Cap II. Consiliul superior al magistraturii între dorinţĂ Şi putinţĂ, Între eficienţĂ Şi ineficienţĂ

6. Ziua Justiţiei

În mod cu totul inexplicabil, Ziua de 1 iulie – Ziua Justiţiei a fost confiscată de CSM. În loc ca toate sectoarele sistemului juridic să fie reprezentate la o atare sărbătoare a fost organizată o adunare de şefi din instanţe şi parchete care au luat parte la premierea presei de către CSM şi a membrilor CSM de către presă.

Ca şi anul trecut, au fost date uitării rezultatele judecătorilor şi procurorilor care au trudit din greu în a rezolva cauze grele, cu preţul timpului liber, a familiei sau a sănătăţii sacrificate, pentru a puncta în reuşita reformei justiţiei şi a luptei anticorupţie (atât de necesară).
7. Cariera magistraţilor

Modul deficitar în care este administrat CSM îşi pune amprenta asupra gestionării carierei magistraţilor. Am identificat slăbiciuni cu privire la următoarele aspecte:

a) Recrutare

Admiterea absolvenţilor de drept la INM este o mare problemă. De câţiva ani, din cei aproximativ 3000 candidaţi reuşesc doar 120, deşi numărul total de locuri scoase la concurs este de 180 locuri. Probabil învăţământul oferă absolvenţi slab pregătiţi (în condiţiile în care se poate absolvi facultatea de drept între două băi la Herculane, nu e de mirare), dar şi sistemul de recrutare poate fi impropriu.

Nereguli am înregistrat şi la admiterea prin concurs a juriştilor cu 5 ani vechime. Astfel, verificările făcute de CSM nu au descoperit faptul că în mod fraudulos poliţişti care nu au îndeplinit atribuţii de consilier juridic s-au înscris la concurs şi au fost propuşi de CSM spre numire ca magistraţi Preşedintelui României.

Admiterea direct în magistratură este posibilă pentru avocaţii cu 10 ani vechime, în urma unui simplu interviu. Cum aceste persoane nu susţin concurs, iar în România nu există practica interviului în mediul juridic, soluţia umplerii locurilor vacante în acest fel nu e agreabilă. E nevoie de oameni de calitate în sistem, căci după acordarea inamovibilităţii nu se mai poate face nimic.

În România, necesarul de personal din magistratură nu a fost stabilit niciodată în mod ştiinţific. Studiile din ultimii doi ani sunt incomplete. Recent, CSM a demarat un program pilot prin care judecătorii din cinci instanţe pilot îşi monitorizează timpul alocat fiecărui tip de activitate. Cu menţiunea că o astfel de monitorizare s-a desfăşurat pentru prima dată în 2003 în cadrul AMR-filiala Cluj, atragem atenţia asupra incorectitudinii procedeului: judecătorii se monitorizează ei înşişi asupra activităţii desfăşurate.
b) Promovare

Modul de organizare şi desfăşurare al concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de conducere sau de promovare în funcţiile de execuţie au fost până în prezent dovada amatorismului şi iresponsabilităţii. Ciudat este că, la atâtea nereguli invocate de candidaţi şi de presă⁷¹, nimeni nu a fost găsit responsabil de deficienţele ce au avut loc la concursurile organizate până acum.

Dacă până în 2005 numirea şefilor se făcea pe criterii politice şi nu manageriale, schimbarea sistemului de numire a creat dificultăţi majore. În prezent, există un paralelism: sunt instanţe unde preşedinţii au dat concurs din materii cuprinzând cunoştinţe de management, resurse umane şi comunicare, şi alte instanţe unde şefi sunt persoane care nu au aceste abilităţi sau, cel puţin, nu le sunt verificate. Cât timp nu a existat măcar o evaluare a acestora din urmă, de reformă completă în domeniul managementului instanţelor nu putem vorbi până în 2009, când va expira mandatul celor numiţi potrivit legii vechi.
c) Transfer

