Mogherini poate studia cazul Thatcher. În 1984, hotelul în care se afla fostul premier britanic a fost aruncat în aer de terorişti irlandezi. Au fost ucişi cinci oameni. În aceeaşi seară, Thatcher a apărut din moloz şi a anunţat că îi va termina pe măcelari. Aşa a şi făcut. Fără emoţii şi fără lacrimi.
Şi, în acest timp, unde e, oare, liderul şi protectorul lumii libere, Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama? Păzea! În Cuba, la meci, cu prietenii lui comunişti şi, pe urmă, în Argentina unde dansează tango, la dineul oficial. Istoria e neiertătoare cu impostorii. Îi face măscărici de canal TV în faliment.
Replica defensivă standard a elitelor spune că toţi cei ce au ceva de reproşat şi înjurat pe teme UE fac jocul Rusiei. Curios! Pentru că, dacă Uniunea Europeană a ajuns slabă şi pe placul Rusiei, vina e a celor ce au adus-o în această poziţie. Slăbiciunea UE e rodul deciziilor politice ale liderilor UE şi nu al criticilor aduse acestor decizii.
Oricum, vorbim toţi fără rost. După ani de palavre, am lăsat în urmă argumentele cu miez şi am ajuns altundeva. Am ajuns la Bruxelles, pe 22 martie 2016. Acolo au apărut ultimul argument şi sfîrşitul cuvintelor. Am ajuns la imaginea care închide tot.
O pot descrie pentru că am trecut pe acolo de zeci de ori. Locul e la cîţiva metri de intrarea în aeroport. Cum laşi cafeneaua pe stînga şi mergi să predai bagajul, se deschide un spaţiu de cîţiva metri pătraţi. Acolo era de văzut, după explozie, o fetiţă de trei-patru ani. În rochie albă. Stătea pe jos, încercînd să afle ceva despre cineva doborît lîngă săndăluţele ei mînjite de sînge. Din cînd în cînd ridica ochii goi aşteptînd un răspuns. Apoi se întorcea plîngînd la lucrul acela nemişcat de la picioarele ei. Mama.
E fotografia de adio a Europei.
(Ziarul Adevărul 29 martie 2016)
