Această carte conţine interviuri care au fost transmise iniţial prin

ROMEO BISTREANU
VEŞNICIA ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT CLIPA.
Romeo Bistreanu este medic chirurg. Este căsătorit cu Luana şi au un băieţel care se numeşte Matei.
Reporter:

Romeo, de multe ori, prin metode chirurgicale se poate extirpa din trupul omului ceea ce este rău. Tu ai fost supus la o altfel de „operaţie chirurgicală”, în care, prin puterea Duhului Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, s-a „extirpat” din sufletul tău ceea ce a fost rău şi s-a „transplantat” acolo dragostea şi pacea lui Dumnezeu.

Cum s-a petrecut această transformare din viaţa ta, această schimbare, un alt fel de operaţie chirurgicală?
Romeo Bistreanu:

Sunt singur la părinţi şi de mic am fost învăţat, conform spiritului vremii ateiste, că nu există Dumnezeu şi că tot ceea ce facem noi, reuşim prin forţe proprii.

Mă descurcam destul de bine la şcoală, iar Biserica o vedeam pe atunci ca fiind locul unde se desfăşoară ceremonialuri legate de naştere, cununie, moarte, iar oamenii care merg constant la Biserică sunt doar cei slabi şi care nu pot reuşi în viaţă prin forţele proprii.

În facultate, la începutul anului VI, Luana, prietena mea de atunci, acum soţia mea, m-a înduplecat să merg la un film care se numea „Viaţa lui Isus”. Auzisem despre Isus, ştiam câte ceva din tradiţia populară, dar nu eram convins că este într-adevăr ceva real, ceva adevărat. Mai degrabă credeam că este o legendă, o poveste în care e frumos să crezi pentru că ajută sufletul să se purifice. Ştiam cum sunt obiceiurile de Paşti şi de Crăciun.

Mai ales după ‘89 toată lumea era mult mai pioasă şi atentă cu aceste evenimente. Mulţi merg acum la biserică.
Reporter:

Parcă brusc, după ‘89, toată lumea şi-a tras o palmă peste frunte şi şi-a spus: „Fantastic! Există Dumnezeu!”.

Romeo Bistreanu:

Românul se gândeşte că există Dumnezeu atunci când scapă dintr-o încercare.

Am căutat să înţeleg atunci logic şi argumentat de ce este Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu şi care sunt dovezile pentru aceasta.

În urma unei astfel de discuţii am ajuns la concluzia că, într-adevăr, Dumnezeu a iubit lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru păcatele omenirii, iar dovada adevărului că El a fost Fiul lui Dumnezeu este însuşi faptul că El a înviat şi este viu acum.

Nici un alt Dumnezeu sau nici o altă formă de divinitate nu poate fi comparată cu Isus. De ce? Pentru că Isus este acum viu. Te poţi duce la mormântul lui Buddha, te poţi duce să te închini în alte locuri, dar la mormântul lui Isus, dacă te duci, îl găseşti gol, pentru că Isus este sus, este viu, e la dreapta Tatălui. Nu-I poţi găsi acolo rămăşiţele.
Reporter:

Mormântul gol al lui Isus este una dintre dovezile cutremurătoare, care vorbesc fără nici un sunet, fără nici o vorbă, pentru toată omenirea. Cel care a fost îngropat în acel mormânt este acum viu.

Romeo Bistreanu:

Am fost impresionat de altfel şi de vieţile schimbate ale ucenicilor Săi, care înainte de învierea Sa au fost cuprinşi de frică, L-au părăsit, L-au trădat chiar. Dar după aceea ei au început o altă viaţă, vestindu-L pe Isus cel viu, pe Isus cel înviat. Ucenicii Lui au mers chiar până la sacrificiul suprem. De unde înainte fuseseră atât de fricoşi, acum au fost gata să-şi dea viaţa pentru aceasta.

