadrul manifestărilor de aniversare a 10 ani de înfrăţire.

Discuţiile purtate au fost dominate de un aer pozitiv şi optimist, al căror element comun a fost anul 2007, şi importanţa acestuia pentru România şi pentru relaţia Bistriţa – Besançon.

14.4.6. Schimbul de experienţă între funcţionarii primăriilor din oraşul Herzogenrath şi municipiul Bistriţa, desfăşurat în perioada 09 – 16.11. 2006 la Bistriţa

În perioada 13 – 21.07.2006, o delegaţie oficială germană din oraşul înfrăţit Herzogenrath a efectuat, la invitaţia domnului primar al municipiului Bistriţa, inginer Vasile Moldovan, o vizită oficială în municipiul nostru pentru a lua parte la manifestările ocazionate de “Zilele municipiului Bistriţa”. Cu acel prilej, delegaţia germană, condusă de către domnul Josef Poque – director în cadrul Primăriei oraşului Herzogenrath, a purtat o serie de discuţii, cu reprezentanţi ai conducerii Primăriei şi ai Consiliului local al municipiului nostru, referitoare la modalităţi concrete de transpunere în practică a “Cartei de Înfrăţire” dintre cele două oraşe. S-a convenit ca un prim pas în această direcţie să-l constituie demararea unui schimb de experienţă între reprezentanţii administraţiilor locale. Urmare a acestui fapt în perioada 09 – 16.11.2006, o delegaţie germană din cadrul Primăriei oraşului înfrăţit Herzogenrath alcătuită din 4 specialişti pe domeniile: Tineret; Sport, Cultură şi Parteneriate între oraşe; Resurse umane; Informatică, au efectuat un schimb de experienţă la Primăria municipiului Bistriţa.

Menţionăm sprijinul deosebit de util acordat de Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” care a selecţionat un număr de 9 elevi de la secţia germană pentru efectuarea translaţiei pe parcursul a 3 zile.

Schimbul de experienţă a fost finalizat prin discuţii finale, aprecieri făcute de către partea germană, asupra modului eficient în care s-a desfăşurat acest prim schimb, propuneri de continuare a schimbului, de îmbunătăţire a relaţiilor între personalul administraţiilor locale din Bistriţa şi Herzogenrath. S-a apreciat, de asemenea, că fiecare parte a avut de învăţat din acest prim schimb, şi se poate spune, chiar dacă în limbi diferite: “Suntem toţi în aceaşi barcă”.



14.4.7. Înfrăţirea cu oraşe europene Bistriţa (România) - L'Aquila (Italia)

Punctul central al relaţiilor internaţionale desfăşurate în cursul anului 2006 l-a reprezentat semnarea Cartei de Înfrăţire cu oraşul italian L’Aquila.

Ca rezultat al numeroaselor schimburi de experienţă, reprezentanţii oraşelor partenere Bistriţa şi L’Aquila au decis ca în cursul anului 2006 să consolideze relaţia de colaborare dintre cele două oraşe prin semnarea unei Carte de înfrăţire. Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din 29 iunie 2006 a adoptat Hotărârea nr. 83 pentru aprobarea înfrăţirii dintre municipiul Bistriţa şi oraşul italian L’Aquila. Prin această hotărâre s-a stabilit ca semnarea acestui act oficial să aibă loc cu ocazia „Zilelor municipiului Bistriţa”, în perioada 14-16 iulie 2006.

Pentru oficializarea acestei relaţii, sâmbătă, 15 iulie 2006, în Sala de şedinţe a Primăriei municipiului Bistriţa, a avut loc ceremonia de semnare a Cartei de Înfrăţire dintre municipiul Bistriţa şi oraşul italian L’Aquila, la care au participat, pe lângă distinşii oaspeţi din străinătate, numeroase personalităţi la nivel local, judeţean şi naţional. Oaspetele italian a pledat, în alocuţiunea sa, pentru o mai bună cunoaştere a cetăţenilor celor două oraşe, pentru relaţii economice şi culturale mai strânse, spre folosul comunităţilor şi în perspectiva integrării noastre în Europa. Cei doi primari

şi-au dăruit reciproc însemnele oraşelor înfrăţite, apoi a urmat un vibrant moment liric susţinut de tenorul Ştefan Pop şi instrumentişti, elevi ai Liceului de Muzică.

