Academia româNĂ institutul de studii sud-est europene. Raport de activitate pe anul 2015



Yüklə 0,92 Mb.
səhifə34/40
tarix30.10.2017
ölçüsü0,92 Mb.
#21785
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   40

TANAŞOCA NICOLAE-ŞERBAN


(funcţie şi normă de conducere, dar şi activitate de cercetare în cadrul planului în afara normei)


Date personale

Numele şi prenumele: TANAŞOCA NICOLAE ŞERBAN

Titlul academic: doctor în filologie

Gradul ştiinţific: cs I, prof.univ.

Alte răspunderi în ISSEE: Director manager

Data şi regimul angajării în ISSEE: normă întreagă cu suspendarea pensiei

Unde mai este angajat în sistemul bugetar şi în cel privat: nu

Activităţi didactice:

  1. Ciclul doctoral:

  • membru referent în comisii de doctorat membru în comisii de doctorat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, (teza doctorandei Oana Alexandra Iacubovschi, asistent de cercetare în ISSEE privind Iconografia bisericilor moldovenești în secolele al xv – lea și al xvi – lea. Programul naosului)

  • Conducător de doctorate domeniul Istorie, în cadrul SCOSAAR, la ISSEE: drd. Brihac Remus de la BAR, pregăteşte, în anii 2015-2018, o teză pe tema: Tradiţie bizantină, modernitate şi ortodoxie în concepţia intelectualităţii româneşti interbelice. Va preda : limba greacă. interpretări de texte din literatura greacă bizantină în sem.I-VI; limba latină. interpretări de texte din literatura latină medievală în sem. V-VI; ideologie imperială şi retorism clasicizant în cultura bizantină în sem. I şi II; tradiţie, modernitate şi specificitate naţională în sem. III şi IV.

Funcţii şi activităţi în societăţi savante, comisii şi comitete ştiinţifice:

Din sistemul Academiei Române :

  1. Comitetul Naţional Român de Studii Sud-Est Europene (Preşedinte),

  2. Comitetul Naţional Român de Studii Bizantine (Preşedinte interimar)

  3. Director al Revue des Études Sud-Est européennes editate de Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române,

  4. Societatea Română de Studii Clasice (membru),

  5. Societatea Română de Studii Neoelenice (membru, fost vicepreşedinte),

Din afara Academiei Române:

  1. Membru în Comisia de Patristică a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române (pentru traducerile din limba greacă şi latină),

  2. Membru în Comitetul de redacţie al revistei „Tabor” (Arhiepiscopia Cluj),

  3. Societatea de Cultură Macedoromână (membru în Comitetul de conducere, prim-vicepreşedinte din 2009),

  4. Membru în Comitetul de conducere al Societăţii “Credinţă şi creaţie. În amintirea Maicii Benedicta-Acad.prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga”

  5. Institutul român de genealogie şi heraldică « Sever Zotta » - membru al Confederaţiei Internaţionale de Genealogie şi Heraldică (membru),

  6. Colegiul Noua Europă (fost bursier, fost membru în Consiliul de administraţie),

  7. Fundaţia Dionisie Ghermani şi Institutul de studii româno-germane din Bucureşti (membru fondator),

Internaţionale:

  1. Membru în Comitetul Internaţional al AIESEE

  2. Membru în Comitetul ştiinţific internaţional al revistei « Études balkaniques - Cahiers Pierre Belon », Paris

  3. Centrul „Forschungsstelle Carmen Sylva“ de la Neuwied, Germania, membru în Consiliul ştiinţific

Activităţi cultural-ştiinţifice:

  • colaborări la emisiuni de Radio şi TV pe teme de specialitate

  • membru în Comitetul de redacţie al Revistei Aromâne (serie nouă);

  • martie 2014, participare la prezentarea producţiei editoriale a Institutului pentru studii politice de apărare şi istorie militară, cu prezentarea unor cărţi de S.Iosipescu, Al. Madgearu şi Mircea Soreanu şi de Al.Madgearu

  • 25 iunie, 2015, participare la Conferinţa dezbatere „Românii de peste hotare”, organizată de Casa de cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti şi de ISSEE, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”

  • 18 august 2015, participare la cursurile Universitîţii de vară N.Iorga de la Văleni cu o conferinţă despre aromîni şi primul război mondial

  • 17 septembrie 2015, participare la sesiunea omagială Regele Ferdinand şi Regina Maria organizată de Muzeul Peleş cu comunicarea Rolul Regelui Ferdinand în evoluţia constituţională a României

  • 7 octombrie 2015, Biblioteca Centrală Universitară, participant la conferinţa Viaţa şi cultura aromânilor în perioada regalităţii, organizată de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei;

  • 21 octombrie 2015, participare cu o intervenţie la conferința-dezbatere și lansarea volumului Comunitățile germane la Sud de Carpați (sec. XIII-XVIII),  apărut la Editura Istros a Muzeului Brăilei în 2015,  autor dr. Alexandru Ciocâltan. 