Mi-am dat seama atunci că nu este o legendă, că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu şi că trebuie să mă raportez cumva la El.

Mi-am dat seama că şi eu sunt păcătos, că am făcut multe compromisuri, că pentru mine scopul era important, mijloacele mai puţin, şi am ajuns, în urma unei îndelungi meditaţii, să-mi recunosc păcatele înaintea lui Dumnezeu şi să-L primesc pe Isus în inima mea ca singură cale de împăcare între mine şi Dumnezeu.

Am continuat să mă întâlnesc şi să întreţin relaţii de prietenie cu tinerii din organizaţia „Alege Viaţa”, cei care organizaseră proiecţia filmului „Viaţa lui Isus”.

Am mers împreună la întâlniri săptămânale, la studii biblice, apoi într-o tabără de vară, şi aveam să constat un lucru care îi unea pe toţi: credinţa în Isus cel înviat.

Şi nu numai atât, dar am văzut la ei o altfel de viaţă, un alt mod de a se distra, un alt mod de a se raporta la cei din jur.

Lucrul acesta mi-a influenţat mult viaţa, pentru că fără ei poate că m-aş fi îndepărtat de Dumnezeu. Dar mi-am dat seama că odată ce Cristos a înviat, El a înviat şi în inima noastră şi omul vechi s-a dus. Totul în inima noastră s-a schimbat şi este nou.

Poate că a fost vorba de o „intervenţie chirurgicală”, chiar dacă foarte lentă în timp, dificilă de închipuit într-o chirurgie reală, dar în care vechiul „eu” este înlocuit de Duhul Sfânt, de Persoana lui Isus Cristos şi de Cuvântul lui Dumnezeu.

Reporter:

Exact cum spune apostolul Pavel: „Cristos în voi - nădejdea slavei”. Sunt aici fapte şi întâmplări pe care nu le putem descrie şi nu le putem înţelege din punct de vedere raţional, pentru că este vorba despre intervenţia, despre transcendenţa unei alte lumi în lumea noastră. Lumea lui Dumnezeu intră în lumea noastră atunci când îi dăm voie. Când nu-i dăm voie lui Dumnezeu, atunci, fără să ceară voie, intră singură lumea celui rău.

Romeo Bistreanu:

Cred că de mare importanţă au fost pentru mine momentele în care am încercat să studiez Biblia – Sfânta Scriptură, să înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu.

Foarte mulţi au ideea preconcepută că Scriptura nu poate fi înţeleasă şi că ea este accesibilă doar anumitor oameni, anumitor învăţaţi, cărturari, preoţi de seamă sau unor oameni ca ei.

Dar am văzut că dacă eu Îl caut cu o inimă sinceră pe Dumnezeu, şi zi de zi citesc Scriptura şi vorbesc cu cei care au studiat mai mult sau cu cei care trăiesc o viaţă de credinţă mai aproape de Dumnezeu, viaţa mea poate să se schimbe.

Cândva consideram, aşa cum am menţionat, că un scop bun poate scuza un mijloc mai „neortodox” de a ajunge la el. Dar am văzut că lui Dumnezeu nu-I place minciuna, înşelăciunea şi astfel de lucruri, care sunt considerate păcate.

Indiferent care este scopul pe care trebuie să-l atingi, Dumnezeu vrea ca mijloacele prin care tu îl vei atinge să fie conforme voii Lui, Cuvântului Lui.

Reporter:

Cineva spunea: „Moştenirea noastră nu este ceea ce ne dă Dumnezeu sau ceea ce putem câştiga cu propriile noastre puteri, cu mâinile noastre, ci moştenirea noastră este Domnul Însuşi”.

Când facem din El ţinta vieţii noastre, atunci celelalte lucruri le vedem în adevărata lumină şi la adevărata lor valoare. Atunci mi se va părea complet deplasat să-mi risc relaţia cu Dumnezeu, să-mi risc veşnicia de dragul unui câştig mic sau mare sau de dragul unui beneficiu de altă natură.
Romeo Bistreanu:

Suntem de multe ori puşi în situaţii de moment în care trebuie să facem anumite compromisuri şi cred că este foarte greu să rezistăm. Cred că ne este de ajutor să ne gândim, de exemplu, la ce ar face Isus în locul nostru, dacă El ar fi confruntat cu situaţia noastră dificilă, în care trebuie să dăm un răspuns clar - „da” sau „nu” - unei probleme, unei ispite, unui lucru care nu este după voia lui Dumnezeu.

Cred că de fiecare dată când ne întrebăm ce ar face Isus în locul nostru, putem să găsim în Scriptură răspunsul la o astfel de întrebare.
Reporter:

De obicei guvernele luptă împotriva corupţiei, iar o zicală spune: „Don‘t steal! The Government hates the competition!” adică „Nu fura! Guvernul urăşte competiţia!”. De prea multe ori guvernanţii nu înţeleg că nu poţi să lupţi împotriva corupţiei doar stabilind legi, ci trebuie să-l schimbi pe om din interior, ceea ce doar Isus Cristos poate să facă.

Spuneai despre acest principiu pe care l-a lăsat Domnul Isus Cristos: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Mântuitorul Isus Cristos a fost primul care a lansat această idee de separare clară a puterii în Stat: Biserica de-o parte, Statul de alta; să nu-şi impună nimic unul altuia.

O bună perioadă din istorie împăratul sau regele avea şi funcţia religioasă cea mai înaltă în Stat. Mulţi oameni confundă cele două şi spun: „Nu-i nimic. Este foarte bine dacă fur de la Cezar ca să-i dau lui Dumnezeu”. Şi fură „pe rupte”, apoi fac donaţii la biserică în ideea că poate îşi vor răscumpăra greşelile, ceea ce este complet ireal.

Pe Dumnezeu nu-L interesează banii aceştia furaţi, pe care îi dăm mai apoi la biserică. Sunt bani murdari şi Dumnezeu nu ia deloc în calcul aceşti bani pe care unii îi dau la biserică în urma unor furturi sau a unor afaceri necurate.

Ce-au spus prietenii şi cunoştinţele voastre despre voi?

Romeo Bistreanu:

Mulţi colegi au fost uimiţi, alţii au avut puterea să mă atace personal: „Cum de eşti gata să te lepezi de credinţa ta strămoşească şi să treci la altă religie? Cum de nu te gândeşti că lucrul acesta este un păcat? Îţi renegi biserica în care te-ai născut, biserica în care ai fost botezat!”.

Le răspundeam: „Eu nu vreau să reneg pe nimeni, dar acum L-am cunoscut pe Isus Cristos şi El a murit pentru mine. Eu am aflat aceasta la 23 de ani. N-am ştiut că a murit pentru mine şi că e singura modalitate prin care păcatele noastre pot fi curăţate, pot fi şterse dinaintea lui Dumnezeu. L-am cunoscut pe Isus şi am înţeles mai multe despre Dumnezeu, despre viaţa creştină.”

În discuţiile cu prietenii şi cu colegii noştri am vrut să accentuăm faptul că indiferent unde te afli, ţinta ta trebuie să fie Isus Cristos.

Prin cine te uiţi la Dumnezeu? Pentru că numai un singur Fiu a avut Dumnezeu şi El a murit pentru păcatele mele şi pentru păcatele tale.

Au fost discuţii mai dificile cu părinţii, dar mama mea, chiar dacă ea nu este gata să ia o astfel de decizie, a văzut motivaţiile noastre şi a înţeles că noi vrem să trăim o viaţă plăcută lui Dumnezeu, că nu vrem să fugim de o biserică sau să abandonăm o tradiţie, o cultură veche, ci vrem să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să trăim şi să împlinim voia Lui.

Reporter:

Ce s-a schimbat în viaţa voastră de familie?