În domeniul transferului, există un regulament ce conţine procedura de urmat, fără a exista şi criterii obiective de aplicat această procedură, ceea ce a dat naştere la câteva chestiuni discutabile:

- mulţi procurori au formulat cereri de transfer de la instanţe la parchete; în afară de numărul scăzut de procurori existent în prezent, nu vedem ce alte motive sunt pentru a nu se da curs soluţionării acestor cereri, unele formulate cu aproape doi ani în urmă;

- juriştilor cu 5 ani vechime şi care au devenit judecători de mai puţin de un an, li se refuză transferul de la instanţa pe care au ales-o iniţial la o alta, pe motiv că înscriindu-se la examen ştiau de la început că în astfel de cazuri se scot la concurs locuri în instanţe de regulă puţin dorite; s-a ajuns însă la situaţii ca mame cu copii mici să facă naveta din localitatea de domiciliu în localitatea care este sediul instanţei pentru că CSM nu acceptă transferul;

- foşti judecători sunt duşi la instanţe unde nu e necesar: de exemplu, 5 la Sighişoara, în loc de Reghin unde s-a alocat doar un post deşi activitatea este mult mărită;

- sunt cazuri în care s-a acceptat transferul unor persoane în timpul acţiunii disciplinare, ceea ce este inadmisibil, fiindcă o sancţiune disciplinară poate fi chiar mutarea pe o anumită durată într-o altă localitate.

d) Pensionarea:

Magistraţii nu ştiu când le încetează raportul de muncă, astfel că sunt unii care au obţinut decizie de pensionare de la Casa de Pensii, dar nu au făcut demersurile către CSM sau acesta nu a finalizat procedura de eliberare din funcţie. Astfel că au fost cazuri când magistratul respectiv încasează şi pensie, şi salariu.

e) Deontologie

Codul deontologic al judecătorilor a fost elaborat în 2001 şi a fost distribuit selectiv doar unor magistraţi. Oricum, el nu a fost public. În 2004 este elaborat unul nou, modificat apoi în 2005. Din Raportul de activitate al CSM pe acel an aflăm că mai puţin de un sfert din numărul total al magistraţilor au fost informaţi în 2005 asupra Codului Deontologic în cadrul campaniei CSM organizata în programul Phare twinning 2002. SoJust consideră mult mai importante însă dezbaterile dinaintea elaborării codului. Care cod ar trebui sa fie exact rezultatul dezbaterilor si nu invers.

Deşi există în România specialişti pregătiţi în străinătate în materia codului deontologic, aceştia nu au fost implicaţi în procesul de adoptare.

Prezentul cod este comun, pentru judecători şi pentru procurori. Acest aspect este inacceptabil, funcţiile celor două categorii de magistraţi fiind total diferite. În orice caz, un astfel de cod ar trebui să fie emanaţia magistraţilor înşişi, eventual prin asociaţiile lor profesionale, şi nu al unui organism oficial. Oricum, încărcătura legislativă de organizare a profesiei – Constituţie, legi, regulamente, cod deontologic este arhisuficientă şi totuşi sunt greutăţi în ce priveşte funcţionarea sistemului.

f) Abateri disciplinare

În această materie am constatat cel puţin patru disfuncţionalităţi:

f1. Incompatibilităţi şi interdicţii

Pentru a se asigura imparţialitatea magistraţilor, legea prevede interdicţia acestora de a face parte din partide politice, de a desfăşura activităţi comerciale, de a exercita o altă funcţie publică decât cea din învăţământul juridic. Pentru a se împiedica conflictele de interese, magistraţii sunt obligaţi să declare dacă fac parte din ONG-uri, precum şi să declare dacă soţul sau rudele fac parte din sistemul juridic. Era evident, încă de la apariţia legii, că pentru asigurarea finalităţii acestor dispoziţii, asemenea declaraţii să fie făcute publice, deşi legea nu prevedea în mod expres acestea. Însă, CSM a uitat de principiul potrivit căruia se are în vedere şi spiritul legii, nu doar litera sa.

În acest context, SoJust a cerut publicarea acestor declaraţii. CSM a aprobat o astfel de transparentizare a activităţii magistraţilor: „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotarât⁷² pe 4 mai 2006, ca declaraţiile „de interese" date de catre magistraţi, din care rezultă că aceştia deţin funcţii în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale ori partide politice, ori desfǎşoarǎ activitǎţi remunerate ce nu sunt legate de mandatul sau funcţia pe care o deţin ori au calitatea de acţionari sau asociaţi ai unei societǎţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societǎţi de asigurare şi financiare sǎ fie publicate pe site-ul fiecǎrei curţi de apel în circumscripţia cǎreia aceştia funcţioneazǎ. Magistraţii depun anual astfel de declaraţii în temeiul  art. 111 din Legea nr. 161/2003 privind unele mǎsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitǎţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. De asemenea, s-a hotǎrât ca declaraţiile pe proprie rǎspundere date de cǎtre judecǎtori, procurori şi magistraţii asistenţi sa fie publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în situaţia în care soţul, rudele sau afinii pânǎ la gradul IV inclusiv exercitǎ o funcţie sau desfǎşoarǎ o activitate juridicǎ, ori activitǎţi de investigare ori cercetare penalǎ. Magistraţii au obligaţia de a completa anual astfel de declaraţii conform art. 5 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecǎtorilor şi al procurorilor, care se depun la dosarul profesional al acestora”.

Nimeni nu a verificat modul de îndeplinire a acestei decizii. Mai mult, nimeni nu a verificat conţinutul declaraţiilor, pentru a vedea dacă nu cumva sunt magistraţi care încalcă legea. SoJust a descoperit cazuri de magistraţi care îşi îngroaşă simţitor veniturile făcând parte în mod ilegal din diverse comisii, consilii şi comitete; aspectul îi priveşte şi pe magistraţii detaşaţi, şi pe consilierii juridici asimilaţi magistraţilor. Era suficient ca CSM, respectiv instituţiile respective să verifice declaraţiile de avere postate public.

De asemenea, legea prevede necesitatea publicării anuale a declaraţiilor de avere a magistraţilor. Magistraţii s-au conformat acestei obligativităţi, dar Inspecţia CSM nu a verificat conţinutul lor, deşi avea această atribuţie. SoJust atrage atenţia că sunt cazuri de magistraţi acţionari, deşi legea nu permite acest lucru, aspect confirmat recent printr-o decizie a CSM.
f2. Buna reputaţie

Legea prevede că pentru admiterea la INM sau direct în magistratură este necesară buna reputaţie a magistratului. Odată admis în sistem este evident că magistratul trebuie să îndeplinească această condiţie pe tot parcursul exercitării funcţiei. Analizând activitatea CSM în această privinţă, am constatat că nu există nici criterii de a determina ce înseamnă buna reputaţie şi nici nu are capacitatea de a o verifica. În anul 2004, CSM a sancţionat magistraţi care fuseseră găsiţi nevinovaţi pentru comiterea unor fapte penale dar care totuşi au primit o amendă administrativă conform art.18¹ C.pr.pen! Potrivit acestei practici, orice magistrat care era amendat pe stradă pentru încălcarea unei reguli de circulaţie risca să fie considerat că nu mai întruneşte condiţia bunei reputaţii şi să fie exclus din magistratură!

Acest lucru era încurajat şi de faptul că în legea statutului magistraţilor era considerată drept abatere disciplinară încălcarea codului deontologic. În 2005 s-a abrogat această dispoziţie, dar s-a ajuns în cealaltă extremă: 20 de magistraţi despre care s-a constatat că săvârşiseră grave abateri de la un comportament acceptabil în societate nu au putut fi sancţionaţi de CSM pe motiv că nu mai există reglementare. SoJust consideră eliminarea dispoziţiei respective ca normală: încălcarea unor norme deontologice nu poate avea drept sancţiune decât oprobiul public. Însă cazurile de magistraţi nedemni puteau fi soluţionate cu referire la condiţia bunei reputaţii pe care art.12 din Legea 303 o impune la admiterea în profesie, căci este evident că o astfel de condiţie trebuie să existe şi ulterior admiterii.

Că este aşa, tocmai CSM ne dovedeşte într-un caz: un candidat declarat reuşit la concursul de admitere din toamna lui 2005 nu este propus preşedintelui României pentru numirea în funcţia de procuror pe motiv că nu ar întruni condiţia de bună reputaţie. Pe lângă faptul că hotărârea CSM este ilegală nefiind motivată, ne-am interesat care sunt raţiunile acestei decizii. Iată ce am constatat: împotriva candidatului a fost formulată o plângere în anul 2001 cu privire la comiterea unei infracţiuni de fals; procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative cu amenda; începând procedura de numire ca magistrat, candidatul sesizează în 2005 procurorul ierarhic superior pentru infirmarea din oficiu a acestei soluţii; procurorul în cauză dă dreptate candidatului şi schimbă soluţia într-una mai favorabilă, pe motiv că nu există latura subiectivă a comiterii infracţiunii. Soluţia finală nu a fost contestată. Cu toate acestea, CSM nu admite candidatul considerând că soluţia finală nu e bună! Faţă de practica CSM de până acum, decizia este stupefiantă: CSM îşi permite să aprecieze decizii ale magistraţilor, să le conteste şi să nu le dea efect - vom arăta mai jos că poziţia constantă este alta. În plus, dacă CSM a considerat că modul de soluţionare a cauzei penale este discutabil, credem că ar fi trebuit declanşată o cercetare a procurorului ierarhic superior care a infirmat soluţia iniţială. În schimb, candidatul care are o soluţia a unui organ judiciar în favoare, primeşte o soluţie de la un organ administrativ în defavoare.

Revenim la ideea anterioară: dacă CSM acceptă că buna reputaţie este o condiţie pe care o poate cerceta, nu înţelegem de ce magistraţii care se fac vinovaţi de fapte nedemne nu ar fi putut fi sancţionaţi. Interesant este că e păstrat în funcţie un judecător care este dovedit ca având un comportament ciudat şi de notorietate– de la înjurat şi împins colegii, până la intimidare de martori şi practici vrăjitoreşti⁷³. Se pare că standardul pentru bună reputaţie este foarte variabil...

f3. Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă

SoJust atrage atenţia aspra modului de interpretare eronat de către CSM a unor dispoziţii legale, ceea ce poate favoriza în viitor promovarea arbitrariului în aplicarea legii de către magistraţi.

Atât justiţiabilii, cât şi ministrul justiţiei au solicitat CSM cercetarea unor magistraţi pentru fapte de aplicare greşită a legii, considerate abuzuri sau dovezi de incompetenţă. Fără a lămuri noţiuni precum”independenţă”, „justiţie” sau „imixtiune”, CSM consideră că demararea unor cercetări cu privire la pretinse abuzuri ale organelor judiciare ar constitui o imixtiune în activitatea lor, cât timp activităţile judiciare sunt în derulare⁷⁴. Iar după ce dosarul este finalizat, este evident că CSM nu ar mai putea interveni. Problema sesizată de SoJust este că aceste solicitări de verificare au fost interpretate de CSM în mod eronat drept încercări de imixtiune. CSM a încercat să argumenteze în mai multe situaţii că nu poate analiza decizia luată de un magistrat, pentru a nu se înfrânge independenţa acestuia. SoJust nu poate accepta această soluţie.