În semn de trăinicie a relaţiei de înfrăţire cu aquilanii, Vasile Moldovan şi Ferdinando Colatoni au sădit un arbore în Parcul municipal, într-o atmosferă oficială, creată de prezenţa a numeroase personalităţi locale şi de intonarea imnului Europei şi a imnurilor celor două state: România şi Italia.

Semnatarul Cartei de Înfrăţire - vicepreşedintele Consiliului local al oraşului L’Aquila a considerat că semnarea acestui act reprezintă încă un pas în consolidarea relaţiilor de colaborare iniţiate de domnul primar, inginer Vasile Moldovan, în cursul anului 2000. De asemenea, primarul municipiului Bistriţa şi-a exprimat speranţa că parafarea acestui document va însemna continuarea unui parteneriat care a adus până acum satisfacţii şi bucurii de ambele părţi şi că relaţiile bune dintre cele două comunităţi vor cunoaşte un nou avânt.

14.5. Relaţia cu societatea civilă

În cursul anului 2006, municipalitatea bistriţeană a consolidat relaţiile de colaborare cu societatea civilă, primăria şi organizaţiile neguvernamentale derulând proiecte comune, unele cu finanţare de la bugetul local.



Lunar, la sediul primăriei s-au organizat întâlniri pe diferite domenii de activitate: social, protecţia mediului, tineret, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor din municipiu, conducători ai instituţiilor descentralizate şi specialişti din cadrul primăriei, în vederea soluţionării unor probleme, identificării unor posibilităţi de colaborare şi a derulării unor proiecte de interes comun. Printre organizaţiile care au participat la aceste întâlniri se numără: Rotaract Club, Asociaţia SECS, Asociaţia CETIN, Fundaţia „Inocenţii”, ANSIT, Centrul Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Liga Dreptăţii împotriva Corupţiei şi Abuzurilor, Fundaţia Progress şi Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului.

O altă dovadă a colaborării cu societatea civilă o constituie implicarea organizaţiilor din municipiu la acţiunile organizate de administraţia locală cu ocazia diferitelor evenimente de integrare europeană şi de educaţie ecologică.

Din bugetul local pe anul 2006, Consiliul local al municipiului Bistriţa a cofinanţat cu 1.551.370 lei, un număr de 52 de proiecte culturale, sportive, sociale, de tineret, educative şi ale cultelor religioase, depuse de reprezentanţii societăţii civile în baza unei proceduri aprobate prin HCL 136/2005 privind aprobarea Metodologiei-cadru cu privire la lansarea, aprobarea şi derularea unor proiecte cofinanţate din bugetul Consiliului Local în cadrul obiectivelor cuprinse în “Agenda Locala 21”.

Prin implicarea în proiecte comune, sprijinirea de către primărie a iniţiativelor societăţii civile şi consultarea organizaţiilor neguvernamentale în legătură cu deciziile care le influenţează activitatea, administraţia locală şi organizaţiile neguvernamentale pot oferi soluţii complementare pentru problemele comunităţii, fapt ce deschide calea către o reală colaborare între aceste sectoare.
15. SERVICIUL AUDIT INTERN

- Şef serviciu domnul Rus Vasile -
Serviciul Audit intern este condus de un şef serviciu, care se subordonează direct Primarului municipiului Bistriţa.

Serviciul Audit intern are următoarele atribuţii:

- elaborează norme metodologice specifice entităţii publice în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul Unităţii Centrale de Armonizare a Auditului Public Intern sau cu avizul organului ierarhic imediat superior, în cazul entităţilor publice subordonate;

- elaborează proiectul planului anual de audit public intern;

- efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate; - auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o entitate publică, inclusiv din entităţile subordonate, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public.