Romeo Bistreanu:

De multe ori ne este greu să ne iertăm unul pe celălalt, dar de fiecare dată eu mă gândesc la Dumnezeu şi Îi cer iertare Lui.

Vreau să ne aplecăm amândoi în rugăciune în faţa Lui, pentru că apar momente dificile în viaţa noastră, şi atunci soluţia cea mai bună trebuie căutată la Dumnezeu.

Am învăţat că înainte de toate trebuie să-mi iubesc soţia şi să o slujesc cât pot mai bine, iar ea încearcă, de asemenea, să-mi fie un ajutor potrivit, conform Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă noi ne raportăm la Dumnezeu şi la Cuvântul Lui, ştim să găsim rezolvarea tuturor problemelor care apar în căsnicie.

Reporter:

Dă-ne un exemplu din viaţă când ai decis, chiar în pierderea ta, să aplici principiul: „Ce-ar face Isus în locul meu?”.

Romeo Bistreanu:

În unele spitale se obişnuieşte să se procure medicamente pentru alte persoane decât pentru cei internaţi, prescriindu-le pe foile de observaţie ale bolnavilor internaţi. Medicamentele care nu erau absolut necesare respectivilor bolnavi erau luate acasă. Într-o bună zi m-am întrebat: „Ce-ar face Isus în locul meu?”. Este oare aceasta o practică plăcută lui Dumnezeu, conformă cu voia lui Dumnezeu?

Mă gândeam că, într-adevăr, noi nu primim medicamente gratuite şi că noi – personalul medical - trebuie să ne plătim singuri asigurarea medicală.

Dar ceea ce făceam era o minciună, o înşelătorie, şi când Dumnezeu m-a luminat asupra acestui lucru am decis că Isus nu poate face niciodată un astfel de compromis. Şi deci nici eu nu am voie să-l fac.

Veşnicia este mai importantă decât clipa.

SILVIA DASCĂLU
CONŞTIINŢA MĂ MUSTRA ŞI MĂ SIMŢEAM MIZERABIL
Dragul nostru cititor sau cititoare, când ai fost la ultimul chef? Cum a fost? Cum te-ai simţit? Dar dimineaţa, când te-ai întors acasă, ce-ai simţit în sufletul tău, atunci când ai stat de vorbă doar tu singur cu conştiinţa ta?

Silvia Dascălu are 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a şi a trecut şi ea prin experienţe de genul acesta.


Reporter:

Silvia, ce se întâmplă la unele chefuri?

Silvia Dascălu:

Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune, şi trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă. Nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.

Reporter:

Tu ai renunţat la toate aceste lucruri. Îţi pare rău că ai renunţat?

Silvia Dascălu:

Nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum mă binecuvântează Dumnezeu şi pot să vă spun că viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.

Silvia Dascălu:

Am frecventat Biserica Creştină Baptistă „Emanuel” din Timişoara şi am auzit despre o organizaţie care se numeşte „Awana” şi care lucrează cu copiii. Prietenii mei de la biserică m-au ajutat foarte mult, mi-au spus despre Domnul, despre Biblie, despre ce se face în biserică, apoi pastorul mi-a spus mai în detaliu tot ce se va petrece cu viaţa mea după moarte.

Atunci m-am gândit cam cum arată viaţa mea, am reflectat asupra trăirii mele şi asupra vorbirii mele, am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine. Dumnezeu mi-a cercetat viaţa prin Duhul Său cel Sfânt şi am decis să mă întorc la Domnul.

Atunci am găsit pace pentru inima mea, am găsit dragoste. Acum pot să spun că Dumnezeu trăieşte în mine şi vreau să trăiesc numai după voia Lui. Am credinţa că El mă va ajuta la aceasta.