Astfel, independenţa justiţiei este o cerinţă a statului de drept, dar ea nu trebuie înţeleasă ca un privilegiu al magistraţilor, ci ca un beneficiu al cetăţenilor, pentru ca aceştia din urmă trebuie ocrotiţi de abuzuri şi arbitrariu. Ca independenţa să nu fie o pavăză pentru magistraţi incorecţi, acesta trebuie corelat cu responsabilitatea, adică un control al actelor procurorilor şi judecătorilor. După concepţia CSM, doar organul ierarhic superior poate analiza justeţea unei decizii a magistratului. SoJust afirmă însă că raţionamentul corect este altul: doar organul ierarhic superior este cel care poate infirma soluţia, în timp ce modul de aplicare a legii pentru adoptarea acelei soluţii poate fi şi este analizat de organe precum cele penale⁷⁵ sau cele disciplinare⁷⁶, sau de doctrina de specialitate. Astfel, este greşită şi periculoasă concepţia că o decizie a unui magistrat nu poate fi criticată: este chiar necesar să fie aşa, pentru a se preîntâmpina greşelile similare în viitor sau pentru a impune modificări legislative. Ceea ce trebuie însă respectată este autoritatea unei hotărâri definitive, ceea ce este cu totul altceva.

Un argument în plus îl constituie faptul că răspunderea disciplinară a magistraţilor poate fi antrenată şi cu privire la alte abateri care constau tot în activităţi şi decizii luate în cursul exercitării funcţiei: nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter; nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor; refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces; efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile (art.99 lit d., e, f şi i din legea nr. 303 din 2004).

De altfel, art. 97 alin.1 din legea 303 prevede că “Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare”. Iar în art. 43 lit.c şi art. 44 lit.c din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea CSM nr. 326 din 24.08.2005 se prevede că Inspecţia Judiciară verifică sesizările adresate Consiliului în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a procurorilor şi încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii.

Subliniem că suntem de acord că prin verificarea activităţii magistraţilor nu se pot pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac, după cum prevede art. 97 alin. 2 din legea 303 din 2004. Dar nu putem să nu ne întrebăm cum ar putea fi calificată drept necorespunzătoare activitatea unui magistrat fără a-i putea verifica actele şi măsurile dispuse… Cert este că până acum nu a fost înlăturat nimeni din magistratură pentru incapacitate profesională, deşi legea prevede aceasta drept un motiv de încetare a funcţiei.
Nu credem că magistraţilor ar trebui să fie reticenţi la astfel de verificări: la urma urmei, fie că e vorba de răspunderea materială, fie ce cea disciplinară sau penală, ei vor fi cercetaţi/judecaţi doar de către colegi de ai lor. Reticenţa ne-o putem explica prin doua posibile ipoteze: fie sunt incompetenţi, ştiu că vor răspunde pentru erori şi atunci fac orice sa instituţia răspunderii să nu funcţioneze, fie ştiu că înşişi colegii lor din sistem sunt incompetenţi şi nu s-ar risca să fie judecaţi de aceştia. În ambele cazuri, vorbim de incompetenţă în sistem!!!
f4. contestarea sancţiunii disciplinare

În fine, tot în această materie constatăm o noua concepţie exprimată de membrii CSM: deşi legea prevede că împotriva soluţiei de aplicare a unei sancţiuni disciplinare cel sancţionat poate formula recurs în justiţie, membrii CSM consideră că dacă acţiunea disciplinară a fost respinsă, comisia de disciplină poate formula şi ea recurs, pe motiv că este parte în procedura disciplinară. Dincolo de faptul că se creează astfel o nouă calitate procesuală, neacordată de lege, nu vedem cum în justiţie s-ar putea judeca comisia disciplinară (alcătuită dintr-un membru al CSM şi doi inspectori din Inspecţia CSM) cu secţia de judecători/procurori din acelaşi organism.