  • 25 octombrie 2015, Teatrul Naţional Bucureşti – participare cu o comunicare despre colonizarea aromânilor în Dobrogea la conferinţa dedicată împlinirii a 90 de ani de la începerea acestui proces istoric;

  • 15 octombrie 2015: participare la şedinţa comemorativă în amintirea lui H.Sirouni organizată de Academia Română în cooperare cu ISSEE, Uniunea Armenilor din România şi Ambasada Armeniei la Bucureşti, cu o intervenţie privind colaborarea lui Hagop Siruni cu Institutul de studii şi cercetări balacanice al lui V.Papacostea

Alte activităţi în interes public (comisii de doctorat, comisii de promovare prin examen sau concurs, comisii de premiere etc.):

  • Activitatea ca Director-manager al ISSEE (se raportează separat)

  • Referat pentru cooptarea Dnei Zamfira Mihail în Academia Română

Activitatea personală de cercetare ştiinţifică: (nu intră în normă)

Stadiul lucrărilor de plan (titlu, în cadrul cărui program, în cadrul cărui proiect, durata,stadiul actual, perspective):

Lucrări înscrise în program:



  1. Titlu: Izvoare privitoare la istoria romanităţii balcanice, vol. III – V,

vol. III : Şt.Vâlcu şi N.Ş.Tanaşoca, Documentele Societăţii de Cultură Macedoromâne, Izvoare privitoare la istoria romanităţii balcanice, vol. III (2014-2016),

vol. IV: Viorel Stănilă, “Chestiunea aromânească” în relaţiile româno-albaneze. Studiu introductiv şi documente, (2014-2016).

vol. V: N.Ş.Tanaşoca şi Em. Ineoan, George Murnu, Acte şi corespondenţă referitoare la “chestiunea aromânească”, edd. N.Ş.Tanaşoca şi Em. Ineoan (Izvoare privitoare la istoria romanităţii balcanice, vol.V) (2014-2016).

  1. Programul din planul ISSEE: Programul 4. Documente şi instrumente de lucru privind romanitatea balcanică

Coordonator: Nicolae-Şerban Tanaşocaâ

Colectiv: Nicolae-Şerban Tanaşoca, Ştefan Vâlcu, Viorel Stănilă, drd. Emanoil Ineoan (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, colaborator asociat).

  1. Durata: 2014-2016

  2. Stadiul actual:

    1. vol. III: Şt.Vâlcu a colectat şi procesat până la sfârşitul anului 2014 ca 300 documente din Arhiva Societăţii de Cultură Macedoromâne privind Rolul Societății de cultură macedo-române la crearea și funcționarea rețelei românești de învățământ în Balcani (1879-1900)

    2. vol. IV: V.Stănilă a efectuat colectarea documentelor (cercetări în Arhiva MAE şi în biblioteci); a publicat unele studii, a prezentat în comunicări ştiinţifice rezultatele de etapă.

      1. Publicaţii în periodice: studii în curs de apariţie: Statutul Aromânilor din Albania: 1913 - 2013 în Analele Universităţii “Ovidius” din Constanţa. Secţiunea istorică (An 2013); The Status of Aromanians in Albania: 1913 - 2013 în Analele Universităţii “Ovidius” din Constanţa. Secţiunea istorică (An 2014); Proiectul National pentru Aromânii din Albania. Vocile Diplomaţiei, în Revista Aromână (serie nouă).

      2. Participări la reuniuni ştiinţifice interne, cu indicarea titlului comunicărilor: 24 februarie 2015, ISSEE – comunicarea Statutul Aromânilor din Albania: 1913 – 2013.

