Autorul Evangheliei Argumente ale criticii externe – tradiţia



Yüklə 445 b.
səhifə10/10
tarix26.04.2018
ölçüsü445 b.
#49080
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10

a) În viziunea lui Iisus, Mărturisirea lui Petru se prezenta ca o revelaţie a Tatălui ceresc şi nu ca o refleție de logică umană: „Şi răspunzând Iisus i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie acestea, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri” (Mt. 16, 17).

  • b) Dezvăluirea originii divine a Fiului, Apostolului Pavel, este exprimată în acelaşi limbaj (Gal. 1, 16).

  • Dacă această revelaţie a făcut din Pavel un Apostol, aceeaşi revelaţie va face din Sfântul Petru stânca pe care îşi va clădi Iisus Biserica Sa, pe care nici porţile iadului nu o vor birui: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru[3] şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (16, 18).

  • [3] Numele Petru este traducerea grecească a aramaicului „Kepha” şi care însemnează piatră. Până în acest loc nici termenul aramaic, dar nici cel grecesc n-au fost folosiţi ca nume propriu. Noul Testament utilizează numai simpla transcriere grecească a cuvântului aramaic



    • Expresia „piatră” (ή πέτρα, feminin, = piatră mare, greu de urnit) nu se referă la persoana lui Petru, ci la credinţa mărturisită de el.

    • Faptul acesta rezultă din însăşi întrebuinţarea, în original, a femininului ή πέτρα care se referă la ή πιστή = credinţă şi nu la vreun substantiv masculin.

    • În limba aramaică Iisus va fi întrebuinţat pentru „piatră” acelaşi termen „kepha” precum în textul de mai sus.

    • În limba greacă, însă, trebuia să se facă distincţie între cel care este reprezentantul credinţei mărturisite şi între credinţa însăşi pe care a mărturisit-o – Acela este Pštroj , aceasta este pštra: kagë dš soi lšgw Óti sÚ e„ Pštroj kaˆ ™pˆ taÚth tÁ pštra o„kodom»sw mou t¾n ™kklhs…an (16, 18).



    • Aşadar, credinţa mărturisită de Petru este numită, în acest caz πέτρα (piatră), ea urmând să fie tot atât de fermă, pe cât de neclintită este o stâncă, care nu poate fi urnită din locul ei.

    • Acest adevăr este clar reflectat în Predica de pe Munte unde Mântuitorul vorbeşte de omul înţelept care îşi va zidi casa sa pe stâncă, adică pe Evanghelia Lui Iisus Hristos (cf. 7, 24 şi urm.).

    • Petru vorbește în numele Apostolilor: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? (Mt 16,15)

    • „Porţile iadului” reprezintă puterile celui potrivnic care se luptă vădit pentru distrugerea Bisericii înţeleasă ca faza iniţială a Împărăţiei cerurilor.



    • Petru numit „satană” (Ûpage Ñp…sw mou satan© ) pentru că nu acceptă ideea suferinţei lui Iisus din Patima Sa şi pe care o anunţă pentru prima oară acum.

    • Matei intensifică mustrarea lui Iisus, prezentă şi la Marcu, adăugând în 16, 23: „Sminteală îmi eşti!”



    Schimbarea la faţă a lui Iisus (17, 1-3)

    • Schimbarea la faţă a lui Iisus (17, 1-3)

    • Conţine câteva trăsături specifice stilului mateian adaptat lumii destinatarilor săi:

    • - Faptul că faţa Lui Iisus strălucea ca soarele (17, 2) aminteşte descrierea lui Moise din Ieşire 34, 9-45 şi de paralelismul cu marea teofanie din Sinai.

    • – Din nou este evidenţiat rolul lui Petru, el fiind cel care era pregătit să facă trei colibe.

    • – Glasul din nor (17, 16) repetă mai exact ceea ce vocea din cer a exclamat la Botezul Lui Iisus (cf., Mt. 3, 17): „Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”.



    • Consemnarea acestei mărturii este pasul culminant în succesiunea hristologiei mateiene privind originea divină a Fiului

    • 1. înştiinţarea lui Iosif, de către înger, că Cel zămislit în pântecele Mariei este de la Duhul Sfânt (Mt. 2, 15)

    • 2. descoperirea lui Dumnezeu despre „Fiul Meu” (Mt. 2,15)

    • 3. vocea din cer, la Botez, care vorbeşte de „Fiul Meu Cel iubit” (Mt. 3, 17)

    • 4. recunoaşterea dumnezeirii Sale către ucenici în episodul umblării pe apă (Mt. 14, 33)

    • 5. mărturisirea lui Petru în ţinutul Cezareei lui Filip (Mt. 16, 16)

    • 6. culminând cu mărturia din norul luminos al momentului Schimbării la Faţă, când ucenicii percep mai mult din dumnezeirea Sa, decât din orice alt eveniment



    • Prezenţa profeţilor Moise şi Ilie

    • - cuvântul Legii şi al Proorocilor se află totdeauna împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu. Lumina Lui le penetrează, fără însă ca El să se identifice întreg cu ele

    • - Mosie şi Ilie reprezintă apoi bunătatea şi înţelepciunea. Legiuirea dată lui Moise este o faptă a înţelepciunii, iar îndemnul comunicat oamenilor prin prooroci, de a se întoarce la o viaţă după voia lui Dumnezeu, este o faptă a bunătăţii.

    • - pentru a nu fi confundat - întrucât unii ziceau că Hristos este Moise, iar alţii că ar fi Ilie

    • - nu există nici o contradicţie între Legea Veche, dată prin Moise şi cuvântul profeţilor, reprezentaţi prin Ilie, şi Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, El fiind Împlinitorul acestora.

    • - Prin prezenţa celor doi Iisus se arată stăpân atât asupra vieţii (Ilie nu moare), cât şi asupra morţii (Moise moare)



    • Cât priveşte intenţia lui Petru de a face trei colibe în munte - exprimă încercarea lui de a-L deturna din nou pe Iisus de la Patimi, întrucât Sfântul Luca ne spune că aceia (Moise şi Ilie), arătându-se în slavă, vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-L împlinească în Ierusalim (cf., Lc. 9, 31).

    • De data aceasta, Petru a făcut-o mult mai delicat, probabil şi din teama de a nu fi din nou certat de Iisus (cf. Mt. 16, 23).

    • În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur se exprimă:

    • „Petru dorea, deci, ca Hristos să stea acolo necontenit. De aceea a şi vorbit de colibe. Dacă s-ar face aceste colibe, îşi spunea Petru, nu ne vom mai sui la Ierusalim; iar dacă nu ne suim la Ierusalim, nu va muri … Dar Petru n-a îndrăznit să grăiască aşa. De aceea ca să-şi ajungă scopul, fără teama de a mai fi certat; spune: Bine este nouă să fim aici unde sunt Moise şi Ilie; Ilie care a coborât foc pe munte, şi Moise, care a intrat în nor şi a vorbit cu Dumnezeu! Nimeni nu va şti unde suntem!” (Omilii la Matei, p. 649-650).



    • Ca o concluzie generală, semnificaţia teologică a evenimentului Schimbării la Faţă se poate rezuma la trei idei majore:

    • - Iisus Hristos este Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

    • - Iisus Hristos este Fiul Tatălui ceresc de aceeaşi fiinţă şi slavă cu El.

    • - Minunea de pe Tabor este şi o garanţie a transfigurării noastre.



    Patimile, moartea și învierea (26-28)

    • Procesul lui Iisus

    • Faza iudaică (religioasă)

    • 1. Iisus înaintea lui Caiafa

    • - căutarea martorilor mincinoși

    • – mărturisirea totală a mesianității: ”De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii și venind pe norii cerului” (26,64)

    • 2. Lepădarea lui Petru și plânsul cu amar



    Faza romană (politică)

    • Faza romană (politică)

    • 1. Interogatoriul lui Pilat (27,11)

    • 2. Baraba (27,15-18; 20-21)

    • 3. Soția lui Pilat (27,19)

    • 4. Spălarea pe mâini a lui Pilat (27,24)

    • 5. Cedarea lui Pilat (27,25-31)