În cursul anului 2006, Serviciul Audit Public Intern a avut planificate 5 misiuni care au fost realizate integral.



Misiunile realizate din planul pe 2006 au fost:

1. - Organizarea şi conducerea contabilităţii, execuţia bugetară pe anul 2005, achiziţii publice, salarizare şi inventariere la Casa municipală de cultură “George Coşbuc”;

2. - Organizarea şi funcţionarea serviciului de salubritate în sprijinul cetăţenilor la Serviciul Gestionarea deşeurilor şi salubrizarea municipiului;

3. - Achiziţii publice, organizarea şi conducerea contabilităţii, inventarierea la SC Proditerm SA, Bistriţa;

4. - Evidenţa agricolă, Cadastru, Fond funciar la Serviciul evidenţă agricolă, cadastru, fond funciar;

5. - Alocarea creditelor bugetare la Direcţia economică, Servicul buget, contabilitate, salarizare.



În afara misiunilor planificate au mai fost realizate următoarele misiuni ad-hoc:

- arhivarea documentelor la Serviciul juridic, contencios, Compartiment arhivă;

- comandarea, folosirea şi aplicarea sigiliilor şi ştampilelor în compartimentele primăriei;

 - crearea, utilizarea, controlul şi evidenţa fondului de stimulare pentru executări silite, a indemnizaţiei membrilor comisiilor de evaluare pentru achiziţii publice şi a indemnizaţiei membrilor comisiilor de concurs.

Urmare a misiunilor de audit:  au fost transmise structurilor auditate 27 recomandări, din care au fost rezolvate până la finele anului un număr de 14.

S-a întocmit planul strategic al activităţii de audit intern pe perioada 2007-2009 prin identificarea obiectivelor, activităţilor structurilor ce vor fi auditate pe baza analizei riscurilor asociate.

Au fost actualizate normele specifice proprii de audit public intern, introducându-se şi procedura de consiliere a conducerii.

Activitatea de perfecţionare profesională s-a desfăşurat prin cursuri organizate de Institutul Naţional de Administraţie la care au participat trei auditori în domeniile:

  “Implementarea şi managementul proiectelor„ ; “Fonduri structurale„ ; “Audit Intern”.

În continuarea acestor cursuri s-au efectuat instruiri prin planul propriu la nivelul serviciului, cu tematicile:

- Legislaţia specifică, Manualul managementului calităţii, Proceduri ISO 9001:2001;

- Managementul în Administraţia publică – Concept, conţinut şi importanţă;

- Manualul managementului calităţii şi ISO 9001:2001;

- Auditul achiziţiilor publice;

- Auditul intern; Implementarea şi managementul proiectelor. Fonduri structurale;

- Auditul resurselor umane; salarizarea.

La finele perioadei de instruire s-a programat susţinerea unui test profesional, rezultatele acestuia influenţând evaluarea anuală efectuată de şeful serviciului.

Nu au fost asigurate integral resursele umane planificate, respectiv nu au fost ocupate două posturi de auditor, nefiind concurenţi.


15.b. CONTROLUL FINANCIAR INTERN

- Şef compartiment CFI, domnul Edward Nicolae -
Corpul de Control Financiar Intern a fost înfiinţat prin HCL 159/24.11.2005, având ca scop controlul folosirii patrimoniului public şi privat administrat de Primăria Municipiului Bistriţa, în condiţii de eficienţă şi are ca principale obiective:

- existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute cu orice titlu;

- utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea şi casarea de bunuri;

- efectuarea, în numerar sau prin cont, a încasărilor şi plăţilor, în lei şi valută, de orice natură, inclusiv a salariilor şi a reţinerilor din acestea şi a altor obligaţii faţă de salariaţi ;

- întocmirea şi circulaţia documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi contabile.

Corpul de Control Financiar Intern face parte din Aparatul propriu de specialitate al Consiliului local al Municipiului Bistriţa, este subordonat Primarului şi are în organigramă, 3(trei) posturi de Inspectori de specialitate. În anul 2006 au fost angajaţi 2(doi) inspectori, urmând ca în anul 2007 să se completeze corpul de control.