      3. A redactat deja 71 de pagini în format A4 din lucrare.

    1. vol. V: N.Ş.Tanaşoca şi Em. Ineoan au transcris, procesat şi adnotat documente inedite din arhiva personală a lui George Murnu referitoare la chestiunea aromânească, la colonizarea Cadrilaterului, la proiectul creării unei formaţiuni politice pentru aromâni. Pe lângă acestea, Drd. Emanuil Ineoan, cooptat în calitate de colaborator extern neremunerat al ISSEE, a descoperit şi prelucrat scrisorile lui G. Murnui către Ioan Bogdan care completează imaginea relaţiilor epistolare dintre cei doi învăţaţi, după ce N.Ş.Tanaşoca a comentat scrisorile lui I.Bogdan către G.Murnu, păstrate în arhiva lui G.Murnu, iar acum le-a pregătit pentru editare in extenso

  1. Perspective: continuarea volumelor seriei de izvoare privitoare la istoria romanităţii balcanice



      1. Titlu : Nicolae-Şerban Tanaşoca, Oana Iacubovschi, Remus Brihac (din 2015) Bibliografia critică a relaţiilor româno-bizantine.

      2. Programul din planul ISSEE : Programul 7. Documente şi instrumente de lucru privind istoria Sud-Estului european, coordonator Lia Brad-Chisacof (direcţie permanentă de lucru)

  1. Durata : 2014-2017

  2. Stadiul actual : În anul 2015, Oana Iacubovschi a continuat întocmirea de fişe bibliografice pentru a aduce la zi lista contribuţiilor româneşti la problema relaţiilor artistice bizantino-române, precum şi la aceea a moştenirii artistice bizantine în ţările române după după căderea Bizanţului. A fost cooptat în cadrul pregătirii doctorale şi drd. Remus Brihac pentru a se ocupa de relaţiile ecleziastice bizantino-române

Perspective : publicare în volum




Publicaţii tipărite : cărţi, studii şi articole ştiinţifice apărute (titlul şi locul apariţiei, eventuale recenzii, referinţe şi alte ecouri):

În volume individuale:

  • în străinătate :

  • în Editura Academiei Române :

  • în ţară :

În volume colective:

  • în străinătate :

  • în Editura Academiei Române :

  1. Constantin Brâncoveanu et le monde de l’Orthodoxie (editor Petre Guran), Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015, N.Ş. Tanaşoca, Avant-propos şi Byzantinische Tradition, Osmanische Wirklichkeit und Europäische Moderne im Zeitalter von Constantin Brâncoveanu, p. 11-43

  2. Epoca lui Constantin Brâncoveanu în context sud-est european. Biserică, societate, geopolitică. Simpozion, 2014, Sibiu: N.Ş. Tanaşoca, Tradiţie bizantină, realitate otomană şi modernitate europeană în epoca brâncovenească, p. 19-52;

  3. Mélanges historiques publiés à l’occasion du XIe Congrès de l’Association Internationale d’Ėtudes du Sud-Est Européen, Sofia, 31 août – 4 septembre 2015, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2015 (volum îngrijit de Cătălina Vătăşescu): N.Ş. Tanaşoca, Avant-propos

  4. Manuel Paleologul, Sfaturi pentru educaţia împărătească, ediţie critică, traducere, studiu introductiv de Simona Nicolae, Prefaţă N.Ş. Tanaşoca (Seria Scriptores Byzantini 12), Editura Academiei Române, 2015.

  • în ţară :

  1. Volum omagial dedicat prof. Corina Popa: Nicolae-ŞerbanTanaşoca, Cuvântarea lui Teofilact al Ohridei către porfirogenetul Constantin Doukas, p.27-38 (traducere şi introducere)

În periodice:

  • Reviste ISI din străinătate :

  • Reviste din România B+ :

  1. Nicolae-Şerban Tanaşoca, Gilbert Dagron, „Revue des Etudes Sud-Est Européennes”, tome LIII, n-os 1-4, 2015 (necrolog)

  2. Nicolae-Şerban Tanaşoca, Emanoil Kriaras, „Revue des Etudes Sud-Est Européennes”, tome LIII, n-os 1-4, 2015, (necrolog)

Citări ale lucrărilor anterioare în 2015:

Premii :

  • în străinătate :

  • în Academia Română :

  • în ţară :

Alte distincţii naţionale şi internaţionale:

Participări la reuniuni ştiinţifice interne, cu indicarea titlului comunicărilor:

  1. 125 de ani de la naşterea lui Hagop Dj. Siruni, membru postmortem al Academiei Române, Conferinţă Internaţională (sub egida Academiei Române, a Academiei Armene, a Uniunii armenilor din România, Ambasadei Armeniei din România, Arhiepiscopiei armenilor din România, cu contribuţia ISSEE), Bucureşti, 15 octombrie 2015: N.Ş. Tanaşoca, alocuţiune în sesiunea de deschidere despre colaborarea lui H.Dj Siruni cu Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice al lui Victor Papacostea

  2. martie 2014, participare la prezentarea producţiei editoriale a Institutului pentru studii politice de apărare şi istorie militară, cu prezentarea unor cărţi de S.Iosipescu, Al. Madgearu şi Mircea Soreanu şi de Al.Madgearu

  3. 25 iunie, 2015, participare la Conferinţa dezbatere „Românii de peste hotare”, organizată de Casa de cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti şi de ISSEE, la Casa de cultură „Friedrich Schiller”

  4. 18 august 2015, participare la cursurile Universitîţii de vară N.Iorga de la Văleni cu o conferinţă despre aromîni şi primul război mondial

  5. 17 septembrie 2015, participare la sesiunea omagială Regele Ferdinand şi Regina Maria organizată de Muzeul Peleş cu comunicarea Rolul Regelui Ferdinand în evoluţia constituţională a României

  6. 7 octombrie 2015, Biblioteca Centrală Universitară, participant la conferinţa Viaţa şi cultura aromânilor în perioada regalităţii, organizată de Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei;

  7. 21 octombrie 2015, participare cu o intervenţie la conferința-dezbatere și lansarea volumului Comunitățile germane la Sud de Carpați (sec. XIII-XVIII),  apărut la Editura Istros a Muzeului Brăilei în 2015,  autor dr. Alexandru Ciocâltan. 

  8. 25 octombrie 2015, Teatrul Naţional Bucureşti – participare cu o comunicare despre colonizarea aromânilor în Dobrogea la conferinţa dedicată împlinirii a 90 de ani de la începerea acestui proces istoric;







Deplasări peste hotare, cu menţionarea contribuţiei personale şi rezultate:

  1. Cultură şi istorie la est de Carpaţi în perspectivă sud-est europeană (sec. XVII-XX), conferinţă ştiinţifică internaţională, organizată de Institutul de Istorie şi Biblioteca Ştiinţifică Centrală „Andrei Lupan” din cadrul Academiei de Ştiinţe al Moldovei din Chişinău şi de Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti, responsabil de proiect Constantin Iordan (ediţia a V-a, Chişinău, 30 martie 2015).Am pşarticipat cu comunicarea George Murnu – propagandist al cauzei româneşti (Paris, 1917–1919) şi proiectul constituirii unui stat aromânesc în Pind.

  2. Al XI-lea Congres internaţional al AIESEE, Sofia, 30 august – 5 septembrie 2015. Am participat pe cont propriu, în calitate de Preşedinte al Comitetului Naţional Român al AIESEE, membru al Comitetului Internaţional al AIESEE şi Director al ISSEE. Am fost co-organizator împreună cu Areti Demosthenous (Cipru) al secţiunii X: Minority Identitites and the European Integration in South-East Europe /Identités minoritaires et intégration européenne en Europe du Sud-Est, susţinând şi comunicarea La Romanité balkanique et l’integration européenne. Am participat la şedinţele Comitetului internaţional al AIESEE. Am acceptat recomandarea Comitetului internaţional al AIESEE ca al XII-lea Congres AIESEE să fie organizat de Comitetul Naţional Român al AIESEE în România în 2019.

Dacă lucrările executate în cadrul obligaţiilor de plan din ISSEE au fost publicate sau nu cu menţionarea faptului elaborării lor în cadrul obligaţiilor contractuale faţă de „ISSEE al Academiei Române”: DA

Propuneri privind planul de programe şi proiecte al ISSEE pe anul 2016:

  1. Continuarea alcătuirii volumelor seriei de izvoare privitoare la istoria romanităţii balcanice (2014-2016)

  2. Continuarea elaborării Bibliografiei critice a relaţiilor româno-bizantine (2014-2017)

  3. Program nou: Ortodoxie şi naţionalitate în Sud-Estul Europei, coordonator: Prof. Nicolae-Şerban Tanaşoca, lucrarea va fi înscrisă în planul pe anii 2016-2018 şi va fi valorizată prin eventuale comunicări şi rapoarte la Congresul XII al AIESEE care urmează sî aibă loc la Bucureşti în toamna lui 2019. Colectiv: N.Ş.Tanaşoca, Drd. Remus Brihac, alţi colaboratori din ISSEE şi din afara lui

Alte menţiuni:




Yüklə 0,92 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   30   31   32   33   34   35   36   37   ...   40




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin