Această denumire a trecut repede oceanul şi s-a bucurat de audienţă în Statele Unite şi mai târziu în Canada. Începutul îi aparţine profesorului A. Hadley, care în anul 1896 a publicat „Economics”. Marele profesor Paul Samuelson şi-a intitulat manualul său cu acelaşi nume – Economics.
În zilele noastre, denumirea de Economie Politică este preferată în majoritatea ţărilor, iar denumirea de Economics este preferată de ţările anglo saxone. Potrivit aprecierilor unor economişti între cele două denumiri nu există nici o deosebire, în timp ce după alţii, denumirea de Ecomics este mai cuprinzătoare: după alte păreri relaţia este inversă.
Profesorul american Paul Samuelson susţine că, în esenţă, Economia politică şi Economics-ul au acelaşi conţinut cu precizarea că prima denumire este cea tradiţională iar cea de a doua este, în principal în ţările anglo-saxone, denumirea actuală.
Profesorul american Paul Samuelson susţine că, în esenţă, Economia politică şi Economics-ul au acelaşi conţinut cu precizarea că prima denumire este cea tradiţională iar cea de a doua este, în principal în ţările anglo-saxone, denumirea actuală.
1.2. Opinii despre obiectul Economiei Politice
O problemă deosebită a statutului unei ramuri ale ştiinţei este definirea cât mai exactă a obiectului de studiu, ştiut fiind că orice ramură a ştiinţei se defineşte prin obiectul său de studiu. O dată cu extinderea cercetării economice şi cu trecerea timpului s-au înmulţit şi opiniile despre obiectul de studiu al Economiei politice.
Din mulţimea opiniilor reţinem pentru ilustrare următoarele:
Economia politică studiază trebuinţele oamenilor şi bunăstarea tuturor membrilor societăţii.
Obiectul de studiu al Economiei politice este bogăţia.
Economia politică studiază progresul social, opţiunile şi acţiunile eficiente.
Obiectul Economiei politice este valoarea, schimbul, preţul, comerţul.
Economia politică studiază relaţiile de producţie, de repetiţie, schimb şi consum şi legile obiective care le guvernează.
Ştiinţa economică are drept obiect de studiu viaţa economică a colectivităţii umane, considerată ca un ansamblu coerent de comportamente privind deciziile de alocare a resurselor limitate, pentru atingerea obiectivelor, dinainte stabilite, în cadrul problemei economice generale, fundamentale a economiei.
Economia politică studiază modul în care societatea foloseşte resursele limitate pentru a produce bunuri de valoare şi a le distribui membrilor săi. Două idei se desprind din această definiţie, şi anume: raritatea resurselor şi necesitatea folosirii eficiente a acestora de către societate.
Economia politică studiază modul în care societatea foloseşte resursele limitate pentru a produce bunuri de valoare şi a le distribui membrilor săi. Două idei se desprind din această definiţie, şi anume: raritatea resurselor şi necesitatea folosirii eficiente a acestora de către societate.
Definiţiile reproduse nu epuizează nici pe departe „zestrea” bogată acumulată de bibliografia obiectului. Marea diversitate a definiţiilor date obiectului Economiei politice se explică în principal prin următoarele adevăruri:
complexitatea obiectului acestei ramuri a ştiinţei;
caracterul dinamic al acestui obiect de studiu, care îi conferă actualitate permanentă;
extinderea cunoştinţelor despre obiectul Economiei politice, fapt ce permite îmbunătăţirea definiţiilor înserate mai înainte;
poziţiile metodologice diferite pe care se situează diferiţii cercetători în materie;
Bazându-se pe progresele înregistrate în înţelegerea obiectului Economiei politice Şcoala Clujeană de economie propune următoarea definire a acestui obiect: Economia politică este în primul rând, ştiinţa fenomenelor, proceselor şi raporturilor economice care apar, se desfăşoară de către actorii economici şi se statornicesc între ei în legătură cu mişcarea – producerea, repartizarea (distribuirea), schimbul şi consumul – bunurilor economice, pe toate treptele de dezvoltare a societăţii economice şi în cadrul diferitelor sisteme economice.
Înţeleasă astfel Economia politică îndeplineşte un dubluscop cognitiv nemijlocit. Pe de o parte, ea urmăreşte descoperirea, cunoaşterea şi explicarea principiilor şi legilor care guvernează mişcarea economică – funcţionarea normală şi evoluţia sistemelor economice. Pe de altă parte, Economia politică are drept scop nemijlocit descoperirea şi cunoaşterea principiilor şi legilor care prezidează propria ei mişcare.
1.3. Funcțiile Economiei Politice
1.3. Funcțiile Economiei Politice
Menirea ştiinţei în general, deci şi a Economiei politice este dublă: pe de o parte, ea are, aşa cum s-a mai menţionat, menirea să cunoască, să înţeleagă şi să explice obiectul său de studiu. Scopul ei nemijlocit esenţial este, deci, descoperirea, cunoaşterea explicarea, legilor obiective care guvernează mişcarea economică, funcţionarea şi evoluţia sistemelor economice, sistematizarea cunoştinţelor respective, elaborarea şi construirea teoriilor economice. La acestea se adaugă în calitate de scop nemijlocit cunoaşterea de sine, autocunoaşterea care constă în descoperirea , înţelegerea şi explicarea legităţilor care prezidează propria sa naştere şi evoluţie.
Toate acestea – culegerea informaţiilor economice, descrierea fenomenelor, proceselor şi raporturilor economice, descoperirea şi formularea principiilor şi legilor economice, prelucrarea informaţiilor, sistematizarea cunoştinţelor, elaborarea conceptelor, a teoriilor economice constituie subsistemul funcţiilor cognitive.