Corpul de Control Financiar Intern a efectuat 4 (patru) misiuni ad-hoc din dispoziţia Primarului la:

1. - Ocolul Silvic Municipal Bistrita; obiective: -conformitetea şi legalitatea încheierii contractelor economice de livrare, disciplina oeraţiunilor de casă, încasarea creanţelor.

2. - Direcţia de Administrare a Fondului Imobiliar şi D.A.D.P. Bistriţa; obiective: - efectuarea şi valorificarea inventarieri patrimoniului, conformitatea şi legalitatea încheierii contractelor economice şi derularea acestora, disciplina operaţiunilor de casă.

3. - Direcţia de Administrare a Domeniului Public Spaţii Verzi–Seră; obiective: - achiziţii de bunuri materiale, inventarierea patrimoniului, evaluarea producţiei proprii de material săditor.

4. - Nucleul Financiar Grup Şcolar Informatică şi Electrotehnică; obiective:

- achiziţii de bunuri materiale, întocmirea şi circulaţia documentelor, verificarea execuţiei bugetare, conducerea evidenţei contabile a gestiunilor.

În urma controalelor nu au fost constatate prejudicii. În timpul controalelor au fost rezolvate o parte din constatarile făcute. Pentru alte neconformităţi constatate, prin actele de control s-au stabilit măsuri ce trebuie puse în aplicare de către conducerile unităţilor controlate.
16. SERVICIUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

- Şef serviciu domnul Coman Grigore -

În anul 2006, în Organigrama Primăriei municipiului Bistriţa a funcţionat Inspectoratul municipal pentru Situaţii de Urgenţă. În acest sens, principalele priorităţi ale Inspectotatului pentu Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa au fost:

- conducerea activităţilor de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a personalului primăriei municipiului Bistriţa şi a structurilor subordonate ;

- crearea sistemului informatic în domeniul situaţiilor de urgenţă ;

- modernizarea sistemului de înştiinţare şi alarmare ;

- dezvoltarea fondului de adăpostire a populaţiei, asigurarea stării de operativitate a adăposturilor şi a punctelor de comandă de protecţie civilă ;

- optimizarea activităţilor de planificare, organizare şi desfăşurare a intervenţiei în situaţii de urgenţă pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor de orice natură ;

- continuarea înzestrării prin achiziţionarea de materiale şi echipamente speciale specifice intervenţiei la dezastre.

Din martie 2006, printr-o Hotărâre a Consiliului Local s-a creat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă are următoarele atribuţii:

- desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea, respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă;

- verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor care privesc apărarea împotriva incendiilor în sectorul de competenţă;

- exercită acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor, protecţia persoanelor şi bunurilor periclitate de incendiu şi dezastre;

- acordă ajutor, în condiţiile legii, persoanelor a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozie, incendiu, inundaţii, alunecări de teren, accidente, precum şi în caz de alte evenimente ce implică acţiuni de protecţie civilă.

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă este condus de un şef serviciu, care se subordonează Primarului municipiului.

În municipiul Bistriţa este constituit Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă prin Dispoziţia primarului nr. 1752 din 20. 06. 2005 cu un număr de 40 membrii. Prin aceeaşi Dispoziţie s-a constituit şi Secretariatul Tehnic Permanent format din 4 membrii. Activităţile Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Secretariatului Tehnic Permanent s-au desfăşurat în conformitate cu Regulamentul propriu de organizare şi funcţionare şi pe baza Planului propriu de activitate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 159/24.11.2005 are următoarea componenţă: - un inspector de protecţie civilă, un electromecanic (funcţie neîncadrată); un şef depozit materiale.

În luna martie 2006 Consiliul Local a hotărât înfiinţarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa, serviciu de categoria I-a, fără personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local, cu sediul în strada Liviu Rebreanu nr. 2-4.

Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa, are următoarea componenţă: un şef de serviciu – angajat în luna iunie 2006; un compartiment de prevenire format din 27 membrii, 14 formaţii (echipe) de intervenţie, totalizând 180 membrii, constituite pe următoarele domenii: transmisiuni-alarmare, cercetare-căutare, deblocare-salvare, sanitar-veterinar, adăpostire, protecţie NBC, logistică, PSI şi salvare-evacuare.

Încadrarea cu personal, echiparea, dotarea şi operaţionalizarea formaţiilor de intervenţie se va realiza pe măsură ce vor fi elaborate Normele de Înzestrare şi Dotare de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Regulamentul privind uniforma, echipamentul de protecţie şi însemnele distinctive pentru serviciile voluntare elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, alte regulamente, ordine şi instrucţiuni privind utilizarea serviciilor de urgenţă voluntare elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, aşa cum se prevede în legislaţia în vigoare.

Până la operaţionalizarea formaţiilor voluntare de intervenţie în municipiul Bistriţa, intervenţia la dezastre se asigură de către structurile profesioniste existente şi anume: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud, subunităţi şi formaţiuni de jandarmi, poliţie, ale Ministerului Apărării Naţionale, formaţiuni de Cruce Roşie, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană Sanitar –Veterinară, structurile teritoriale de drumuri şi poduri precum şi Direcţia de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăria municipiului Bistriţa.

16.1. Nivelul capacităţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă

Nivelul de pregătire al personalului:

Personalul cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă a urmat cursul de pregătire de specialitate precum şi programul anual de pregătire astfel că este în măsură să-şi îndeplinească în bune condiţii atribuţiile funcţionale.



Asigurarea înştiinţării şi alarmării

Înştiinţarea personalului cu atribuţii pe linia managementului situaţiilor de urgenţă este asigurată prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa.

Alarmarea populaţiei se execută prin centrala de alarmare, 17 sirene electrice de alarmare centralizate în centrală şi 5 sirene electrice necentralizate. Alarmarea localităţilor componente se execută prin mijloace mobile şi clopotele bisericilor.

Asigurarea protecţiei prin adăpostire

În municipiul Bistriţa, protecţia prin adăpostire a populaţiei este asigurată în proporţie de 100%, astfel: 20 % în adăposturi de protecţie civilă situate în zona Calea Moldovei, strada General Grigore Bălan şi zona Subcetate (blocurile ANL); 80 % în adăposturile neamenajate din subsolurile clădirilor existente.



Asigurarea protecţiei NBC

Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 501/2005, art. 5, asigurarea cu mijloace de protecţie individuală a cetăţenilor care se află în zonele de planificare de urgenţă revine fiecărui obiectiv sursă de risc. Cetăţenii care se află în afara zonei de planificare la urgenţă au obligaţia să-şi asigure, prin grijă proprie, mijloace de protecţie individuală.

În municipiul Bistriţa, ca surse de risc major sunt considerate Direcţia de Termoficare Bistriţa şi SC Balint SRL.

Asigurarea logistică

În anul 2006 pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa s-au alocat 181.000 RON. S-au achiziţionat în principal mijloace de înştiinţare-alarmare, materiale pentru amenajarea şi modernizarea locurilor de conducere precum şi materiale şi echipamente pentru intervenţie. Tot în acest an s-a realizat modernizarea sistemului de alarmare prin centralizarea unui număr de 17 sirene electrice de alarmare într-o centrală de alarmare modernă. De asemenea prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă municipal s-au făcut donaţii materiale în valoare de 133.600 RON astfel: la Spitalul Judeţean, în valoare de 100.00 RON;

la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, în valoare de 33.600 RON.

În anul 2006 ca urmare a unor fenomene meteo periculoase, respectiv precipitaţii abundente de lungă durată, au fost afectate localităţile Sigmir şi Viişoara, (mai-iunie 2006), precum şi Slătiniţa şi Unirea (iunie-iulie 2006). Nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale majore. Pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene au acţionat în special formaţiuni ale DADP din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa.