    Patimile lui Iisus

      • Întuneric de la ceasul al șaselea până la al noulea (27,45-46)
      • Ruperea catapetesmei (27,51)
      • Despicarea pietrelor (27,51)
      • Deschiderea mormintelor (27,52)
      • ”Sfinții” în cetate (27,52)
      • Semn la naștere – steaua
      • la moarte – cutremurul pământului


    • Învierea

    • 1. Mituirea soldaților (28,11-15)

    • Maria Magdalena

    • 2. Femeile la mormânt

    • cealaltă Marie (probabil mama lui Iacob şi Iosif (cf. 27, 56). Vezi La Bible, p. 2380, nota l)

    • - Îngerul le vesteşte învierea şi le trimite să ducă vestea ucenicilor.

    • - Pe cale li se arată Iisus, care le întâmpină cu cuvintele: „Bucuraţi-vă!”,

    • - Ele I se închină, după cei-I îmbrăţişează picioarele.

    • Gestul cuprinderii picioarelor Lui - prima manifestare a venerării lui Iisus după Învierea Sa glorioasă şi biruirea morţii, ca Dumnezeu adevărat.



    • Finalul Evangheliei - arătarea lui Iisus celor Unsprezece (28, 16-60) pe un munte în Galileea.

    • - Trimiterea ucenicilor să vestească Evanghelia Împărăţiei la toate neamurile (28, 19) corectează trimiterea limitată, anterior, doar către „oile pierdute ale casei lui Israel” (cf. 10, 5-6) - dimensiunea universală a misiunii

    • Formula de botez trinitară (28, 19) probabil că se utiliza în „comunitatea mateiană” în momentul compunerii Evangheliei, înlocuind un obicei mai timpuriu de a boteza în numele lui Iisus (cf. F. Ap. 2, 38; 8, 16).

    • a învăța (kerigmatică)

    • Îndemnul - maqitšuw

    • a face ucenici (misionară)

    • Ultimul verset „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (28, 20) este o completare a revelaţiilor lui Dumnezeu despre Iisus făcute prin profetul Isaia, la începutul Evangheliei: „Numele lui va fi Emanuel, care înseamnă ‘Dumnezeu este cu noi’” (1, 23).



    Teologia Evangheliei

    • 1. Hristologia Evangheliei

    • a. Hristos - împărat prin Înviere

    • prologul

    • Caracteristica teologiei mateiene

    • finalul

    • - Prolog - se defineşte Persoana divino-umană a lui Iisus Hristos (cap. 1-2 )

    • Aceasta este explicată apoi, pe parcursul Evangheliei, în istorisirea vieţii şi activităţii publice a lui Iisus (cap. 3,1-28,16 )

    • - Finalul Evangheliei ( 28, 19-20 ) – dimensiunea post-pascală a activității - în mesajul poruncii lui Iisus Înviat dată Ucenicilor Săi: “Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ ( ™dÒqh moi p©sa ™xous…a ). Mergând, învăţaţi toate neamurile…” (28,19).



    • Mandatul misionar-eclezial al Domnului Înviat, scoate în relief trei adevăruri teologice:

      • Până la sfârşitul lumii, prezenţa lui Iisus în ea este aceea a unui Domn, Împărat şi Stăpân al ei - calitate dobândită prin Înviere.
      • Rolul ucenicilor în răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu cuprinde spaţiul şi timpul în care se desfaşoară existenţa lumii actuale.


    • b. Iisus Hristos – împlinirea profeţiilor şi chemarea păgânilor

    • Iisus se naşte din fecioară (Mt. 1,22 – Isaia 7,14)

    • Iisus se naşte în Betleem (Mt. 2,5 – Miheia 5,1)

    • Iisus fuge în Egipt (Mt. 2,15 – Oseea 11,1).

    • Evenimentele mesianice - se împlinesc în ochii lor (cf. Mt. 13,14-15)

    • Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia care zice : Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi eu să-i tămăduiesc pe ei “.