În acest context, lăsăm deschisă discuţia asupra faptului că membrii Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţii de membrii CSM, că împreună cu aceştia constituie comisia disciplinară şi că această comisie ar putea contesta soluţia secţiei disciplinare. Imparţialitatea inspectorilor, respectiv a membrilor CSM care fac parte din comisia disciplinară, chemaţi să-i cerceteze, respectiv să-i judece pe magistraţi sunt puse serios la îndoială.

*

* *

1 A se vedea art. 35 din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată în Monitorul Oficial nr. 827/13 septembrie 2005.

2 A se vedea art. 36 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 rep.

3 A se vedea art. 37 din Legea nr. 317/2004 rep.

4http://www.gandul.info/articol_4369/presedintele_csm__dan_lupascu__lanseaza_un_atac_furibund_impotriva_ministrului_macovei.html sau http://www.antena3.ro/Lupaşcu,_în_apărarea_CSM_act_6968.html

5 Poate că totuşi o explicaţie ar fi: mulţi din cei care au exercitat respectivele presiuni au fost membri CSM sau apropiaţi ai acestora.

6 sesizările cu privire la desfăşurarea campaniei pentru alegerea in CSM, nelămurirea aspectelor invocate de AMR cu privire la ştersături in unele procese-verbale, presiuni şi ameninţări directe asupra unor colegi/candidaţi, lobby-ul făcut pentru un anumit candidat de către un consilier de preaderare etc.

7 http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=39.

8 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=920302.

9 Dacă membrii CSM nu-i reprezintă pe toţi magistraţii, ci doar pe cei care i-ai ales, rezultă că din aproximativ 240 de instanţe şi tot atâtea parchete, doar 13 instituţii sunt reprezentate.

10 A se vedea http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=25&sid=1d82642f2bbc002b11fe9d14bb4a9b12 şi http://www.sojust.ro/forum/viewtopic.php?t=31&sid=1d82642f2bbc002b11fe9d14bb4a9b12.

11 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=920304

12 Asociaţia Magistraţilor din România.

13 http://www.cotidianul.ro/index.php?id=3593&art=8028&cHash=eb3435dc36

14 dl.Galca - 14 pentru, 2 impotriva, 1 abtinere, 2 nule; dl. Deliorga - 13 pentru, 2 impotriva, 4 nule.

15 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=0301&pg=33

16http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_01_2006__2676_ro.pdf şi

http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_01_2006__2677_ro.pdf

17 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/21_02_2006__3077_ro.pdf

18 http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060518_judecatori_csm.shtml.„Consiliul Magistraturii lucrează în plen şi în secţii dar nu zilnic pentru că noi avem un aparat tehnic destul de bine pus la punct care a început să funcţioneze la parametri normali. Acest aparat tehnic poate să furnizeze tot ceea ce este necesar pentru că lucrările Plenului şi lucrările Curţilor să se desfăşoare în condiţii normale”.

19 Una dintre cele mai lungi şedinţe ale Plenului CSM, din 13 iul 2006, a avut nu mai puţin de 62 puncte de rezolvat. La astea se adaugă şi alte 13 puncte de la secţii

20 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/05_06_2006__4555_ro.doc (pct.8).

21 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/05_06_2006__4555_ro.doc (pct 6).

22 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/13_06_2006__4713_ro.doc (pct 14).

23 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/12_09_2006__5827_ro.doc (pct.7).

24 În funcţiile de actualele atribuiţii, CSM ar trebui să poarte denumirea `Consiliul Superior al Magistraturii şi Personalului Auxiliar` sau `Consiliul Superior al Sistemului Judiciar`.

25 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_09_2005__511_ro.pdf şi

http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/22_09_2005__514_ro.pdf

26 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/03_11_2005__1626_ro.pdf.

27 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/16_06_2006__4819_ro.doc

28 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_06_2006__4857_ro.doc

29 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_06_2006__4855_ro.doc

30 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/07_07_2006__5298_ro.pdf

31 Aptitudini care ar fi trebuit verificate înainte, nu după numire!

32 http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/28_06_2006__4896_ro.pdf

33