Am 15 ani, învăţ la o şcoală generală şi mai departe vreau să mă duc la un liceu de informatică, iar apoi să urmez Facultatea de Informatică şi să devin programator, dar vreau să-mi dedic tot timpul meu liber lui Dumnezeu.
Reporter:

Nu crezi că ai început prea devreme? Nu crezi că eşti prea tânără, în clasa a VIII-a, ca să te întorci la Dumnezeu, să-ţi schimbi viaţa? În primul rând, cred că nu au fost prea multe lucruri rele la care să renunţi şi, în al doilea rând, nu te-ai gândit că mai poţi aştepta până la 50-60 de ani?

Silvia Dascălu:

Eu m-am maturizat foarte repede. Deja la 12 ani umblam cu băieţii şi altele de genul acesta. Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, atunci mi-a fost dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieţi, la dansuri şi la acel gen de muzică.

Mi-a fost foarte greu la început deoarece eram obişnuită cu lucrurile acestea şi sora mea încă mai frecventează astfel de locuri. Eu am fost învăţată să gândesc matur, de aceea am considerat că sunt suficient de matură ca să aleg ce este bine pentru mine şi ce este rău şi am ales că cel mai bine pentru mine este să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu şi să merg cu El înainte.

Cine se gândeşte: „O, mă pocăiesc la 40 de ani” face o mare greşeală, pentru că tinereţea trăită cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru şi să ştii că ai o viaţă veşnică foarte fericită acolo sus în cer este cel mai minunat lucru de care poţi să fii sigur.

Reporter:

Până în clasa a VIII-a ai avut multe experienţe negative?

Silvia Dascălu:

Da, pot să spun aşa. Au fost multe momente în care am regretat ceea ce am făcut. Mă mustra conştiinţa şi nu mai puteam suporta. Trebuia să alerg la cineva să le povestesc.

M-am gândit că ceva nu este bine în viaţa mea şi că nu este normal să plâng aproape în fiecare seară. Atunci am hotărât să încerc să văd şi cealaltă latură a lucrurilor, nu doar să mă duc la chefuri sau să ascult muzica de acolo, ci să mă duc la nişte ore de studiu biblic pentru tineri, să ascult Cuvântul lui Dumnezeu.

Simţeam multă pace în inimă când veneam de la Biserică şi nu mai era ca atunci când veneam de la chefuri, nu mă mai mustra conştiinţa, nu mai aveam nimic de regretat, ci simţeam pur şi simplu pace în inima mea şi dorinţa să merg înainte cu lucrurile acelea.

Reporter:

Care este situaţia, din punct de vedere moral, între tinerii din ţara noastră, care sunt până la clasa a VIII-a?

Silvia Dascălu:

Am observat în ultimii ani o dorinţă a tinerilor până la clasa a VIII-a de a creşte mai repede, de a părea mai maturi, când, de fapt, mintea lor nu este mai matură. Am văzut lucrul acesta prin îmbrăcămintea lor, prin modul de a se comporta, modul de a gândi, lucrurile pe care le caută.

Şi am văzut o schimbare radicală între ceea ce erau generaţiile de acum câţiva ani şi generaţiile de acum, care se maturizează fizic foarte repede. Par să gândească foarte matur, când, de fapt, ei nu ştiu ce caută. Şi acesta este un foarte mare dezavantaj pentru că îşi pierd copilăria şi tinereţea cu lucruri de nimic, iar mai târziu au multe de regretat. Pot să vă spun aceasta din proprie experienţă.

Chiar dacă am numai 15 ani, (n.a. - la data realizării interviului) am trecut prin multe experienţe negative şi acum am găsit ceea ce căutam. Am găsit pacea şi fericirea pe care nu le pot da nici chefurile, nici lumea aceasta, ci numai credinţa în Dumnezeu şi siguranţa că vei avea o viaţă fericită după moarte.

Reporter:

Sigur nu-ţi pare rău după ceea ce ai lăsat?