    • Venirea magilor - simbolul chemării lumii păgâne la Evanghelia mântuirii

    • Din Egipt - vine şi trăieşte în Galileea, simbolul pământului “neamurilor”, eveniment care coincide cu primul act al întoarcerii lui Dumnezeu către neamuri.



    c. Iisus Hristos – Învăţătorul prin excelenţă

    • c. Iisus Hristos – Învăţătorul prin excelenţă

    • Evanghelia după Marcu - titlul “Rabi” – Învăţător - sensul pe care îl avea în lumea antică;

    • Evanghelia după Luca - îl vedem pe Iisus învăţându-i pe ucenicii Săi să se roage (Lc.11,1), apărând aşadar, într-un cadru cu profundă semnificaţie cultică;

    • Evanghelia după Ioan - învăţătura Mântuitorului se identifică cu Persoana Sa (In. 8,20.28).

    • În Evanghelia după Matei, Iisus este Învăţătorul care propovăduieşte, în principal, o “nouă dreptate” adică o nouă atitudine faţă de Legea lui Dumnezeu şi împlinirea ei (cf. 5,19-20; 7,29; 15,9; 28,20).



    • Diferenţa dintre Iisus ca Învăţător şi “învăţătorii” poporului -

    • - puterea dumnezeiască care însoţea cuvântul Său şi care venea din Persoana Sa dumnezeiască cu care opera Sa făcea un tot unitar.

    • Concluzia - Predicii de pe Munte: “Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, multimile erau uimite de învăţătura Lui. Căci îî invăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Mt. 7,28-29).



    2. Eclesiologia Evangheliei

      • 2. Eclesiologia Evangheliei
    • a. Împărăţia cerurilor şi rolul ucenicilor în răspândirea ei

    • Matei aminteşte de Împărăţie de 51 de ori, mult mai mult decât Marcu (14 ori) şi decât Luca (34 ori), folosind în mod curent expresia simplă “împărăţia cerurilor”, preferată celei de “împărăţia lui Dumnezeu”, amintită doar de 4 ori.

    • J. Bonsirven - 3 categorii temporale ale acesteia:

    • 1. împărăţia inaugurată prin venirea lui Iisus

    • 2. împărăţia care se dezvoltă pe pământ după Înviere

    • 3. împărăţia eshatologică propriu-zisă.



    După Matei Împărăţia cerurilor există deja şi se desfăşoară printre oameni (cf. 3,2; 4,17; 10,7).

    • După Matei Împărăţia cerurilor există deja şi se desfăşoară printre oameni (cf. 3,2; 4,17; 10,7).

    • - Alungarea demonilor nu e decât un semn că împărăţia cerurilor este deja prezentă şi în care puterea diavolului este surpată: “Iar dacă Eu cu duhul lui Dumnezeu scot pe demoni, iată a ajuns la voi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 12,28).

    • Pentru a deveni însă membru al ei este nevoie:

    • - a avea statutul spiritual al unui copil (18,1-4; 19,14),

    • - de-a respecta cele mai mici porunci (5,19),

    • - a practica o dreptate superioară celei a cărturarilor (5,20)

    • - a face voia Tatălui ceresc (7,21)

    • - a renunţa la ceea ce te robeşte (19,23), etc.



    • În această împărăţie ucenicii au un rol

      • vor judeca cele 12 seminţii ale lui Israel (19,28), adică lumea întreagă, dar numai după ce, în prealabil, în faza de derulare pământească a ei:
      • - o vor vesti lumii întregi prin predicarea evangheliei la toate neamurile (28,19), nu numai în Israel (10,29)
      • - se vor ruga fără încetare ca ea să vină : “Vie Împărăţia Ta !” (6,10).


    3. Eshatologia Evangheliei

    • 3. Eshatologia Evangheliei

    • Prezenţa ei împarte lumea în două, în raportarea acesteia la Hristos:

      • Păgânii - reprezentaţi prin magi, vin la Hristos, cred în El, I se închină, îi aduc daruri şi văd în naşterea Lui noua cale pe care vor merge ca popoare, în conturarea noului lor destin: ‘… şi căzând la pământ, s-au închinat Lui şi deschizând visteriile lor, au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă… iar luând înştiinţare… pe altă cale s-au dus în ţara lor” (2,11-12);
      • Iudeii - la care vine Hristos, îl resping, îndepărtându-se de calea revelaţiei pe care trebuiau să-L recunoască: “După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt… fiindcă Irod caută pruncul ca să-L omoare(2,13)