O activitate prioritară şi permanentă a I.S.U. al municipiului Bistriţa a fost numirea şi pregătirea personalului care asigură serviciul de permanenţă în primărie ca urmare a avertizărilor meteorologice.
17. BIROUL RESURSE UMANE

- Şef Birou – doamna Syeda Abdi Olga -
Biroul resurse umane este condus de un şef de birou care se subordonează direct Primarului municipiului Bistriţa.

Biroul resurse umane are o serie de atribuţii esenţiale pentru bunul mers al Primăriei municipiului Bistriţa. Din multitudinea acestora putem enumera:

- asigură elaborarea strategiei şi politicii de resurse umane pe funcţii publice, funcţii de specialitate şi meserii pentru aparatul propriu al consiliului local şi serviciile publice aflate sub autoritatea consiliului local;

- stabileşte criteriile de recrutare şi selecţie a personalului, asigurând elaborarea şi aplicarea testelor pentru selecţie;

- asigură şi urmăreşte integrarea noilor angajaţi, efectuează controlul respectării disciplinei muncii;

- asigură crearea băncii de date privind evidenţa personalului, atât a funcţionarilor publici, cât şi a personalului contractual;

- asigură implementarea şi aplicarea Statutului funcţionarilor publici şi Codului Muncii;

- urmăreşte evaluarea activităţii şi cariera funcţionarilor publici, integrate în sistemul de evaluare a performanţelor la nivelul instituţiei;

- monitorizează respectarea standardelor ISO 9001:2000 şi urmăreşte ca activitatea desfăşurată în cadrul aparatului de specialitate şi a serviciilor publice să fie în conformitate cu aceste standarde, în vederea menţinerii certificării calităţii;

- efectuează operaţiunile privind încadrarea, redistribuirea, detaşarea, pensionarea, încetarea contractului de muncă şi sancţionarea disciplinară, atât a funcţionarilor publici, cât şi a personalului contractual;

- urmăreşte şi asigură redistribuirea şi recalificarea personalului contractual;

- asigură şi răspunde de perfecţionarea funcţionarilor din aparatul propriu al consiliului local şi serviciile publice aflate sub autoritatea consiliului local în baza programului aprobat de primar;

- verifică modul de desfăşurare a formelor de perfecţionare, analizează rezultatele obţinute şi face propuneri de îmbunătăţire a pregătirii profesionale.

Activitatea desfăşurată în anul 2006

1. Angajări:

- durată nedeterminată – 162 (33 funcţionari + 129 contractuali);

- durată determinată – 44;

2. Încetare activitate:

- durată nederminată – 23 (23 contractuali) din care 5 încetări disciplinare;

- durată determinată – 33;

- suspendări raporturi de muncă: 10;

- convenţii cu salariaţii care au beneficiat de concediu de studii: 18;

- pensionări – 11;

- transferuri – 3;

3. Asistenţi personali:

- angajari durată determinată – 17;

- reînnoiri contracte pe durată determinată – 60;

- încetări contracte – 7;

- angajări durată nedeterminată – 2;

Adeverinţe salar + medic – 1.812.



4. Promovări

- Promovări în clasă funcţionari publici - 9 dispoziţii.

- Promovări contractuali definitivare studii - 3 dispoziţii.

- Promovări după debut - 4 dispoziţii.

- Promovări în treaptă funcţionari publici - 23 funcţionari.

- Promovări în grad funcţionari publici - 24 dispoziţii.

- Promovări în funcţii de conducere - 4 dispoziţii.

Practică studenţi: - 64 şi eliberare adeverinţe.

Numire funcţionari definitivi - 6 dispoziţii.

Modificare statut angajat (din contractual în funcţionar public) - 3 dispoziţii.

Perfecţionări ECDL – 28 funcţionari + 10 contractuali.

Masterate: - 2 persoane.

Perfecţionări INA: - 82 persoane.

Înregistrare concedii medicale 2006 – 447.

Concursuri- + examene – 125.

Dispoziţii concurs şi soluţionare contestaţii – 40.

Proiecte de hotărâri – 7.