Silvia Dascălu:

Nu. La început au fost momente în care într-adevăr eram plictisită de toată viaţa aceasta, după ce m-am întors la Dumnezeu, dar mai apoi venea o bucurie enormă şi uitam de toate lucrurile. Acum nu-mi pare deloc rău, pentru că simt cum Dumnezeu mă binecuvântează, iar viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.

Reporter:

Cu siguranţă Isus Cristos este modelul tău suprem acum şi modelul la care ai vrea să ajungi, dar, înainte de a-L cunoaşte pe Isus Cristos, care erau modelele tale? Care erau „idolii” tăi? Celine Dion, Whitney Houston, Deep Purple?

Silvia Dascălu:

Ascultam Britney Spears, Christina Aquillera, Celine Dion. Acestea erau câteva modele de viaţă pentru mine.

Un alt model este tatăl meu. Mă surprinde foarte mult cum face faţă presiunilor de azi, când toată lumea aleargă după bani.
Reporter:

Cum au reacţionat prietenii tăi când au auzit că tu ai decis să te pocăieşti şi să-ţi schimbi viaţa, să nu mai mergi la petreceri şi la chefuri cu ei?

Silvia Dascălu:

Într-adevăr au fost surprinşi, mai ales că eu eram „şefa” lor. Au fost foarte şocaţi, n-au vrut să accepte lucrurile acestea. Toţi mă îmbiau: „Hai să mergem la nu ştiu ce chef, hai că acum e acolo, acum e dincolo”. La început mi-a fost deosebit de greu să pot face faţă presiunilor, dar Dumnezeu de fiecare dată mă cerceta sau îmi punea o piedică şi nu mă mai duceam. Mă cerceta şi îmi părea rău chiar şi pentru dorinţa de a merge.

La început a fost mai greu, dar acum au înţeles toţi că eu caut alte lucruri decât ei şi alte valori în viaţă. Acum au înţeles şi nu mai sunt presiunile acelea.

Am rămas prietenă cu ei, sunt apropiată de unii dintre ei şi pot chiar să le vorbesc despre Dumnezeu şi pot să le spun ce vrea Dumnezeu cu viaţa lor. Sper ca Dumnezeu să mă ajute să fac lucrul acesta cât mai bine.

Reporter:

Când te-ai decis 100% să-ţi schimbi viaţa?

Silvia Dascălu:

După petrecerea de ziua mea, când împlinisem 14 ani. Mi-am ţinut ziua împreună cu o colegă de clasă şi a fost un chef de o noapte.

Reporter:

O noapte albă!

Silvia Dascălu:

Exact. A doua zi, Duhul Domnului m-a cercetat şi conştiinţa m-a mustrat şi mi-am dat seama de ceea ce făcusem noaptea trecută. Mă simţeam mizerabil pe dinăuntru. Atunci a fost un moment în care am stat înaintea Domnului, doar eu cu El. Atunci, într-adevăr, a fost momentul în care am spus: „Da, Doamne, vreau să Te urmez toată viaţa mea!”.

Reporter:

Ce se întâmplă, în general, la astfel de chefuri, privite din afară ca fiind decente?

Silvia Dascălu:

Este adevărat că privite din afară par decente, dar pot să vă spun că nu este deloc aşa.

Au fost şi petreceri când poate nu aveam chef de nimic, mă simţeam aiurea, nimeni nu mă băga în seamă şi era de parcă nu m-aş fi dus. Şi erau alte chefuri la care eu eram în centrul atenţiei, în care puteam să-i fac pe ceilalţi să mă facă centrul atenţiei şi pe acelea le consideram cele mai faine şi de aceea mă plictiseam la restul.

Dar mi-am dat seama că sunt egoistă, pentru că doream ca numai eu să fiu în centrul atenţiei, iar ceilalţi să se învârtă în jurul meu.

Sunt nişte petreceri de dans toată noaptea, nimic interesant, nimic nou. E acelaşi „ritual” la fiecare petrecere, nu te simţi mai deosebit la nici una dintre ele.
Reporter:

Ai fost cumva la o „petrecere fără dans”, după ce ţi-ai schimbat viaţa, după ce te-ai întors la Dumnezeu, după ce te-ai pocăit? Mai ai bucurii împreună cu alţi tineri de vârsta ta? Dar bucurii după care să nu mai vii acasă la ore mici ale dimineţii, plângând şi părându-ţi rău în faţa conştiinţei tale de ceea ce ai făcut? Ai fost şi la astfel de „chefuri”? Mă gândesc la un alt fel de „petreceri”, şi anume cu tineri creştini.

Silvia Dascălu:

Bineînţeles că m-am dus la întâlniri împreună cu tinerii de la biserică. Este ceva minunat, este deosebit. De fiecare dată este mai deosebit ca dăţile trecute şi pot să vă spun că şi noi ştim să cântăm, dar să-L slăvim pe Dumnezeu, ştim să ne rugăm lui Dumnezeu, ştim şi noi să ne distrăm în felul nostru şi putem să râdem, să spunem glume, să ne simţim bine, fără să ne pară rău, fără să regretăm ceea ce-am făcut.

Este ceva ce nu putem să exprimăm în cuvinte, deoarece, când suntem adunaţi toţi împreună, Duhul Domnului este între noi şi simţim prezenţa Lui în inimile noastre.
Reporter:

De obicei acuzaţia celor din afară pentru cei care se integrează în biserică este că-şi „închid” viaţa. Simţi că ţi-ai „închis” viaţa?

Silvia Dascălu:

Nu, în nici un caz. Am auzit şi eu expresii de genul acesta, chiar eu am afirmat uneori că „Pocăiţii sunt tare încuiaţi” sau că „Eu nu am ce căuta acolo”, dar mi-am dat seama că era ceva foarte greşit pentru că în primul rând nu ai de unde să ştii ce se petrece până nu vii să vezi.

Reporter:

Poate că unii dintre foştii tăi colegi de clasă citesc aceste rânduri. Ce le-ai spune acum?

Silvia Dascălu:

I-aş încuraja din toată inima, în primul rând, să încerce să caute o Biserică în care să li se răspundă cât de cât nevoilor sufletului lor. Sunt sigură că fiecare copil, fie de clasa a VIII-a, fie de clasa a IX-a, fie de-a VII-a, caută pe cineva care să-l înţeleagă.

Şi tot timpul sunt momente în viaţa lor în care regretă ce au făcut, în care le vine să plângă. Aşa a fost şi în viaţa mea - mă simţeam groaznic, dar cred că şi ei caută pace, fericire, bunătate, credinţă, caută pe cineva de care să se agaţe în fiecare zi şi care să le ofere siguranţa că indiferent ce se va întâmpla, nu o să-i părăsească şi o să rămână lângă ei.

Acest lucru l-am căutat şi eu când m-am întors la Domnul. Căutam pe cineva care, indiferent ce aş fi făcut, să mă înţeleagă, să mă accepte şi să încerce să-mi dea o rezolvare la problema mea.

Pot să-i încurajez să-L caute pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune şi să încerce să aibă o relaţie strict personală cu Dumnezeu, nu cu preotul, nu cu părintele, nu cu bunica sau cu altcineva, ci doar cu Dumnezeu.

Atunci simţi măreţia credinţei pe care poate să o aducă Duhul Sfânt când vine asupra ta. Simţi cum Dumnezeu te ia în mâna Lui, te păzeşte şi te ocroteşte în fiecare zi a vieţii tale.

Nu mai eşti pierdut, ci ai un Tată, ai un scut, ai un ocrotitor la care poţi să mergi în fiecare zi să-i spui problema ta. El te va asculta şi nu te va respinge; prin Duhul Sfânt, cu bunătate şi dragoste, va rezolva problema ta, te va schimba şi te va duce pe calea veşniciei.