    • Scena din Prologul Evangheliei - având aici caracter anticipativ - se va repeta, la Parusie, în actul Judecăţii finale, când tot Iisus Hristos va împărţi lumea în două:

      • cei ce au crezut Lui vor fi de-a dreapta Lui
      • cei ce L-au respins, de-a stânga Lui, adică pururea despărţiţi de El:
      • “Când va veni Fiul Omului întru slava Sa… va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii… şi va zice celor de-a dreapta Lui: Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă… întrucât făcând unuia dintre toţi aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut… Şi va zice şi celor de-a stânga Lui: Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor în focul cel veşnic care este gătit diavolilor şi îngerilor Lui… întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu mi-aţi făcut”. (25,31-46).


    Bibliografie selectivă

    • Bibliografie selectivă

    • Comentarii

    • Joachim Gnilka ( Das Matthäusevangelium, II Teil, Freiburg-Basel-Wien, 1988; U.Luz, Das Evangelium nach Matthäus I (EKK. - Zürich - Henkirschen 1990-1992;

    • R. Schnackenburg, Matthäusevangelium I, Würzburg 1991;

    • V. Gheorghiu, Evanghelia după Mateiu cu comentar, Cernăuţi 1933;

    • Ulrich Luz, Das Evangelium nach Matthaus, I, EKK, Zurich-Neukirchen 1992.

    • Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Scrieri - Partea a III-a, în vol. PSB, nr.23, Bucureşti 1994.



    Introduceri

    • Introduceri

    • Vasile Gheorghiu, Introducerea în Sfintele Cărţi ale Testamentului Nou, Cernăuţi 1929, p.86 urm;

    • Raymond E. Brown, An Introduction to the New Testament, New York 1997, p.171 urm.;

    • Donald Guthrie, New Testament Introduction, Downers Grove, Illinois USA, 1990, p.28 urm.;

    • Vasile Mihoc, Daniel Mihoc, Ioan Mihoc, Introducere în Studiul noului Testament, Sibiu 2001.

    • Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului Testament ( vol.II ). Evangheliile după Matei şi Marcu. Documentul Quelle, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2002, p. 50-249;

    • Lucrări de specialitate- Studii și articole

    • J.Roloff, Die Kirche in Neuen Testament, GNT 10, Göttingen 1993;

    • P. Blair, Jesus in the Gospel of Matthew, New-York 1960



    X. Léon-Dufour, Théologie de Matthieu, Rech. ScR. 50, 1962, p.90 urm. ;

    • X. Léon-Dufour, Théologie de Matthieu, Rech. ScR. 50, 1962, p.90 urm. ;

    • R.Pesch, Der Gottessohn im matthäischen Evangeliumsprolog. Beobachtungen zu den Zitationsformeln der Reflexionszitate, Bb. 48, 1967, p.395 urm.;

    • E.L.Abel, Who Wrote Matthew? in NTSt 17, 1970/71, p.138 urm.;

    • Stelian Tofană, Istoricitatea Naşterii Domnului în relatările evangheliştilor Matei (cap. II) şi Luca (cap. II), în “Renaşterea”, 12, 1999 ;

    • J. Roloff, Das Kirchenverständnis des Matthäus im Spigel seiner Gleichnisse, NTS 38, 1992, p.337 urm.;

    • U. Luz, Die Erfüllung des Gesetzes bei Matthäus, ZThK 75, 1978, p. 398 urm.;

    • Vasile Mihoc, Data Naşterii, în “Renaşterea” 12, 1996 ,

    • Idem, Aspecte ale spiritualităţii comunităţii mateiene în lumina unor texte şi trăsături specifice primei Evanghelii, în vol. omagial “Teologie, slujire, ecumenism”, dedicat Î.P.S.Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală, Sibiu 1996, p. 322-342.

    • C.S.Petrie, The Authorship of the Gospel According to Mt: A Reconsideration of the External Evidence, în NTSt, 14, 1967-1968, p.15-32;



    Yüklə 445 b.

    Dostları ilə paylaş:
    1   2   3   4   5   6   7   8   9   10




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
    rəhbərliyinə müraciət

    gir | qeydiyyatdan keç
        Ana səhifə


    yükləyin