Acordare premii, stimulente şi majorări salarii - 24 dispoziţii.

Evaluări pentru 2006 - 147 funcţionari.

Evaluări pentru 2005 - 346 contractuali.

Preluare şi gestionare declaraţii de avere, de incompatibilitate şi de interese funcţionari publici: - 175 formulare.

Gestionare concedii de odihnă salariaţi - circa 1.700 tranşe de concediu.

Totodată s-a urmărit întocmirea tuturor documentelor în conformitate cu standardul ISO 9001:2000 şi s-a obţinut certificatul de calitate ISO 9001:2000 şi IQNet.
18. CENTRUL MUNICIPAL DE CULTURĂ „GEORGE COŞBUC”

- Director domnul profesor dr. Cosma Dorel –
Centrul Municipal Cultural „George Coşbuc” Bistriţa este condus de un director şi are în structură următoarele serviciii:

- Serviciul programe culturale, şef serviciu doamna Negrea Cornelia;

- Serviciul Financiar Contabil, Administraţie, Resurse Umane, şef serviciu, doamna Suzana Marişca.

Casa Municipală de Cultură (numită în prezent Centrul Municipal de Cultură) este centrul convergent al acţiunilor culturale la nivelul Bistriţei, reuşind prin valoarea formaţiilor de care dispune, prin programele şi proiectele culturale pe care le-a propus publicului, să se detaşeze în mod pregnant ca un exponent cultural activ, manifestând aceiaşi constantă preocupare pentru lărgirea paletei de acţiuni specifice domeniului artei şi culturii.

Anul 2006 a reprezentat, într-o largă măsură, realizarea unei ample sinteze în materie de acţiuni şi activităţi cultural-artistice în diferite forme şi modalităţi de exprimare a artei pe care le-a oferit satisfacerii gusturilor tot mai rafinate ale unui public sensibil şi avizat în materie de cultură.

Casa Municipală de Cultură, cu sprijinul constant şi de substanţă pe care l-a avut din partea Primăriei municipiului Bistriţa şi al Consiliului Local, a reuşit să-şi îmbunătăţească şi să-şi diversifice conţinutul în direcţia ridicării nivelului cultural al municipiului, manifestările cultural-artistice diferenţiindu-se în funcţie de forma de realizare a scenariilor propuse, de ponderea participării formaţiilor artistice proprii, toate ducând la organizarea şi desfăşurarea proiectelor propuse.

Pentru regie, scenariu şi realizare s-a ţinut cont de locul şi tipul desfăşurării festivalurilor şi spectacolelor (scenă, estrade, etc.), efectiv, de modalităţile prin care spectatorul vine în contact cu manifestarea artistică, reuşind să impresioneze şi să se impună prin concepţie şi calitate.

Agenda cultural-artistică a îmbrăcat forme deosebit de variate prin reluarea, organizarea şi desfăşurarea marilor festivaluri naţionale şi internaţionale: Festivalul Naţional de Teatru Profesionist „Liviu Rebreanu”; Festival Naţional - Concurs

„Explozia muzicii şi dansului”; Festivalul internaţional de folclor „Nunta Zamfirei”; Festivalul Naţional al fanfarelor „Mihail Warga”; Festivalul Concurs „Bistriţa – Folk 2006” ; Festivalul de datini şi obiceiuri „Rădăcinile Eternităţii”, Festivalul

„Pfingenstern – Rusalii”; „Zilele Municipiului Bistriţa”; „Bucuria integrării României în Uniunea Europeană.”

În privinţa priorităţilor, Casa Municipală de Cultură a acordat o mare atenţie marcării evenimentelor de factură istorică din viaţa poporului român, toate fiind punctate prin spectacole de înaltă ţinută şi vibraţie artistică şi emoţională: 24 ianuarie – Ziua Unirii; 9 mai – Ziua Independenţei de Stat a României; 29 iunie – Ziua Drapelului Naţional al României; 29 iulie – Ziua Imnului Naţional; 1 decembrie – Ziua Marii Uniri – Ziua Naţională a României.

Casa Municipală de Cultură a vizat o atentă pregătire profesională a formaţiilor proprii, coordonare care s-a realizat prin referenţi de specialitate, instructori, colaboratori, organizându-se săptămânal, lunar, trimestrial, întâlniri de analiză pentru a stabili direcţiile de acţiuni în vederea unei mai bune desfăşurări a activităţii de realizare a unor manifestări cu caracter unic.

Casa Municipală de Cultură – numărul UNU din punct de vedere al instituţiilor culturale de spectacole – prin menirea ei, face ca aici actul cultural să se poată hrăni neîntrerupt. Zilnic sub acoperişul acesteia instalându-se zeci, chiar sute de iubitori ai frumosului, constituiţi în numeroase formaţii artistice etalon cu rezultate deosebite, laureate la festivaluri şi concursuri naţionale, internaţionale şi mondiale.

Întreaga activitate a celor 15 formaţii artistice, pe diferite genuri artistice, folclor (românesc, maghiar, german), teatru de păpuşi, pop-rock, cor de cameră, dans modern, clasic, contemporan cât şi a simpozioanelor, expoziţiilor şi a cenaclului, este oglindită în paginile primei reviste culturale a instituţiei „Conexiuni” (care apare trimestrial) şi unde putem urmări cu interes realizările, gândurile, impresiile criticilor de artă despre activitatea acestora, cât şi a invitaţilor, personalităţilor artistice şi culturale care au trecut pragul Casei Municipale de Cultură.

Manifestările cultural-artistice de anvergură, gen festivaluri naţionale, internaţionale pe diverse genuri artistice, expoziţiile, spectacole artistice complexe, concertele de muzică cultă, acţiunile culturale la nivel local şi naţional, cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor europene, aprecierea valorilor culturale universale şi naţionale, sunt doar câteva din preocupările permanente ale conducerii Casei Municipale de Cultură Bistriţa.

Bilanţ încununat cu lauri:

- Festival concurs internaţional de folclor „Cântec, joc şi voie bună” – Marele premiu

(Ansamblurile reunite ale Casei Municipale de cultură „Cununa de pe Someş”,

„Arvalanyhaj”, „Sincron”, soliştii Petre Petruse şi Marioara Sigheartău, conducerea muzicală Elvira Botoş, coregrafi Teodor Puşcaş, Iosif Birta, Cornelia Negrea) – „Mai aproape prin folclor” – regia semnată de profesor dr. Dorel Cosma, directorul Casei Municipale de Cultură.

- Festival concurs mondial de dans modern „Grand Prix 2006” – două locuri II şi un loc trei oferit ansamblului de dans clasic şi modern „Sincron” al Casei Municipale de Cultură.

Diplome, trofee de onoare şi de excelenţă la diferite festivaluri internaţionale:

- Festival internaţional de folclor - Cipru – Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş”. - Festival internaţional de folclor - Grecia – Ansamblurile „ Sincron” şi „Arvalanyhaj”.

- Festival internaţional de folclor - Serbia – Ansamblurile „Arvalanyhaj„ şi „Balada”.

- Festival internaţional de muzică – Franţa – Corul de cameră „Appassionata”.

Prin organizarea şi desfăşurarea tuturor manifestărilor cultural-artistice s-a acordat o grijă deosebită din partea conducerii instituţiei, de a păstra ca element fundamental demersul artistic, educativ, cât şi elaborarea unor strategii prin care să se medieze un dialog avizat, consistent între iubitorul de artă şi creaţie, operă prin care artistul se adresează nivelului informaţional extrem de ridicat al societăţii contemporane.

Anul 2006 a însemnat un echilibru – un bilanţ încununat cu lauri născut din eforturi cu o largă deschidere a orizontului spre Europa, se poate afirma cu certitudine că instituţia noastră s-a impus în circuitul valorilor naţionale, internaţionale şi chiar mondiale.




Yüklə 1,33 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   7   8   9   10   11   12   13   14   ...   20




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin